ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2469/2012

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 139 Curtea de Apel

București a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București.

În temeiul art. 131,

alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a dispus recunoașterea Sentinței penale nr.

1.211 din 18 mai 2009 a Tribunalului din Monza, Republica Italiană, rămasă

definitivă pe data de 16 martie 2010, prin care au fost aplicate pedepsele

principale de 3 ani și 6 luni închisoare și de 500 de euro amendă penală, cu

interzicerea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de

stat, prevăzut de art. 64, alin. (1), lit. b), C. pen., atât ca pedeapsă

accesorie, cât și ca pedeapsă complementară, pe o durată de 5 ani, după

executarea pedepsei principale a închisorii.

În temeiul art. 143

din Legea nr. 302/2004, s-a dispus transferarea condamnatului N.I., fiul lui I.

și M., aflat în Penitenciarul Monza, Republica Italiană, într-un penitenciar

din România, în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani și 6 luni

închisoare, în felul și durata stabilite de autoritățile judiciare italiene,

potrivit art. 158 din Legea nr. 302/2004, cu interzicerea dreptului de a ocupa

o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzut de art. 64, alin.

(1) lit. b) C. pen., atât ca pedeapsă accesorie, cât și ca pedeapsă

complementară, pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale a

închisorii.

S-a dedus perioada

executată începând cu data de 15 iulie 2010 la zi. Totodată s-a dispus emiterea

unui mandat de executare a pedepsei închisorii.

Pentru a hotărî

astfel instanța de fond a reținut că prin Rezoluția nr. 2592/II-5/2011 din data

de 13 decembrie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat

instanța de judecată, în vederea recunoașterii Sentinței penale nr. 1.211 din

18 mai 2009 a Tribunalului din Monza, Republica Italiană, rămasă definitivă pe

data de 16 martie 2010, precum și transferării condamnatului N.I. într-un

penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii.

În motivare, s-a

arătat că, prin Adresa nr. 89486/SM/2011 din data de 28 octombrie 2011,

Ministerul Justiției - Serviciul de cooperare judiciară internațională în

materie penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București

cererea prin care se solicită transferarea condamnatului N.I., căruia, prin Sentința

penală nr. 1.211 din 18 mai 2009 a Tribunalului din Monza, Republica Italiană,

rămasă definitivă pe data de 16 martie 2010, i-au fost aplicate pedeapsa de 3

ani și 6 luni închisoare și pedeapsa amenzii penale în cuantum de 500 de euro,

cu pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcții publice,

pe o perioadă de 5 ani, și cu măsura expulzării, pentru săvârșirea infracțiunii

de furt cu violență asupra lucrurilor, în formă continuată, prevăzute de art.

624, art. 625, nr. 2 și nr. 5, cu aplicarea art. 61, nr. 5 și art. 110 C. pen.

italian, reținându-se în sarcina sa că pe datele de 21 ianuarie 2008 și 2

noiembrie 2008, împreună cu alte persoane, pe timp de noapte și prin efracție,

au sustras, din incinta unui bar și a unui birou, mai multe bunuri, începând

executarea pedepsei închisorii pe data de 15 iulie 2010.

În dovedire, au fost

depuse:

- adresa nr.

89486/SM/2011 din data de 28 octombrie 2011 a Ministerului Justiției -

Serviciul de cooperare judiciară internațională în materie penală către

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București;

- adresa nr. 2023965

din 17 noiembrie 2011 a M.A.I. - Direcția pentru evidența persoanelor și

administrarea bazelor de date;

- adresa nr. 689377

din 16 noiembrie 2011 a M.A.I. - Direcția Generală de Pașapoarte;

- Sentința penală nr.

1.211 din 18 mai 2009 a Tribunalului din Monza, Republica Italiană, rămasă

definitivă pe data de 16 martie 2010;

- extrase C. pen.

italian;

- situația

condamnării și executării, întocmită de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul

din Monza - Biroul Executări penale;

- expunerea situației

de fapt, întocmită, pe data de 8 septembrie 2011, de Parchetul General al

Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Milano - Biroul Extrădări;

- cerere de

transferare din data de 26 septembrie 2011, formulată de Ministerul Justiției

al Republicii Italiene;

- consimțământul

condamnatului din data de 4 noiembrie 2011;

Analizând actele și

lucrările dosarului, Curtea a reținut că sunt îndeplinite atât condițiile

pentru recunoașterea hotărârilor judecătorești penale străine, enumerate la

art. 131 alin. (1), lit. a) - g) din Legea nr. 302/2004, cât și cerințele

referitoare la transferarea condamnatului, prevăzute de art. 143 literele a) -

f) din aceeași lege, și anume condamnatul este cetățean al statului de

executare, hotărârea judecătorească de condamnare este definitivă, la data

primirii cererii de transferare condamnatul mai are de executat cel puțin 6

luni din durata pedepsei închisorii, transferul este consimțit de către

condamnat, dubla incriminare, și anume faptele penale întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii de furt calificat, în formă continuată, prevăzută

de art. 208, alin. (1) - art. 209, alin. (1), literele a), g) și i), C. pen.

român, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care legea penală română

prevede pedeapsa închisorii de la 3 ani la 15 ani închisoare, statul de

condamnare și statul de executare sunt de acord asupra transferării.

De asemenea, Curtea a

apreciat că nu există nici una dintre cauzele pentru refuzul opțional al

transferării, prevăzute, în mod limitativ, de art. 165, literele a) - d) din

Legea nr. 302/2004.

Referitor la pedeapsa

complementară aplicată de autoritățile judiciare italiene, Curtea a avut în

vedere dispozițiile art. 65 alin. (1) C. pen., conform cărora instanța de

judecată poate aplica pedeapsa complementară atunci când pedeapsa principală

este închisoarea de cel puțin 2 ani, condiție îndeplinită în acest caz.

În ceea ce privește

efectul transferării, s-a avut în vedere dispozițiile art. 158 din Legea nr.

302/204, potrivit cărora statul român, ca stat de executare, are obligația de a

respecta felul și durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.

Privitor la pedeapsa

amenzii penale, Curtea a avut în vedere Decizia nr. 3 din 12 martie 2012 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că instanța de

judecată se pronunță atât cu privire la transferarea persoanei condamnate în

vederea executării pedepsei privativă de libertate, cât și cu privire la

executarea pedepsei amenzii penale, aplicată prin hotărârea penală străină de

condamnare.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

solicitând casarea sentinței și, în rejudecare, admiterea sesizării și

transferarea condamnatului N.l. în vederea continuării executării pedepsei

într-un penitenciar din România.

Examinând recursul

prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că este fondat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 143 din

Legea nr. 302/2004, modificată, transferul unei persoane condamnate în vederea

executării pedepsei poate avea loc dacă persoana condamnată este resortisant al

statului de executare, hotărârea este definitivă, la data primirii cererii de

transfer, condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei,

transferul este consimțit de către persoana condamnată, faptele care au atras

condamnarea constituie infracțiuni, potrivit legii statului de executare și

statul de condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord asupra

acestei transferări.

Condițiile impuse de

textul de lege mai sus menționat sunt îndeplinite, astfel că în mod corect

instanța de fond a dispus admiterea sesizării și transferarea condamnatului în

vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România.

Sentința este, însă,

criticabilă sub aspectul omiterii transferului în vederea executării pedepsei

amenzii la care a fost condamnat persoana transferabilă prin Sentința penală

nr. 1.211 din 18 mai 2009 a Tribunalului din Monza, Republica Italiană.

Înalta Curte constată

că prin sentința penală anterior menționată persoana transferabilă N.l. a fost

condamnat atât la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni, cât și la pedeapsa

amenzii de 500 euro, pentru săvârșirea infracțiunii de furt cu violență asupra

lucrurilor, în formă continuată, fapte prevăzute de art. 624, art. 625, nr. 2

și nr. 5, cu aplicarea art. 61, nr. 5 și art. 110 C. pen. italian, reținându-se

în sarcina sa, că pe datele de 21 ianuarie 2008 și 2 februarie 2008, împreună

cu alte persoane, pe timp de noapte și prin efracție, au sustras, din incinta

unui bar și a unui birou, mai multe bunuri.

Potrivit

dispozițiilor art. 122 din Legea nr. 302/2004 modificată, în cazul în care

printr-o hotărâre penală străină s-a dispus atât condamnarea la pedeapsa

închisorii, cât și condamnarea la pedeapsa amenzii, instanța de judecată

sesizată în scopul recunoașterii hotărârii penale de condamnare în

integralitatea ei și al transferării persoanei condamnate pentru continuarea executării

pedepsei privative de libertate într-un penitenciar din România, se pronunță

atât cu privire la pedeapsa privativă de libertate, cât și cu privire la

pedeapsa amenzii aplicată prin hotărârea penală străină de condamnare.

Dispozițiile art. 158

din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea internațională în materie penală,

republicată, instituie obligația statului român ca în cazul în care optează

pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el

trebuie să respecte felul și durata pedepsei prevăzute în hotărârea de

condamnare.

Din dispozitivul

sentinței penale recurate, rezultă că, deși s-a dispus recunoașterea sentinței

penale pronunțate de autoritățile judiciare italiene în integralitatea ei,

transferul s-a dispus doar în vederea executării pedepsei închisorii de 3 ani

și 6 luni.

În raport de

considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București și, în rejudecare, în baza art. 143 din Legea

nr. 302/2004 va dispune transferarea condamnatului N.I. într-un penitenciar din

România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani și 6 luni

închisoare și a amenzii penale în cuantum de 500 euro în felul și durata

stabilite de autoritățile judiciare italiene, potrivit art. 158 din Legea nr.

302/2004, cu interzicerea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul

autorității de stat, prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. b) C. pen. ca pedeapsă

complementară, pe o durata de 5 ani, după executarea pedepsei principale a

închisorii. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței

penale nr. 139 din 09 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală,

privind pe intimatul condamnat persoana transferabila N.I.

Casează, în parte,

sentința penala sus-menționată și, rejudecând:

În baza art. 143 din

Legea nr. 302/2004 dispune transferarea condamnatului N.I. într-un penitenciar

din România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani și 6 luni

închisoare și a amenzii penale în cuantum de 500 euro în felul și durata

stabilite de autoritățile judiciare italiene, potrivit art. 158 din Legea nr.

302/2004, cu interzicerea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul

autorității de stat, prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. b) C. pen. ca pedeapsă

complementară, pe o durata de 5 ani, după executarea pedepsei principale a

închisorii.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței penale recurate.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat persoană

transferabilă, în suma de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 25 iulie 2012.

Procesat

de GGC - NN