ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3005/2012

Asupra

recursului de față,

În baza

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 205 din 17 mai 2012, Curtea de Apel București, în baza art. 132 din

Legea nr. 302/2004, republicată, a dispus recunoașterea si punerea în executare

a sentinței penale nr. 990/2010 a Tribunalului din Milano din 28 ianuarie 2010,

reformată parțial, prin sentința penală

nr.

971/11

din 18 martie 2011 a Curții de Apel Milano, prin care numitul S.D.

- cetățean român, a fost condamnat la 4 ani și 8 luni închisoare și 13.000 euro

amendă.

În temeiul art.

158 și art. 162 din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus transferarea

numitului S.D. în România, în vederea continuării executării pedepsei într-un

penitenciar din România, precum și plata amenzii. Totodată, a fost dedusă din

pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare, perioada executată de la 15 aprilie 2009

la zi.

Pentru a

hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut că prin sesizarea formulată de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București s-a solicitat recunoașterea și

punerea în executare a sentinței nr. 990/2010 a Tribunalului din Milano din 28

ianuarie 2010, reformată parțial prin sentința nr. 971/11 din 18 martie 2011 a

Curții de Apel din Milano, prin care numitul S.D. a fost condamnat la 4 ani și

8 luni închisoare și 13.000 euro amendă.

De asemenea,

s-a cerut transferarea numitului S.D. într-un penitenciar din România, în

vederea continuării executării pedepsei.

Prin adresa din

09 ianuarie 2012, Ministerul Justiției - Serviciul de cooperare judiciară

internațională în materie penală, a transmis, potrivit dispozițiilor Legii nr.

302/2004 (modificată) cererea formulată de Autoritățile judiciare din Republica

Italia, pentru transferarea numitului S.D., într-un penitenciar din România, în

vederea continuării executării pedepsei, solicitarea fiind însoțită de documentele

prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării

persoanelor condamnate - Strasbourg 1983, și anume: referat privind expunerea

faptelor emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Milano din 12

octombrie 2011; fișa penală emisă de același Parchet la 23 septembrie 2011; proces-verbal

de consemnare a consimțământului la transferare a condamnatului din 07

octombrie 2011; copia dispozițiilor legale aplicabile; copiile certificate ale

sentinței nr. 990/10 a Tribunalului din Milano și respectiv a sentinței nr.

971/11 a Curții de Apel din Milano.

Curtea a

reținut că numitul S.D. a fost condamnat, prin sentința nr. 990/2010 a

Tribunalului din Milano din 28 ianuarie 2010, reformată parțial prin sentința

nr. 971/11 din 18 martie 2011 a Curții de Apel din Milano, la o pedeapsă de 4

ani și 8 luni închisoare și 13.000 euro amendă, pentru săvârșirea

infracțiunilor de inducere, favorizare și exploatare a prostituției, inclusiv

cea a minorilor, prevăzută de art. 110, art. 81 alin. (2), art. 600 bis alin. (1)

din Codul penal italian, art. 3 alin. (4) din Legea nr. 75/1958, art. 3 alin. (5)

din Legea nr. 75/1958, art. 3 alin. (6) din Legea nr. 75/1958, art. 3 alin. (8)

din Legea nr. 75/1958, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 75/1958, art. 4 alin. (3)

din Legea nr. 75/1958, art. 4 alin. (7) din Legea nr. 75/1958.

Această

sentință a rămas definitivă la 03 mai 2011, fiind astfel îndeplinită condiția

prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenția europeană de la Strasbourg și art.

143 lit. b) din Legea nr. 302/2004, modificată.

În fapt, s-a

reținut că, în perioada noiembrie 2008 - 31 martie 2009, numitul S.D. împreună

cu alte persoane, au adus patru femei din România în Italia, pe care „le-au

cumpărat”, din care una minoră, în vederea practicării prostituției, înlesnind,

favorizând și exploatând prostituarea acestora, prin folosirea violenței și

amenințării.

Curtea a

reținut ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 lit. a) din

Convenție și art. 143

lit.

a) din

Legea nr. 302/2004, modificată, condamnatul fiind resortisant al statului de

executare, precum și cea prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenție și art. 143

lit. c) din Legea nr. 302/2004, modificată, cel în cauză având de executat după

transferare, o pedeapsă mai mare de 6 luni închisoare.

În același

sens, Curtea a constatat îndeplinită și condiția prevăzută de art. 3 pct. 1

lit. c) din Convenție și art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, privind dubla

încriminare, faptele reținute în sarcina numitului S.D. având corespondent în

legislația română, în infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2)

lit. a)

și art. 13 alin. (1) din Legea nr.

678/2001.

Numitul S.D.

și-a dat acordul de a fi transferat în România în vederea continuării pedepsei.

Autoritățile

italiene au adus la cunoștință că Italia are declarație de excludere de la

procedura conversiunii.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecând,

admiterea cererii de transfer și pentru executarea pedepselor accesorii.

Examinând

recursul prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că este fondat

pentru următoarele considerente:

Din analiza

actelor dosarului, Înalta Curtea constată îndeplinirea condițiilor pentru

recunoaștere prevăzute de art. 131 și condițiilor pentru transfer prevăzute de

art. 143 din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv persoana condamnată

este cetățean român, hotărârea pronunțată în străinătate este definitivă, la

data primirii cererii de transfer, condamnatul mai are de executat mai mult de

6 luni din durata pedepsei, a consimțit să fie transferat pentru executarea

restului de pedeapsă într-un penitenciar din România, iar faptele care au atras

condamnarea constituie infracțiuni potrivit legii române, și anume

infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) și art. 13 alin. (1)

din Legea nr. 678/2001.

Astfel, având în

vedere că România și-a asumat printr-un tratat internațional la care este parte

obligația recunoașterii hotărârii penale pronunțate în străinătate (Convenția

europeană a transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21

martie 1983 fiind ratificată prin Legea nr. 76 din 12 iulie 1996), persoanelor

condamnate le-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, pedeapsa aplicată

nu a fost pronunțată pentru o infracțiune politică sau militară, hotărârea pronunțată

în străinătate respectă ordinea publică a Statului Român și produce efecte

juridice în România, de asemenea, nu există date cu privire la pronunțarea unei

hotărâri de condamnare pentru aceleași fapte a persoanelor condamnate în

România sau într-un alt stat, care a fost recunoscută în România, Înalta Curte

constată că, în mod corect instanța de fond a dispus recunoaștere sentinței

penale nr. 990/2010 a Tribunalului din Milano din 28 ianuarie 2010, reformată

parțial, prin sentința penală

nr. 971/11

din 18 martie 2011 a Curții de Apel Milano.

Se constată că

prin sentința penală a Curții de Apel din Milano a fost reformată parțial

sentința de condamnare dată de Tribunalul din Milano, în sensul că a revocat

interdicția legală, substituind interdicția perpetuă de la ocuparea funcțiilor

publice cu interdicția pe cinci ani.

Examinând

hotărârea recurată, Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 205 din

data de 17 mai

2012

a Curții de Apel

București, secția I penală, s-a dispus recunoșterea hotărârii penală străină în

integralitatea ei, dar a dispus transferul persoanei condamnate S.D. numai în

vederea continuării executării pedepsei principale a închisorii, fiind omisă

recunoașterea pedeapsei accesorii la care acesta a fost condamnat.

Potrivit

dispozițiilor art. 130-136 din Legea nr. 302/2004, republicată, recunoașterea

unei hotărâri penale străine se realizează în integralitatea ei fără a exista o

intervenție a statului de condamnare.

În aceste

condiții, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C.

proc. pen., va admite recursul declarat de Ministerul Public, va casa, în parte,

sentința penală nr. 205 din data de 17 mai 2012, va dispune recunoașterea și

punerea în executare, pe teritoriul țării, a pedepselor accesorii prevăzute de

art.

71 - 64

lit. a) teza a Il-a C.

pen

Vor fi

menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva

sentinței penale nr. 205 din data de 17 mai 2012 a Curții de Apel București, secția

I penală, privind persoana transferabilă S.D.

Casează în

parte sentința atacată și rejudecând:

Recunoaște

pedepsele accesorii și dispune punerea în executare pe teritoriul României a

pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul de

avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului condamnat persoană

transferabilă, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință pubtică, azi 25 septembrie 2012.