ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2088/2016

Decizia nr. 2088

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 2 martie 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța și Comisia de disciplină din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la efectuarea și finalizarea procedurii de cercetare administrativă aferentă sesizării nr. 18347 din 31 iulie 2014 și la reparații pentru daune moratorii, în cuantum de 50.000 lei.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 7202 din 23 octombrie 2015, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat în favoarea Tribunalului Constanța competența de soluționare a cauzei, pentru considerentele expuse rezumativ în continuare

Art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 reglementează o competență teritorială alternativă în favoarea reclamantului, în raport cu domiciliul sau sediul părților.

În speță, reclamanta a optat pentru instanța de la domiciliul din actul de identitate, aflat în Municipiul București, deși, în fapt, domiciliază în Municipiul Constanța, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse de inspectoratul - pârât. În acest sens, instanța a avut în vedere faptul că, în ceea ce o privește pe reclamantă se află în Municipiul Constanța atât locul de muncă, unitatea școlară frecventată de copii, unitatea bancară la care are deschise conturi, precum și medicul de familie. Totodată, instanța a reținut că reclamanta a indicat adresa de corespondență și comunicare pentru actele de procedură în Municipiul Constanța.

Noțiunea de "domiciliu" corespunde funcției de "loc" în care partea locuiește statornic, loc efectiv de desfășurare a activității proprii, ținând seama de spiritul prevederilor legale privind competența în materie de contencios administrativ.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 87 și art. 155 C. proc. civ., instanța a reținut că, în măsura în care reclamantul/pârâtul nu locuiește la domiciliu, citarea acestuia sau comunicarea actelor de procedură se face la reședința/domiciliu unde locuiește în fapt, dacă aceasta este cunoscută sau la domiciliul său ales.

A interpreta altfel, dând relevanță procesuală domiciliului din actul de identitate (la care partea nu locuiește efectiv, statornic, dar de care se prevalează în atragerea competenței instanței de contencios administrativ) și a nu ține seama de împrejurările de fapt, relevantă pentru locuința efectivă a părții, înseamnă că reclamantul poate utiliza un alt criteriu de alegere ori de stabilire a competenței în afara dispozițiilor legale, ceea ce nu este permis.

Instanța de contencios administrativ este competentă să gestioneze situații ivite doar pe raza unităților administrativ-teritoriale după domiciliile/sediile efective ale părților, de la momentul la care se introduce acțiunea și acesta se reține ca și criteriu decisiv în stabilirea competenței sub aspect teritorial.

2.2. Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 262 din 23 februarie 2016, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență teritorială și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență teritorială.

În esență, Tribunalul Constanța a reținut că, în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aparține exclusiv reclamantei opțiunea de a introduce acțiunea fie la instanța de la domiciliul său, fie la instanța de la domiciliul pârâtului.

Domiciliul real al reclamantei, la data promovării acțiunii, era în Municipiul București, conform actului de identitate, și nu pot fi primite, în scopul stabilirii unui alt domiciliu al reclamantei decât cel oficial, trimiterile generice făcute de Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța referitoare la adeverințe școlare și medicale, corespondența bancară, pontajul locul de muncă.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Reclamanta a învestit instanța cu o acțiune în contencios administrativ, fiind aplicabile, pentru determinarea instanței competente dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, conform cărora:

"Art. 10. - Instanța competentă

(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale. iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin legea organică specială nu se prevede altfel.

(1) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

(2) Recursul împotriva sentințelor pronunțate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, iar recursul împotriva sentințelor pronunțate de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel se judecă de Secția de contencios administrativ fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

(3) Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale."

Întrucât litigiul are ca obiect un act administrativ asimilat în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care nu privește taxe și impozite, contribuții, datorii vamale ori accesorii ale acestora, instanța competentă material se determină în funcție de rangul central sau local al autorității publice pârâte, care, în speță, este o autoritate publică județeană - Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța - astfel că aparține tribunalului competența materială de soluționare în fond a litigiului, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește competența teritorială alternativă, reglementată de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se constată că reclamanta a optat pentru învestirea instanței de la domiciliul său, care, potrivit mențiunilor din cartea de identitate, se află în Municipiul București, în raza teritorială de competență a Tribunalului București.

Faptul că domiciliul reclamantei se află în Municipiul București este contestat în cauză, fiind dovedit prin mențiunile din cartea de identitate, în sensul art. 91 alin. (1) C. civ., conform cărora "dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate".

În condițiile în care art. 10 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 554/2004 prevede expres că nu poate fi invocată excepția necompetenței teritoriale dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, a fortiori, această excepție nu poate fi invocată în situația în care reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul său.

În acord cu această interpretare a dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, atâta timp cât reclamanta a optat pentru instanța de la domiciliul său menționat în cartea de identitate, nu este permisă invocarea excepției de necompetență teritorială și determinarea instanței competente teritorial în raport cu domiciliul de fapt, iar nu cu domiciliul oficial al reclamantei, întrucât ar echivala cu lipsirea de efecte juridice a dispozițiilor menționate, prin încălcarea dreptului de opțiune între cele două instanțe competente teritorial, drept recunoscut în exclusivitate reclamantului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pârâții Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța și Comisia de disciplină constituită în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2016.

Procesat de GGC - GV