ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4053/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4053/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința din Camera de Consiliu

nr.

224/F din 30 mai 2012 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a

recunoscut sentința penală nr. 2/04 din 08 octombrie 2004 a Curții cu Juri din

Monza, modificată prin sentința penală nr. 26/07 din data de 03 iulie 2007 a

Curții a doua cu juri de Apel Milano, rămasă definitivă la data de 28 martie 2008,

prin sentința Curții de Casație de condamnare a persoanei transferabile T.G.,

la o pedeapsă de 24 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunilor

prev. de art. 575, 576, 61 pct. 2, art. 628 C. pen. italian, în concurs și

grațiată parțial pe o durată de 3 ani, rămânând, în final de executat 21 de ani

închisoare, fapte care au corespondență în prevederile C. pen. român, art.

174-176 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b),

alin. (2

1

) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate

în vederea continuării executării pedepsei rămase de executat într-un penitenciar

din România, luându-se act de acordul de voință exprimat de persoana transferabilă.

A fost computată perioada de reținere,

arest preventiv și perioada executată din pedeapsa aplicată, de la 26 noiembrie

2003 la zi.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond

a reținut următoarele:

Prin adresa nr. 4207/2012 din 01

februarie 2012, Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare

Judiciară - Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în materie penală a transmis

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, potrivit prevederilor Legii nr.

302/2004 republicată, cererea formulată de Ministerul Justiției al Republicii Italiene

prin care se solicită transferarea persoanei condamnate T.G., deținut în Penitenciarul

Padova din Republica Italiană, într-un penitenciar din România, în vederea continuării

executării pedepsei de 24 de ani închisoare aplicată de către instanțele din statul

solicitant.

Cererea formulată de autoritățile italiene

a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană

asupra transferării persoanelor condamnate Strasbourg 1983.

În urma verificărilor efectuate de Ministerul

Administrației și Internelor a rezultat că numitul T.G.

S-a constatat astfel că este îndeplinită

condiția prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenția de la Strasbourg și art. 143

lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Din înscrisurile și documentele transmise

de statul solicitant au mai rezultat următoarele:

- prin sentința penală nr. 2/04 din 08

octombrie 2004, Curtea cu Juri din Monza a condamnat pe numitul T.G. la pedeapsa

cu detențiunea pe viață pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și tâlhărie, aflate

în concurs, prev. de art. 575, 576, 61 pct. 2 și art. 628 C. pen. italian;

- prin sentința penală nr. 3/06 din data

de 17 ianuarie 2006 pronunțată de Prima Curte cu Juri de apel Milano, a fost modificată

în parte sentința Curții cu juri din Monza împotriva numitului T.G., fiind redusă

pedeapsa la 24 ani închisoare, în baza acelorași texte legale;

- prin sentința penală nr. 26/07 din data

de 03 iulie 2007 a Curții a doua cu juri de apel Milano, ca urmare a anulării, de

către Curtea de Casație, în urma recursului procurorului general și al apărării,

a sentinței primei Curți cu Juri de apel din Milano, de la 17 ianuarie 2006, s-a

modificat în parte sentința penală nr. 2/04 din 08 octombrie 2004 și s-a aplicat

celui în cauză o pedeapsă de 24 ani închisoare;

- această sentință penală a rămas definitivă

la data de 28 martie 2008 prin sentința Curții de Casație.

Din actele depuse la dosarul cauzei a rezultat

că numitul T.G. are de executat în final 21 ani închisoare, deoarece prin ordonanța

din 14 octombrie 2008 a Curții de Casație s-a grațiat pedeapsa de 24 ani închisoare

pentru o durată de 3 ani închisoare.

Curtea a mai constatat îndeplinită și condiția

prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenția europeană - Strasbourg 1983 și de

art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În privința situației executării pedepsei,

Curtea de Apel a reținut că cel în cauză a fost arestat preventiv la data de 26

noiembrie 2003 și că în afară de perioada de 3 ani menționată anterior ca fiind

grațiată, persoana condamnată mai beneficiază de un total de 540 zile de eliberare

anticipată, dispuse prin ordinele de punere în libertate din 25 martie 2009 și respectiv

09 decembrie 2009 emise de Biroul desemnat cu supravegherea din Padova, ceea ce

face ca încetarea anticipată a executării pedepsei să aibă loc la data de 04

iunie 2023.

În consecință, este îndeplinită și condiția

prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenția Europeană - Strasbourg 1983 și art. 143

lit. c) din Legea nr. 143/2004 rep.

În fapt, prin sentința definitivă de condamnare

s-a reținut că la data de 22 iulie 2003, în localitatea Cologno Monzese, condamnatul

T.G. a ucis-o în locuința sa, prin ștrangulare, pe numita T.M., însușindu-și ulterior

suma de 4950 euro, un telefon mobil, un pașaport și alte obiecte personale ale acesteia.

Infracțiunile astfel săvârșite au corespondent

în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor

de omor deosebit de grav, prev. de art. 174-176 alin. (1) lit. d) C. pen., pedepsită

cu închisoarea de la 15 la 25 de ani și tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1),

alin. (2) lit. b), alin. (2

1

) lit. c) C. pen., pedepsită cu închisoarea

de la 7 la 20 de ani, aflate în concurs real conform dispozițiilor art. 33 lit.

a) C. pen.

Așa fiind, cerința dublei incriminări,

prevăzută de art. 3 pct. 1 lit. c) din Convenția europeană și de art. 143 lit.

e) din Legea nr. 302/2004 republicată este realizată.

În fine, conform procesului-verbal din

data de 05 octombrie 2011, numitul T.G. a consimțit la transferarea sa într-un penitenciar

din România [art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004 rep.].

În consecință, instanța de fond constatând

îndeplinite în mod cumulativ cerințele legale și convenționale, a admis cererea,

a recunoscut hotărârea de condamnare la pedeapsa de 24 ani închisoare aplicată de

autoritățile judiciare ale Republicii Italiene și a dispus transferarea persoanei

condamnate într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei,

luându-se act de acordul exprimat în acest sens de condamnat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând hotărârea

pentru motive de nelegalitate constând în omisiunea constatării grațierii parțiale

precum și omisiunea recunoașterii pedepselor accesorii aplicate prin hotărârea de

condamnare.

Examinând recursul prin prisma motivelor

de casare invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că recursul

promovat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este fondat, urmează

a-l admite, pentru cele ce urmează:

Înalta Curte reține că simpla recunoaștere

a unei hotărâri judecătorești pronunțate de o instanță străină nu conduce la transferul

în vederea executării hotărârii, exact în condițiile în care aceasta a fost pronunțată

în străinătate, instanța trebuind să analizeze ulterior, conform art. 159 alin.

(1) din Legea nr. 302/2004 modificată, dacă felul pedepsei aplicate sau durata acesteia

este compatibilă cu legislația română, în caz contrar putând dispune adaptarea acestei

pedepse la cea prevăzută de legea română pentru faptele care au atras condamnarea.

În acest sens se constată că prin sentința

penală nr. 2/04 din data de 08 octombrie 2004 pronunțată de Curtea de Juri din Monza,

modificată prin sentința penală nr. 26/07 din data de 03 iulie 2007 a Curții a doua

cu juri de Apel Milano, rămasă definitivă la data de 28 martie 2008, prin sentința

Curții de Casație, numitul T.G. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 24 ani

din care perioada de 3 ani a fost grațiată, cu interzicerea permanentă a dreptului

de a deține o funcție publică și a interdicției legale pe timpul executării pedepsei.

Din relațiile înaintate de către autoritățile

italiene, rezultă că, în conformitate cu art. 20 C. pen. italian pedepsele accesorii

urmează de drept asemeni efectelor condamnării, aceste pedepse influențând „capacitatea

juridică" a persoanelor condamnate. Astfel, o pedeapsă a închisorii de cel

puțin 5 ani sau detențiunea pe viață implică interdicția permanentă a persoanei

condamnate de a deține funcții publice (art. 29 C. pen. italian) precum și dreptul

de a vota sau de a fi ales și orice alt drept politic, orice funcție publică, oricare

atribuție care nu are caracter obligatoriu sau orice caracteristică referitoare

la un funcționar public însărcinat cu o funcție publică, dreptul de a fi tutore

sau curator, chiar și pe perioadă temporară și orice altă funcție referitoare la

tutelă sau curatelă, grade academice și distincții, titluri, decorații sau alte

titluri onorifice, remunerații, pensii și alocații plătite de către stat sau instituții

publice, orice privilegii referitoare la oricare servicii, grade, titluri, caracteristici,

distincții, decorații, precum și capacitatea de a-și asuma sau a dobândi orice drept,

funcție, caracteristică, grad, titlu, distincție, decorație și titlu onorific menționat

anterior.

Deși instanța a reținut în mod corect că

a fost sesizată în vederea recunoașterii sentinței penale nr. 2/04 din data de 08

octombrie 2004 pronunțată de Curtea de Juri din Monza, modificată prin sentința

penală nr. 26/07 din data de 03 iulie 2007 a Curții a doua cu juri de Apel Milano,

rămasă definitivă la data de 28 martie 2008, prin sentința Curții de Casație și

punerii în executare a acesteia în conformitate cu dispozițiile art. 158 din Legea

nr. 302/2004 modificată, Curtea de Apel București nu a dat eficiență dispozițiilor

art. 159 din Legea nr. 302/2004, cu privire la pedepsele accesorii dar și cu privire

la durata pedepsei principale de executat.

Prin hotărârea străină de condamnare numitului

T.G. i s-au aplicat pedepsele accesorii constând în interzicerea permanentă a dreptului

de a deține o funcție publică și a interdicției legale pe timpul executării pedepsei,

corespondentă acestora în C. pen. român, fiind pedeapsa accesorie a interzicerii

exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) C.

pen.

Referitor la durata pedepsei de executat

instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (4) din Legea nr. 302/2004

grațierea poate fi acordată atât de statul român cât și de cel străin, iar în cadrul

procedurii speciale a recunoașterii hotărârii și transferului persoanei condamnate

acest beneficiu acordat de unul dintre state trebuie constatat potrivit dispozițiilor

art. 137 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, efectul fiind conform art. 120 C.

pen. român înlăturarea în tot sau în parte a executării pedepsei sau comutarea în

alta mai ușoară.

Din analiza actelor dosarului se constată

că statul italian, ca stat de condamnare, a grațiat, prin ordonanța din 14

octombrie 2008 a Curții de Casație, o perioadă de 3 ani din pedeapsa de 24 ani stabilită

prin sentința penală nr. 26/07 din data de 03 iulie 2007 a Curții a doua cu juri

de apel Milano.

Ca urmare, potrivit textului de lege evocat

și hotărârii statului italian trebuia constatată grațiată această durată.

Ca atare, reținând incidența dispozițiilor

art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul

art. 385 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București, va casa în parte sentința penală recurată și, rejudecând,

va dispune recunoașterea sentinței penale nr. 2/04 din data de 08 octombrie 2004

pronunțată de Curtea de Juri din Monza, modificată prin sentința penală nr. 26/07

din data de 03 iulie 2007 a Curții a doua cu juri de Apei Milano, rămasă definitivă

la data de 28 martie 2008, prin sentința Curții de Casație de condamnare la o pedeapsă

de 24 ani închisoare și pedepsele accesorii: interdicția pe viață de a deține funcții

publice și interdicția drepturilor pe durata executării pedepsei aplicate pentru

comiterea infracțiunilor prev. de art. 575, 576, 61 pct. 2, art. 628 C. pen. italian.

Va constata grațiată parțial pedeapsa pe

o durată de 3 ani, urmând ca, condamnatul persoană transferabilă să execute 21 de

ani închisoare.

În baza art. 159 alin. (1) din Legea

nr. 302/2004 va adapta pedepsele accesorii aplicate condamnatului persoană transferabilă

T.G. la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 71,

art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. pe durata pedepsei principale.

Va dispune transferarea condamnatului persoană

transferabilă T.G. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării

pedepsei de 21 ani închisoare și a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 224/F din 30 mai

2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe intimatul condamnat

persoană transferabilă T.G.

Casează în parte sentința recurată și,

rejudecând:

Dispune recunoașterea sentinței penale

nr. 2/04 din data de 08 octombrie 2004 pronunțată de Curtea de Juri din Monza, modificată

prin sentința penală nr. 26/07 din data de 03 iulie 2007 a Curții a doua cu juri

de Apel Milano, rămasă definitivă la data de 28 martie 2008, prin sentința Curții

de Casație de condamnare la o pedeapsă de 24 ani închisoare și pedepsele accesorii:

interdicția pe viață de a deține funcții publice și interdicția drepturilor pe durata

executării pedepsei aplicate pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 575,

576, 61 pct. 2, art. 628 C. pen. italian.

Constată grațiată parțial pedeapsa pe o

durată de 3 ani, urmând ca condamnatul persoană transferabilă să execute 21 de ani

închisoare. În baza art. 159 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 adaptează pedepsele

accesorii aplicate condamnatului persoană transferabilă T.G. la pedeapsa accesorie

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a) și lit. b) C.

pen. pe durata pedepsei principale.

Dispune transferarea condamnatului persoană

transferabilă T.G. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării

pedepsei de 21 ani închisoare și a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen.

Onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu a intimatului condamnat persoană transferabilă, în sumă de 320 RON, se va

plăti din fondul Ministerului Justiției.

Celelalte cheltuieli judiciare rămân în

sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 07

decembrie 2012.