ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1542/2016

Decizia nr. 1542/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 02 martie 2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța și Comisia de Disciplină constituită în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța, să se constate că nu a primit răspuns cu privire la sesizarea din 31 iulie 2014 adresată pârâtului, cu privire la Secretarul Comisiei de Disciplină, B., obligarea pârâților la efectuarea procedurii de cercetare administrativă a faptei sesizate, la întocmirea unui raport cu privire la sesizare și la plata daunelor morale, în cuantum de 50.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5763 din 17 septembrie 2015, Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

A reținut instanța, în esență, că reclamanta a optat de la instanța de domiciliul din actul de identitate, în raza Municipiului București, însă, în fapt, aceasta domiciliază în Municipiul Constanța, după cum rezultă din înscrisurile depuse de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța, respectiv condica de prezență din care rezultă că este angajată în cadrul acestei instituții, dovada frecventării de către copilul său a Școlii Primare C. din Constanța, înscrisuri bancare emise de unități de pe raza Municipiului Constanța.

A apreciat Tribunalul București că, deși dovada domiciliului se face conform mențiunilor din cartea de identitate, potrivit art. 91 alin. (1) C. civ., în măsura în care partea nu locuiește la domicilu, citarea sau comunicarea actelor de procedură se face la reședința/domiciliul unde locuiește în fapt. De asemenea, instanța de contencios administrativ este competentă să gestioneze situații ivite doar pe raza unităților administrativ-teritoriale după domiciliile/sediile efective ale părților, de la momentul la care se introduce acțiunea.

Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 223 din 15 februarie 2016, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată de reclamantă, și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

A reținut instanța, în esență, că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului.

Astfel, în raport cu obiectul acțiunii, stabilirea competenței alternative aparține în mod exclusiv reclamantei, fiind circumscrisă principiului disponibilității care guvernează un litigiu civil lato sensu.

A apreciat Tribunalul Constanța că, în ceea ce privește competența teritorială a instanțelor, legiuitorul a făcut în mod expres trimitere doar la domiciliul părților, stabilit conform art. 91 C. civ., și nu la reședința acestora.

Constatându-se ivit conflict negativ de competență, în baza art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că obiectul litigiului dedus judecății îl constituie obligarea pârâților la soluționarea sesizării administrative din 31 iulie 2014 formulate de reclamantă și la repararea pretinsului prejudiciu moral suferit de aceasta.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă.

Conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului.

De asemenea, conform art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Prin urmare, în cauză, în raport cu obiectul acțiunii reclamantei, competența teritorială este alternativă, aparținând atât instanței de la domiciliul său, cât și instanței de la sediul pârâtului.

Potrivit art. 91 C. civ., dovada domiciliului se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate.

În cauză, reclamanta a înțeles să se adreseze instanței de la domiciliul său, aflat în Municipiul București. De altfel, reclamanta a și invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Constanța și a depus, în susținere, copia cărții sale de identitate, din care rezultă că domiciliază în București, sector 3.

Cu referire la competența teritorială alternativă, în doctrină și jurisprudență s-a reținut, în virtutea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, că, odată ce, prin introducerea cererii, partea și-a exercitat dreptul de a opta pentru una dintre instanțele competente teritorial potrivit legii, nici reclamantul nu mai poate reveni asupra opțiunii sale și nici instanța nu poate, din oficiu, să își decline competența.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTEMOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța și Comisia de Disciplină constituită în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța, în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 mai 2016.