ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2803/2013

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 314/F din 17 iulie 2013 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis

sesizarea Parchetului de pe l

ângă Curtea de Apel București privind cererea formulată de

autoritățile judiciare din Republica Italia, referitor la numitul R.I.

A recunoscut

sentința penală nr.

265 din 26 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul din Asti, rămasă definitivă prin

decizia penală nr. 1377 din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel Torino și decizia penală

nr. 37236/2011 a Curții Supreme de Casație prin care persoana transferabilă R.I.

a fost condamnată la o pedeapsă de 4 ani și 8 luni închisoare și la 10.000 euro

amendă pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 100 C. pen. italian și

art. 3, 4, 4 nr. l și 7 din Legea nr. 75/58 care corespund incriminării legislației

române în art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, trafic de persoane, cu

aplicarea art. 71 C. pen. raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen.

A dispus transferul persoanei

condamnate

într-un

penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei aplicate începute

la data de 12 aprilie 2010, luând act de acordul acesteia.

A computat

prevenția și perioada

executată din pedeapsă de la 12 aprilie 2010 la zi.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a constatat următoarele:

La data de 20 iunie 2013

s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, sesizarea

formulată în baza art. 162 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, de procurorul

general al Parchetului de pe lângă această instanță, în vederea recunoașterii și

punerii în executare a unei sentințe penale pronunțate de instanțele italiene împotriva

cetățeanului român R.I., privind transferarea celui în cauză într-un penitenciar

din România în vederea continuării executării pedepsei.

A fost ata

șat Dosarul nr. 608/II-5/2013

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Cel

în cauză a fost citat

și i s-a desemnat un avocat din oficiu, iar prin memoriul adresat Curții la data

de 8 iulie 2013 a solicitat soluționarea cât mai urgentă a procedurii, în sensul

transferării sale într-un penitenciar din România.

Examinând actele și lucrările

dosarului, Curtea a reținut următoarele:

Prin adresa din 28

februarie 2013, Ministerul Justiției, Direcția Drept Internațional și Cooperare

Judiciară, Serviciul Cooperare judiciară în materie penală a transmis Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București, potrivit prevederilor Legii nr. 302/2004,

solicitarea omologului său italian vizând transferarea condamnatului R.I., cetățean

român, deținut în penitenciarul Ivrea, într-un penitenciar din România, în vederea

continuării executării pedepsei de 4 ani și 8 luni închisoare și 10.000 euro amendă,

aplicată de instanțele italiene.

Cererea a fost

însoțită de documentele

prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor

condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, inclusiv declarația de consimțământ

la transfer a celui în cauză.

Sub un prim aspect, Curtea

a reținut

că din verificările efectuate a rezultat că numitul R.I., este cetățean român.

Curtea a constatat

că este îndeplinită condiția

prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenția de la Strasbourg 1983 și art. 143

lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Din documentele aflate

la dosarul cauzei mai rezult

ă că prin sentința penală nr. 265/2010 din 26 octombrie 2010

a Judecătorului pentru ședința preliminară din cadrul Tribunalului din Asti, confirmată

prin decizia nr. 1377/2011 la 18 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel din Torino,

rămasă definitivă la 14 martie 2012, în urma declarării ca inadmisibil a recursului

de către Suprema Curte de Casație prin decizia nr. 37236/2011, a condamnat pe numitul

R.I. la pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare și 10.000 euro amendă pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 110 C. pen. italian și art. 3, 4, 4 nr. 1 și 7

din Legea nr. 75/1998. S-a reținut că împreună cu o altă persoană a îndemnat și

favorizat practicarea prostituției de către trei persoane de sex feminin, ocupându-se

inițial de recrutarea acestora în România. De asemenea, în perioada 9 martie 2010-12

aprilie 2010, prin violență și amenințarea cu moartea, a forțat cele trei persoane

să practice prostituția.

S-a constatat

că este îndeplinită condiția

prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenția Strasbourg 1983 și art. 143 lit. b) din

Legea nr. 302/2004 republicată.

În ceea ce privește situația

executării pedepsei, s-a constatat că R.I. început executarea acesteia la 12

aprilie 2010, expirarea ei urmând să aibă loc la 11 decembrie 2014. În consecință,

sunt incidente dispozițiile art. 3 lit. c) din Convenția menționată și de art. 143

lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Referitor la condi

ția dublei incriminări,

prevăzute de art. 3 lit. e) din Convenție și art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004

republicată, faptele reținute în sarcina numitului R.I. au corespondent în legislația

penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de persoane,

prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, pedepsită cu închisoarea

de la 3 la 10 ani.

Statul italian, prin declara

ția dată, folosindu-se

de dreptul acordat de art. 3 parag. 3 din Convenția de la Strasbourg, a exclus procedura

conversiunii condamnării, prevăzută de art. 159 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Conform procesului-verbal

din 18 octombrie 2012, cel

în cauză și-a exprimat acordul la transfer, adresându-se ulterior

și Curții, așa cum s-a arătat, cu o astfel de solicitare, arătând că dorește să

fie mai aproape de familie; în consecință, se constată și îndeplinirea cerinței

prevăzute de art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs persoana transferabilă R.I., solicitând admiterea recursului și,

pe fond, să se ia act că a renunțat la acordul său la transfer întrucât mai

are de executat aproximativ 3 luni din pedeapsă.

Examinând hotărârea atacată,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin adresa din 28

februarie 2013, Ministerul Justiției, Direcția Drept Internațional și Cooperare

Judiciară, Serviciul Cooperare judiciară în materie penală a transmis Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București, potrivit prevederilor Legii nr. 302/2004,

solicitarea omologului său italian vizând transferarea condamnatului R.I., cetățean

român, deținut în Penitenciarul Ivrea, într-un penitenciar din România, în vederea

continuării executării pedepsei de 4 ani și 8 luni închisoare și 10.000 euro amendă,

aplicată de instanțele italiene.

Cererea a fost

însoțită de documentele

prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor

condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, inclusiv declarația de consimțământ

la transfer a celui în cauză.

Din verificările efectuate

în cauză rezultă că numitul R.I. este cetățean român.

Prin sentința penală

nr. 265/2010 din 26 octombrie 2010 a Judecătorului pentru ședința preliminară din

cadrul Tribunalului din Asti, confirmată prin decizia nr. 1377/2011 la 18

aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Torino, rămasă definitivă la 14

martie 2012, în urma declarării ca inadmisibil a recursului de către Suprema Curte

de Casație prin decizia nr. 37236/2011 a condamnat pe numitul R.I. la pedeapsa de

4 ani și 8 luni închisoare și 10.000 euro amendă pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 110 C. pen. italian și art. 3, 4, 4 nr. 1 și 7 din Legea nr. 75/1998.

S-a reținut că împreună

cu o altă persoană a îndemnat și favorizat practicarea prostituției de către trei

persoane de sex feminin, ocupându-se inițial de recrutarea acestora în România,

iar în perioada 9 martie 2010-12 aprilie 2010, prin violență și amenințare cu moartea

a forțat cele trei persoane să practice prostituția.

Prin urmare, Înalta Curte,

constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 lit. a) din Convenția

de la Strasbourg 1983 și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv

de art. 3 lit. b) din Convenția de la Strasbourg 1983 și art. 143 lit. b) din Legea

nr. 302/2004 republicată.

Referitor la executarea

pedepsei, în cauză s-a reținut că recurentul a început executarea acesteia la 12

aprilie 2010, urmând a se finaliza la 11 decembrie 2014, fiind incidente dispozițiile

art. 3 lit. c) din Convenția de la Strasbourg 1983 și de art. 143 lit. c) din Legea

nr. 302/2004 republicată.

De asemenea, este îndeplinită

și condiția dublei incriminări, prevăzută de art. 3 lit. e) din Convenția din Strasbourg

1983 și art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată, faptele reținute în

sarcina recurentului având corespondent în legislația penală română, respectiv infracțiunea

de trafic de persoane.

Prin procesul-verbal întocmit

la 18 octombrie 2012, numitul R.I. și-a exprimat acordul la transfer, adresându-se,

ulterior și Curții cu această solicitare, motivată de faptul că dorește să fie mai

aproape de familie, fiind îndeplinită cerința prevăzută de art. 143 lit. d) din

Legea nr. 302/2004.

În consecință, Înalta

Curte constată că în cauză sunt întrunite cumulativ cerințele legale și convenționale

privind transferarea celui în cauză într-un penitenciar din România în vederea continuării

executării pedepsei, hotărârea pronunțată fiind legală și temeinică.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă

R.I. împotriva sentinței penale nr. 314/F din 16 iulie 2013 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de persoana transferabilă R.I. împotriva sentinței penale nr. 314/F din

16 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul persoană

transferabilă la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi

20

septembrie 2013

.