ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1224/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 357 din 4 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția I-a penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și, în consecință, în temeiul art. 149 raportat la art. 145 din Legea nr. 302/2004, a recunoscut sentința penală nr. 1633 din 25 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul din Torino, secția judecători pentru anchete preliminare, și hotărârea penală din data de 22 aprilie 2008 a Curții a 2-a cu Juri din Torino, definitivă la data de 7 iunie 2008, prin care persoana transferabilă L.S.D. a fost condamnat la 12 ani și 9 luni închisoare și s-a constatat, în temeiul Legii nr. 241/2006 a Republicii Italia, că beneficiază de grațierea unei durate de 3 ani închisoare din pedeapsa aplicată.

A dispus transferarea condamnatului L.S.D. din Republica Italia într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 9 ani și 9 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 1633 din pronunțată de Tribunalul din Torino, secția judecători pentru anchete preliminare, modificată prin hotărârea penală din data de a Curții a 2-a cu Juri din Torino, definitivă la data de 7 iunie 2008, respectând felul și durata pedepsei aplicate de către instanțele judecătorești italiene. S-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive și perioada executată începând cu data de 17 aprilie 2006 la zi. S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, din care suma de 320 lei, onorariul apărătorului din oficiu, va fi suportată din fondul Ministerului Justiției. Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 1780/11/5/2009 din data de 9 octombrie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea de Apel București, în temeiul dispozițiilor art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, în vederea recunoașterii și punerii în executare a sentinței penale nr. 1633 din 25 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul din Torino, secția judecători pentru anchete preliminare, precum și a hotărârii penale din data de 22 aprilie 2008 a Curții a 2-a cu Juri din Torino, ca urmare a cererii înaintate de către autoritățile judiciare din Republica Italia cu privire la transferarea condamnatului L.S.D.

într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 9 ani și 9 luni închisoare, astfel cum a fost stabilită în statul solicitant. Din actele dosarului a rezultat că prin sentința penală nr. 1633 din 25 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul din Torino, secția judecători pentru anchete preliminare, s-a dispus condamnarea inculpatului L.S.D. la o pedeapsă de 14 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor prin acte de cruzime, prevăzută de art. 575 raportat la art. 576 nr. 2 și art. 61 nr. 1 C. pen. italian, precum și la o pedeapsă de 1 an închisoare și 600 de Euro amendă pentru comiterea infracțiunii de sustragere a unui bun, prevăzută de art. 624 bis și art. 625 nr. 2 din același C. pen.

De asemenea, prin aceeași sentință penală a autorităților judiciare italiene, inculpatul a fost condamnat și la pedeapsa interzicerii pe viață a deținerii funcțiilor publice, precum și la interzicerea drepturilor pe timpul executării pedepsei închisorii. În fapt, s-a reținut - în sinteză - că, la data de 16 aprilie 2006, inculpatul L.S.D., aflându-se în locuința cetățeanului italian Calogero La Delfa, l-a imobilizat pe acesta, legându-i mâinile cu o cămașă, și i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii în zona capului, în urma cărora victima a decedat, înainte de a părăsi locuința cetățeanului italian menționat, inculpatul a smuls din perete un televizor, pe care l-a sustras.

Această sentință penală a fost modificată parțial, sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate inculpatului, prin hotărârea penală din data de 22 aprilie 2008 a Curții a 2-a cu Juri din Torino, prin care, pentru infracțiunea de omor prin acte de cruzime, prevăzută de art. 575 raportat la art. 576 nr. 2 și art. 61 nr. 1 C. pen. italian, pedeapsa a fost redusă la 12 ani închisoare, iar pentru infracțiunea de sustragere a unui bun, prevăzută de art. 624 bis și art. 625 nr. 2 din același cod penal, s-a redus sancțiunea penală la 9 luni închisoare și 500 de Euro amendă, stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 12 ani și 9 luni închisoare și 500 de Euro amendă penală. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței pronunțate în primă instanță de Tribunalul din Torino, secția judecători pentru anchete preliminare.

Autoritățile judiciare ale statului italian au constatat că, în temeiul art. 1 din Legea nr. 241/2006 a Republicii Italia, inculpatul beneficiază de grațierea unei durate de 3 ani închisoare din pedeapsa rezultantă aplicată, precum și de grațierea întregii amenzi pecuniare, urmând ca în final acesta să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani și 9 luni închisoare. Hotărârea a rămas definitivă la data de 7 iunie 2008 și, așa cum s-a arătat, au fost menținute celelalte dispoziții ale primei instanțe, inclusiv cu privire la pedeapsa interzicerii pe viață a deținerii funcțiilor publice, precum și la interzicerea drepturilor pe timpul executării pedepsei închisorii. Curtea de Apel București a reținut că, din informațiile comunicate de statul italian, condamnatul L.S.D.

a fost arestat preventiv la data de 17 aprilie 2006, iar pedeapsa aplicată va fi considerată executată la data de 16 ianuarie 2016. În raport cu faptele reținute în hotărârea definitivă de condamnare, s-a constatat îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, precum și de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983. Astfel, faptele pentru care inculpatul L.S.D.

a fost condamnat prin sentința penală nr. 1633 din 25 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul din Torino, secția judecători pentru anchete preliminare, modificată prin hotărârea penală din data de 22 aprilie 2008 a Curții a 2-a cu Juri din Torino, rămasă definitivă la data de 7 iunie 2008, au corespondent în legislația penală română, acestea constituind infracțiunile de omor și furt calificat, prevăzute de art. 174 și art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. d) și g) C. pen., pedepsite cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi și, respectiv, cu închisoare de la 3 la 15 ani. Totodată, Curtea de Apel București a constatat că sunt îndeplinite și celelalte condiții privind transferarea condamnatului într-un penitenciar din România, condiții prevăzute de art. 129 din Legea nr. 302/2004, în sensul că hotărârea de condamnare pronunțată de instanțele italiene este definitivă, condamnatul L.S.D.

este cetățean român, astfel cum rezultă din adresa nr. 3945867 din 2 octombrie 2009 a Ministerului Administrației și Internelor, iar statul de condamnare și statul de executare sunt de acord asupra transferării. De asemenea, s-a reținut că L.S.D. care, în prezent, se află încarcerat în Penitenciarul Napoli din Republica Italia, prin declarația din data de 31 mai 2008, înregistrată la Ambasada României din Roma sub nr. 7083 din 16 iunie 2009, și-a exprimat consimțământul scris la transferarea sa într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 9 ani și 9 luni închisoare. Aceeași poziție a fost exprimată de condamnat și la data de 16 martie 2009, cu ocazia întocmirii referatului asupra situației sale sociale și familiale, din care rezultă că acesta dorește transferul într-un penitenciar din România pentru a fi alături de familie.

Cu privire la cerința reglementată de art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004, Curtea de Apel București a constatat, pe baza datelor comunicate de statul de condamnare că, din pedeapsa de 9 ani și 9 luni închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 1633 din 25 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul din Torino, secția judecători pentru anchete preliminare, modificată prin hotărârea penală din data de 22 aprilie 2008 a Curții a 2-a cu Juri din Torino, condamnatul a executat perioada scursă din data de 17 aprilie 2006 la zi, aflându-se în continuare în executarea acesteia, pedeapsă care urmează a expira la data de 16 ianuarie 2016. Referitor la faptul că prin ordinul emis la data de 2 decembrie 2008 de Biroul Supravegheri din Alessandria, condamnatului i-au fost acordate 135 de zile de eliberare anticipată, astfel cum rezultă din adresa nr. 1505/2008 din 3 februarie 2009 a Biroului Executări Penale al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ordinar din Torino (fila 41 dosar parchet), Curtea de Apel București a apreciat că respectiva împrejurare nu este de natură să conducă la reducerea pedepsei aplicate de instanțele italiene, nefiind o cauză de micșorare a pedepsei sau de înlăturare a consecințelor condamnării, ci un mijloc de individualizare administrativă a executării sancțiunii penale,

ce constă în punerea în libertate a condamnatului din locul de detenție mai înainte de executarea în întregime a pedepsei, individualizare ce urmează să se facă de autoritățile judiciare competente din statul de executare, după transferul condamnatului în România în vederea continuării executării sancțiunii penale aplicate, putându-se ține seama și de informațiile comunicate sub acest aspect de statul de condamnare.

În final, pentru motivele arătate, Curtea de Apel București a constatat că sunt îndeplinite toate condițiile pentru transferarea în România a condamnatului L.S.D., astfel cum sunt prevăzute în art. 129 din Legea nr. 302/2004, întrucât acesta este resortisant al statului român, hotărârea prin care i-a fost aplicată în Republica Italia pedeapsa de 12 ani și 9 luni închisoare și s-a constatat grațierea unei durate de 3 ani închisoare din aceasta este definitivă și executorie, la data primirii cererii de transferare mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei respective, a consimțit în mod liber la transfer, iar faptele care au atras condamnarea sa de către instanțele judecătorești italiene constituie infracțiuni și potrivit legii penale a statului român.

Împotriva sentinței, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI a declarat prezentul recurs, motivele fiind menționate în partea introductivă a deciziei. Recursul va fi admis pentru motivele ce se vor arăta. Examinând hotărârea curții de apel, respectiv actele și lucrările din dosar, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin sentința penală nr. 1633 din 25 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul din Torino, secția judecători pentru anchete preliminare, definitivă prin hotărârea penală din data de 22 aprilie 2008 a Curții a 2-a cu Juri din Torino, rămasă definitivă la data de 7 iunie 2008, inculpatul L.S.D. a fost condamnat, în final, la o pedeapsă principală de 12 ani și 9 luni închisoare și o amendă de 500 Euro, precum și la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor pe timpul executării pedepsei și pedeapsa complementară constând în interdicția pe viață de a deține funcții publice.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 302/2004, Titlu V, Capitolul I, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 222/2008, recunoașterea unei hotărâri penale străine se realizează în integralitatea acesteia, fără a exista o intervenție a statului de executare în raport cu dispozițiile statului de condamnare. Acest principiu rezultă și din interpretarea dispozițiilor art. 115 - art. 121 din același act normativ, dar și din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și ratificată prin Legea nr. 76/1996. Dispozițiile art. 145 din Legea nr. 302/2004, modificată, prevăd obligația statului român de a respecta felul și durata pedepsei prevăzută în hotărârea de condamnare, în cazul în care a optat pentru continuarea executării pedepsei aplicată în statul de condamnare.

De asemenea, Înalta Curte reține că prin declarația dată în baza art. 3 paragraf 3 al Convenției Europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, la care și România este parte, Italia a exclus procedura de schimbare (conversiune) a pedepsei în cazul în care este stat de condamnare, iar această prevedere a fost inserată în cererea de transfer în România a condamnatului, formulată de Ministerul Justiției italian (mențiuni exprese în fil. 49 - document original și fli. 45-46 - document tradus în limba română, din dosarul procurorului). Așa fiind, în condițiile în care instanța română a recunoscut hotărârea de condamnare și a optat pentru continuarea executării pedepsei, statul român are obligația de a respecta felul și durata pedepsei aplicată de instanța de condamnare, respectiv, pe lângă pedeapsa de 12 ani și 9 luni închisoare, și pedeapsa accesorie și complementară.

Înalta Curte apreciază că obiectul recunoașterii, potrivit Legii nr. 302/2004, sunt hotărârile Judecătorești, în prezenta cauză sentința penală nr. 1633 din 25 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul din Torino, secția judecători pentru anchete preliminare, astfel cum a fost modificată prin hotărârea penală din data de 22 aprilie 2008 a Curții a 2-a cu Juri din Torino. Totodată, instanța română trebuie să recunoască și efectele Legii de grațiere nr. 241/2006, a statului italian, prin care a fost grațiată pedeapsa rezultantă cu 3 ani închisoare, precum și cu întreaga sumă reprezentând amenda. Nici prin actul de grațiere, și nici prin hotărârea curții cu juri, nu a fost înlăturată pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie aplicată de prima instanță (în dispozitivul ultimei hotărâri menționându-se expres că se mențin celelalte dispoziții ale sentinței).

În consecință, în urma transferării, condamnatul L.S.D. va continua executarea pedepsei - în sens larg - astfel cum s-a stabilit prin cele 2 hotărâri judecătorești supuse recunoașterii de către autoritățile române, evident prin reducerea acestora conform legii de grațiere adoptată de statul italian, continuarea executării pedepsei în România referindu-se deci atât la pedeapsa închisorii, la cea accesorie și la cea complementară. Față de cele arătare, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. - va admite recursul Ministerului Public și va casa, în parte, decizia atacată în limitele arătate. Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului Ministerului Public vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 357 din 4 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, privind persoana condamnată L.S.D. Casează sentința penală menționată și, rejudecând: Recunoaște Hotărârea nr. 1633 din 25 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul Torino, secția judecători pentru anchete preliminare, modificată prin hotărârea penală din data de 22 aprilie 2008 a Curții a 2-a cu Juri din Torino, definitivă la data de 7 iunie 2008, prin care inculpatul Lupu Sergiu Dorinei a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 12 ani și 9 luni închisoare și 500 Euro amendă penală. Constată că prin Legea nr. 241/2006 a Republicii Italia s-a grațiat din pedeapsa aplicată, 3 ani închisoare și 500 Euro amendă penală, rămânând ca inculpatul să execute 9 ani și 9 luni închisoare.

Menține restul dispozițiilor sentinței. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatei persoane condamnă, în sumă de 150 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 30 martie 2010.