ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3812/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința din Camera de Consiliu

nr. 314/F din data de 14 august 2012

a Curții de Apel București - Secția a II-a Penală privind pe condamnatul persoană transferabilă L.G. a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, constatându-se că în speță sunt îndeplinite toate cerințele legale prevăzute de art. 143 și următoarele din Legea nr. 302/2004 modificată și, în baza art. 162 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a dispus recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale a autorităților judiciare italiene privind pe inculpatul L.G.

S-a dispus, în baza art. 158 din aceeași lege, recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale nr. 16/2010 pronunțată la 12 octombrie 2010 de Curtea cu Juri Milano privind pedeapsa de 4 ani aplicată condamnatului și transferarea condamnatului L.G. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 4 ani închisoare.

În baza art. 159 lit. c) din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a dedus detenția condamnatului de la 26 iunie 2009 la zi.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rezoluția din 26 martie 2012 dispusă în dosarul nr. 654/II/5/2012 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 2690/2/2012 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța în vederea recunoașterii sentinței penale nr. 16/2010 pronunțată la data de 12 octombrie 2010 de Curtea cu Juri Milano, rămasă definitivă și executorie, și punerea în executare a acesteia în conformitate cu dispozițiile art. 158 din Legea nr. 302/2004 modificată.

În motivarea sesizării s-a arătat că, prin adresa nr. 4042/SM/2012 din 21 februarie 2012, Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară - Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în Materie Penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu prevederile Legii nr. 302/2004, republicată, cererea formulată de Ministerul Justiției din Republica Italiană prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate L.G., pentru a continua executarea pedepsei cu închisoarea aplicată sus-numitului de către instanțele statului solicitant.

Potrivit datelor comunicate în documentele transmise, în aplicarea Acordului între România și Republica Italiană asupra transferării persoanelor condamnate cărora li s-a aplicat măsura expulzării sau aceea a conducerii la frontieră, semnat la Roma la data 13 septembrie 2003, ratificat de România prin Legea nr. 83/2006, prin sentința penală nr. 2010 pronunțată la data de 12 octombrie 2010 de Curtea cu Juri Milano, L.G. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru comiterea de infracțiuni, prev. și ped. de art. 416 alin. (1), (2), (3), (4) și (6) C. pen. italian.

În fapt, instanța de judecată a reținut că L.G. și alte persoane s-au asociat în scopul comiterii unor infracțiuni de reducere la sclavie și trafic de persoane minore care erau folosite la săvârșirea de fapte de furt în Milano. S-a mai reținut că L.G. a avut rolul de șef, promotor și organizator al asociației, cu sarcini de recrutare și transfer a minorilor din România în Italia și viceversa, alegerea locurilor unde urmau să fie săvârșite faptele de furt, precum și coordonarea acestor activități.

Potrivit art. 143 din Legea nr. 302/2004, republicată, transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei poate avea loc numai în următoarele condiții: condamnatul este resortisant al statului de executare; hotărârea este definitivă; la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei. În cazuri excepționale, în baza acordului între statele implicate, transferarea poate avea loc chiar dacă

partea de pedeapsă neexecutată este mai mică de 6 luni; transferul este consimțit

de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră necesar, de către reprezentantul persoanei. Consimțământul nu se cere în cazul evadatului care se refugiază în statul de executare al cărui resortisant este; faptele care au atras condamnarea constituie infracțiuni, potrivit legii statului de executare; statul de condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări; în caz contrar, transferarea nu poate avea loc.

Legat de condițiile prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004, republicată,

din documentele transmise de autoritățile statului de condamnare precum și din actele efectuate la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, instanța a reținut că au rezultat următoarele:

Conform art. 2 lit. p) din Legea nr. 302/2004, republicată, în căzui României, prin expresia „resortisant al statului de executare" se înțelege cetățeanul român.

Din datele comunicate de Direcția Generală de Pașapoarte și Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor s-a stabilit că persoana condamnată L.G. este cetățean român.

Potrivit datelor consemnate în actele înaintate de autoritățile statului de condamnare, sentința penală nr. 16/2010, pronunțată la data de 12 octombrie 2010 de Curtea cu Juri Milano a rămas definitivă și irevocabilă la data de 25 februarie 2011.

Sub acest aspect, din datele comunicate rezultă următoarele:

- pedeapsă principală aplicată = 4 ani închisoare;

-

pedeapsă accesorie = interzicerea de a ocupa și exercita funcții publice pe o perioadă de 5 ani;

- măsură de siguranță = expulzarea de pe teritoriul statului italian, cu mențiunea că în data de 21 iunie 2011 s-a emis Decretul nr. 2135/2011, de către Biroul de supraveghere din cadrul Tribunalului Pavia, prin care s-a declarat inadmisibilitatea expulzării străinului cu titlul de sancțiune administrativă (art.

16 alin. (5) din D. L-tiv nr. 286/1998, cu modificările ulterioare);

- data începerii executării = 26 iunie 2009;

-

data când pedeapsa va fi considerată executată = 25 iunie 2013;

-

data anticipată a executării pedepsei = 10 februarie 2013, ca urmare a acordării

unui număr de 135 zile liberare anticipată, prin ordonanța Biroului de Supraveghere din Pavia, la acel moment, L.G. fiind încarcerat în Penitenciarul Pavia din Republica Italiană.

executării pedepsei.

Faptele care au atras condamnarea lui L.G. la pedeapsa de 4 ani

închisoare constituie infracțiuni și potrivit legislației statului de executare, în

sensul că întrunesc elementele constitutive ale:

- infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art.

323 alin. (1), (2) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani, tară a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea ce intră în scopul asocierii;

- infracțiunii continuate de trafic de persoane, prevăzută de art. 13 alin. (1), (

2) și (3) și Legea nr. 678/2001, cu modificările și completările ulterioare, cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 10 ani la 20 de ani și interzicerea unor drepturi;

- infracțiunii continuate de instigare la flirt calificat, prevăzută de art. 25 rap. la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen, pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani.

S-a precizat că Republica Italiană, în baza declarației făcută în conformitate cu art. 3 pct. 3 din Convenția europeană asupra transferării

persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, a exclus procedura

schimbării pedepsei, inclusiv pentru cazurile în care Republica Italiană este stat de condamnare.

Împotriva sentinței instanței de fond, au declarat recurs Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București care a criticat hotărârea atacată arătând că este nelegală deoarece nu recunoaște în totalitate sentința Curții cu Juri din Italia, nerecunoscând pedepsele accesorii aplicate, corespunzătoare celor prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a și la lit. b) C. pen. român, cu privire la dreptul de a fi ales în funcții publice și funcții ce implică exercițiul autorității de sta, instanța de fond omițând a dispune transferul condamnatului M.M. și în vederea executării pedepsei accesorii.

Examinând recursul prin prisma motivelor de casare invocate, cât și din oficiu, potrivit disp. art. 385 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că recursul promovat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este fondat, urmează a-l admite, pentru cele ce succed:

Astfel, deși instanța a reținut în mod corect că a fost sesizată în vederea recunoașterii sentinței penale nr. 16/2010 pronunțată la data de 12 octombrie 2010 de Curtea cu Juri Milano, rămasă definitivă și executorie, și punerii în executare a acesteia în conformitate cu dispozițiile art. 158 din Legea nr. 302/2004 modificată, Curtea de Apel București a pronunțat o hotărâre nelegală, contrar tocmai acestei dispoziții normative reținute, și, în plus, fără a da eficiență dispozițiilor art. 159 din Legea nr. 302/2004, cu privire la adaptarea pedepsei accesorii de 5 ani a interdicției de a ocupa și a exercita funcții publice, la o pedeapsă corespunzătoare, din legislația penală internă.

Procedând la recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale nr. 16/2010 pronunțată la 12 octombrie 2010 de Curtea cu Juri Milano doar cu privire la pedeapsa de 4 ani aplicată de instanța italiană și la transferarea condamnatului L.G. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării doar a pedepsei de 4 ani închisoare, Curtea de Apel a pronunțat o hotărâre parțial nelegală, situație care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

Pentru acest motiv, înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, va casa în parte sentința penală recurată și, rejudecând,va dispune recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale nr. 16/2010 din 12 octombrie 2010 a Curții cu Juri Milano privind pedeapsa de 4 ani închisoare și 5 ani pedeapsa accesorie a interzicerii de a ocupa și a exercita funcții publice, în baza art. 159 alin. (1) din legea nr. 302/2004 va adapta pedeapsa accesorie aplicată persoanei condamnate L.G. la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 71, 64 lit. b) C. pen. pe durata pedepsei principale și va dispune transferarea condamnatului L.G. intr-un penitenciar din România, in vederea continuării executării pedepsei de 4 ani închisoare și a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 71, 64 lit. b) C. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței din Camera de Consiliu nr. 314/F din data de 14 august 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală privind pe condamnatul persoană transferabilă L.G.

Casează in parte sentința recurată și, rejudecând:

Dispune recunoașterea sentinței penale nr. 16/2010 din 12 octombrie 2010 a Curții cu Juri Milano privind pedeapsa de 4 ani închisoare și 5 ani pedeapsa

accesorie a interzicerii de a ocupa și a exercita funcții publice.

În baza art. 159 alin. (1) din legea nr. 302/2004 adaptează pedeapsa accesorie aplicată persoanei condamnate L.G. la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 71, 64 lit. b) C. pen. pe durata pedepsei principale.

Dispune transferarea condamnatului L.G.

intr-un penitenciar din România, in vederea continuării executării pedepsei de 4

ani închisoare și a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 71, 64 lit. b) C. pen.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului condamnat persoană transferabilă, în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 noiembrie 2012.