ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2535/2016

Decizia nr. 2535/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța și Comisia de Disciplină constituită în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța, obligarea pârâților la efectuarea procedurii de cercetare administrativă a faptei sesizate ca abatere disciplinară; la întocmirea unui raport cu privire la sesizarea menționată; la plata de daune morale în cuantum de 5.000 lei; la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că a sesizat conducerea ITM Constanța în vederea convocării comisiei de disciplină pentru cercetarea disciplinară a șefului serviciului control relații de muncă, fără a primi vreun răspuns la sesizarea înregistrată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1, art. 8, art. 48 - 50 din H.G. 1344/2007, ale art. 75 - 76 din Legea nr. 188/1999 și ale art. 8 din Legea nr. 554/2004, raportate la cele ale art. 194 și urm. Noul C. proc. civ.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 597 din 02 februarie 2016, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocate de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București s-a raportat la dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și a constatat că reclamanta domiciliază, în fapt, în Municipiul Constanța, așa cum rezultă, fără echivoc, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

2.2. La rândul său, prin Sentința civilă nr. 634 din 16 mai 2016, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocate din oficiu, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Această instanță a reținut, în esență, că domiciliul reclamantei, la data promovării acțiunii, respectiv 02 martie 2015, a fost în municipiul București, conform actului de identitate deținut, acest domiciliu fiind de natură a atrage competența instanței în a cărei rază teritorială este circumscris, legiuitorul făcând în mod expres referire doar la domiciliul părților, respectiv cel real și nu cel convențional.

Prevederile exprese ale art. 91 C. civ. arată că "dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate."

Susținerile dezvoltate în cauză de către pârât pot fi valorificate eventual în vederea stabilirii unei reședințe, însă în ce privește competența teritorială a instanțelor de judecată, legiuitorul a făcut în mod expres trimitere doar la domiciliul părților și nu la reședința acestora.

Constatând ivit conflictul de competență, în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unui regulator de competență.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va constata că în speță, în raport de obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei aparține Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Aspectul controversat care a generat conflictul negativ de competență între cele două tribunale, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ a Tribunalului București cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și ale art. 75 - 76 din Legea nr. 188/1999, privind în esență, refuzul pârâților de soluționare a cererii sale privind angajarea răspunderii disciplinare a unui funcționar public.

Articolul 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 incident în speță, aspect, de altfel, necontestat, instituie pentru acțiunea în contencios administrativ, o competență teritorială alternativă, în sensul că reclamantul are un drept de opțiune între instanța de la domiciliul său și instanța de la sediul pârâtului.

Opțiunea reclamantului se exercită în momentul introducerii cererii de chemare în judecată și, odată exercitat, acest drept de opțiune produce efectul învestirii instanței, reclamantul neavând posibilitatea de a reveni asupra opțiunii făcute, nici pârâții și nici instanța,din oficiu, nemaiputând invoca necompetența teritorială.

În cauza dedusă judecății, reclamanta a optat pentru Tribunalul București, în a cărei rază teritorială se află domiciliul său, iar prin alegerea instanței, competența teritorială a dobândit caracter exclusiv, astfel că această instanță nu se mai putea desesiza în favoarea Tribunalului Constanța.

În materia contenciosului administrativ, competența teritorială este determinată de domiciliul/sediul părților la data introducerii acțiunii, din acest motiv schimbările ulterioare sunt irelevante.

La data înregistrării acțiunii, domiciliul reclamantei era în Municipiul București, așa cum rezultă din copia actului de identitate anexată la dosar.

Așa cum a reținut și Tribunalul Constanța, art. 91 C. civ. arată că "dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate."

Prin urmare, prima instanță învestită cu soluționarea pricinii este competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze cererea reclamantei, aceasta declinându-și competența, în mod greșit, către Tribunalul Constanța.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța și Comisia de Disciplină constituită în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2016.

Procesat de GGC - ED