ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3977/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3977/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 227/F

din 16 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel, București, secția a II-a penală,

s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

S-a dispus

recunoașterea sentinței nr. 1093/09 din 15 octombrie 2009, pronunțată de

judecătorul de cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Genova,

modificată prin sentința nr. 3 din 24 februarie 2011 a Curții cu Juri de apel

din Genova, definitivă la data de 27 ianuarie 2012, prin care numitul N.D., a

fost condamnat la 8 ani și 8 luni închisoare, interzicerea de a profesa pe

perioada detenției și interzicerea pentru totdeauna a dreptului de a profesa în

cadrul instituțiilor de stat, precum și măsura expulzării de pe teritoriul

Republicii Italiene pentru săvârșirea infracțiunilor de aducere sau menținere

în stare de sclavie, proxenetism și viol agravat, prevăzută de art. 600, art.

609 bis, art. 609 ter, art. 609 quater C. pen. italian și art. 3 nr. 4 și nr. 8

și art. 4 nr. 1 din Legea nr. 75/1958.

S-a adaptat pedeapsa

complementară în sensul că s-a limitat la 10 ani interdicția de a profesa în cadru

instituțiilor de stat, după executarea pedepsei principale.

S-a computat perioada

detenției preventive și perioada executată de la 29 octombrie 2008 la zi.

S-a dispus transferul

condamnatului într-un penitenciar din România pentru executarea restului de pedeapsă.

Onorariul pentru

avocat din oficiu, în cuantum de 320 RON, se va suporta din fondul Ministerului

Justiției.

Cheltuielile judiciare

au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond, a reținut următoarele:

Prin adresa din

19 decembrie 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat, la

data de 28 decembrie 2012, Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile

art. 162 alin. (4) și art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, în vederea recunoașterii

și punerii în executare a sentinței nr. 1093/09 din 15 octombrie 2009 pronunțată

de Judecătorul pentru Cercetări Preliminare din cadrul Tribunalului din Genova,

modificată prin sentința nr. 3/2011 din 24 februarie 2011 a Curții cu Juri de Apel

din Genova, rămasă definitivă la 27 ianuarie 2012, în cadrul procedurii de soluționare

a cererii de transferare într-un penitenciar din România a numitului N.D., formulată

de autoritățile judiciare din Italia.

Prin adresa din

12 noiembrie 2012, Ministerul Justiției, Direcția Drept Internațional și Cooperare

Judiciară, Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în materie penală a transmis

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile

Legii nr. 302/2004, republicată, cererea formulată de autoritățile judiciare din

Republica Italia prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate N.D.,

într-un penitenciar, din România, în vederea continuării executării pedepsei aplicată

față de susnumit de către instanțele de judecată din statul solicitant.

Cererea formulată

de autoritățile italiene a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6

pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată

Ia Strasbourg în anul 1983, respectiv: cererea de transfer a Ministerului Italian

de Justiție, copia autentificată a sentințelor de condamnare, copia dispozițiilor

legale aplicabile, stadiul executării pedepsei, expunerea faptelor pe care se întemeiază

condamnarea, declarațiile cuprinzând consimțământul la transfer al persoanei condamnate.

Din datele comunicate

de Direcția Generală de Pașapoarte și Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea

Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a rezultat

că persoana condamnată, N.D. este cetățean român, fiind îndeplinită condiția prevăzută

de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate,

adoptată la Strasbourg, și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Din examinarea

informațiilor și a documentelor comunicate de statul de condamnare, în aplicarea

Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg

în anul 1983, au rezultat următoarele:

Prin sentința

nr. 3/2011 din 24 februarie 2011 a Curții cu Juri de Apel din Genova, rămasă definitivă

la data de 27 ianuarie 2012, numitul N.D. a fost condamnat la pedeapsa închisorii

de 8 ani și 8 luni cu închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de aducere sau

menținere în stare de sclavie, proxenetism și viol agravat, prevăzută de art. 600,

art. 609 bis, art. 609 ter, art. 609 quater C. pen. italian și art. 3 nr. 4 și

nr. 8 și art. 4 nr. 1 din Legea nr. 75/1958, reținându-se, în fapt, că în luna octombrie

2008, prin constrângere fizică și psihică și prin lipsire de libertate, a întreținut

în mod repetat acte sexuale cu două părți vătămate și Ie-a obligat să practice prostituția,

una dintre victime fiind minoră; față de acesta s-a aplicat și pedeapsa complementară

a interzicerii definitive a dreptului de a ocupa funcții, precum și măsura expulzării

de pe teritoriul Republicii Italia.

Având în vedere

cele mai sus menționate, s-a constatat că este îndeplinită condiția prevăzută de

art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate,

adoptată la Strasbourg, și art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Din situata executării

pedepsei comunicată de autoritățile judiciare italiene a rezultat că. persoana condamnată

N.D. a fost arestată preventiv la data de 29 octombrie 2008, iar durata executării

pedepsei se împlinește la data de 28 iunie 2017, fiind îndeplinită condiția prevăzută

de art. 3 pct. 1 lit. c) din Convenpa europeană asupra transferării persoanelor

condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Procedând la examinarea

materialului existent, s-a constatat că în cauză este îndeplinită condiția dublei

incriminări, prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată,

și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor

condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, faptele care au atras condamnarea

susnumitului având corespondent în legislația penală română, realizând conținutul

constitutiv al infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) și art. 13 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 678/2001, modificată și art. 197 alin. (1) C. pen. (două

fapte), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., iar pedeapsa complementară aplicată

față de susnumit se regăsește în dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen.

Totodată, a rezultat

că în cauză sunt îndeplinite și condițiile prevăzute în dispozițiile art. 143 lit.

d) din Legea nr. 302/2004, republicată, și art. 3 lit. d) din Convenția europeană

asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie

1983, în sensul că persoana condamnată și-a manifestat consimțământul în vederea

transferării sale într-un penitenciar din România în vederea continuării executării

pedepsei aplicate de autoritățile judiciare italiene.

Curtea a constatat

că au fost depuse toate actele prevăzute de art. 154 din Legea nr. 302/2004, republicată,

și că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 din aceeași lege, în sensul

că Ia data primirii cererii de transfer, condamnatul mai avea de executat mai mult

de 6 luni din durata pedepsei, există consimțământul acestuia la transfer și este

îndeplinită condiția dublei incriminări, în sensul că fapta care a atras condamnarea

constituie infracțiune și potrivit legii penale române, fiind încadrată la infracțiunile

prevăzute de art. 12 alin. (1) și art. 13 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 678/2001,

modificată și art. 197 alin. (1) C. pen. (două fapte), toate cu aplicarea art. 33

lit. a) C, pen., conform certificatului de legislație aplicabilă în cauză.

Așa fiind, conform

dispozițiilor art. 139 și art. 144 din aceeași lege, s-a admis sesizarea formulată

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a fost recunoscută și s-a dispus

punerea în executare a sentinței nr. 3/2011 din 24 februarie 2011 a Curții cu Juri

de Apel din Genova, rămasă definitivă Ia 27 ianuarie 2012, prin care numitul N.D.

a fost condamnat potrivit celor menționate mai sus.

S-a adaptat pedeapsa

complementară în sensul că a fost limitată la 10 ani interdicția de a profesa în

cadrul instituțiilor de stat, după executarea pedepsei principale.

S-a computat perioada

executată de la 29 octombrie 2008 la zi.

S-a dispus transferarea

condamnatului în România și executarea restului de pedeapsă într-un penitenciar

din România.

Onorariul pentru

avocatul din oficiu, în cuantum de 320 RON, a fost avansat din fondul Ministerului

Justiției, conform art. 82 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată.

Sentința a fost

recurată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin motivele

de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, și susținute și oral de către reprezentantul

Ministerului Public, s-a criticat sentința recurată pentru nelegalitate, în sensul

că, în mod greșit s-a dispus transferarea persoanei condamnate pentru executarea

restului de pedeapsă, și nu pentru continuarea executării pedepsei de 8 ani și 8

luni închisoare, în integralitatea ei, astfel cum prevede legislația română.

Examinând hotărârea

atacată, atât prin prisma motivelor invocate de reprezentantul Ministerului Public,

cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3)

C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este fondat.

În cauză, corect

s-a reținut că este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută de art. 143

lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană

asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, faptele reținute

în sarcina persoanei condamnate își au corespondentul în legislația penală română,

realizând conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1)

și art. 13 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 678/2001, modificată și art. 197

alin. (1) C. pen. (două fapte), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., conform

certificatului de legislație aplicabilă în cauză.

Totodată, Curtea

a constatat, că persoana transferabilă este cetățean român, că hotărârea este definitivă;

că la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel

puțin 6 luni din durata pedepsei, precum și că, felul și durata pedepsei principale

sunt compatibile cu legislația română, adaptându-se pedeapsa complementară în sensul

că, a fost limitată la 10 ani interdicția de a profesa în cadrul instituțiilor de

stat, după executarea pedepsei principale.

De asemenea, se

constată că, persoana condamnată și-a exprimat consimțământul cu privire la transferarea

sa în vederea continuării executării pedepsei aplicate de instanțele italiene într-un

penitenciar din România, însă în mod greșit instanța Curții de Apel București, a

dispus transferul condamnatului într-un penitenciar din România pentru executarea

restului de pedeapsă, deși a recunoscut în integralitate sentința nr. 1093/09 din

15 octombrie 2009, pronunțată de judecătorul de cercetări preliminare din cadrul

Tribunalului din Genova, modificată prin sentința nr. 3 din 24 februarie 2011 a

Curții cu Juri de Apel din Genova, definitivă la data de 27 ianuarie 2012, prin

care numitul N.D., a fost condamnat la 8 ani și 8 luni închisoare, pedeapsa complementară

fiind adaptată legislației interne, în sensul că, a fost limitată la 10 ani interdicția

de a profesa în cadrul instituțiilor de stat, după executarea pedepsei principale.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 420 C. proc. pen. „(...) Pedeapsa închisorii și pedeapsa detențiunii

pe viață se pun în executare prin emiterea mandatului de executare. Mandatul de

executare cuprinde: denumirea instanței de executare, data emiterii, datele privitoare

la persoana condamnatului prevăzute în art. 70, numărul și data hotărârii care se

execută și denumirea instanței care a pronuntat-o, pedeapsa pronunțată și textul

de lege aplicat, timpul reținerii și arestării preventive care s-a dedus din durata

pedepsei, mențiunea dacă cel condamnat este recidivist, ordinul de arestare și de

deținere, semnătura judecătorului delegat, precum și ștampila instanței de executare

(...)”.

Or, din conținutul

textului de lege evocat anterior, rezultă fără echivoc, că în mandatul de executare

a pedepsei închisorii, se menționează printre altele, pedeapsa pronunțată și nicidecum

restul de pedeapsă ce-l mai are de executat condamnatul.

Ca urmare, constatând

ca fiind întrunite exigențele art. 143, art. 157, art. 158, art. 162 și art. 152

din același act normativ, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București, împotriva sentinței penale nr. 227/F din 16 mai 2013 a Curții

de Apel București, secția II-a penală, privind pe intimatul condamnat persoană transferabilă

N.D.

Va casa în parte

sentința recurată și rejudecând:

Va dispune transferarea

persoanei condamnate N.D., într-un penitenciar din România, în vederea continuării

executării pedepsei de 8 ani și 8 luni închisoare.

Se vor menține

restul dispozițiilor sentinței recurate.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat persoană transferabilă în sumă de

320 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare

ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva sentinței

penale nr. 227/F din 16 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

privind pe intimatul condamnat persoană transferabilă N.D.

Casează în parte

sentința recurată și rejudecând:

Dispune transferarea

persoanei condamnate N.D., într-un penitenciar din România, în vederea continuării

executării pedepsei de 8 ani și 8 luni închisoare.

Menține restul

dispozițiilor sentinței recurate.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat persoană transferabilă în sumă de

320 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare

ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 decembrie 2013.