ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 183/2011

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 247/ F din 17 august 2010, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. A recunoscut sentința penală nr. 25367/2008 din data de 19 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Penal din Roma, secția a II-a, rămasă definitivă la data de 15 ianuarie 2009. A dispus transferarea persoanei condamnate O.V.I. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani închisoare și 600 euro amendă, cu interzicerea de a ocupa și exercita funcții publice pe o perioadă de 5 ani. A dedus din pedeapsă perioada de la 14 decembrie 2008 la 17 august 2010. A dispus emiterea mandatului.

S-a dispus onorariul apărătorului desemnat din oficiu de 320 lei să se suporte din fondul M.J. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele: Prin adresa din data de 2 iunie 2010, M.J. - Direcția Drept Internațional și Tratate a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004 modificată, cererea formulată de M.J. al Republicii Italiene prin care solicită transferarea persoanei condamnate O.V.I. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani închisoare și 600 euro amendă, aplicată de către instanțele din statul solicitant.

Cererea formulată de autoritățile italiene a fost însoțită de documentele prev. de art. 6 pct. 2 din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv: copia certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare;copie de pe dispozițiile legale aplicabile, indicarea datei la care se consideră executată pedeapsa, declarația constând consimțământul de transferare al persoanei condamnate. Din verificările efectuate de M.A.I. - I.N.E.P. și M.A.I. - D.G.P., a rezultat că numitul O.V.I. este cetățean român, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. a) din Legea nr. 302/2004, modificată și completată.

S-a reținut următoarea situație de fapt: La data de 14 decembrie 2008, în timp ce se afla în zona stației de autobuz situată în Viale Castelporziano din Roma, O.V.I. și alte persoane rămase neidentificate au sustras suma de 2550 euro și un telefon, marca N., de la numitul P.M., pe care l-au lovit cu pumnii, palmele și cu un baston, provocându-i leziuni corporale ce i-au necesitat pentru vindecare 20 zile îngrijiri medicale. Faptele pentru care a fost condamnat O.V.I. sunt prevăzute de art. 628 și art. 582 C. pen. italian. Din verificarea documentelor transmise de autoritățile judiciare din Republica Italiană s-a constatat că este îndeplinită condiția dublei incriminări, la care se referă art. 129 lit. e) din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în 1983. De asemenea, a rezultat din documentele transmise de autoritățile judiciare italiene că numitul O.V.I.

și-a exprimat consimțământul de transferare pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România. Curtea a apreciat că este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzute de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reținute în sarcina numitului O.V.I. având corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1) cu referire la art. 2 lit. c) și alin. (2) 1 lit. a) C. pen. român și loviri sau alte violențe prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. român. S-a mai reținut, totodată că, astfel cum rezultă din declarația din data de 28 iulie 2009, numitul O.V.I.

și-a manifestat acordul de a fi transferat într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs persoana transferabilă, arătând că nu dorește să execute pedeapsa închisorii la care a fost condamnat, în întregime în Italia. Recursul nu este fondat. Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte apreciază că recursul declarat în cauză nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.

Prin cererea înregistrată la data de 16 iulie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța Curții de Apel București în conformitate cu prevederile art. 149 alin. (4) și art. 150 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală pentru recunoașterea efectelor sentinței penale nr. 25367/08 din 19 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Penal din Roma, secția a II-a, rămasă definitivă la data de 15 ianuarie 2009 și a punerii în executare a acesteia în procedura soluționării cererii de transferare într-un penitenciar din România a persoanei condamnate O.V.I., în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani închisoare și 600 euro.

Prin adresa din data de 2 iunie 2010, M.J. - Direcția Drept Internațional și Tratate a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004, modificată, cererea formulată de M.J. al Republicii Italiene prin care solicită transferarea persoanei condamnate O.V.I. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani închisoare și 600 euro amendă, aplicată de către instanțele din statul solicitant. Cererea formulată de autoritățile italiene a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv: copia certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare, copie de pe dispozițiile legale aplicabile, indicarea datei la care se consideră executată pedeapsa,declarația constatând consimțământul la transferare al persoanei condamnate.

Din verificările efectuate la I.N.E.P. și D.G.P. a rezultat că numitul O.V.I. este cetățean român, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. a) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată. În fapt s-a reținut că la data de 14 decembrie 2008, în timp ce se afla în zona stației de autobuz situată în Viale Castelporziano din Roma, O.V.I. și alte persoane rămase neidentificate au sustras suma de 2550 euro și un telefon, marca N., de la numitul P.M., pe care l-au lovit cu pumnii, palmele și cu un baston, provocându-i leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 20 zile îngrijiri medicale.

Faptele pentru care a fost condamnat O.V.I. sunt prevăzute de art. 628 și art. 582 C. pen. italian. Din verificarea documentelor transmise de autoritățile judiciare din Republica Italiană s-a constatat că este îndeplinită condiția dublei incriminări, la care se referă art. 129 lit. e) din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în 1983. De asemenea, a rezultat din documentele transmise de autoritățile judiciare italiene că numitul O.V.I. și-a exprimat consimțământul de transferare pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România. Înalta Curte apreciază că este îndeplinită și condiția dublei incriminări prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reținute în sarcina numitului O.V.I.

având corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1) cu referire la art. 2 lit. c) și alin. (2) 1 lit. a) C. pen. român, precum și conținutul constitutiv al infracțiunii de loviri sau alte violențe prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. român. Astfel cum rezultă din declarația din data de 28 iulie 2009, numitul O.V.I. și-a manifestat acordul de a fi transferat într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.

Cu privire la cauza dedusă judecății, Înalta Curte opinează că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în mod corect apreciind că se impune transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România, întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 129 lit. a) - f) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată și nu există nici unul din motivele prevăzute de art. 140 din legea specială referitoare la refuzul opțional al transferării. În raport de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefondat recursul declarat de persoana condamnată O.V.I. Văzând și disp.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată O.V.I. împotriva sentinței penale nr. 247/ F din 17 august 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul persoană condamnată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2011.