ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1973/2016

Decizia nr. 1973/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța, obligarea acestuia la comunicarea documentului denumit „nota de relații dată de inspectorul de muncă B.” înregistrată la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța sub nr. 12574 din 2 iunie 2014.

2.1. Prin Sentința nr. 7968 din 5 iunie 2015, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

2.2. Tribunalul București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 7625 din 4 noiembrie 2015, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a avut în vedere că stabilirea competenței este reglementată în cuprinsul normei de competență exclusiv după domiciliile/sediile părților.

În cauză, însă, față de sediul/domiciliul pârâților, reclamanta a optat pentru instanța de la domiciliul din actul de identitate, respectiv pe raza municipiului București.

În cererea de chemare în judecată reclamanta a menționat că domiciliază în București, în fapt însă se constată că aceasta domiciliază în municipiul Constanța, astfel cum rezultă, fără echivoc, din înscrisurile depuse de pârât.

Instanța a apreciat că nu poate fi invocată doar norma de competență teritorială din Legea nr. 554/2004 (art. 10 alin. (3) singular, fără corelare cu celelalte dispoziții procesuale civile ce definesc noțiunea de domiciliu, relevante în determinarea competentei teritoriale.

Astfel, noțiunea de „domiciliu” corespunde funcției de „loc” în care partea locuiește statornic, loc efectiv de desfășurare a activității proprii, ținând seama de spiritul prevederilor legale privind competența în materie de contencios administrativ.

Tribunalul a avut în vedere faptul că instanța de contencios administrativ este competentă să gestioneze situații ivite doar pe raza unităților administrativ-teritoriale după domiciliile/sediile efective ale părților, de la momentul la care se introduce acțiunea, acesta fiind reținut drept criteriu decisiv în stabilirea competentei sub aspect teritorial.

2.3. Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 397 din 24 martie 2016, a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și, constatând existența unui conflict negativ de competență, a sesizat instanța competentă pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în esență, că în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar în raport cu obiectul acțiunii, sub aspectul competentei de soluționare, aceasta aparține fie instanței de la domiciliul reclamantei, fie instanței de la domiciliul pârâtului, stabilirea acestei competențe, ce are un caracter alternativ, aparținând în mod exclusiv reclamantei, fiind circumscrisă principiului disponibilității ce guvernează un litigiu civil lato sensu.

A reținut că la data promovării acțiunii, respectiv 17 octombrie 2014, domiciliul reclamantei a fost în municipiul București, conform actului de identitate, domiciliul deținut fiind de natură a atrage competența instanței în a cărei rază teritorială este circumscris, legiuitorul făcând în mod expres referire doar la domiciliul părților și nu la reședința acestora.

A apreciat astfel că nu pot fi primite trimiterile generice avute în vedere de către pârât, relative la înscrisurile de natură a stabili un alt domiciliu decât cel conform cu mențiunile oficiale.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (1), 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., republicat, urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii deduse judecății vizează refuzul pârâtului de a-i comunica reclamantei înscrisul menționat în considerentele deciziei privind încetarea raportului de serviciu în cadrul instituției pârâte.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, „reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale”.

Așadar, textul de lege menționat reglementează o competență teritorială alternativă în materia contenciosului administrativ și cuprinde o normă de protecție în favoarea reclamantului care are dreptul să aleagă între instanța de la domiciliul său sau instanța de la domiciliul pârâtului.

În cauză, reclamanta a optat pentru instanța de la domiciliul său, aflat în Municipiul București, făcând dovada domiciliului cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate, în acest sens fiind și prevederile art. 91 C. civ.

De altfel, reclamanta a invocat, la termenul de judecata din 11 februarie 2016, excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Constanța, având în vedere că domiciliul său este în București, sector 3, așa cum apare în cartea de identitate depusă, în fotocopie, la dosar.

Referitor la competența teritorială alternativă, în doctrină și jurisprudență, s-a reținut, în virtutea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, că, odată ce, prin introducerea cererii, partea și-a exercitat dreptul de a opta pentru una dintre instanțele competente teritorial potrivit legii, nici reclamantul nu mai poate reveni asupra opțiunii sale și nici instanța nu poate, din oficiu, să își decline competența.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4)C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2016.

Procesat de GGC - LM