ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 797/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 797/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei

penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 479 din

25 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția

I

penală,

s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

și, ca urmare, s-a recunoscut sentința nr. 2/2008 din 18 noiembrie 2008 a

Curții cu Juri Milano, secția

I,

Republica Italiană,

definitivă la 18 noiembrie 2010 prin Sentința nr. 9 din 10 martie 2009 a Curții

cu Juri Milano, secția a Il-a, dispunându-se transferarea persoanei condamnate

S.l., într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării

pedepsei principale de 15 ani închisoare și a pedepsei accesorii a interzicerii

dreptului de a ocupa funcții publice pe durata executării pedepsei, aplicate

prin hotărârea susmenționată, în felul și durata stabilite de autoritățile

judiciare italiene, potrivit art. 145 din Legea nr. 302/4004.

Prin aceiași

hotărâre s-a dedus din pedeapsa aplicată persoanei condamnate prevenția de la 1

august 2009 la zi.

Pentru a

pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în conformitate cu

dispozițiile Legii nr. 302/2004, prin adresa nr. 39.250/2011, Ministerul

Justiției - D.D.I.T. a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București cererea formulată de Ministerul Justiției din Republica Italia prin

care se solicita transferarea persoanei condamnate S.l. într-un penitenciar din

România, în vederea continuării executării pedepsei de 15 ani închisoare,

respectiv a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a ocupa funcții

publice pe durata executării pedepsei, aplicate de instanțele din statul

solicitant.

Cererea

formulată de autoritățile italiene a fost însoțită de documentele prevăzute de art.

6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate

adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv: copia certificată pentru

conformitate de pe hotărârea de condamnare, copii ale dispozițiilor legale

aplicabile, documente vizând indicarea duratei condamnării deja executate,

declarația prin care persoana condamnată a consimțit la transferarea sa într-un

penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.

În urma

verificărilor efectuate, Ministerul Administrației și Internele - D.E.P.A.B.D. a

comunicat, prin adresa nr. 2021741 din 21 octombrie 2011, că în evidențe a fost

identificat numitul S.l., iar prin adresa nr. 689021 din 20 octombrie 2011 a D.G.P.

s-a comunicat faptul că numitul S.l., cu datele anterior menționate, este

deținător al pașaportului cu nr. 12687268 eliberat de S.P.C.E.E.P.S. Dolj la

data de 06 februarie 2007.

În raport de

elementele menționate s-a constatat că, în speță, este îndeplinită condiția

prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării

persoanelor condamnat adoptată la Strasbourg și de art. 129 lit. a) din Legea nr.

302/2004.

Deopotrivă, s-a

reținut că din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare în

aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate

adoptată la Strasbourg în anul 1983, a rezultat că, prin sentința nr. 2/2008

din 18 noiembrie 2008 a Curții cu Juri Milano - Secția f, Republica Italiană,

definitivă la 18 noiembrie 2010 prin Sentința nr. 9 din 10 martie 2009 a Curții

cu Juri Milano, secția a Il-a, numitul S.l. a fost condamnat la o pedeapsă de

15 ani închisoare și pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a ocupa

funcții publice pe durata executării pedepsei pentru săvârșirea infracțiunilor

de punere sau ținere în stare de sclavie, violență sau amenințare pentru a

constrânge sau a convinge o persoană să comită infracțiuni, furt calificat,

tâlhărie calificată și infracțiuni la Legea migrației clandestine, fapte

prevăzute de art. 600 alin. (1) și (3) cu aplicarea art. 110 și art. 81, art. 611

cu aplicarea art. 110 și art. 112 nr. 4, art. 624 și art. 625 nr. 4 și 5 cu

aplicarea art. 110 și art. 112 nr. 4, art. 624 și art. 625 nr. 4 și 5 cu aplicarea

art. 110 și art. 112 nr. 4 și art. 56, art. 628 alin. (2) și (3) nr. l cu aplicarea,

art. 56, art. 110 și art. 112 nr. 4 C. pen. italian și art. 12 alin. (3) și art.

3 ter din decretul Legislației nr. 286/1998 cu aplicarea, art. 81 și art. 110 C.

pen. italian, în fapt reținându-se că, în perioada noiembrie 2003 - aprilie

2004, împreună cu alte persoane, prin constrângere fizică și psihică, a

determinat mai multe victime minore să comită infracțiuni repetate de furt

calificat și tâlhărie, acuzatul participând în calitate de complice la

săvârșirea unora dintre respectivele infracțiuni.

Reținându-se că

sentința susmenționată a rămas definitivă la data de 18 noiembrie 2010, s-a

constatat deopotrivă îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. b) din

Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la

Strasbourg și de art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004.

În ceea ce

privește situația executării pedepsei, s-a reținut că numitul S.l. a început

executarea pedepsei la data de 01 august 2009, aceasta urmând a înceta la data

de 18 martie 2022, constatându-se astfel îndeplinită și condiția prevăzută de art.

3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate

adoptată la Strasbourg, respectiv de art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Totodată, s-a

apreciat că în cauză este îndeplinită și condiția dublei incriminări prevăzute

de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și de art. 3 pct. 1 lit. e) din

Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la

Strasbourg, în considerarea împrejurării că faptele reținute în sarcina

numitului S.l. au corespondent în legislația penală română, realizând

conținutul constitutiv al infracțiunilor de trafic de persoane în formă

continuată, complicitate la furt calificat și complicitate la tâlhărie

prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din

Legea nr. 678/2001 cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 raportat la

art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen. și art. 26 raportat

la art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și alin. (2) lit. a) C. pen., toate cu

aplicarea ari 13 alin. (1) și art. 33 lit. a) C. pen., infracțiuni pentru care

legea penală română prevede pedeapsa închisorii de la 7 ani la 20 ani, în timp

ce pedeapsa accesorie aplicată condamnatului se circumscrie în conținut

dispozițiilor prevăzute art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen.

Constatând

astfel, îndeplinite toate condițiile legale și luând act și de declarația

condamnatului S.l. prin care a consimțit la transferarea sa într-un penitenciar

din România, consemnată în procesul - verbal din 18 aprilie 2011, prima

instanță a admis sesizarea formulată Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și, în consecință, a recunoscut sentința nr. 2/2008 din 18 noiembrie 2008

a Curții cu Juri Milano - Secția

I,

Republica Italiană,

definitivă la 18 noiembrie 2010 prin Sentința nr. 9 din 10 martie 2009 a Curții

cu Juri Milano, secția a Il-a, dispunând transferarea persoanei condamnate S.l.

într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de

15 ani închisoare și a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a ocupa

funcții publice pe durata executării pedepsei, precum și deducerea prevenției

de la 01 august 2009 la zi.

Hotărârea

susmenționată a fost comunicată condamnatului persoană transferabilă S.l. la

data de 09 ianuarie 2012.

Prin cererea

formulată la aceiași data, 09 ianuarie 2012, transmisă Curții de Apel

București, prin poștă, la data de 25 ianuarie 2012, condamnatul persoană

transferabilă a recurat hotărârea primei instanțe în termen legal, fără a

prezenta în scris motivele pe care își întemeiază calea de atac.

Prin adresa nr.

9399/2/2011 (3630/2011) din 26 ianuarie 2012, recursul declarat de condamnatul

persoană transferabilă, împreună cu dosarul cauzei au fost înaintate Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală, unde au fost înregistrate sub nr. 9399/2/2011.

La termenul

fixat centru judecarea recursului, 19 martie 2012, susținând calea de atac

declarată de condamnatul persoană transferabilă S.l., apărătorul desemnat din

oficiu a învederat că unica critică pe care înțelege să o formuleze împotriva hotărârii

instanței de fond vizează omisiunea pronunțării asupra conversiunii pedepselor

aplicate recurentului de către instanțele italiene, sub aspectul reaprecierii

duratei pedepsei de executat prin raportare la legislația românească, în drept

critica fiind fundamentată pe dispozițiile art. 149 alin. (5) raportat la art. 146

alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004.

În raport cu

motivele și temeiurile de drept astfel invocate, Înalta Curte constată că

argumentele apărării nu pot fi primite, considerentele avute în vedere fiind

următoarele:

Din analiza

prevederilor art. 144 - art. 146 din Legea nr. 302/2004 rezultă că, în situația

în care statul român este stat de executare, instanța națională investită cu o

cerere de transfer a executării pedepsei este obligată să dispună fie

continuarea executării condamnării stabilite de autoritatea judiciară a

statului de condamnare, fie să schimbe condamnarea printr-o hotărâre

judecătorească, înlocuind astfel pedeapsa aplicată în statul de condamnare cu

pedeapsa stabilită potrivit legislației române.

Alternativele

aflate la îndemâna instanței naționale sunt în egală măsură obligatorii,

criteriul de identificare a căii de urmat fiind cel al compatibilității felului

sau duratei pedepsei aplicate de statul de condamnare cu felul sau durata

pedepsei prevăzute de legislația penală română, cu luarea în considerare atât a

cadrului general de reglementare a pedepselor, cât și a limitelor speciale de

pedeapsă prevăzute de legiuitorul român pentru infracțiunile săvârșite de

persoana care a solicitat transferul în vederea continuării executării pedepsei

în România.

Deși criteriul

de apreciere antamat anterior nu rezultă explicit din textele de lege

analizate, dispozițiile ari 146 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 permit

instanței să adapteze pedeapsa de executat la cea prevăzută de legea română

pentru faptele care au atras condamnarea, atunci când fie felul pedepsei

aplicate, fie durata acesteia sunt incompatibile cu legislația națională.

Incompatibilitatea

pedepsei aplicate de statul de condamnare cu legislația română poate fi dată

deopotrivă de felul sau de durata pedepsei aplicate de statul de condamnare,

stabilită prin cumul aritmetic sau chiar și prin cumul juridic, dar după alte

reguli, diferite de cele din legea română.

La stabilirea

incompatibilității duratei pedepsei aplicate de statul de condamnare cu

legislația română instanța trebuie să aibă în vedere faptul că executarea

pedepsei va fi guvernată de legea română care este severă în privința

condițiilor de îndeplinit pentru liberare condiționată.

Raportat la

principiile jurisprudențiale anterior prezentate, Înalta Curte constată că, în

cauză, atât felul pedepsei principale aplicate, aceea cu închisoarea, cât ui

durata acesteia, dar și felul și întinderea pedepsei accesorii stabilite în

sarcina condamnatului persoană transferabilă S.l. sunt compatibile cu legislațiaia

română, astfel încât nu există situația premisă pentru conversiunea

condamnării.

Astfel, se

constată că prin sentința nr. 2/2008 din 18 noiembrie 2008 a Curții cu Juri

Milano, secția

I,

Republica Italiană, definitivă la 18

noiembrie 2010 prin Sentința nr. 9 din 10 martie 2009 a Curții cu Juri Milano,

secția a Il-a, numitul S.l. a fost condamnat la pedeapsa principală de 15 ani

închisoare și pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a ocupa funcții

publice pe durata executării pedepsei pentru săvârșirea în formă continuată a

infracțiunilor de punere sau ținere în stare de sclavie, violență sau

amenințare pentru a constrânge sau a convinge o persoană să comită infracțiuni,

furt calificat, tâlhărie calificată și infracțiuni la Legea migrației

clandestine prevăzute de art. 600 alin. (1) și (3) cu aplicarea, art. 110 și art.

81, art. 611 cu aplicarea, art. 110 și art. 112 nr. 4, art. 624 și art. 625 nr.

4 și 5 cu aplicarea, art. 110 și art. 112 nr. 4, art. 624 și art. 625 nr. 4 și

5 cu aplicarea, art. 110 și art. 112 nr. 4 și art. 56, art. 628 alin. (2) și (3)

nr. l cu aplicarea, art. 56, art. 10 și art. 112 nr. 4 C. pen. italian și art.

12 alin. (3) și art. 3 ter din decretul Legislației nr. 286/1998 cu aplicarea, art.

81 și art. 110 C. pen. italian, fapte care au corespondent în legislația penală

română în infracțiunile de trafic de persoane în formă continuată, complicitate

la furt calificat și complicitate la tâlhărie prevăzută de art. 13 alin. (1) și

(3) raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea, art.

41 alin. (2) C. pen., art. 26 raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin.

(1) lit. a) și e) C. pen. și art. 26 raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit.

c) și alin. (2) lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 13 alin. (1) și art. 33

lit. a) C. pen., cea mai gravă dintre infracțiuni, tâlhăria, în încadrarea

anterior menționată, fiind sancționată de legea penală română cu pedeapsa

închisorii de la 7 ani la 20 ani.

Deopotrivă, se

constată că felul și întinderea pedepsei accesorii aplicată condamnatului

persoană transferabilă de către instanțele italiene corespunde în limite și

conținut pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen.

Ca urmare,

neputându-se vorbi despre incompatibilitatea felului sau duratei pedepselor

principale și accesorii aplicate de statul de condamnare cu felul sau durata

pedepselor de același fel prevăzute de legislația penală română, se constată că

optica primei instanțe, subsumată limitelor investirii sale și grefată pe

dispozițiile art. 145 raportat la art. 144 alin. (1) lit. a) și art. 129 din

Legea nr. 302/2004, cu referire la art. 9 alin. (1) paragraful a) din Convenția

Europeana asupra transferării persoanelor condamnate, încheiată la Strasbourg

la 21 martie 1983, corespunde unei corecte aprecieri a datelor concrete ale

speței.

În plus, se

constată că, dat fiind faptul că la momentul depunerii instrumentului de

ratificare a Convenției Europene asupra transferării persoanelor condamnate,

Republica Italiană a înțeles sa excludă aplicarea procedurii prevăzute de art. 9

paragraful b) și art. 11 din Convenție, opțiunea oricăruia dinte statele

aderante pentru conversiunea condamnării aplicate de instanțele italiene are un

caracter pur formal, relațiile bilaterale cu statul italian, grefate pe

dispozițiile convenției, fiind limitate în mod corespunzător, în sfera anterior

precizată, prin voința exprimată de acesta.

Acestea au fost

argumentele pentru care, în limitele investirii sale, subsecvent justei

constatări a îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 116 și art. 129 din

Legea nr. 302/2004, respectiv a compatibilității pedepselor principală și

accesorie aplicate de statul de condamnare cu legislația română, prima instanță

a recunoscut sentința nr. 2/2008 din 18 noiembrie 2008 a Curții cu Juri Milano,

secția

I,

Republica Italiană, definitivă la 18

noiembrie 2010 prin Sentința nr. 9 din 10 noiembrie 2009 a Curții cu Juri

Milano, secția a Il-a, dispunând, conform art. 144 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

302/2004, transferarea persoanei condamnate S.l. într-un penitenciar din

România, în vederea continuării executării pedepsei principale de 15 ani

închisoare și a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a ocupa funcții

publice pe durata executării pedepsei, aplicate prin hotărârea susmenționată,

în felul și durata stabilite de autoritățile judiciare italiene potrivit art. 145

din Legea nr. 302/2004.

În consecință,

față de aspectele prezentate, constatând lipsa de temeinicie a susținerilor

apărării, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. l lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana

transferabilă S.l.

Având în vedere

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă S.l. împotriva sentinței

penale nr. 479 din 25 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția

I

penală.

Obligă

recurenta persoană transferabilă la plata sumei de 420 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 19 martie 2012.