ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1224/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1224/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 357 din 4 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția I-a

penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și, în consecință, în temeiul art. 149 raportat la art. 145 din Legea

nr. 302/2004, a recunoscut sentința penală nr. 1633 din 25 iulie 2007

pronunțată de Tribunalul din Torino, secția judecători pentru anchete

preliminare, și hotărârea penală din data de 22 aprilie 2008 a Curții a 2-a cu

Juri din Torino, definitivă la data de 7 iunie 2008, prin care persoana transferabilă

L.S.D. a fost condamnat la 12 ani și 9 luni închisoare și s-a constatat, în

temeiul Legii nr. 241/2006 a Republicii Italia, că beneficiază de grațierea

unei durate de 3 ani închisoare din pedeapsa aplicată.

A dispus

transferarea condamnatului L.S.D. din Republica Italia într-un penitenciar din

România, în vederea continuării executării pedepsei de 9 ani și 9 luni

închisoare stabilită prin sentința penală nr. 1633 din pronunțată de Tribunalul

din Torino, secția judecători pentru anchete preliminare, modificată prin hotărârea

penală din data de a Curții a 2-a cu Juri din Torino, definitivă la data de 7

iunie 2008, respectând felul și durata pedepsei aplicate de către instanțele

judecătorești italiene.

S-a dedus din

pedeapsă durata arestării preventive și perioada executată începând cu data de

17 aprilie 2006 la zi.

S-a dispus

emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii

definitive a prezentei sentințe.

În temeiul

art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au

rămas în sarcina acestuia, din care suma de 320 lei, onorariul apărătorului din

oficiu, va fi suportată din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a

dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția

nr. 1780/11/5/2009 din data de 9 octombrie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București a sesizat Curtea de Apel București, în temeiul dispozițiilor

art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, în vederea recunoașterii și punerii

în executare a sentinței penale nr. 1633 din 25 iulie 2007 pronunțată de

Tribunalul din Torino, secția judecători pentru anchete preliminare, precum și

a hotărârii penale din data de 22 aprilie 2008 a Curții a 2-a cu Juri din

Torino, ca urmare a cererii înaintate de către autoritățile judiciare din

Republica Italia cu privire la transferarea condamnatului L.S.D. într-un

penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 9 ani și

9 luni închisoare, astfel cum a fost stabilită în statul solicitant.

Din actele

dosarului a rezultat că prin sentința penală nr. 1633 din 25 iulie 2007

pronunțată de Tribunalul din Torino, secția judecători pentru anchete

preliminare, s-a dispus condamnarea inculpatului L.S.D. la o pedeapsă de 14 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor prin acte de cruzime,

prevăzută de art. 575 raportat la art. 576 nr. 2 și art. 61 nr. 1 C. pen.

italian, precum și la o pedeapsă de 1 an închisoare și 600 de Euro amendă

pentru comiterea infracțiunii de sustragere a unui bun, prevăzută de art. 624

bis și art. 625 nr. 2 din același C. pen.

De asemenea,

prin aceeași sentință penală a autorităților judiciare italiene, inculpatul a

fost condamnat și la pedeapsa interzicerii pe viață a deținerii funcțiilor

publice, precum și la interzicerea drepturilor pe timpul executării pedepsei

închisorii.

În fapt, s-a

reținut - în sinteză - că, la data de 16 aprilie 2006, inculpatul L.S.D.,

aflându-se în locuința cetățeanului italian Calogero La Delfa, l-a imobilizat

pe acesta, legându-i mâinile cu o cămașă, și i-a aplicat mai multe lovituri cu

pumnii în zona capului, în urma cărora victima a decedat, înainte de a părăsi

locuința cetățeanului italian menționat, inculpatul a smuls din perete un

televizor, pe care l-a sustras.

Această

sentință penală a fost modificată parțial, sub aspectul cuantumului pedepselor

aplicate inculpatului, prin hotărârea penală din data de 22 aprilie 2008 a

Curții a 2-a cu Juri din Torino, prin care, pentru infracțiunea de omor prin

acte de cruzime, prevăzută de art. 575 raportat la art. 576 nr. 2 și art. 61

nr. 1 C. pen. italian, pedeapsa a fost redusă la 12 ani închisoare, iar pentru

infracțiunea de sustragere a unui bun, prevăzută de art. 624 bis și art. 625

nr. 2 din același cod penal, s-a redus sancțiunea penală la 9 luni închisoare

și 500 de Euro amendă, stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 12 ani și 9 luni

închisoare și 500 de Euro amendă penală. Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței pronunțate în primă instanță de Tribunalul din Torino, secția judecători

pentru anchete preliminare.

Autoritățile

judiciare ale statului italian au constatat că, în temeiul art.

1 din Legea nr. 241/2006 a Republicii Italia, inculpatul beneficiază de grațierea

unei durate de 3 ani închisoare din pedeapsa rezultantă aplicată, precum și de

grațierea întregii amenzi pecuniare, urmând ca în final acesta să execute

pedeapsa rezultantă de 9 ani și 9 luni închisoare.

Hotărârea a

rămas definitivă la data de 7 iunie 2008 și, așa cum s-a arătat, au fost

menținute celelalte dispoziții ale primei instanțe, inclusiv cu privire la

pedeapsa interzicerii pe viață a deținerii funcțiilor publice, precum și la

interzicerea drepturilor pe timpul executării pedepsei închisorii.

Curtea de Apel

București a reținut că, din informațiile comunicate de statul italian, condamnatul

L.S.D. a fost arestat preventiv la data de 17 aprilie 2006, iar pedeapsa

aplicată va fi considerată executată la data de 16 ianuarie 2016.

În raport cu

faptele reținute în hotărârea definitivă de condamnare, s-a constatat

îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de art. 129 lit. e) din

Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie

penală, precum și de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția Europeană asupra

transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983.

Astfel,

faptele pentru care inculpatul L.S.D. a fost condamnat prin sentința penală nr.

1633 din 25 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul din Torino, secția judecători

pentru anchete preliminare, modificată prin hotărârea penală din data de 22

aprilie 2008 a Curții a 2-a cu Juri din Torino, rămasă definitivă la data de 7

iunie 2008, au corespondent în legislația penală română, acestea constituind

infracțiunile de omor și furt calificat, prevăzute de art. 174 și art. 208

alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. d) și g) C. pen., pedepsite cu închisoare de

la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi și, respectiv, cu închisoare

de la 3 la 15 ani.

Totodată,

Curtea de Apel București a constatat că sunt îndeplinite și celelalte condiții

privind transferarea condamnatului într-un penitenciar din România, condiții

prevăzute de art. 129 din Legea nr. 302/2004, în sensul că hotărârea de

condamnare pronunțată de instanțele italiene este definitivă, condamnatul L.S.D.

este cetățean român, astfel cum rezultă din adresa nr. 3945867 din 2 octombrie 2009

a Ministerului Administrației și Internelor, iar statul de condamnare și statul

de executare sunt de acord asupra transferării.

De asemenea,

s-a reținut că L.S.D. care, în prezent, se află încarcerat în Penitenciarul

Napoli din Republica Italia, prin declarația din data de 31 mai 2008,

înregistrată la Ambasada României din Roma sub nr. 7083 din 16 iunie 2009, și-a

exprimat consimțământul scris la transferarea sa într-un penitenciar din

România, în vederea continuării executării pedepsei de 9 ani și 9 luni

închisoare. Aceeași poziție a fost exprimată de condamnat și la data de 16

martie 2009, cu ocazia întocmirii referatului asupra situației sale sociale și

familiale, din care rezultă că acesta dorește transferul într-un penitenciar

din România pentru a fi alături de familie.

Cu privire la

cerința reglementată de art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004, Curtea de Apel

București a constatat, pe baza datelor comunicate de statul de condamnare că,

din pedeapsa de 9 ani și 9 luni închisoare, stabilită prin sentința penală nr.

1633 din 25 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul din Torino, secția judecători

pentru anchete preliminare, modificată prin hotărârea penală din data de 22

aprilie 2008 a Curții a 2-a cu Juri din Torino, condamnatul a executat perioada

scursă din data de 17 aprilie 2006 la zi, aflându-se în continuare în

executarea acesteia, pedeapsă care urmează a expira la data de 16 ianuarie 2016.

Referitor la

faptul că prin ordinul emis la data de 2 decembrie 2008 de Biroul Supravegheri

din Alessandria, condamnatului i-au fost acordate 135 de zile de eliberare

anticipată, astfel cum rezultă din adresa nr. 1505/2008 din 3 februarie 2009 a

Biroului Executări Penale al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ordinar din

Torino (fila 41 dosar parchet), Curtea de Apel București a apreciat că

respectiva împrejurare nu este de natură să conducă la reducerea pedepsei

aplicate de instanțele italiene, nefiind o cauză de micșorare a pedepsei sau de

înlăturare a consecințelor condamnării, ci un mijloc de individualizare

administrativă a executării sancțiunii penale, ce constă în punerea în

libertate a condamnatului din locul de detenție mai înainte de executarea în

întregime a pedepsei, individualizare ce urmează să se facă de autoritățile

judiciare competente din statul de executare, după transferul condamnatului în

România în vederea continuării executării sancțiunii penale aplicate,

putându-se ține seama și de informațiile comunicate sub acest aspect de statul

de condamnare.

În final,

pentru motivele arătate, Curtea de Apel București a constatat că sunt

îndeplinite toate condițiile pentru transferarea în România a condamnatului L.S.D.,

astfel cum sunt prevăzute în art. 129 din Legea nr. 302/2004, întrucât acesta

este resortisant al statului român, hotărârea prin care i-a fost aplicată în

Republica Italia pedeapsa de 12 ani și 9 luni închisoare și s-a constatat

grațierea unei durate de 3 ani închisoare din aceasta este definitivă și executorie,

la data primirii cererii de transferare mai avea de executat peste 6 luni din

durata pedepsei respective, a consimțit în mod liber la transfer, iar faptele

care au atras condamnarea sa de către instanțele judecătorești italiene

constituie infracțiuni și potrivit legii penale a statului român.

Împotriva

sentinței, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI a declarat prezentul

recurs, motivele fiind menționate în partea introductivă a deciziei.

Recursul va fi

admis pentru motivele ce se vor arăta.

Examinând

hotărârea curții de apel, respectiv actele și lucrările din dosar, Înalta Curte

de Casație și Justiție constată că prin sentința penală nr. 1633 din 25 iulie 2007,

pronunțată de Tribunalul din Torino, secția judecători pentru anchete

preliminare, definitivă prin hotărârea penală din data de 22 aprilie 2008 a

Curții a 2-a cu Juri din Torino, rămasă definitivă la data de 7 iunie 2008,

inculpatul L.S.D. a fost condamnat, în final, la o pedeapsă principală de 12

ani și 9 luni închisoare și o amendă de 500 Euro, precum și la pedeapsa

accesorie a interzicerii drepturilor pe timpul executării pedepsei și pedeapsa

complementară constând în interdicția pe viață de a deține funcții publice.

Potrivit

dispozițiilor Legii nr. 302/2004, Titlu

V,

Capitolul

I,

astfel

cum a fost modificată prin Legea nr. 222/2008, recunoașterea unei hotărâri

penale străine se realizează în integralitatea acesteia, fără a exista o

intervenție a statului de executare în raport cu dispozițiile statului de

condamnare.

Acest

principiu rezultă și din interpretarea dispozițiilor art. 115 - art. 121 din

același act normativ, dar și din Convenția Europeană asupra transferării

persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și ratificată prin Legea nr.

76/1996.

Dispozițiile

art. 145 din Legea nr. 302/2004, modificată, prevăd obligația statului român de

a respecta felul și durata pedepsei prevăzută în hotărârea de condamnare, în

cazul în care a optat pentru continuarea executării pedepsei aplicată în statul

de condamnare.

De asemenea, Înalta

Curte reține că prin declarația dată în baza art. 3 paragraf 3 al Convenției

Europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la

21 martie 1983, la care și România este parte, Italia a exclus procedura de

schimbare (conversiune) a pedepsei în cazul în care este stat de condamnare,

iar această prevedere a fost inserată în cererea de transfer în România a

condamnatului, formulată de Ministerul Justiției italian (mențiuni exprese în

fil. 49 - document original și fli. 45-46 - document tradus în limba română,

din dosarul procurorului).

Așa fiind, în

condițiile în care instanța română a recunoscut hotărârea de condamnare și a

optat pentru continuarea executării pedepsei, statul român are obligația de a

respecta felul și durata pedepsei aplicată de instanța de condamnare,

respectiv, pe lângă pedeapsa de 12 ani și 9 luni închisoare, și pedeapsa

accesorie și complementară.

Înalta Curte

apreciază că obiectul recunoașterii, potrivit Legii nr. 302/2004, sunt hotărârile

Judecătorești, în prezenta cauză sentința penală nr. 1633 din 25 iulie 2007,

pronunțată de Tribunalul din Torino, secția judecători pentru anchete

preliminare, astfel cum a fost modificată prin hotărârea penală din data de 22

aprilie 2008 a Curții a 2-a cu Juri din Torino.

Totodată, instanța

română trebuie să recunoască și efectele Legii de grațiere nr. 241/2006, a

statului italian, prin care a fost grațiată pedeapsa rezultantă cu 3 ani

închisoare, precum și cu întreaga sumă reprezentând amenda.

Nici prin

actul de grațiere, și nici prin hotărârea curții cu juri, nu a fost înlăturată

pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie aplicată de prima instanță (în

dispozitivul ultimei hotărâri menționându-se expres că se mențin celelalte

dispoziții ale sentinței).

În consecință,

în urma transferării, condamnatul L.S.D. va continua executarea pedepsei - în

sens larg - astfel cum s-a stabilit prin cele 2 hotărâri judecătorești supuse

recunoașterii de către autoritățile române, evident prin reducerea acestora

conform legii de grațiere adoptată de statul italian, continuarea executării

pedepsei în România referindu-se deci atât la pedeapsa închisorii, la cea

accesorie și la cea complementară.

Față de cele

arătare, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. -

va admite recursul Ministerului Public și va casa, în parte, decizia atacată în

limitele arătate.

Potrivit art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea

recursului Ministerului Public vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E

C I D E

Admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva

sentinței penale nr. 357 din 4 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția

I

penală, privind persoana condamnată L.S.D.

Casează sentința

penală menționată și, rejudecând:

Recunoaște

Hotărârea nr. 1633 din 25 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul Torino, secția

judecători pentru anchete preliminare, modificată prin hotărârea penală din

data de 22 aprilie 2008 a Curții a 2-a cu Juri din Torino, definitivă la data

de 7 iunie 2008, prin care inculpatul Lupu Sergiu Dorinei a fost condamnat la

pedeapsa rezultantă de 12 ani și 9 luni închisoare și 500 Euro amendă penală.

Constată că

prin Legea nr. 241/2006 a Republicii Italia s-a grațiat din pedeapsa aplicată,

3 ani închisoare și 500 Euro amendă penală, rămânând ca inculpatul să execute 9

ani și 9 luni închisoare.

Menține restul

dispozițiilor sentinței.

Onorariul de

avocat pentru apărarea din oficiu a intimatei persoane condamnă, în sumă de 150

lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 30 martie 2010.