ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3508/2013

Deliberând asupra cauzei penale de față:

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 30/F din 23 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și în temeiul art. 131, alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a recunoscut Sentința penală nr. 1.073 din 12 martie 2009 a Tribunalului Ordinar din Brescia, secția a II-a penală, Republica Italiană, Reg. Gen. Nr. 1154/2009, R.G.N.R. nr. 3312/2009, rămasă definitivă pe data de 7 octombrie 2009, prin Decizia penală nr. 1.294 din 7 iulie 2009 a Curții de Apel din Brescia, secția a II-a penală, Republica Italiană, Reg. Gen. nr. 1112/2009, prin care i-au fost aplicate pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și pedeapsa de 500 de euro amendă penală cu interzicerea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, prev. de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a, C. pen., și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzut de art. 64, alin. (1), lit. b), C. pen., atât ca pedeapsă accesorie, cât și ca pedeapsă complementară, pe o durată de 10 ani, după executarea pedepsei principale a închisorii.

În temeiul art. 143 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus transferarea condamnatului D.V., cetățean român, depus în Penitenciarul Cuneo, Republica Italiană, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei rezultante de 5 ani închisoare, în felul și durata stabilite de autoritățile judiciare italiene, potrivit art. 158 din Legea nr. 302/4004, cu interzicerea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, prev. de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a, C. pen., și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzut de art. 64, alin. (1), lit. b), C. pen., atât ca pedeapsă accesorie, cât și ca pedeapsă complementară, pe o durată de 10 ani, după executarea pedepsei principale a închisorii.

S-a dedus durata arestului preventiv și s-a scăzut perioada executată începând cu data de 21 noiembrie 2009 la zi.

S-a dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, iar suma de 320 RON, onorariul apărătorului din oficiu, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin rezoluția din data de 2 iulie 2012 dată în Dosarul nr. 1664/11-5/2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat această instanță de judecată, în vederea recunoașterii Sentinței penale nr. 1.073 din 12 martie 2009 a Tribunalului Ordinar din Brescia, secția a II-a penală, Republica Italiană, Reg. Gen. Nr. 1154/2009, R.G.N.R. nr. 3312/2009, rămasă definitivă pe data de 7 octombrie 2009, prin Decizia penală nr. 1.294 din 7 iulie 2009 a Curții de Apel din Brescia, secția a II-a penală, Republica Italiană, Reg. Gen. nr. 1112/2009, precum și transferării condamnatului D.V. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii și a amenzii penale.

În motivare, s-a arătat că, prin adresa nr. 4712/2011 din data de 12 martie 2012, Ministerul Justiției - Serviciul de cooperare judiciară internațională în materie penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cererea prin care se solicită transferarea condamnatului D.V., căruia, prin Sentința penală nr. 1.073 din 12 martie 2009 a Tribunalului Ordinar din Brescia, secția a II-a penală, Republica Italiană, rămasă definitivă pe data de 7 octombrie 2009, prin Decizia penală nr. 1.294/7 iulie 2009 a Curții de Apel din Brescia, secția a II-a penală, Republica Italiană, i-au fost aplicate pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1.000 de Euro, cu pedeapsa accesorie și complementară a interzicerii dreptului de a ocupa și exercita funcții publice, pe perioada executării pedepsei și în mod perpetuu, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la tâlhărie, prev. de art. 56, C. pen. italian, raportat la art. 628, alin. (1), alin. (2) și alin. (3), pct. 1, C. pen. italian, de rezistență opusă unei persoane aflată în exercițiul funcției sale publice, cu provocarea de leziuni corporale, prev. de art. 337 C. pen. italian, raportat la art. 339 C. pen. italian, cu aplicarea art. 582, C. pen. italian, raportat la art. 585 C. pen. italian, art. 61, pct. 2 C. pen. italian, art. 112 C. pen. italian, de port ilegal de obiecte destinate să rănească, prev. de art. 4 din Legea nr. 110/1975, cu aplicarea art. 61, pct. 2, C. pen. italian, art. 112 C. pen. italian, și de furt calificat prev. de art. 624, C. pen. italian, raportat la art. 625, punctele 2, 5 și 7, cu aplicarea art. 61, pct. 2, C. pen. italian, reținându-se în sarcina sa că pe data de 20 noiembrie 2009, având asupra sa, în loc public, două șurubelnițe de mari dimensiuni, a sustras, prin efracție, un autoturism tip furgon marca F.C., aparținând părții vătămate F.S., apoi, pe data de 21 noiembrie 2009, pe timp de noapte, în complicitate cu mai multe persoane, a pătruns în locuința părții vătămate R.F., din localitatea Capriolo, cu intenția de a sustrage bani și bunuri, fiind surprins de organele de poliție, împotriva cărora a exercitat amenințări și acte de violență, pentru a se sustrage arestării preventive, care a avut loc începând cu data de 21 februarie 2009.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că, prin Sentința penală nr. 1.073/12.HI.2009 a Tribunalului Ordinar din Brescia, secția a II-a penală, Republica Italiană, Reg. Gen. Nr. 1154/2009, R.G.N.R. nr. 3312/2009, rămasă definitivă pe data de 7 octombrie 2009, prin Decizia penală nr. 1.294 din 7 iulie 2009 a Curții de Apel din Brescia, secția a II-a penală, Republica Italiană, Reg. Gen. nr. 1112/2009, condamnatului D.V. i-au fost aplicate pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1.000 de euro, cu pedepsele accesorie și complementară a interzicerii dreptului de a ocupa și exercita funcții publice, pe durata executării pedepsei închisorii și pe o perioadă perpetuă, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la tâlhărie, prev. de art. 56 C. pen. italian, raportat la art. 628 alin. (1), alin. (2) și alin. (3), pct. 1, C. pen. italian, de rezistență opusă unei persoane aflată în exercițiul funcției sale publice, cu provocarea de leziuni corporale, prev. de art. 337 C. pen. italian, raportat la art. 339 C. pen. italian, cu aplicarea art. 582 C. pen. italian, raportat la art. 585 C. pen. italian, art. 61, pct. 2 C. pen. italian, art. 112 C. pen. italian, de port ilegal de obiecte destinate să rănească, prev. de art. 4 din Legea nr. 110/1975, cu aplicarea art. 61 pct. 2 C. pen. italian, art. 112 C. pen. italian, și de furt calificat, prev. de art. 624 C. pen. italian, raportat la art. 625, punctele 2, 5 și 7, cu aplicarea art. 61, pct. 2, C. pen. italian, reținându-se în sarcina sa că, pe data de 20 noiembrie 2009, împreună cu mai multe persoane, pe timp de noapte, a sustras din localitatea Ghisalba, prin efracție, un autoturism tip furgon marca F.C., cu număr de înmatriculare X, aparținând părții vătămate F.S., cu ajutorul căruia, pe data de 21 noiembrie 2009, pe timp de noapte, împreună cu mai multe persoane, dintre care unele purtau cagule, și având asupra acestora șurubelnițe de mari dimensiuni, s-au deplasat la locuința părții vătămate R.F., din localitatea Capriolo, cu intenția de a sustrage bani și bunuri, fiind surprinși în flagrant de organele de poliție din echipa NORM, din cadrul Postului de Carabinieri din Chiari, dintre care S.D., A.B. și partea vătămată locotenentul V.P., împotriva căreia, pentru a se sustrage de la arestarea preventivă, inculpatul a exercitat amenințări și acte de violență, cauzându-i leziuni, pentru a căror vindecare a fost necesar un număr de 15 zile de îngrijiri medicale, fiind, în cele din urmă, arestat preventiv începând cu data de 21 noiembrie 2009.

De asemenea, s-a reținut că pe data de 21 noiembrie 2010 condamnatul și-a exprimat consimțământul la transferare.

Din analiza ansamblului materialului probator, instanța de fond a apreciat că sesizarea este întemeiată.

Astfel, s-a reținut că sunt îndeplinite atât condițiile pentru recunoașterea hotărârilor judecătorești penale străine, enumerate la art. 131, alin. (1), lit. a) - g) din Legea nr. 302/2004, cât și cerințele referitoare la transferarea condamnatului, prevăzute de art. 143, lit. a) - f) din aceeași lege, și anume condamnatul este cetățean al statului de executare, hotărârea judecătorească de condamnare este definitivă, la data primirii cererii de transferare condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei închisorii, transferul este consimțit de către condamnat, dubla incriminare, și anume faptele penale întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la tâlhărie, prev. de art. 20 C. pen., raportat la art. 211, alin. (1), alin. (2), lit. b), alin. (2

1

), lit. a) și c), C. pen., pentru care legea penală română prevede pedeapsa de la 3 ani și 6 luni închisoare la 10 ani închisoare, de ultraj, prev. de art. 239 alin. (1) și alin. (2) C. pen., pentru care legea penală română prevede pedeapsa de la 6 luni închisoare la 3 ani închisoare, de port ilegal de obiect contondent în locuri publice, prev. de art. 2, alin. (1), pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, pentru care legea penală specială română prevede pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani, alternativ cu pedeapsa amenzii penale, și de furt calificat, prev. de art. 208, alin. (1) - art. 209, alin. (1), lit. a), e), g) și i), C. pen. român, pentru care legea penală română prevede pedeapsa închisorii de la 3 ani închisoare la 15 ani închisoare, statul de condamnare și statul de executare sunt de acord asupra transferării.

De asemenea, s-a apreciat că nu există nici una dintre cauzele pentru refuzul opțional al transferării, prevăzute, în mod limitativ, de art. 165, lit. a) - d) din Legea nr. 302/2004.

Referitor la pedeapsa complementară aplicată de autoritățile judiciare italiene, instanța de fond a avut în vedere disp. art. 65, alin. (1), C. pen., conform cărora instanța de judecată poate aplica pedeapsa complementară atunci când pedeapsa principală este închisoarea de cel puțin 2 ani, condiție îndeplinită în acest caz. în ceea ce privește durata, au fost avute în vedere dispozițiile art. 53, pct. 2, lit. a), C. pen., potrivit cărora interzicerea unor drepturi, ca pedeapsă complementară, poate fi dispusă pe perioadă de la 1 an la 10 ani, astfel că, ținând seama de caracterul perpetuu al acestei sancțiuni dispusă de autoritățile judiciare italiene, va limita durata la maximul de 10 ani.

În ceea ce privește efectul transferării, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 158 din Legea nr. 302/204, potrivit cărora statul român, ca stat de executare, are obligația de a respecta felul și durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.

Privitor la pedeapsa amenzii penale, instanța de fond a avut în vedere Decizia nr. 3 din 12 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că instanța de judecată se pronunță atât cu privire la transferarea persoanei condamnate în vederea executării pedepsei privativă de libertate, cât și cu privire la executarea pedepsei amenzii penale, aplicată prin hotărârea penală străină de condamnare.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând hotărârea atacată sub aspectul cuantumului greșit al sumei reprezentând amenda penală, aplicată, prin hotărârea de condamnare, persoanei transferabile, astfel cum a fost recunoscută, în sensul că aceasta este de 1.000 euro și nu de 500 euro cum a reținut instanța de fond.

Recursul este fondat.

Prin hotărârea instanței de fond, printre altele, a fost recunoscută Sentința penală nr. 1.073 din 12 martie 2009 a Tribunalului Ordinar din Brescia, secția a II-a penală, Republica Italiană, Reg. Gen. Nr. 1154/2009, R.G.N.R. nr. 3312/2009, rămasă definitivă pe data de 7 octombrie 2009, prin Decizia penală nr. 1.294 din 7 iulie 2009 a Curții de Apel din Brescia, secția a II-a penală, Republica Italiană, Reg. Gen. nr. 1112/2009, prin care i-au fost aplicate condamnatului D.V. pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și pedeapsa de 1000 de euro amendă penală, cu interzicerea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, prev. de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a, C. pen., și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzut de art. 64, alin. (1), lit. b), C. pen., atât ca pedeapsă accesorie, cât și ca pedeapsă complementară, pe o durată de 10 ani, după executarea pedepsei principale a închisorii.

În minuta sentinței pronunțată de instanța de fond la data de 23 ianuarie 2013 s-a menționat, eronat, că amenda penală aplicată persoanei transferabile D.V., prin hotărârea de condamnare recunoscută, este în cuantum de 500 euro.

Ulterior, la data de 25 ianuarie 2013, după declararea căii de atac de către parchet (24 ianuarie 2013) instanța de fond, din oficiu, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței penale pronunțată la data de 23 ianuarie 2013, în sensul că pedeapsa amenzii penale este în cuantum de 1.000 euro și nu de 500 euro, cum s-a menționat în minută.

Potrivit art. 195 alin. (1) C. proc. pen., erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuși organul de urmărire penală sau de instanța de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat sau din oficiu.

Eroarea materială este greșeala evidentă strecurată cu ocazia redactării unui act procedural (de pildă tehnoredactarea greșită a unor date, nume, mențiuni, date calendaristice).

Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu putea fi aplicată procedura prevăzută de art. 195 C. proc. pen., nefiind vorba de o eroare materială, în sensul acestor dispoziții legale, ci de o eroare de conținut, care a implicat o deliberare a instanței asupra soluției, în integralitatea acesteia.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr. 30/F din 23 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe intimatul condamnat persoană transferabilă D.V.

Se va casa încheierea din 25 ianuarie 2013 și, în parte, Sentința penală nr. 30/F din 23 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, numai cu privire la cuantumul sumei reprezentând amenda penală, recunoscută prin sentința penală atacată și aplicată pe lângă pedeapsa închisorii, în sensul că aceasta are cuantumul de 1.000 euro.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat persoană transferabilă, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr. 30/F din 23 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe intimatul condamnat persoană transferabilă D.V.

Casează încheierea din 25 ianuarie 2013 și, în parte, Sentința penală nr. 30/F din 23 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, numai cu privire la cuantumul sumei reprezentând amenda penală, recunoscută prin sentința penală atacată și aplicată pe lângă pedeapsa închisorii, în sensul că aceasta are cuantumul de 1.000 euro.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat persoană transferabilă, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 12 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - GV