ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 276/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 276/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei penale de

față;

În baza actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

274 din 14 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis sesizarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a recunoscut în România sentința

penală din 8 noiembrie 2004 a Tribunalului Roma, sentința penală din 15 octombrie

2004 a Judecătorului pentru Cercetări Preliminare Padova, sentința penală din 9

iunie 2004 a Tribunalului Padova, sentința penală din 12 mai 2006 a Tribunalului Padova, sentința penală din 10 aprilie 2007 a Tribunalului Veneția, sentința penală din 20 decembrie 2007 a Tribunalului Padova, sentința penală din 28 mai 2008 a Judecătorului pentru Cercetări Preliminare Padova, sentința penală din 24 ianuarie 2008 a Curții de Apel Veneția, sentința penală din 12 octombrie 2005 a Tribunalului Padova.

A dispus transferul condamnatului

O.M.E. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei

de 12 ani și 27 zile închisoare.

A dedus prevenția de la

03 martie 2007, la zi.

Onorariul avocatului din

oficiu, în sumă de 85 lei, s-a suportat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rezoluția nr. 598/II/5/2010

din 23 iunie 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea

de Apel București în vederea recunoașterii sentințelor penale pronunțate la 08 noiembrie

2004 de Tribunalul din Roma, la 09 iunie 2004 de Tribunalul din Cittadella, la 12

mai 2006 de Tribunalul din Padova, la 10 aprilie 2007 de Tribunalul din San Dona

de Piave, la 20 decembrie 2007 de Tribunalul din Padova, la 28 mai 2008 de Judecătorul

pentru Cercetări Preliminare din Tribunalul Padova, la 24 ianuarie 2008 de Curtea

de Apel Veneția, la 12 decembrie 2005 de Tribunalul din Padova și la 15 octombrie

2004 de Judecătorul pentru Cercetări Preliminare din Tribunalul Padova și punerii

în executare a acestora, în conformitate cu dispozițiile art. 145 sau art. 146 din

Legea nr. 302/2004.

Din conținutul rezoluției

reiese că la data de 17 martie 2010 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București adresa nr. 15504/2010 a Ministerului Justiției

– Direcția Drept Internațional și Tratate prin care a fost transmisă cererea formulată

de Ministerul Justiției din Republica Italia de transferare a persoanei condamnate

O.M.E., cetățean român, într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei

aplicate de instanțele statului de condamnare.

Documentele transmise

de statul de condamnare relevă că O.M.E. a suferit următoarele condamnări:

de Tribunalul din Roma la 08 noiembrie 2004 rămasă definitivă la 28 decembrie 2004

prin care a fost condamnat la 4 luni închisoare;

de Tribunalul din Padova la 15 octombrie 2004 rămasă definitivă la 27 iulie 2006

prin care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare;

de Tribunalul din Padova, Secția

din Cittadella la 09 iunie 2004, rămasă definitivă la 23 octombrie 2004, prin care

a fost condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare și o lună arest;

de Tribunalul din Padova la 12 mai 2006, rămasă definitivă la 01 august 2006, prin

care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare;

de Tribunalul ordinar din Veneția, Secția din San Dona di Piave la 10 aprilie 2007,

definitivă la 12 iunie 2007, prin care a fost condamnat la 3 ani închisoare;

de Tribunalul din Padova la 20 decembrie 2007 rămasă definitivă la 21 februarie

2008 prin care a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare;

de Judecătorul pentru Cercetările Preliminare din cadrul Tribunalului Padova la

28 mai 2008 rămasă definitivă la 30 septembrie 2008 prin care a fost condamnat la

pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare;

de Curtea de Apel Veneția la 24 ianuarie 2008, rămasă definitivă la 11 martie 2008,

prin care a fost condamnat la 1 an și 10 luni închisoare;

de Tribunalul din Padova la 12 octombrie 2005 rămasă definitivă la 04 decembrie

2005 prin care a fost condamnat la 20 de zile închisoare;

de Tribunalul din Bassano del Grappa la 04 decembrie 2006, definitivă la 16 aprilie

2007, prin care a fost condamnat la 20 de zile de arest.

Conform ordonanței de

executare a pedepselor concurente emise de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul

din Padova la data de 04 mai 2009 (filele 130-141 din dosarul Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București) condamnatul O.M.E. urmează a executa pedeapsa finală

de 12 ani, 1 lună, 17 zile închisoare și 1 lună și 20 de zile arest.

Din conținutul sentinței

penale din 04 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul din Bassano del Grappa reiese

că O.M.E. a fost condamnat la 20 de zile de arest pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 6 alin. (III) din Decretul Legislativ nr. 286/1998 constând în

aceea că, fără a avea un motiv justificat, nu a prezentat niciun document de identitate

carabinierilor care l-au oprit pentru control.

Instanța de fond a apreciat

că în cauză sunt îndeplinite condițiile dublei incriminări la care se referă art.

129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 modificată și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția

Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, mai puțin cu privire la faptele

reținute prin sentința penală din 12 octombrie 2005 a Tribunalului din Padova (definitivă la 4 decembrie 2005) pe care nu a recunoscut-o, apreciind că

potrivit legislației române nu este interzisă recunoașterea parțială, atâta timp

cât există și acordul de transfer al condamnaților.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

criticând hotărârea sub aspectul greșitei admiteri a cererii formulate de Ministerul

Justiției din Italia, privind transferul persoanei condamnate O.M.E. în vederea

executării pedepsei, întrucât transferul în vederea executării unei părți din pedeapsa

finală, unică nu reprezintă o posibilitate legală, executarea pedepsei neputându-se

face fracționat între cele două state.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, examinând recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București

prin prisma motivelor invocate și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de

drept, îl consideră fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 129 alin.

(1) lit. e) din Legea nr. 302/2004 transferarea unei persoane condamnate în vederea

executării pedepsei poate avea loc numai cu condiția ca faptele care au atras condamnarea

să constituie infracțiuni potrivit legii statului de executare.

Inexistența condiției

dublei incriminări a fost corect constatată de către instanța de judecată relativ

la condamnarea de 20 de zile de arest, însă în mod greșit prin hotărârea recurată

s-a scăzut din pedeapsa totală de 12 ani, 1 lună, 17 zile închisoare și 1 lună și

20 de zile arest această pedeapsă și s-a dispus transferul condamnatului în România

în vederea continuării executării pedepsei de 12 ani și 27 zile închisoare.

După condamnarea persoanei

transferabile prin cele 10 hotărâri penale, autoritățile judiciare italiene au cumulat

pedepsele aplicate, potrivit legislației italiene, astfel încât pedeapsa rezultanta

este de 12 ani, 1 lună, 17 zile închisoare și 1 lună și 20 de zile arest.

În cazul transferării

unei persoane condamnate Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate

și legea internă nr. 302/2004 stabilesc două proceduri alternative de executare,

între care statul de executare trebuie să aleagă, respectiv continuarea executării

pedepsei aplicate sau conversiunea condamnării.

În procedura de continuare

a executării reglementată de art. 10 din Convenție și art. 145 din Legea nr. 302/2004,

statul de executare continuă activitatea începută de statul de condamnare, succedându-i

în totalitate și este legat de natura juridică și durata sancțiunii așa cum rezultă

ea din condamnare.

În prezenta cauză

fiind stabilită ca modalitate de transferare continuarea executării, nu se

poate modifica durata pedepsei, statul român fiind continuatorul statului de

condamnare.

Interpretând rațional

dispozițiile art. 145 din Legea nr. 302/2004 reiese că transferul unei persoane

condamnate produce efecte „in personam” și este indivizibilă în sensul că

trebuie să privească toate pedepsele privative de libertate pe care condamnatul

le are de executat în statul de condamnare.

Recunoașterea parțială

a hotărârilor de condamnare și transferul în vederea executării unei părți din

pedeapsa finală, unică, nu reprezintă o posibilitate legală, întrucât

executarea pedepsei nu se poate face fracționat între cele două state.

În concluzie, nefiind

întrunită condiția dublei incriminări, se impune respingerea cererii de

transfer a persoanei condamnate O.M.E. într-un penitenciar din România pentru

continuarea executării pedepsei aplicate de autoritățile judiciare italiene.

Față de cele reținute, conform art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 274

din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I-a penală, privind

pe intimatul persoană condamnată O.M.E.

Va

casa sentința penală atacată și, rejudecând, va respinge sesizarea Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București privind transferul persoanei condamnate O.M.E.,

într-un penitenciar din România.

Onorariul parțial pentru apărătorul desemnat

din oficiu pentru intimatul persoană condamnată O.M.E., în sumă de 80 lei, se

va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 274 din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I-a penală, privind pe intimatul persoană condamnată O.M.E.

Casează

sentința penală atacată și, rejudecând, respinge sesizarea Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București privind transferul persoanei condamnate O.M.E., într-un

penitenciar din România.

Onorariul

parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul persoană condamnată

O.M.E., în sumă de 80 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 27 ianuarie 2011