ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 256/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 329 din 11 iulie

2011 Curtea de Apel București, secția a II-a penală a admis sesizarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a recunoscut sentința

penală din data de 8 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Ordinar Milano,

definitivă la data de 3 noiembrie 2006, Sentința penală din data de 14

octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Ordinar Milano, definitivă la data de

23 noiembrie 2006, Sentința penală din data de 18 decembrie 2007 pronunțată de

Tribunalul Milano, definitivă la data de 07 martie 2008, sentința penală din

data de 01 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Ordinar Milano.

A dispus transferarea

persoanei condamnate P.C.M. din Italia într-un penitenciar din România, în

vederea continuării executării pedepselor de 6 luni închisoare, 8 luni

închisoare, 1 an și 4 luni închisoare și 3 ani închisoare.

A constatat că din

pedeapsa ce urmează a fi executată se scade durata de 22 zile de detenție deja

executată, precum și perioada executată de la 6 octombrie 2006 la 27 octombrie

2006.

Potrivit art. 20 din

Legea nr. 302/2004 cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului român

iar onorariu avocatului din oficiu în sumă de 320 RON va fi suportat din fondul

Ministerului Justiției.

Instanța a stabilit

că la data de 07 septembrie 2010 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București sub nr. 1770/11-5/2010 Adresa nr. 54188/2010 din data

de 27 august 2010 a Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și

Tratate, prin care a transmis acestei unități cererea nr. TCE-033.006.005-1147/GE

din data de 14 mai 2010 formulată de Ministerul Justiției din Republica

Italiană prin care a solicitat transferarea persoanei condamnate P.C.M.,

într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepselor

aplicate față de acesta de către instanțele de judecată din statul solicitant.

Curtea a constatat că

în cauză este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută de art. 143

lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată și art. 3 pct. 1 lit. e) din

Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la

Strasbourg la 21 martie 1983, faptele care au atras condamnarea lui P.C.M.

având corespondent în legislația penală română, conform certificatului de

legislația aplicabilă în cauză.

Totodată, Curtea a stabilit.

că, din actele înaintate de autoritățile italiene, a rezultat că P.C.M. a fost

arestat în România, la data de 27 august 2007 în baza mandatului de arestare

emis de judecătorul pentru anchete preliminare de la Tribunalul din Milano la

data de 13 februarie 2007, ajuns în Italia la data de 3 octombrie 2007.

De asemenea, a fost

îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra

transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. c)

din Legea nr. 302/2004, la data primirii cererii de transferare numitul P.C.M.

având de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei finale, potrivit

înscrisului privind stadiul executării pedepsei.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a formulat recurs admiterea recursului, casarea în

parte a sentinței penale atacate și, rejudecând pronunțarea unei hotărâri

legale și temeinice.

Examinând recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, sub toate

aspectele, conform art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta

Curte apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta:

Transferarea

persoanelor condamnate, ca formă a cooperării judiciare internaționale în

materie penală, este reglementată prin Convenția europeană asupra transferării

persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, la 21 martie 1983.

Din analiza

lucrărilor rezultă că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute în

dispozițiile art. 143 lit. a) și d) din Legea nr. 302/2004 modificată, în

sensul că, numitul este cetățean român și are domiciliul în România, conform

Adresei nr. 2007889 din 17 septembrie 2010 a Ministerului Administrației și

Internelor - Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de

Date și nr. 3246022 din 16 septembrie 2010 emisă de Ministerul Administrației

și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte, la data de 10 februarie 2011,

prin care condamnatul și-a exprimat acordul de a fi transferat în vederea

executării pedepsei pronunțate.

Deși Curtea apreciază

că sunt îndeplinite condițiile legale pentru transferarea persoanei condamnate,

prevăzute de Legea nr. 302/2004, întrucât condamnatul este cetățean român,

hotărârile prin care i-au fost aplicate pedepsele cu închisoarea cu durata de 6

luni închisoare, 8 luni închisoare, 1 an și 4 luni închisoare și 3 ani

închisoare sunt definitive, la data primirii cererii de transferare,

condamnatul mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei, iar faptele

care au atras condamnarea acestuia constituie infracțiuni, potrivit legii

penale a statului roman, condamnatul consimțind la transfer, constată că

această procedură nu mai poate fi aplicată pentru că la data de 08 iulie 2011,

condamnatul a fost eliberat de autoritățile italiene, astfel cum rezultă din

adresa trimisă de autoritățile italiene.

Pe de alta parte,

Curtea constată că declarația de consimțământ a statului solicitant nu mai este

necesară, în raport de conținutul adresei invocate anterior.

Față de aceste

considerente, reținând că persoana condamnată a fost eliberată ca urmare a executării

pedepsei aplicate prin sentința a cărei recunoaștere s-a solicitat, Curtea va

respinge sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind

recunoașterea sentinței penale din data de 01 aprilie 2008 pronunțată de

Tribunalul Ordinar Milano, definitivă la data de 17 iunie 2008 și punerea în

executare a acesteia, sentința privind pe condamnatul P.C.M.

Va constata că

persoana condamnată P.C.M. nu mai poate fi transferată, aceasta fiind eliberată

din penitenciar ca urmare a executării pedepsei pronunțate prin sentința sus

menționată.

Față de

considerentele ce preced, urmează ca recursul declarat în cauză să fie admis,

urmând a se casa sentința penală sus-menționată și, rejudecând în fond, se va

respinge sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

privind transferarea persoanei condamnate P.C.M.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 RON, urmând a se plăti din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței

penale nr. 329 din 11 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală.

Casează sentința

penală sus-menționată și, rejudecând în fond, respinge sesizarea formulată de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București privind transferarea persoanei

condamnate P.C.M.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat persoană

transferabilă, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 ianuarie 2012.

Procesat de GGC - LM