ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 363/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 363/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față,
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
La data de 5
octombrie 2012, s-a înregistrat pe rolul acestei Curți sesizarea Parchetului de
pe lângă Curtea de Apel București, privind recunoașterea și punerea în
executare a sentinței nr. 22928/2009 din data de 11 decembrie 2009 a
Tribunalului penal din Roma, prin care numitul I.C. a fost condamnat la
pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 110,
56, 628 alin. (1) și (3), n.1 și 582 C. pen. italian.
Pentru o mai bună
administrare a justiției a fost anexat dosarul nr. 6522/2/2011 al Curții de Apel
București – Secția a II a Penală.
Examinând actele și
lucrările efectuate în acest dosar, prin prisma dispozițiilor legale incidente
în speța dedusă judecății, Curtea a reținut și a constatat următoarele:
Prin sentința penală nr.
355/F/2011, pronunțată în data de 10 august 2011 de Curtea de Apel București –
Secția a II-a Penală (dosar nr. 6522/2/2011), a fost admisă sesizarea
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București; au fost recunoscute și puse
în executare sentințele penale pronunțate de Tribunalul Ordinar din Roma din
datele de 4 noiembrie 2008; 19 noiembrie 2009 și 1 aprilie 2010 și Ordonanța
din 5 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Ordinar din Milano,
privind persoana condamnată I.C.; s-a dispus transferarea într-un penitenciar din
România a persoanei condamnate în vederea confirmării executării pedepsei
rezultante de 2 ani, 7 luni și 26 zile; s-a dedus perioada executată de la 7
martie 2010, la zi.
Din înscrisurile
transmise de către Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și
Cooperare Judiciară, prin adresa nr. 11739/2011 din data de 2 mai 2012, se
constată că numitul I.C. a fost transferat în România la data de 13 martie 2012,
în vederea executării pedepsei de 2 ani, 7 luni și 26 zile închisoare, aplicată
de autoritățile judiciare italiene.
Prin sentința penală nr.
419 din 24 octombrie 2012, Curtea de Apel București –Secția I penală a admis
sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București
În temeiul disp. art.
162 rap. la art. 158 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară
internațională în materie penală republ., a recunoscut sentința penală nr. 22928/2009
din data de 11 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Penal din Roma, rămasă
definitivă la 25 februarie 2010, prin care cetățeanul român I.C. a fost
condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare.
A constatat că, prin
sentința penală nr. 355 din 10 august 2011, pronunțată de Curtea de Apel
București – Secția a II a Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 4167 din 7
decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a dispus
recunoașterea și punerea în executare a sentințelor penale pronunțate de
Tribunalul Ordinar din Roma din datele de 4 noiembrie 2008, 19 noiembrie 2009
și 1 aprilie 2010 și transferarea persoanei condamnate I.C. într-un penitenciar
din România, în vederea continuării executării pedepsei rezultante de 2 ani, 7
luni și 26 de zile închisoare. S-a dispus deducerea perioadei executate de la 7
martie 2010 la zi.
A dispus cumularea
aritmetică a pedepselor de 8 luni închisoare și 2 ani, 7 luni și 26 de zile
închisoare, urmând ca persoana condamnată să execute pedeapsa de 3 ani, 3 luni
și 24 de zile închisoare, conform ordinului de cumulare a pedepselor nr. 3985/2010/SIEP.
A dispus anularea
mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 420/2011 din 8 decembrie 2011
emis de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală și emiterea unui nou
mandat, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
A dedus perioada
executată de la 7 martie 2010 la zi.
În temeiul disp. art.
192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în
sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 320 lei, s-a
stabilit să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.
Împotriva acestei
hotărâri a formulat recurs persoana condamnată I.C., solicitând admiterea
recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, respingerea cererii de
recunoaștere a hotărârii pronunțate de Tribunalul din Roma.
Examinând hotărârea
atacată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele
considerente:
Din actele dosarului
rezultă că numitul I.C. a fost transferat în România, la data de 13 martie 2012
în vederea executării pedepsei de 2 ani, 7 luni și 26 zile închisoare, aplicată
de autoritățile judiciare italiene, măsură dispusă prin sentința penală nr. 355/F/2011,
pronunțată de Curtea de Apel București –Secția a II-a penală la data de 10
august 2011, în dosarul nr. 6522/2/2011.
Prin cererea din data
de 21 februarie 2012, Ministerul Justiției din republica Italiană a solicitat
recunoașterea sentinței nr. 22928/2009 din data de 11 decembrie 2009 pronunțată
de Tribunalul penal din Roma, rămasă definitivă la 25 februarie 2010, indicând
drept instrument în temeiul căruia a fost formulată cererea Convenția Europeană
asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983.
Examinând cererea
autorităților judiciare italiene, Înalta Curte constată că fapta care face
obiectul sentinței penale a cărei recunoaștere se solicită este incriminată în
legislația română de dispozițiile art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin.
(1) și alin. (2
1
) lit. a) C. pen., hotărârea putând produce efecte
juridice în România.
De asemenea, din
verificările efectuate de Administrația Națională a Penitenciarelor rezultă că
numitul I.C. este încarcerat la Penitenciarul Rahova, în baza mandatului de
executare a pedepsei închisorii nr. 420 din 02 august 2011 emis de Curtea de
Apel București conform sentinței penale nr. 355 din 10 august 2011, având de
executat pedeapsa de 2 ani, 7 luni și 26 zile închisoare, începând executarea
acesteia la data de 7 martie 2011.
La data de 5 iulie 2010
s-a luat măsura de reunire a pedepselor concurente, urmare căreia executarea
pedepsei a început la 7 martie 2010 și încetează la 30 iunie 2013.
La termenul de
judecată din 24 octombrie 2012, persoana condamnată I.C. personal, având
ultimul cuvânt, a fost de acord cu recunoașterea sentinței pronunțate de
Tribunalul din Roma, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni
închisoare.
Față de aceste
considerente, Înalta Curte constată că în mod corect Curtea de Apel București
–Secția I Penală a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel București și a recunoscut sentința penală nr. 22928/2009 din data de 11
decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Penal din Roma, rămasă definitivă la
25 noiembrie 2010, prin care cetățeanul român I.C. a fost condamnat la pedeapsa
de 8 luni închisoare și a dispus cumularea aritmetică a acestei pedepse cu
pedeapsa de 2 ani, 7 luni și 26 zile închisoare, stabilită prin sentința penală
nr. 355 din 10 august 2011 a Curții de Apel București – Secția a II-a penală,
urmând ca persoana condamnată să execute pedeapsa de 3 ani, 3 luni și 24 zile
de închisoare, conform ordinului de cumulare a pedepselor nr. 3985/2010/SIEP.
În consecință,
constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, Înalta Curte va
respinge recursul declarat, ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata
cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de
condamnatul I.C. împotriva sentinței penale nr. 419 din 24 octombrie 2012 a
Curții de Apel București – Secția I Penală.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de
300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,
reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa
din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi
01
februarie 2013
.