ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1153/2015

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1153/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând asupra contestației de

față, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

decizia penală nr. 110/F din 09 iulie 2015 Curtea de Apel București, în temeiul

art. 597 alin. (4) rap. la art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., a

respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul

condamnat C.R. cu privire la punerea în executare a sentinței penale nr. 253/F

din data de 11 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală,

în Dosarul nr. 2087/2/2012 (rămasă definitivă, prin nerecurare, la data de 01

octombrie 2012).

În

temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul

condamnat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, Curtea a

reținut că prin sentința penală nr. 253/F din data de 11 iunie 2012 (rămasă

definitivă, prin nerecurare, la data de 01 octombrie 2012), pronunțată în Dosarul

nr. 2087/2/2012, Curtea de Apel București, secția I penală, admițând, în

temeiul art. 162 rap. la art. 158 din Legea nr. 302/2004 (republicată),

sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a recunoscut

în ordinea juridică internă sentința penală nr. 6018/2009, pronunțată de

Tribunalul din Roma, secția a VI-a penală, la data de 26 martie 2009

(confirmată prin decizia penală nr. 7735/2009, pronunțată de Curtea de Apel din

Roma, secția a IlI-a penală, la data de 16 noiembrie 2009 și modificată prin decizia

penală nr. 18486/2010, pronunțată de Curtea de Casație, secția a IlI-a penală

din Republica Italiană la data de 02 decembrie 2010), prin care s-a dispus condamnarea

inculpatului C.R. la pedeapsa de 22 ani și 6 luni închisoare și interzicerea

accesului la funcțiile publice și la cele de tutelă și curatelă. A dispus transferarea

condamnatului C.R. din penitenciarul din Republica Italiană într-un penitenciar

din România, în vederea continuării executării pedepsei de 22 ani și 6 luni

închisoare, respectând felul și durata acesteia, astfel cum a fost stabilită

spre executare de către autoritățile judiciare italiene, cu interzicerea, ca

pedeapsă accesorie, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

Il-a, lit. b) și lit. e) C. pen. român (dreptul de a fi ales în autoritățile

publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând

exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi tutore sau curator).

A dedus din pedeapsa anterior

menționată perioada deja executată de condamnat, începând cu data de 23

septembrie 2007 și până la zi.

În

vederea executării pedepsei de 22 ani și 6 luni

închisoare, după rămânerea definitivă a sentinței respective, Curtea de Apel

București, secția I penală, a emis M.E.P.I. nr. 292 din data de 01 noiembrie

2012

.

Executarea pedepsei anterior menționate a fost

confirmată, după realizarea transferării condamnatului, pentru perioada 23

septembrie 2007 - 22 martie 2030.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat

că, prin hotărârea definitivă pronunțată de instanța italiană (astfel cum a fost

modificată în ultima cale de atac), condamnatului C.R. i-a fost aplicată pedeapsa

de 22 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de sechestrare

de persoană, vătămare corporală, violență sexuală în grup și tâlhărie, astfel cum

sunt incriminate în C. pen. italian. în sarcina condamnatului s-a reținut că în

noaptea de 10 din 11 septembrie 2007, condamnatul C.R., împreună cu alți trei conaționali,

au spart geamurile autoturismului în care se aflau părțile vătămate M.S. și L.A.,

parcat într-un loc public din Roma și le-au forțat pe acestea să deschidă portierele,

amenințându-le cu o șurubelniță cu vârf ascuțit, după care le-au privat de libertate,

împiedicând-o pe femeie, căreia i-au smuls bijuteriile din aur pe care le purta,

să părăsească acel autoturism, între timp deplasat într-o zonă întunecată și izolată

și legându-l cu o sârmă pe bărbat, pe care, prin acte de violență, ce i-au cauzat

vătămări corporale care au necesitat 7 zile de îngrijiri medicale, l-au forțat să

le remită card-ul și să le indice codul PIN al acestuia. În continuare, doi dintre

agresori s-au îndepărtat de locul faptei, iar condamnatul, beneficiind de ajutorul

celui de-al patrulea agresor, a obligat-o pe femeie, prin acte de violență, care

i-au cauzat acesteia vătămări corporale ce au necesitat 15 zile de îngrijiri medicale,

să întrețină cu el raporturi sexuale (vaginale și orale).

În

noaptea de 19 din 20 septembrie 2007, condamnatul C.R., împreună

cu aceiași trei conaționali, au spart geamurile autoturismului în care se aflau

părțile vătămate C.C. și R.G., parcat tot într-un loc public din Roma, după care

le-au lovit pe acestea cu pumnii și picioarele, le-au sustras bunurile avute asupra

lor și le-au privat de libertate, târând-o pe femeie într-un loc întunecat și izolat,

unde condamnatul, cu complicitatea unui alt agresor, a obligat-o, prin acte de violență,

care i-au cauzat acesteia vătămări corporale ce au necesitat 40 de zile de îngrijiri

medicale, să întrețină cu el raporturi sexuale (vaginale, orale și anale) și legându-l

pe bărbat lângă autoturism, pentru a-l împiedica să intervină, acesta suferind și

el, în urma actelor de violență la care a fost supus, vătămări corporale care au

necesitat 30 de zile de îngrijiri medicale.

La data de 22 septembrie 2007, într-un

loc public din Roma, condamnatul C.R., împreună cu unul dintre aceiași conaționali

participanți la săvârșirea faptelor anterioare, au tâlhărit o tânără nigeriana,

căreia cel dintâi i-a smuls geanta și a trântit-o la pământ, în timp ce al doilea

agresor o lovea cu picioarele.

Curtea a mai constatat că, pentru toate

faptele reținute în sarcina condamnatului, este îndeplinită condiția dublei incriminări,

acestea realizând, potrivit legii penale române, conținutul constitutiv al infracțiunilor

concurente de lipsire de libertate în mod ilegal (patru infracțiuni), având ca părți

vătămate pe M.S., L.A., C.C. și R.G., viol (două infracțiuni), având ca părți vătămate

pe M.S. și C.C., tâlhărie (patru infracțiuni), având ca părți vătămate pe M.S.,

L.A., C.C. și R.G. și tâlhărie (o infracțiune), având ca parte vătămată pe tânăra

nigeriană, prevăzute de art. 189 alin. (2), art. 197 alin. (2) lit. a), art. 211

alin. (2) lit. b), c) și art. 21 lit. a) și, respectiv, art. 211 alin. (2) lit.

c) și alin. (2

1

) lit. a) din vechiul C. pen. și pedepsite cu închisoare

de la 7 la 15

ani, în cazul celei dintâi, cu închisoare

de la 5 la 18 ani, în cazul celei de-a doua și, respectiv, cu închisoare de la 7

la 20 de ani, în cazul celor din urmă, cu posibilitatea aplicării unui spor de până

la 5 ani închisoare, conform art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) din

același Cod.

Totodată, instanța a constatat că felul

și durata pedepsei închisorii, astfel cum a fost stabilită spre executare prin hotărârea

definitivă de condamnare, sunt compatibile cu legea penală română, conform art.

53 pct. l lit. b) din vechiul C. pen. și, respectiv, dispozițiilor anterior menționate

din același cod.

În

plus, instanța a reținut că Republica Italiană, prevalându-se

de dreptul recunoscut de art. 3 parag. 3 din Convenția europeană asupra transferării

persoanelor condamnate, a exclus, în relațiile cu celelalte state părți, între care

și România, procedura conversiunii condamnării, reglementată în art. 9 parag. 1

lit. b) din aceeași convenție.

Pe baza aspectelor anterior menționate,

Curtea a constatat că, în speță, conținutul mandatului de executare emis în baza

sentinței penale anterior menționate, după rămânerea definitivă a acesteia, ca urmare

a nerecurării ei, inclusiv de către condamnat (M.E.P.I. nr. 292 din data de 01 noiembrie

2012), corespunde întru-totul dispozitivului și considerentelor sentinței respective,

neexistând nicio nelămurire sub acest aspect.

Instanța italiană nu a indicat, în hotărârea

definitivă de condamnare, câte o pedeapsă pentru fiecare infracțiune reținută în

sarcina condamnatului, ci a stabilit o pedeapsă pentru infracțiunea cea mai gravă,

care a fost majorată, în mod succesiv, prin luarea în considerare a celorlalte infracțiuni

săvârșite de acesta. Pedeapsa stabilită spre executare de instanța română, ca efect

al recunoașterii acelei hotărâri, este identică cu cea definitiv aplicată de instanța

italiană (22 ani și 6 luni închisoare), astfel că situația condamnatului nu a fost

agravată, iar, cu ocazia recunoașterii hotărârii respective în ordinea juridică

internă, s-a verificat și s-a constatat, în mod explicit, că pedeapsa anterior menționată

este compatibilă cu legea penală română, atât ca natură, cât și ca durată, aceasta

putând fi aplicată condamnatului, ca atare, și în cazul în care el ar fi fost judecat

de către o instanță română, conform principiului personalității, astfel că nu există

temei pentru adaptarea acelei pedepse, potrivit art. 154 alin. (6) lit. b) și

alin. (8) din Legea nr. 302/2004 (republicată). De asemenea s-a reținut și că numărul

infracțiunilor menționate în sentința penală definitivă a instanței române corespunde

încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina condamnatului de către instanța

italiană, potrivit legii penale române, căreia îi este supusă executarea pedepsei

respective, după realizarea transferării sale, conform art. 144 alin. (1) din Legea

nr. 302/2004 (republicată), nici sub acest aspect neexistând vreo nelămurire.

Curtea a mai reținut că, într-o altă cauză,

condamnatul a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 6 C.

pen. cererea sa fiind respinsă, cu autoritate de lucru judecat, prin sentința penală

nr. 234/F din data de 03 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria sectorului 5

București în Dosarul nr. 33750/302/2014 (rămasă definitivă prin decizia penală

nr. 182/C din data de 03 martie 2015 a Tribunalului București, secția I penală),

întrucât s-a constatat că pedeapsa supusă executării (22 ani și 6 luni închisoare)

nu depășește maximul pedepsei la care se poate ajunge, pentru aceleași infracțiuni,

potrivit legii penale noi.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație

condamnatul C.R., solicitând, în esență, emiterea unui nou mandat cu privire doar

la cele 9 fapte reținute în hotărârea străină de condamnare recunoscută de instanța

națională și aplicarea dispozițiilor art. 6 C. pen.

Examinând contestația prin prisma dispozițiilor

legale Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

Recunoașterea hotărârii străine impune

asimilarea în ordinea juridică a unui stat a acelei hotărâri în aceeași manieră

ca o hotărâre pronunțată de autoritățile judiciare ale statului respectiv și acceptarea

efectelor juridice ale acesteia, în egală măsură cu ale hotărârii judecătorești

interne, în ciuda diferențelor existente între cele două ordine de drept, precum

și executarea sa.

Astfel, potrivit art. 135 alin. (3) și

(4) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești

străine îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 136, iar, în cazul

în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea hotărârii judecătorești străine de

efecte juridice pe teritoriul României și transferarea într-un penitenciar sau într-o

unitate medicală din România a persoanei condamnate. În cazul în care persoana a

fost condamnată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condițiilor se face pentru

fiecare infracțiune în parte. Atunci când condițiile sunt îndeplinite doar pentru

o parte din infracțiuni, instanța poate dispune recunoașterea parțială a hotărârii

judecătorești străine.

În

condițiile art. 135 alin. (6) lit. a) și lit. b) pct. i, respectiv

ale alin. (7) și (8) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, instanța examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările

dosarului și, în baza celor constatate, dispune recunoașterea și executarea pedepsei

aplicate de instanța străină, adaptând pedeapsa privativă de libertate aplicată

de instanța străină atunci când natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii

sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română ori atunci când

durata pedepsei aplicate de instanța străină depășește, după caz, limita maximă

specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune

sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română

sau atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni

depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita

maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. În această

a doua ipoteză, adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța

străină constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală

română pentru infracțiuni similare.

Înalta Curte constată că prin sentința

penală nr. 253/F din data de 11 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția I penală, în Dosarul nr. 2087/2/2012 reținând îndeplinite cumulativ condițiile

prevăzute de lege, a recunoscut sentința penală nr. 6018/09, pronunțată de Tribunalul

din Roma, secția a VI-a penală, la data de 26 martie 2009 (confirmată prin decizia

penală nr. 7735/09, pronunțată de Curtea de Apel din Roma, secția a III-a penală,

la data de 16 noiembrie 2009 și modificată prin decizia penală nr. 18486/10, pronunțată

de Curtea de Casație, secția a IlI-a penală din Republica Italiană la data de 02

decembrie 2010. Această sentință a rămas definitivă întrucât condamnatul nu și-a

exercitat dreptul la recurs, cale de atac prevăzută de legislația procesual penală

de la acea vreme.

În

aceste condiții, se constată că sentința prin care s-a recunoscut

hotărârea străină de condamnare se bucură de autoritate de lucru judecat.

Condamnatul C.R. a formulat contestație

la executare, întrucât a considerat că după recunoașterea hotărârii străine de condamnare,

instanța română a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii pentru un număr

mai mare de infracțiuni decât cele pentru care a fost condamnat în străinătate,

existând astfel nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută. Temeiul de drept

al acestei contestații fiind cel prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Această critică este nefondată.

Contestația la executare este procedeul

jurisdicțional prin care se rezolvă incidentele ivit pe parcursul executării unei

hotărâri penale.

Înalta Curte, în acord cu prima instanță,

constată că numărul infracțiunilor menționate în sentința penală definitivă a instanței

române este același cu cel al infracțiunilor din hotărârea străină de condamnare

și corespunde încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina condamnatului de

către instanța italiană, potrivit legii penale române, fiind vorba de patru infracțiuni

de lipsire de libertate în mod ilegal, având ca părți vătămate pe M.S., L.A., C.C.

și R.G., două infracțiuni de viol, având ca părți vătămate pe M.S. și C.C., patru

infracțiuni de tâlhărie, având ca părți vătămate pe M.S., L.A., C.C. și R.G. și

o infracțiune de tâlhărie, având ca parte vătămată pe o tânăra nigeriană, adică

un total de 11 infracțiuni pentru care s-a și emis mandatul de executare al pedepsei.

Legea nr. 302/2004, modificată și completată

prin Legea nr. 300/2013 prin art. 150 consacră regula că hotărârile judecătorești

pronunțate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc și

se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce și în

conformitate cu dispozițiile capitolului II din lege, dacă sunt de natură să producă

efecte juridice potrivit legii penale române și nu contravin ordinii publice a Statului

Român, iar art. 158 din aceeași lege statuează că în cazul în care Statul Român

optează pentru continuarea executării pedepsei aplicată în statul de condamnare,

el trebuie să respecte felul și durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.

Cu alte cuvinte, instanța română nu face

decât să pună în executare o pedeapsă aplicată printr-o hotărâre străină definitivă

de condamnare, recunoscută de instanța națională, neputându-se interveni asupra

cuantumului pedepsei decât în cazul în care aceasta nu este compatibilă cu legea

penală română, atât ca durată cât și ca modalitate de executare.

De altfel, nu este admis pe calea contestației

la executare să se revină asupra unor dispoziții care au autoritate de lucru judecat.

În

consecință, se constată că în mod corect Curtea a concluzionat

că nu există nicio nelămurire cu privire la situația juridică a condamnatului, cu

privire la infracțiunile pentru care a fost condamnat și nici cu privire la durata

pedepsei care trebuie executată.

În ceea ce privește solicitarea de aplicare

a dispozițiilor art. 6 C. pen. în această procedură, se constată că a mai fost promovată

o contestație la executare fundamentată pe aceleași dispoziții, respinsă de către

Judecătoria sectorului 5 București prin sentința penală nr. 376 din 24 februarie

2015, în Dosarul nr. 1296/302/2015, hotărâre rămasă definitivă în fața tribunalului.

Întrucât, printr-o hotărâre anterioară s-a statuat asupra incidenței dispozițiilor

art. 6 C. pen. în mod definitiv, instanța este oprită a interveni în autoritatea

de lucru judecat de care se bucură respectiva hotărâre.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va

respinge, ca nefondată, contestația formulată de petentul C.R. împotriva deciziei

penale nr. 110/F din 09 iulie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală,

pronunțată în Dosarul nr. 3702/2/2015 și va obliga contestatorul la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată

de petentul C.R. împotriva deciziei penale nr. 110/F din 09 iulie 2015 a Curții

de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 3702/2/2015.

Obligă contestatorul la plata sumei de

230 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 RON, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 08

septembrie 2015.