ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1096/2012

Deliberând asupra

recursului penal de față constată și reține următoarele:

Prin Sentința penală nr. 57 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a II-a penală s-a dispus admiterea sesizării

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și recunoașterea Sentinței

penale nr. 2827/98 din 28 octombrie 1998, definitivă la data de 17 decembrie

1998 a Judecătoriei Sectoriale din Roma, Sentinței nr. 421/1998 din 3 noiembrie

1998, definitivă la 19 decembrie 1998 a Judecătoriei Sectoriale din Terni,

Sentinței nr. 132/01 din 4 martie 2002, definitivă la 9 ianuarie 2004, a

Tribunalului din Rieti, Sentinței nr. 840/99 din 13 februarie 1999, definitivă

la 8 martie 1999 a Judecătoriei Sectoriale din Milano, Sentinței nr. 894/02 din

23 mai 2002, definitivă la data de 4 noiembrie 2002, a Tribunalului din

Bergano, Sentinței nr. 1523/2008 din 15 ianuarie 2009, definitivă la 2 mai 2009

a Curții de Apel din Triest, Sentinței nr. 18635/09 din data de 9 iunie 2009,

definitivă la 31 iulie 2009, pronunțată de Judecătorul pentru Cercetări

Preliminare din cadrul Tribunalului din Roma și Ordonanței nr. 47/2010 din 25

ianuarie 2010 a Procuraturii Generale de pe lângă Curtea de Apel din Roma

privindu-l pe condamnatul M.D.A.

S-a dispus

transferarea condamnatului în România pentru continuarea executării pedepsei

totale de 8 ani, 4 luni și 20 de zile închisoare, aplicată prin sentințele penale

sus-menționate.

S-au dedus din

această pedeapsă perioadele de la 27 octombrie 1998 la 28 octombrie 1998, de la

2 noiembrie 1998 la 3 noiembrie 1998, de la 27 octombrie 1998 la 28 octombrie

1998, de la 12 februarie 1999 la 13 februarie 1999 și de la 10 mai 2007 la zi.

Pentru a pronunța

această sentință Curtea, a avut în vedere următoarea situație de fapt:

Prin Rezoluția nr.

2206/II-5/2010 din 10 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București a fost sesizată această instanță în vederea recunoașterii Sentințelor

penale nr. 2827/98 din 28 octombrie 1998, definitivă la data de 17 decembrie

1998 a Judecătoriei Sectoriale din Roma, nr. 421/1998 din 3 noiembrie 1998,

definitivă la 19 decembrie 1998 a Judecătoriei Sectoriale din Terni, nr. 132/01

din 4 martie 2002, definitivă la 9 ianuarie 2004, a Tribunalului din Rieti, nr.

840/99 din 13 februarie 1999, definitivă la 8 martie 1999 a Judecătoriei

Sectoriale din Milano, nr. 894/02 din 23 mai 2002, definitivă la data de 4

noiembrie 2002, a Tribunalului din Bergano, nr. 1523/2008 din 15 ianuarie 2009,

definitivă la 2 mai 2009 a Curții de Apel din Triest, nr. 18635/09 din data de

9 iunie 2009, definitivă la 31 iulie 2009, pronunțată de Judecătorul pentru

Cercetări Preliminare din cadrul Tribunalului din Roma și Ordonanței nr.

47/2010 din 25 ianuarie 2010 a Procuraturii Generale de pe lângă Curtea de Apel

din Roma privindu-l pe condamnatul M.D.A., în conformitate cu dispozițiile art.

145 din Legea nr. 302/2004 modificată.

S-au reținut de către

Curte, în esență următoarele:

Prin Sentința penală

nr. 2827/98 din 28 octombrie 1998, definitivă la data de 17 decembrie 1998 a

Judecătoriei Sectoriale din Roma, numitul M.D.A. a fost condamnat la o pedeapsă

de 1 lună închisoare și amendă în cuantum de 103,29 euro, cu suspendarea

executării pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 624 și art.

625 pct. 7 C. pen. italian, constând în aceea că la data de 27 octombrie 1998 a

sustras dintr-un magazin din Roma obiecte vestimentare în valoare totală de 445.000

LIT.

Prin Sentința nr.

421/1998 din 3 noiembrie 1998, definitivă la 19 decembrie 1998 a Judecătoriei

Sectoriale din Terni numitul M.D.A. a fost condamnat la o pedeapsă de 10 zile

închisoare și amendă în cuantum de 103,29 euro, cu suspendarea executării

pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 624 și art. 625 pct. 4 și

5 C. pen. italian, constând în aceea că la data de 2 noiembrie 1998 a sustras,

împreună cu alte persoane, dintr-un magazin din Terni un parfum.

Prin Sentința nr.

132/01 din 4 martie 2002, definitivă la 9 ianuarie 2004, a Tribunalului din

Rieti numitul M.D.A. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 luni închisoare și

amendă în cuantum de 250 euro, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 624

și art. 625 pct. 4 și 7 C. pen. italian, constând în aceea că la data de 23

ianuarie 1999 a sustras, împreună cu alte persoane, dintr-un magazin din

Magliano Sabina 70 CD-uri.

Prin Sentința nr.

840/99 din 13 februarie 1999, definitivă la 8 martie 1999 a Judecătoriei

Sectoriale din Milano numitul M.D.A. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 luni

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 635 alin. (2) și (3)

C. pen. italian, constând în aceea că la data de 12 februarie 1999 a distrus

mai multe bunuri aparținând Centrului de primire al Prefecturii din Milano.

Prin Sentința nr.

894/02 din 23 mai 2002, definitivă la data de 4 noiembrie 2002, a Tribunalului

din Bergano numitul M.D.A. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 luni închisoare

și amendă în cuantum de 300 euro, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.

624 și art. 648 C. pen. italian, constând în aceea că la data de 4 decembrie

1998 a fost depistat de către organele de poliție din Seriate având asupra sa

un telefon mobil despre care cunoștea că provine din furt.

Prin Sentința nr.

1523/2008 din 15 ianuarie 2009, definitivă la 2 mai 2009 a Curții de Apel din

Triest Bergano numitul M.D.A. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 7 luni

închisoare și amendă în cuantum de 5.500 euro, pentru săvârșirea infracțiunilor

prev. de art. 416 alin. 2, art. 110, art. 648 bis, art. 482, art. 615 ter alin.

(1) și (2) și nr. 2, art. 617 quinquies, art. 12 din Decretul-lege nr.

143/1991, art. 625 pct. 4 și 7 cu aplicarea art. 110, art. 56 și art. 81 alin.

(1) C. pen. italian, constând în aceea că în perioada 11 martie 2007 - 10 mai

2007, în asociere cu mai multe persoane, a comercializat mai multe autovehicule

sustrase, cărora le întocmeau documente de identitate false, iar prin folosirea

unor dispozitive electronice au obținut în mod ilegal datele personale

aparținând unor părți vătămate și au contrafăcut carduri bancare. Prin aceeași

sentință i s-a aplicat pedeapsa complementară de interzicere pe o perioadă de 5

ani a dreptului de a ocupa funcții publice.

Prin Sentința nr.

18635/09 din data de 9 iunie 2009, definitivă la 31 iulie 2009, pronunțată de

Judecătorul pentru Cercetări Preliminare din cadrul Tribunalului din Roma,

numitul M.D.A. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare și amendă în

cuantum de 900 euro, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 112 alin.

(1), 416 alin. (1), (2), (3) și (5), cu aplicarea art. 110 C. pen. italian,

art. 4 din Legea nr. 146/06, art. 55 din Legea nr. 231/2007, art. 625 pct. 2 și

4 C. pen. italian, constând în aceea că în perioada 11 martie 2007 - 10 mai

2007, în asociere cu mai multe persoane, prin folosirea unor dispozitive

electronice au obținut în mod ilegal datele personale aparținând unor părți

vătămate prin folosirea unor dispozitive electronice și au contrafăcut carduri

bancare.

Potrivit Ordonanței

nr. 47/2010 din 25 ianuarie 2010 a Procuraturii Generale de pe lângă Curtea de

Apel din Roma, precum și a înscrisurilor privind prezentarea situației de fapt

și stadiul de executare a pedepselor în urma cumulării pedepselor aplicate față

de sus-numit a rezultat o pedeapsă totală de 8 ani, 4 luni și 20 de zile de

închisoare și o amendă de 7.156,58 euro, însă prin deducerea perioadelor de

detenție executate (2 luni și 4 zile) și a beneficiului eliberării anticipate

(135 de zile), pedeapsa rămasă de executat a fost stabilită ca fiind de 8 ani,

2 luni și 16 zile închisoare, executarea sa finalizându-se la 13 mai 2015

S-a constatat că în

cauză este îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de art. 129 lit.

e) din Legea nr. 302/2004 modificată și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția

europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la

21 martie 1983, faptele care au atras condamnarea inculpatului M.D.A. având

corespondent în legislația penală română.

Astfel, faptele

reținute în sarcina inculpatului de către autoritățile judiciare italiene

realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de furt calificat, prev. de

art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C.

pen., art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen. cu aplicare art.

13, art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art.

13 C. pen., distrugere, prev. de art. 271 C. pen., asociere pentru săvârșirea

de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., tăinuire, prev. de

art. 221 C. pen., falsificarea instrumentelor de plată electronică, prev. de

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2003, deținerea de instrumente în acest

scop, prev. de art. 25 din aceeași lege, efectuarea de operațiuni financiare în

mod fraudulos, prev. de art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2003,

respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen.,

conform certificatului de legislație aplicabilă în cauză.

Totodată, din analiza

actelor dosarului a rezultat că în cauză sunt îndeplinite și celelalte condiții

prevăzute în dispozițiile art. 129 lit. a) - d) din Legea nr. 302/2004

modificată, în sensul că numitul M.D.A. este cetățean român și are domiciliul

în România, conform înscrisurilor existente, hotărârea de condamnare a

sus-numitului este definitivă, acesta și-a manifestat consimțământul în vederea

transferării sale într-un penitenciar din România pentru a continua executarea

pedepsei, la data primirii cererii de transferare, sus-numitul având de executat

mai mult de 6 luni din durata pedepsei finale, potrivit înscrisurilor privind

stadiul executării pedepsei.

În plus, ambele state

sunt de acord asupra acestui transfer, iar această măsură a fost consimțită și

de către persoana condamnată, aspect ce rezultă din înscrisurile existente la

dosar.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs, condamnatul M.D.A., care a solicitat admiterea

recursului și respingerea cererii de transfer întrucât nu dorește să fie

transferat în vederea executării pedepsei.

Înalta Curte

analizând recursul formulat apreciază că acesta este fondat pentru

considerentele ce vor fi expuse:

Potrivit art. 143 din

Legea nr. 203/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie

penală modificată transferarea unei persoane condamnate în vederea executării

pedepsei poate avea loc numai în următoarele condiții:

a) condamnatul este

resortisant al statului de executare;

b) hotărârea este

definitivă;

c) la data primirii

cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din

durata pedepsei. În cazuri excepționale, în baza acordului între statele

implicate, transferarea poate avea loc chiar dacă partea de pedeapsă

neexecutată este mai mică de 6 luni;

d) transferul este

consimțit de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu

starea fizică sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră

necesar, de către reprezentantul persoanei. Consimțământul nu se cere în cazul

evadatului care se refugiază în statul de executare al cărui resortisant este;

e) faptele care au

atras condamnarea constituie infracțiuni, potrivit legii statului de executare;

f) statul de

condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei

transferări; în caz contrar, transferarea nu poate avea loc.

La data de 23

ianuarie 2012 prin intermediul autorităților străine, recurentul condamnat

persoană transferabilă M.D.A., și-a manifestat expres opțiunea în fața

autorităților italiene de a nu fi transferat în vederea executării pedepsei în

România, așa încât Înalta Curte apreciază că, față de manifestarea expresă de

voință a acestuia nu se poate admite că este îndeplinită condiția prevăzută la

lit. d) a art. 143 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară

internațională în materie penală modificată și nu se poate trece peste aceasta

condiție ce trebuie în mod obligatoriu îndeplinită, motiv pentru care va admite

recursul formulat, va casa sentința recurată și rejudecând va respinge cererea

condamnatului de transferare pentru continuarea executării pedepsei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de condamnatul persoană transferabilă M.D.A. împotriva Sentinței

penale nr. 57/F din 03 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală.

Casează sentința penală

sus-menționată și, rejudecând:

Respinge cererea

condamnatului de transferare pentru continuarea executării pedepsei de 8 ani, 4

luni și 20 zile închisoare.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 10 aprilie 2012.

Procesat de GGC - LM