ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1164/2012

Deliberând, constată

următoarele:

Prin rezoluția din data de 21 septembrie 2011,

din Dosarul nr. 1046/II/5/2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

a sesizat instanța de judecată, în vederea recunoașterii și punerii în

executare a sentinței nr. 474/07 emisă de Tribunalul din Padova la 13 martie 2007

și rămasă definitivă la 4 mai 2007; sentinței nr. 355/07 emisă la 31 martie 2007

de Tribunalul din Treviso, rămasă definitivă la data de 25 mai 2007; sentinței

nr. 599/07 Tribunalul din Padova - complet de judecată monocratic emisă la data

de 18 octombrie 2007 și rămasă definitivă la data de 28 noiembrie 2007;

sentinței nr. 210/08 a Tribunalului din Treviso, emisă la data de 20 februarie 2008,

rămasă definitivă la 4 iulie 2008; sentinței nr. 1820/08 emisă la data de 15

iulie 2008, definitivă la 16 octombrie 2008 Tribunalul din Padova, sentinței

nr. 1875/08 a Tribunalului din Padova - complet de judecată monocratic, emisă

la data de 11 august 2008, definitivă la 16 octombrie 2007; sentinței nr. 334/2010

a Tribunalului din Padova, complet de judecată monocratic, emisă la data de 10

februarie 2010 și rămasă definitivă la data de 20 martie 2010, ca urmare a

cererii formulate de Ministerul Justiției al Republicii Italiene, de

transferare a condamnatului B.I.R. într-un penitenciar din România, în vederea

continuării executării pedepsei rezultante de 3 ani, 6 luni și 19 zile

închisoare.

În motivare, s-a arătat

că, prin adresa nr. AA/2011, Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional

și Tratate a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cererea prin

care se solicită transferarea condamnatului B.I.R., căruia i-a fost aplicată pedeapsa

rezultantă de 3 ani, 6 luni și 19 zile închisoare prin ordonanța procurorului republicii

emisă la Padova la 11 noiembrie 2010, prin care s-a realizat contopirea pedepselor

stabilite prin cele 7 hotărâri definitive de condamnare, dându-se spre executare

perioada rămasă.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Curtea reține că pe data de 29 octombrie 2010 condamnatul, depus la Penitenciarul

Trento, a consimțit la transferarea sa într-un penitenciar din România, în vederea

continuării executării pedepsei închisorii.

Din analiza ansamblului

materialului probator, Curtea de Apel București a apreciat că sesizarea este neîntemeiată.

Astfel, Curtea constată

că față de condamnat nu este îndeplinită cerința referitoare la transferare, prevăzută

de art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004 și anume că la data primirii cererii

de transferare, condamnatul să mai aibă de executat cel puțin 6 luni din durata

pedepsei. Admiterea cererii ar rămâne fără efect întrucât la momentul soluționării

acesteia - 28 octombrie 2011 - au mai rămas de executat 4 luni din pedeapsă, punerea

în libertate fiind stabilită la 28 februarie 2012, ținând cont de eliberarea anticipată

de 45 zile acordată prin ordonanța procurorului Republicii Italiene.

Transferul persoanei condamnate

nu este oportun pe de o parte, întrucât la momentul rămânerii definitive a prezentei

sentințe condamnatul se va apropia și mai mult de sfârșitul executării pedepsei,

iar pe de altă parte procedura transferului presupune un timp îndelungat, care este

de presupus că nu va putea fi finalizată până la data punerii sale în libertate.

Ca atare, transferarea

nu ar fi oportună la acest moment, fiind în interesul persoanei condamnate să execute

finalul pedepsei în statul de condamnare, beneficiind astfel și de eliberarea anticipată

acordată de autoritățile judiciare italiene.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004 s-a respins, ca nefondată, sesizarea

formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Împotriva sentinței penale

nr. 422 din 28 octombrie 2011 a Curții de Apel București, pronunțată în sensul celor

precizate, în termen legal s-a exercitat calea de atac a recursului exclusiv de

către persoana condamnată B.I.R.

Acesta a învederat că

„în timpul când a fost emisă respingerea cererii de continuarea mandatului italian

în țara mea de origine, pedeapsa mea de 3 ani 6 luni și 19 zile dar de când autoritățile

italiene au trimis sentința mea la autoritățile române, sentința mea s-a mărit cu

încă 2 ani și patru luni de condamnare, așa că acum sentința mea e definitivă în

Italia de 5 ani și 10 luni având de executat încă 2 ani și 4 luni deci având de

executat mult peste limita legală minimă de 6 luni”.

Cele prezentate de recurent

sunt susținute și printr-o relație de comunicare între Ministerele de Justiție aparținând

celor două țări implicate, din care ar rezulta că situația condamnatorie a deținutului

în cauză ar fi fost supusă unui proces de „absorbire” prin care s-a redeterminat

pedeapsa de executat în sarcina numitului B.I.R. în măsura de 5 ani 10 luni și 19

zile închisoare.

Instanța de recurs, față

de contextul derulării speței, va avea de specificat împrejurarea de regulă juridică

că, obiectul judecății penale, în genere, se mărginește la aspectele concrete și

la persoanele arătate inițial în actul de sesizarea a instanței de judecată.

Prin adresa nr. AA/2011,

Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate a transmis Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București cererea prin care se solicită transferarea

condamnatului B.I.R., căruia i-a fost aplicată pedeapsa rezultantă de 3 ani, 6 luni

și 19 zile închisoare prin ordonanța procurorului republicii emisă la Padova la

11 noiembrie 2010, prin care s-a realizat contopirea pedepselor stabilite prin cele

7 hotărâri definitive de condamnare, dându-se spre executare perioada rămasă.

Prin rezoluția din data

de 21 septembrie 2011, din Dosarul nr. 1046/II/5/2011, Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București, autoritate competentă a derula astfel de demersuri judiciare,

a sesizat instanța de judecată în vederea recunoașterii și punerii în executare

a sentinței nr. 474/07 emisă de Tribunalul din Padova la 13 martie 2007 și rămasă

definitivă la 4 mai 2007; sentinței nr. 355/07 emisă la 31 martie 2007 de Tribunalul

din Treviso, rămasă definitivă la data de 25 mai 2007; sentinței nr. 599/07 Tribunalul

din Padova - complet de judecată monocratic emisă la data de 18 octombrie 2007 și

rămasă definitivă la data de 28 noiembrie 2007; sentinței nr. 210/08 a Tribunalului

din Treviso, emisă la data de 20 februarie 2008, rămasă definitivă la 4 iulie 2008;

sentinței nr. 1820/08 emisă la data de 15 iulie 2008, definitivă la 16

octombrie 2008 Tribunalul din Padova, sentinței nr. 1875/08 a Tribunalului din Padova

- complet de judecată monocratic, emisă la data de 11 august 2008, definitivă la

16 octombrie 2007; sentinței nr. 334/2010 a Tribunalului din Padova, complet de

judecată monocratic, emisă la data de 10 februarie 2010 și rămasă definitivă la

data de 20 martie 2010, ca urmare a cererii formulate de Ministerul Justiției al

Republicii Italiene, de transferare a condamnatului B.I.R. într-un penitenciar din

România, în vederea continuării executării pedepsei rezultante de 3 ani, 6 luni

și 19 zile închisoare.

Dat fiind cadrul procesual

strict delimitat, instanța de judecată a pășit la soluționarea cauzei prin prisma

dispozițiilor cadrului normativ incident. Astfel, Curtea a constatat, cu deplin

drept, că față de condamnat nu este îndeplinită cerința referitoare la transferare,

prevăzută de art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004 și anume ca la data primirii

cererii de transferare, condamnatul să mai aibă de executat cel puțin 6 luni din

durata pedepsei.

În aceste condiții, nu

se poate afirma de către instanța de control judiciar decât că instrumentarea și

soluționarea cauzei s-au concretizat sub auspicii de legalitate, recursul persoanei

condamnate fiind de privit ca nefondat și de respins în consecință pe coordonatele

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Răspunzând motivelor de

recurs, nimic nu oprește condamnatul în a sesiza autoritățile în drept, în funcție

de prevederile art. 10 din Legea nr. 302/2004, raportat la doleanțele sale în materie

de executare penală, pentru ca acestea, la rândul lor, în măsura în care nu au demarat

deja propriile demersuri, să sesizeze complet, riguros și grefat pe temeiuri de

drept instanțele de judecată de fond competente în a dispune.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă B.I.R. împotriva sentinței

penale nr. 422 din 28 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul condamnat

persoană transferabilă la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 aprilie

2012.