ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3005/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 205 din 17 mai 2012, Curtea de Apel București, în baza art. 132 din Legea nr. 302/2004, republicată, a dispus recunoașterea si punerea în executare a sentinței penale nr. 990/2010 a Tribunalului din Milano din 28 ianuarie 2010, reformată parțial, prin sentința penală nr. 971/11 din 18 martie 2011 a Curții de Apel Milano, prin care numitul S.D. - cetățean român, a fost condamnat la 4 ani și 8 luni închisoare și 13.000 euro amendă. În temeiul art. 158 și art. 162 din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus transferarea numitului S.D. în România, în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România, precum și plata amenzii.

Totodată, a fost dedusă din pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare, perioada executată de la 15 aprilie 2009 la zi. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut că prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București s-a solicitat recunoașterea și punerea în executare a sentinței nr. 990/2010 a Tribunalului din Milano din 28 ianuarie 2010, reformată parțial prin sentința nr. 971/11 din 18 martie 2011 a Curții de Apel din Milano, prin care numitul S.D. a fost condamnat la 4 ani și 8 luni închisoare și 13.000 euro amendă. De asemenea, s-a cerut transferarea numitului S.D. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.

Prin adresa din 09 ianuarie 2012, Ministerul Justiției - Serviciul de cooperare judiciară internațională în materie penală, a transmis, potrivit dispozițiilor Legii nr. 302/2004 (modificată) cererea formulată de Autoritățile judiciare din Republica Italia, pentru transferarea numitului S.D., într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei, solicitarea fiind însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate - Strasbourg 1983, și anume: referat privind expunerea faptelor emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Milano din 12 octombrie 2011; fișa penală emisă de același Parchet la 23 septembrie 2011; proces-verbal de consemnare a consimțământului la transferare a condamnatului din 07 octombrie 2011; copia dispozițiilor legale aplicabile; copiile certificate ale sentinței nr. 990/10 a Tribunalului din Milano și respectiv a sentinței nr. 971/11 a Curții de Apel din Milano.

Curtea a reținut că numitul S.D. a fost condamnat, prin sentința nr. 990/2010 a Tribunalului din Milano din 28 ianuarie 2010, reformată parțial prin sentința nr. 971/11 din 18 martie 2011 a Curții de Apel din Milano, la o pedeapsă de 4 ani și 8 luni închisoare și 13.000 euro amendă, pentru săvârșirea infracțiunilor de inducere, favorizare și exploatare a prostituției, inclusiv cea a minorilor, prevăzută de art. 110, art. 81 alin. (2), art. 600 bis alin. (1) din Codul penal italian, art. 3 alin. (4) din Legea nr. 75/1958, art. 3 alin. (5) din Legea nr. 75/1958, art. 3 alin. (6) din Legea nr. 75/1958, art. 3 alin. (8) din Legea nr. 75/1958, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 75/1958, art. 4 alin. (3) din Legea nr. 75/1958, art. 4 alin. (7) din Legea nr. 75/1958.

Această sentință a rămas definitivă la 03 mai 2011, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenția europeană de la Strasbourg și art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004, modificată. În fapt, s-a reținut că, în perioada noiembrie 2008 - 31 martie 2009, numitul S.D. împreună cu alte persoane, au adus patru femei din România în Italia, pe care „le-au cumpărat”, din care una minoră, în vederea practicării prostituției, înlesnind, favorizând și exploatând prostituarea acestora, prin folosirea violenței și amenințării. Curtea a reținut ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 lit. a) din Convenție și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, modificată, condamnatul fiind resortisant al statului de executare, precum și cea prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenție și art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004, modificată, cel în cauză având de executat după transferare, o pedeapsă mai mare de 6 luni închisoare.

În același sens, Curtea a constatat îndeplinită și condiția prevăzută de art. 3 pct. 1 lit. c) din Convenție și art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, privind dubla încriminare, faptele reținute în sarcina numitului S.D. având corespondent în legislația română, în infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. Numitul S.D. și-a dat acordul de a fi transferat în România în vederea continuării pedepsei. Autoritățile italiene au adus la cunoștință că Italia are declarație de excludere de la procedura conversiunii. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecând, admiterea cererii de transfer și pentru executarea pedepselor accesorii.

Examinând recursul prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente: Din analiza actelor dosarului, Înalta Curtea constată îndeplinirea condițiilor pentru recunoaștere prevăzute de art. 131 și condițiilor pentru transfer prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv persoana condamnată este cetățean român, hotărârea pronunțată în străinătate este definitivă, la data primirii cererii de transfer, condamnatul mai are de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei, a consimțit să fie transferat pentru executarea restului de pedeapsă într-un penitenciar din România, iar faptele care au atras condamnarea constituie infracțiuni potrivit legii române, și anume infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Astfel, având în vedere că România și-a asumat printr-un tratat internațional la care este parte obligația recunoașterii hotărârii penale pronunțate în străinătate (Convenția europeană a transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983 fiind ratificată prin Legea nr. 76 din 12 iulie 1996), persoanelor condamnate le-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, pedeapsa aplicată nu a fost pronunțată pentru o infracțiune politică sau militară, hotărârea pronunțată în străinătate respectă ordinea publică a Statului Român și produce efecte juridice în România, de asemenea, nu există date cu privire la pronunțarea unei hotărâri de condamnare pentru aceleași fapte a persoanelor condamnate în România sau într-un alt stat, care a fost recunoscută în România, Înalta Curte constată că, în mod corect instanța de fond a dispus recunoaștere sentinței penale nr. 990/2010 a Tribunalului din Milano din 28 ianuarie 2010, reformată parțial, prin sentința penală nr. 971/11 din 18 martie 2011 a Curții de Apel Milano.

Se constată că prin sentința penală a Curții de Apel din Milano a fost reformată parțial sentința de condamnare dată de Tribunalul din Milano, în sensul că a revocat interdicția legală, substituind interdicția perpetuă de la ocuparea funcțiilor publice cu interdicția pe cinci ani. Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 205 din data de 17 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a dispus recunoșterea hotărârii penală străină în integralitatea ei, dar a dispus transferul persoanei condamnate S.D. numai în vederea continuării executării pedepsei principale a închisorii, fiind omisă recunoașterea pedeapsei accesorii la care acesta a fost condamnat.

Potrivit dispozițiilor art. 130-136 din Legea nr. 302/2004, republicată, recunoașterea unei hotărâri penale străine se realizează în integralitatea ei fără a exista o intervenție a statului de condamnare. În aceste condiții, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Ministerul Public, va casa, în parte, sentința penală nr. 205 din data de 17 mai 2012, va dispune recunoașterea și punerea în executare, pe teritoriul țării, a pedepselor accesorii prevăzute de art. 71 - 64 lit. a) teza a Il-a C. pen Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 205 din data de 17 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, privind persoana transferabilă S.D. Casează în parte sentința atacată și rejudecând: Recunoaște pedepsele accesorii și dispune punerea în executare pe teritoriul României a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. pe durata executării pedepsei principale. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului condamnat persoană transferabilă, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată, în ședință pubtică, azi 25 septembrie 2012.