ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3241/2013

Asupra recursului de față; în baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 187 din 22 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. În temeiul art. 162, raportat la art. 158 din Legea nr. 302/2004, a fost recunoscută sentința penală din 27 mai 2011 pronunțată de Judecătorul pentru Investigații Preliminare din cadrul Tribunalului Bassano di Verona, definitivă la 27 iunie 2011, privind pe cetățeanul român C.M. S-a dispus transferarea persoanei condamnate C.M. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare, precum și a pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a ocupa funcții publice timp de 5 ani.

A fost dedusă din pedeapsa aplicată perioada executată, de la 25 februarie 2011 la zi. S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămanârii definitive a prezentei sentințe. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia , iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 320 RON, s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin adresa nr. 110403/SM/2011 din 20 noiembrie 2012, Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare judiciară - Serviciul Cooperare judiciară internațională în materie penală, a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004, cererea formulată de Ministerul Justiției din Republica Italiană, prin care se solicita transferarea persoanei condamnate C.M., în vederea continuării executării pedepselor aplicate de instanțele italiene, într-un penitenciar din România.

Cererea formulată de autoritățile italiene a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv, copie certificată pentru conformitate de pe hotărârea definitivă de condamnare, de pe dispozițiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate, declarația cuprinzând refuzul de a fi transferat al persoanei condamnate. Prin rezoluția nr. 3502/II/-5/2012 din 24 ianuarie 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea de Apel București cu cererea formulată de autoritățile judiciare italiene privind transferarea persoanei condamnate C.M. în vederea continuării executării pedepselor aplicate de instanțele italiene într-un penitenciar din România.

Din verificările efectuate la Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte și Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a rezultat că persoana condamnată este cetățean român, fiind astfel îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004. Din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, a rezultat că, prin sentința din data de 27 mai 2011 a Judecătorului pentru Investigații Preliminare din cadrul Tribunalului Verona, numitul C.M.

a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni, precum și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa funcții publice timp de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de acte obscene și viol prevăzute de art. 609 bis, art. 527 alin. (1) și (2) C. pen. italian și art. 36 din Legea nr. 104/1992. În fapt, s-a reținut că, în data de 02 octombrie 2010, a constrâns-o persoana de sex feminin handicapată să sufere acte sexuale, folosind violență, și a săvârșit acte obscene în public. Această sentință a rămas definitivă la data de 27 iunie 2011. Prima instanță a reținut că în cauză este îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, și de art 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004.

Din situația executării pedepsei, comunicată de autoritățile italiene, a rezultat că persoana condamnată a început executarea pedepsei la data de 25 februarie 2011, iar durata executării pedepsei se împlinește la data de 24 august 2014. În consecință, este îndeplinită condiția prev. de art 3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004. Totodată s-a constatat că este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzute de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, faptele reținute în sarcina persoanei condamnate având corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infr.

prev. de art. 201 alin. (1) C. pen. S-a mai reținut că persoana condamnată a arătat că nu dorește să fie transferată în România în vederea continuării executării pedepsei, însă prin decretul prefectului provinciei C. din data de 02 mai 2008 s-a dispus îndepărtarea de pe teritoriul Republicii Italiene a persoanei condamnate C.M. În consecință, s-a apreciat că în cauză sunt incidente disp. art. 3 pct. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1997, astfel că se poate realiza transferarea susnumitului într-un penitenciar din România și în lipsa consimțământului.

Având în vedere că autoritățile judiciare italiene au comunicat că Republica Italiană, prin declarația formulată în baza dreptului acordat de art. 3 alin. (3) din Convenția de la Strasbourg, a exclus procedura modificării pedepsei prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, la soluționarea acestei solicitări se vor avea în vedere disp. art. 9 alin. (1) lit. a) din Convenția menționată anterior, respectiv continuarea executării pedepsei. Împotriva acestei sentințe, persoana transferabilă C.M. a declarat recursul de față, solicitând, prin apărător, casarea sentinței și pe fond, respingerea sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București privind transferarea sa într-un penitenciar din România, întrucât nu și-a exprimat acordul în acest sens.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate de persoana transferabilă C.M. și a dispozițiilor legale în materie, Înalta Curte de Casație constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Transferarea persoanelor condamnate, ca formă a cooperării judiciare internaționale în materie penală , este reglementată prin Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, la 21 martie 1983, iar în dreptul intern, transferarea persoanelor condamnate este reglementată de Legea nr. 302/2004, republicată.

Analizându-se actele și lucrările dosarului se constată că în mod justificat instanța de fond, fiind sesizată cu cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București privind persoana condamnată C.M., în vederea recunoașterii sentinței penale din 27 mai 2011 pronunțate de Judecătorul pentru Investigații Preliminare din cadrul Tribunalului Bassano di Verona și a punerii executare a acesteia în procedura soluționării cererii de transferare într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei, a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 3 din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate statul de executare poate, la cererea statului de condamnare, sub rezerva aplicării prevederilor acestui articol, să își dea acordul pentru transferarea unei persoane condamnate fără consimțământul acesteia din urmă, atunci când condamnarea pronunțată împotriva acesteia sau o hotărâre administrativă luată ca urmare a acestei condamnări conține o măsură de expulzare ori de conducere la frontieră sau orice altă măsură, în virtutea căreia acestei persoane, o dată pusă în libertate, nu îi va mai fi permis să rămână pe teritoriul statului de condamnare. Sub acest aspect, se constată că, în cauză, autoritățile italiene au dispus condamnarea numitului C.M.

la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni, precum și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa funcții publice timp de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunilor de acte obscene și viol prevăzute de art. 609 bis, art. 527 alin. (1) și (2) C. pen. italian și art. 36 din Legea nr. 104/1992, precum și îndepărtarea de pe teritoriul Republicii Italiene potrivit decretului prefectului provinciei C. din 02 mai 2008. Așa fiind, potrivit textelor evocate, statul român, la cererea statului de condamnare (autoritățile judiciare italiene), poate să își dea acordul pentru transferarea unei persoane condamnate chiar și în cazul refuzului persoanei condamnate, întrucât în cauză a fost dispusă față de acesta și măsura îndepărtării de pe teritoriul Republicii Italiene.

Față de cele expuse urmează ca, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de persoana transferabilă C.M. împotriva sentinței penale nr. 187 din 22 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, să fie respins ca nefondat. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă C.M. împotriva sentinței penale nr. 187 din 22 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 octombrie 2013.