ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4053/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința din Camera de Consiliu nr. 224/F din 30 mai 2012 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a recunoscut sentința penală nr. 2/04 din 08 octombrie 2004 a Curții cu Juri din Monza, modificată prin sentința penală nr. 26/07 din data de 03 iulie 2007 a Curții a doua cu juri de Apel Milano, rămasă definitivă la data de 28 martie 2008, prin sentința Curții de Casație de condamnare a persoanei transferabile T.G., la o pedeapsă de 24 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 575, 576, 61 pct. 2, art. 628 C. pen. italian, în concurs și grațiată parțial pe o durată de 3 ani, rămânând, în final de executat 21 de ani închisoare, fapte care au corespondență în prevederile C. pen.

român, art. 174-176 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. S-a dispus transferarea persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei rămase de executat într-un penitenciar din România, luându-se act de acordul de voință exprimat de persoana transferabilă. A fost computată perioada de reținere, arest preventiv și perioada executată din pedeapsa aplicată, de la 26 noiembrie 2003 la zi.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele: Prin adresa nr. 4207/2012 din 01 februarie 2012, Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară - Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în materie penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, potrivit prevederilor Legii nr. 302/2004 republicată, cererea formulată de Ministerul Justiției al Republicii Italiene prin care se solicită transferarea persoanei condamnate T.G., deținut în Penitenciarul Padova din Republica Italiană, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 24 de ani închisoare aplicată de către instanțele din statul solicitant.

Cererea formulată de autoritățile italiene a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate Strasbourg 1983. În urma verificărilor efectuate de Ministerul Administrației și Internelor a rezultat că numitul T.G. S-a constatat astfel că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenția de la Strasbourg și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată. Din înscrisurile și documentele transmise de statul solicitant au mai rezultat următoarele: - prin sentința penală nr. 2/04 din 08 octombrie 2004, Curtea cu Juri din Monza a condamnat pe numitul T.G. la pedeapsa cu detențiunea pe viață pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și tâlhărie, aflate în concurs, prev. de art. 575, 576, 61 pct. 2 și art. 628 C. pen.

italian; - prin sentința penală nr. 3/06 din data de 17 ianuarie 2006 pronunțată de Prima Curte cu Juri de apel Milano, a fost modificată în parte sentința Curții cu juri din Monza împotriva numitului T.G., fiind redusă pedeapsa la 24 ani închisoare, în baza acelorași texte legale; - prin sentința penală nr. 26/07 din data de 03 iulie 2007 a Curții a doua cu juri de apel Milano, ca urmare a anulării, de către Curtea de Casație, în urma recursului procurorului general și al apărării, a sentinței primei Curți cu Juri de apel din Milano, de la 17 ianuarie 2006, s-a modificat în parte sentința penală nr. 2/04 din 08 octombrie 2004 și s-a aplicat celui în cauză o pedeapsă de 24 ani închisoare; - această sentință penală a rămas definitivă la data de 28 martie 2008 prin sentința Curții de Casație.

Din actele depuse la dosarul cauzei a rezultat că numitul T.G. are de executat în final 21 ani închisoare, deoarece prin ordonanța din 14 octombrie 2008 a Curții de Casație s-a grațiat pedeapsa de 24 ani închisoare pentru o durată de 3 ani închisoare. Curtea a mai constatat îndeplinită și condiția prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenția europeană - Strasbourg 1983 și de art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În privința situației executării pedepsei, Curtea de Apel a reținut că cel în cauză a fost arestat preventiv la data de 26 noiembrie 2003 și că în afară de perioada de 3 ani menționată anterior ca fiind grațiată, persoana condamnată mai beneficiază de un total de 540 zile de eliberare anticipată, dispuse prin ordinele de punere în libertate din 25 martie 2009 și respectiv 09 decembrie 2009 emise de Biroul desemnat cu supravegherea din Padova, ceea ce face ca încetarea anticipată a executării pedepsei să aibă loc la data de 04 iunie 2023. În consecință, este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenția Europeană - Strasbourg 1983 și art. 143 lit. c) din Legea nr. 143/2004 rep.

În fapt, prin sentința definitivă de condamnare s-a reținut că la data de 22 iulie 2003, în localitatea Cologno Monzese, condamnatul T.G. a ucis-o în locuința sa, prin ștrangulare, pe numita T.M., însușindu-și ulterior suma de 4950 euro, un telefon mobil, un pașaport și alte obiecte personale ale acesteia. Infracțiunile astfel săvârșite au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de omor deosebit de grav, prev. de art. 174-176 alin. (1) lit. d) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 15 la 25 de ani și tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 7 la 20 de ani, aflate în concurs real conform dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.

Așa fiind, cerința dublei incriminări, prevăzută de art. 3 pct. 1 lit. c) din Convenția europeană și de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată este realizată. În fine, conform procesului-verbal din data de 05 octombrie 2011, numitul T.G. a consimțit la transferarea sa într-un penitenciar din România [art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004 rep.]. În consecință, instanța de fond constatând îndeplinite în mod cumulativ cerințele legale și convenționale, a admis cererea, a recunoscut hotărârea de condamnare la pedeapsa de 24 ani închisoare aplicată de autoritățile judiciare ale Republicii Italiene și a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei, luându-se act de acordul exprimat în acest sens de condamnat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând hotărârea pentru motive de nelegalitate constând în omisiunea constatării grațierii parțiale precum și omisiunea recunoașterii pedepselor accesorii aplicate prin hotărârea de condamnare. Examinând recursul prin prisma motivelor de casare invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că recursul promovat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este fondat, urmează a-l admite, pentru cele ce urmează: Înalta Curte reține că simpla recunoaștere a unei hotărâri judecătorești pronunțate de o instanță străină nu conduce la transferul în vederea executării hotărârii, exact în condițiile în care aceasta a fost pronunțată în străinătate, instanța trebuind să analizeze ulterior, conform art. 159 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată, dacă felul pedepsei aplicate sau durata acesteia este compatibilă cu legislația română, în caz contrar putând dispune adaptarea acestei pedepse la cea prevăzută de legea română pentru faptele care au atras condamnarea.

În acest sens se constată că prin sentința penală nr. 2/04 din data de 08 octombrie 2004 pronunțată de Curtea de Juri din Monza, modificată prin sentința penală nr. 26/07 din data de 03 iulie 2007 a Curții a doua cu juri de Apel Milano, rămasă definitivă la data de 28 martie 2008, prin sentința Curții de Casație, numitul T.G. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 24 ani din care perioada de 3 ani a fost grațiată, cu interzicerea permanentă a dreptului de a deține o funcție publică și a interdicției legale pe timpul executării pedepsei. Din relațiile înaintate de către autoritățile italiene, rezultă că, în conformitate cu art. 20 C. pen. italian pedepsele accesorii urmează de drept asemeni efectelor condamnării, aceste pedepse influențând „capacitatea juridică" a persoanelor condamnate.

Astfel, o pedeapsă a închisorii de cel puțin 5 ani sau detențiunea pe viață implică interdicția permanentă a persoanei condamnate de a deține funcții publice (art. 29 C. pen. italian) precum și dreptul de a vota sau de a fi ales și orice alt drept politic, orice funcție publică, oricare atribuție care nu are caracter obligatoriu sau orice caracteristică referitoare la un funcționar public însărcinat cu o funcție publică, dreptul de a fi tutore sau curator, chiar și pe perioadă temporară și orice altă funcție referitoare la tutelă sau curatelă, grade academice și distincții, titluri, decorații sau alte titluri onorifice, remunerații, pensii și alocații plătite de către stat sau instituții publice, orice privilegii referitoare la oricare servicii, grade, titluri, caracteristici, distincții, decorații, precum și capacitatea de a-și asuma sau a dobândi orice drept, funcție, caracteristică, grad, titlu, distincție, decorație și titlu onorific menționat anterior.

Deși instanța a reținut în mod corect că a fost sesizată în vederea recunoașterii sentinței penale nr. 2/04 din data de 08 octombrie 2004 pronunțată de Curtea de Juri din Monza, modificată prin sentința penală nr. 26/07 din data de 03 iulie 2007 a Curții a doua cu juri de Apel Milano, rămasă definitivă la data de 28 martie 2008, prin sentința Curții de Casație și punerii în executare a acesteia în conformitate cu dispozițiile art. 158 din Legea nr. 302/2004 modificată, Curtea de Apel București nu a dat eficiență dispozițiilor art. 159 din Legea nr. 302/2004, cu privire la pedepsele accesorii dar și cu privire la durata pedepsei principale de executat. Prin hotărârea străină de condamnare numitului T.G.

i s-au aplicat pedepsele accesorii constând în interzicerea permanentă a dreptului de a deține o funcție publică și a interdicției legale pe timpul executării pedepsei, corespondentă acestora în C. pen. român, fiind pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. Referitor la durata pedepsei de executat instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 grațierea poate fi acordată atât de statul român cât și de cel străin, iar în cadrul procedurii speciale a recunoașterii hotărârii și transferului persoanei condamnate acest beneficiu acordat de unul dintre state trebuie constatat potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, efectul fiind conform art. 120 C. pen.

român înlăturarea în tot sau în parte a executării pedepsei sau comutarea în alta mai ușoară. Din analiza actelor dosarului se constată că statul italian, ca stat de condamnare, a grațiat, prin ordonanța din 14 octombrie 2008 a Curții de Casație, o perioadă de 3 ani din pedeapsa de 24 ani stabilită prin sentința penală nr. 26/07 din data de 03 iulie 2007 a Curții a doua cu juri de apel Milano. Ca urmare, potrivit textului de lege evocat și hotărârii statului italian trebuia constatată grațiată această durată. Ca atare, reținând incidența dispozițiilor art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., va admite recursul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, va casa în parte sentința penală recurată și, rejudecând, va dispune recunoașterea sentinței penale nr. 2/04 din data de 08 octombrie 2004 pronunțată de Curtea de Juri din Monza, modificată prin sentința penală nr. 26/07 din data de 03 iulie 2007 a Curții a doua cu juri de Apei Milano, rămasă definitivă la data de 28 martie 2008, prin sentința Curții de Casație de condamnare la o pedeapsă de 24 ani închisoare și pedepsele accesorii: interdicția pe viață de a deține funcții publice și interdicția drepturilor pe durata executării pedepsei aplicate pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 575, 576, 61 pct. 2, art. 628 C. pen.

italian. Va constata grațiată parțial pedeapsa pe o durată de 3 ani, urmând ca, condamnatul persoană transferabilă să execute 21 de ani închisoare. În baza art. 159 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 va adapta pedepsele accesorii aplicate condamnatului persoană transferabilă T.G. la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. pe durata pedepsei principale. Va dispune transferarea condamnatului persoană transferabilă T.G. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 21 ani închisoare și a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc.

pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 224/F din 30 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe intimatul condamnat persoană transferabilă T.G. Casează în parte sentința recurată și, rejudecând: Dispune recunoașterea sentinței penale nr. 2/04 din data de 08 octombrie 2004 pronunțată de Curtea de Juri din Monza, modificată prin sentința penală nr. 26/07 din data de 03 iulie 2007 a Curții a doua cu juri de Apel Milano, rămasă definitivă la data de 28 martie 2008, prin sentința Curții de Casație de condamnare la o pedeapsă de 24 ani închisoare și pedepsele accesorii: interdicția pe viață de a deține funcții publice și interdicția drepturilor pe durata executării pedepsei aplicate pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 575, 576, 61 pct. 2, art. 628 C. pen.

italian. Constată grațiată parțial pedeapsa pe o durată de 3 ani, urmând ca condamnatul persoană transferabilă să execute 21 de ani închisoare. În baza art. 159 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 adaptează pedepsele accesorii aplicate condamnatului persoană transferabilă T.G. la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. pe durata pedepsei principale. Dispune transferarea condamnatului persoană transferabilă T.G. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 21 ani închisoare și a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului condamnat persoană transferabilă, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 07 decembrie 2012.