ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 276/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 276/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei penale de
față;
În baza actelor și lucrărilor
dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.
274 din 14 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis sesizarea
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a recunoscut în România sentința
penală din 8 noiembrie 2004 a Tribunalului Roma, sentința penală din 15 octombrie
2004 a Judecătorului pentru Cercetări Preliminare Padova, sentința penală din 9
iunie 2004 a Tribunalului Padova, sentința penală din 12 mai 2006 a Tribunalului Padova, sentința penală din 10 aprilie 2007 a Tribunalului Veneția, sentința penală din 20 decembrie 2007 a Tribunalului Padova, sentința penală din 28 mai 2008 a Judecătorului pentru Cercetări Preliminare Padova, sentința penală din 24 ianuarie 2008 a Curții de Apel Veneția, sentința penală din 12 octombrie 2005 a Tribunalului Padova.
A dispus transferul condamnatului
O.M.E. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei
de 12 ani și 27 zile închisoare.
A dedus prevenția de la
03 martie 2007, la zi.
Onorariul avocatului din
oficiu, în sumă de 85 lei, s-a suportat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această
hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rezoluția nr. 598/II/5/2010
din 23 iunie 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea
de Apel București în vederea recunoașterii sentințelor penale pronunțate la 08 noiembrie
2004 de Tribunalul din Roma, la 09 iunie 2004 de Tribunalul din Cittadella, la 12
mai 2006 de Tribunalul din Padova, la 10 aprilie 2007 de Tribunalul din San Dona
de Piave, la 20 decembrie 2007 de Tribunalul din Padova, la 28 mai 2008 de Judecătorul
pentru Cercetări Preliminare din Tribunalul Padova, la 24 ianuarie 2008 de Curtea
de Apel Veneția, la 12 decembrie 2005 de Tribunalul din Padova și la 15 octombrie
2004 de Judecătorul pentru Cercetări Preliminare din Tribunalul Padova și punerii
în executare a acestora, în conformitate cu dispozițiile art. 145 sau art. 146 din
Legea nr. 302/2004.
Din conținutul rezoluției
reiese că la data de 17 martie 2010 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București adresa nr. 15504/2010 a Ministerului Justiției
– Direcția Drept Internațional și Tratate prin care a fost transmisă cererea formulată
de Ministerul Justiției din Republica Italia de transferare a persoanei condamnate
O.M.E., cetățean român, într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei
aplicate de instanțele statului de condamnare.
Documentele transmise
de statul de condamnare relevă că O.M.E. a suferit următoarele condamnări:
Sentința penală emisă
de Tribunalul din Roma la 08 noiembrie 2004 rămasă definitivă la 28 decembrie 2004
prin care a fost condamnat la 4 luni închisoare;
Sentința penală emisă
de Tribunalul din Padova la 15 octombrie 2004 rămasă definitivă la 27 iulie 2006
prin care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare;
Sentința penală emisă
de Tribunalul din Padova, Secția
din Cittadella la 09 iunie 2004, rămasă definitivă la 23 octombrie 2004, prin care
a fost condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare și o lună arest;
Sentința penală emisă
de Tribunalul din Padova la 12 mai 2006, rămasă definitivă la 01 august 2006, prin
care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare;
Sentința penală emisă
de Tribunalul ordinar din Veneția, Secția din San Dona di Piave la 10 aprilie 2007,
definitivă la 12 iunie 2007, prin care a fost condamnat la 3 ani închisoare;
Sentința penală emisă
de Tribunalul din Padova la 20 decembrie 2007 rămasă definitivă la 21 februarie
2008 prin care a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare;
Sentința penală emisă
de Judecătorul pentru Cercetările Preliminare din cadrul Tribunalului Padova la
28 mai 2008 rămasă definitivă la 30 septembrie 2008 prin care a fost condamnat la
pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare;
Sentința penală emisă
de Curtea de Apel Veneția la 24 ianuarie 2008, rămasă definitivă la 11 martie 2008,
prin care a fost condamnat la 1 an și 10 luni închisoare;
Sentința penală emisă
de Tribunalul din Padova la 12 octombrie 2005 rămasă definitivă la 04 decembrie
2005 prin care a fost condamnat la 20 de zile închisoare;
Sentința penală emisă
de Tribunalul din Bassano del Grappa la 04 decembrie 2006, definitivă la 16 aprilie
2007, prin care a fost condamnat la 20 de zile de arest.
Conform ordonanței de
executare a pedepselor concurente emise de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul
din Padova la data de 04 mai 2009 (filele 130-141 din dosarul Parchetului de pe
lângă Curtea de Apel București) condamnatul O.M.E. urmează a executa pedeapsa finală
de 12 ani, 1 lună, 17 zile închisoare și 1 lună și 20 de zile arest.
Din conținutul sentinței
penale din 04 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul din Bassano del Grappa reiese
că O.M.E. a fost condamnat la 20 de zile de arest pentru săvârșirea infracțiunii
prevăzută de art. 6 alin. (III) din Decretul Legislativ nr. 286/1998 constând în
aceea că, fără a avea un motiv justificat, nu a prezentat niciun document de identitate
carabinierilor care l-au oprit pentru control.
Instanța de fond a apreciat
că în cauză sunt îndeplinite condițiile dublei incriminări la care se referă art.
129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 modificată și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția
Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, mai puțin cu privire la faptele
reținute prin sentința penală din 12 octombrie 2005 a Tribunalului din Padova (definitivă la 4 decembrie 2005) pe care nu a recunoscut-o, apreciind că
potrivit legislației române nu este interzisă recunoașterea parțială, atâta timp
cât există și acordul de transfer al condamnaților.
Împotriva acestei hotărâri,
în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,
criticând hotărârea sub aspectul greșitei admiteri a cererii formulate de Ministerul
Justiției din Italia, privind transferul persoanei condamnate O.M.E. în vederea
executării pedepsei, întrucât transferul în vederea executării unei părți din pedeapsa
finală, unică nu reprezintă o posibilitate legală, executarea pedepsei neputându-se
face fracționat între cele două state.
Înalta Curte de Casație
și Justiție, examinând recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București
prin prisma motivelor invocate și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de
drept, îl consideră fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 129 alin.
(1) lit. e) din Legea nr. 302/2004 transferarea unei persoane condamnate în vederea
executării pedepsei poate avea loc numai cu condiția ca faptele care au atras condamnarea
să constituie infracțiuni potrivit legii statului de executare.
Inexistența condiției
dublei incriminări a fost corect constatată de către instanța de judecată relativ
la condamnarea de 20 de zile de arest, însă în mod greșit prin hotărârea recurată
s-a scăzut din pedeapsa totală de 12 ani, 1 lună, 17 zile închisoare și 1 lună și
20 de zile arest această pedeapsă și s-a dispus transferul condamnatului în România
în vederea continuării executării pedepsei de 12 ani și 27 zile închisoare.
După condamnarea persoanei
transferabile prin cele 10 hotărâri penale, autoritățile judiciare italiene au cumulat
pedepsele aplicate, potrivit legislației italiene, astfel încât pedeapsa rezultanta
este de 12 ani, 1 lună, 17 zile închisoare și 1 lună și 20 de zile arest.
În cazul transferării
unei persoane condamnate Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate
și legea internă nr. 302/2004 stabilesc două proceduri alternative de executare,
între care statul de executare trebuie să aleagă, respectiv continuarea executării
pedepsei aplicate sau conversiunea condamnării.
În procedura de continuare
a executării reglementată de art. 10 din Convenție și art. 145 din Legea nr. 302/2004,
statul de executare continuă activitatea începută de statul de condamnare, succedându-i
în totalitate și este legat de natura juridică și durata sancțiunii așa cum rezultă
ea din condamnare.
În prezenta cauză
fiind stabilită ca modalitate de transferare continuarea executării, nu se
poate modifica durata pedepsei, statul român fiind continuatorul statului de
condamnare.
Interpretând rațional
dispozițiile art. 145 din Legea nr. 302/2004 reiese că transferul unei persoane
condamnate produce efecte „in personam” și este indivizibilă în sensul că
trebuie să privească toate pedepsele privative de libertate pe care condamnatul
le are de executat în statul de condamnare.
Recunoașterea parțială
a hotărârilor de condamnare și transferul în vederea executării unei părți din
pedeapsa finală, unică, nu reprezintă o posibilitate legală, întrucât
executarea pedepsei nu se poate face fracționat între cele două state.
În concluzie, nefiind
întrunită condiția dublei incriminări, se impune respingerea cererii de
transfer a persoanei condamnate O.M.E. într-un penitenciar din România pentru
continuarea executării pedepsei aplicate de autoritățile judiciare italiene.
Față de cele reținute, conform art. 385
15
pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 274
din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I-a penală, privind
pe intimatul persoană condamnată O.M.E.
Va
casa sentința penală atacată și, rejudecând, va respinge sesizarea Parchetului
de pe lângă Curtea de Apel București privind transferul persoanei condamnate O.M.E.,
într-un penitenciar din România.
Onorariul parțial pentru apărătorul desemnat
din oficiu pentru intimatul persoană condamnată O.M.E., în sumă de 80 lei, se
va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 274 din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I-a penală, privind pe intimatul persoană condamnată O.M.E.
Casează
sentința penală atacată și, rejudecând, respinge sesizarea Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel București privind transferul persoanei condamnate O.M.E., într-un
penitenciar din România.
Onorariul
parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul persoană condamnată
O.M.E., în sumă de 80 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, azi 27 ianuarie 2011