ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3828/2013

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 224/F din 15 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

A fost recunoscută sentința penală nr. 669/97 din data de 05 decembrie 1997 pronunțată de Tribunalul din Padova - Republica Italiană, rămasă definitivă la data de 08 ianuarie 1998, prin care s-a dispus condamnarea numitului L.S., la pedeapsa de 1 an și 4 luni și 20 de zile închisoare și 800.000 lire (413,17 euro) amendă și sentința penală nr. 650/03 din data de 28 noiembrie 2003 a Tribunalului din Vicenza, rămasă definitivă la data de 16 octombrie 2007 prin care s-a dispus condamnarea numitului L.S. la pedeapsa de 8 ani și 3 luni închisoare.

S-a dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei de 6 ani, 6 luni și 1 zi închisoare, astfel cum a fost grațiată.

În baza art. 71 C. pen. condamnatului i-au fost intezise, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

S-a dedus din pedeapsă prevenția și perioada executată de la data de

03 septembrie 2008 la zi.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 320 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin rezoluția din data de 15 martie 2013 emisă în Dosarul nr. 12/II-5/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 162 alin. 4 și art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, sesizarea Curții de Apel București în vederea recunoașterii sentinței penale nr. 669/9 din 05 decembrie 1997 emisă de Tribunalul din Padova, rămasă definitivă la 08 ianuarie 1998 și a sentinței penale nr. 650/03 din data de 28 noiembrie 2003 a Tribunalului din Vicenza, confirmată prin sentința nr. 1091 emisă de Curtea de Apel din Veneția la 12 iunie 2007, rămasă definitivă la 16 octombrie 2007, de condamnare a numitului L.S. la pedeapsa finală de 6 ani, 6 luni și 1 zi închisoare și punerii în executare a acestora, în conformitate cu disp. art. 158 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a format Dosarul nr. 2442/2/2013, înregistrat la data de 29 martie 2013.

Analizând actele și lucrările din dosarul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin adresa din 06 decembrie 2012, Ministerul Justiției - D.D.I.C.J., S.C.J.I.M.P. a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004 republicată, cererea formulată de Ministerul Justiției al Republicii Italiene prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate L.S., în prezent deținut în Penitenciarul Firenze din Republica Italiană, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii aplicată de către instanța din statul solicitant.

Cererea formulată de autoritățile italiene a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv copia certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare, de pe dispozițiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate, declarația prin care persoana condamnat nu a

consimțit la transferarea într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei.

Potrivit art. 143 din Legea nr. 302/2004 modificată, „transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei poate avea loc numai în următoarele condiții: a) condamnatul este resortisant al statului de executare; b) hotărârea este definitivă; c) la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei. în cazuri excepționale, în baza acordului între statele implicate, transferarea poate avea loc chiar dacă partea de pedeapsă neexecutată este mai mică de 6 luni;d) transferul este consimțit de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră necesar, de către reprezentantul persoanei. Consimțământul nu se cere în cazul evadatului care se refugiază în statul de executare al cărui resortisant este; e) faptele care au atras condamnarea constituie infracțiuni, potrivit legii statului de executare; f) statul de condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări; în caz contrar, transferarea nu poate avea loc.

Legat de condițiile prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004 modificată, din documentele transmise de către autoritățile statului de condamnare, precum și din actele efectuate la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a rezultat îndeplinirea condițiilor obligatorii instituite prin dispozițiile art. 143 din Legea nr. 302/2004, modificată.

Astfel, din verificările efectuate la M.A.I. - D.G.P.D.E.P. și Administrarea Bazelor de Date, prin adresa din data de 07 februarie 2013, a rezultat că numitul L.S.

Din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, au rezultat următoarele:

- prin sentința penală nr. 669/97 din 05 decembrie 1997 emisă de Tribunalul din Padova, rămasă definitivă la 08 ianuarie 1998 a fost condamnat numitul L.S. la pedeapsa cu 1 an, 4 luni si 20 de zile închisoare si 800,00 lire (413,17 euro) amendă pentru săvârșirea la 22 august 1997 a infracțiunilor de tâlhărie agravată, leziuni corporale agravate, aflate în concurs, prev. de art. 81, 110, 582, 583 alin. (1), 628 alin. (1), (3) n. 1 C. pen. italian.

- prin sentința penală nr. 650/03 din data de 28 noiembrie 2003 a Tribunalului din Vicenza, confirmată prin sentința nr. 1091 emisă de Curtea de Apel din Veneția la 12 iunie 2007, rămasă definitivă la 16 octombrie 2007 a fost condamnat numitul L.S. la pedeapsa cu 8 ani si 3 luni închisoare pentru săvârșirea în perioada iunie 2000 - iulie 2001 a infracțiunilor de recrutare de persoane în vederea practicării prostituției, de favorizare a pătrunderii în mod clandestin pe teritoriul statului a unor persoane, de exploatare a activității de prostituție în perioada 2000 - noiembrie 2001, prev de art. 81 alin. (2), art. 110 C. pen. italian, art. 12 alin. (1), (3), (5) din Decretul nr 286/1998, art. 61, n. ll și 110 Codul penal italian, art. 3, n. 5 și 8, art. 4 n. 1 și 7 din Legea nr. 75/1998.

Prin ordinul de executare a pedepselor concurente, N.S.I.E.P.: nr. 352/2007 emis de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Vicența la 26 ianuarie 2009, s-a dispus cumularea pedepselor, rezultând o pedeapsă principală de 9 ani, 7 luni și 20 zile de închisoare și amendă de m. 413,17 euro. în baza legii n.241/31 iulie 2006 a intervenit grațierea a 3 ani de închisoare și amenzii de 413,17 euro, rămânând o pedeapsă totală de executat de 6 ani, 6 luni și 1 zi închisoare.

Având în vedere cele expuse, s-a constatat că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. b din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Referitor la situația executării pedepsei, s-a constatat din examinarea sentinței de condamnare că numitul L.S. a început executarea pedepsei la 03 septembrie 2008, iar sfârșitul pedepsei este la data de 03 martie 2015.

În 29 mai 2009, 10 noiembrie 2009, 17 februarie 2011, 18 mai 2011, 13 octombrie 2011, 23 aprilie 2012 s-au admis ordine de eliberare anticipată din detenție în urma emiterii unor Ordonanțe de către Biroul de supraveghere din Florența, finalul pedepsei anticipate fiind 22 aprilie 2014, astfel că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În fapt, prin sentința de condamnare din 05 decembrie 1997 emisă de Tribunalul din Padova s-a reținut că L.S., la data de 22 august 1997 la Padova, pentru a-și procura un câștig ilicit, a tâlhărit pe numita Costabeber Sabina producându-i vătămări corporale grave.

Prin sentința penală nr. 650/03 din Tribunalului din Vicenza, confirmată prin sentința nr. 1091 emisă de Curtea de Apel din Veneția la 12 iunie 2007, rămasă definitivă la 16 octombrie 2007, s-a reținut că L.S. în concurs cu alte persoane, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a recrutat persoane în scopul practicării prostituției, atât pe teritoriul României cât și pe teritoriul Republicii Italia.

Examinând materialul cauzei, instanța de fond a constatat că este îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reținute în sarcina numitului L.S. având corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv a două infracțiunii distincte de: „tâlhărie" prev. de art. 211 alin. 1 C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 3 la 18 de ani și „trafic de persoane" prev de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678 din 21 noiembrie 2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

Republica Italiană, prin declarația dată, folosindu-se de dreptul acordat de art. 3 parag. 3 din Convenția de la Strasbourg, a exclus procedura conversiunii condamnării prevăzută de art. 159 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Conform procesului- verbal din 02 august 2012, numitul L.S. nu a consimțit la transferarea sa într-un penitenciar din România, dar prin ordinul prefectului provinciei Florența s-a dispus la data de 02 iulie 2012 îndepărtarea susnumitului de pe teritoriul național Italian, astfel că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 3 din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate conform cărora nu

este necesar consimțământul persoanei condamnate la transfer în situația în care s-a dispus o măsură în virtutea căreia persoanei, odată pusă în libertate, nu îi va mai fi permis să rămână pe teritoriul statului de condamnare.

Pentru aceste considerente, instanța de fond a constatat ca fiind îndeplinite cerințele art. 143 din Legea nr. 302/2004, modificată, motiv pentru care a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și, în baza art. 162 din același act normativ, a recunoscut hotărârile de condamnare, dispunând transferarea condamnatului L.S. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 6 ani, 6 luni și 1 zi închisoare.

Împotriva sentinței menționate au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și condamnatul persoană transferabilă L.S.

Cauza având ca obiect recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de condamnatul persoană transferabilă L.S. a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 14 august 2013.

Ca urmare a demersurilor efectuate de instanță, în vederea îndeplinirii procedurii de citare a recurentul condamnat persoană transferabilă L.S. pentru termenele de judecată din 22 octombrie 2013 și 3 decembrie 2013, autoritățile italiene au comunicat, conform înscrisurilor de la filele 37 și 69-73 ale dosarului de recurs, că recurentul condamnat persoană transferabilă a fost eliberat din penitenciar la data de 1 iunie 2013, fiind încredințat serviciilor sociale de probațiune din Italia.

Față de înscrisurile menționate, constatând că cererea formulată de Ministerul Justiției al Republicii Italiene, prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate L.S. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei, a rămas fără obiect, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de condamnatul L.S. împotriva sentinței penale nr. 224/F din 15 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Se va casa sentința penală recurată și, rejudecând, se va respinge sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București privind recunoașterea sentinței penale nr. 669 din 97 din data de 05 decembrie 1997 pronunțată de Tribunalul din Padova - Republica Italiană și a sentinței penale nr. 650 din 03 din data de 28 noiembrie 2003 a Tribunalului din Vicenza și transferarea condamnatului într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.

În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului condamnat, în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de condamnatul L.S. împotriva sentinței penale nr. 224/F din 15 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Casează sentința penală recurată și, rejudecând:

Respinge sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București privind recunoașterea sentinței penale nr. 669/97 din data de 05 decembrie 1997 pronunțată de Tribunalul din Padova - Republica Italiană, rămasă definitivă la data de 08 ianuarie 1998, prin care s-a dispus condamnarea numitului L.S. la pedeapsa de 1 an și 4 luni și 20 de zile închisoare și 800.000 lire (413,17 euro) amendă și a sentinței penale nr. 650 din 03 din data de 28 noiembrie 2003 a Tribunalului din Vicenza, rămasă definitivă la data de 16 octombrie 2007 prin care s-a dispus condamnarea numitului L.S. la pedeapsa de 8 ani și 3 luni închisoare și transferarea condamnatului într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului condamnat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 03 decembrie 2013.