Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.01.2013
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 292/2013

HOTĂRÂRE
29.01.2013
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 292/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 305 din 2 august 2012 Curtea de Apel București Secția a II-a Penală a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București conținută în rezoluția din 23 mai 2012 dată în dosarul nr. 822/11/5/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind cererea formulată de autoritățile judiciare din Republica Italia referitor la transferarea persoanei condamnate S.L. în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România. A recunoscut sentința penală nr. 1073 din 12 martie 2009 pronunțată de către Tribunalul din Brescia menținută prin sentința din 07 iulie 2009 a Curții de Apel Brescia, prin care persoana condamnată S.L.

a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani, 9 luni și 10 zile închisoare, 1000 euro amendă și interzicerea dreptului de a ocupa funcții publice pe timp de 5 ani, pentru infracțiunile de tentativă la tâlhărie, furt calificat, port nelegal de armă prevăzute de art. 56, art. 628 alin. (1) C. pen. italian, art. 628 alin. (2) C. pen. italian, art. 628 alin. (3) C. pen. italian, art. 624 C. pen. italian, art. 625 nr. 5 C. pen. italian, art. 625 nr. 7 C. pen. italian art. 61 nr. 2 C. pen. italian, art. 4 din Legea nr. 110/1975, art. 112 alin. (1) și (2) C. pen. italian; A dispus transferarea persoanei condamnate S.L. (fost B.) cetățean român, pentru continuarea executării pedepsei de 4 ani, 9 luni și 10 zile închisoare, 1000 euro amendă și interzicerea dreptului de a ocupa funcții publice pe timp de 5 ani, într-un penitenciar din România.

A dedus prevenția persoanei condamnate de la 21 februarie 2009 la zi, constatând că executarea pedepsei se va încheia la data de 02 decembrie 2013. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că prin adresa nr. 50762/2010 înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, la data de 12 martie 2012, Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară a transmis în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004 modificată, cererea formulată de Ministerul Justiției al Republicii Italiene prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate S.L. ( în prezent deținut în Penitenciarul Brescia) într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani, 9 luni și 10 zile închisoare și 1000 euro amendă aplicată de către instanțele din statul solicitant.

Cererea formulată de autoritățile italiene a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv, copie de pe hotărârea de condamnare, de pe dispozițiile legale aplicabile, ordin de executare a expulzării emis de Direcția Serviciului pentru Străini și Poliției de Frontieră a Republicii Italiene, document privind situația executării pedepsei, precum și document din care a rezultat acordul la transferare al persoanei condamnate.

A constatat instanța că este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzute de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reținute în sarcina numitului S.L., având corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor tentativă la tâlhărie, furt calificat, port nelegal de armă prevăzute art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), b) și alin. (2 2 ) lit. a), b), c) C. pen., art. 208 alin. (1)-209 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 33 C. pen. Totodată, a reținut că potrivit declarației dată în data de 04 ianuarie 2010 numitul S.L.

și-a manifestat acordul de a fi transferat într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii, în prezent fiind încarcerat în Penitenciarul Brescia. A constatat, de asemenea, că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. d) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004 republicată. Astfel, s-a concluzionat că, în privința condamnatului, sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute în art. 143 din Legea nr. 302/2004 republicată. Împotriva sentinței penale nr. 305 din 2 august 2012 a Curții de Apel S.L. a declarat recurs, fără a preciza motivele, fila 9 din dosar, cauza fiind înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 4360/2/2012, cu termen de judecată la data de 29 ianuarie 2013. Înalta Curte, analizând recursul declarat în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 386 6 C. proc.

pen. a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Se constată că sunt îndeplinite dispozițiile art. 143 din Legea nr. 302/2004 modificată, precum și prevederile Convenției asupra transferării persoanelor condamnate ratificată de România prin Legea nr. 76/1996 și Protocolului adițional la această convenție ratificat de România prin O.G. nr. 92/1999, aprobată prin Legea nr. 511/2001, respectiv: a) condamnatul este resortisant al statului de executare; b) hotărârea este definitivă; c) la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei. d) transferul este consimțit de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a acesteia, unui dintre cele două state consideră necesar, de către reprezentantul persoanei.

e) faptele care au atras condamnarea constituie infracțiuni, potrivit legii statului de executare; f) statul de condamnare și statul de executare trebuie să se,pună de acord asupra acestei transferări;. Persoana condamnata S.L. este cetățean român, hotărârea de condamnare este definitivă și condamnatul mai are de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei. Prin sentința penală nr. 1073 din 12 martie 2009 pronunțată de către Tribunalul din Brescia menținută prin sentința din 07 iulie 2009 a Curții de Apel Brescia, persoana condamnată S.L. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani, 9 luni și 10 zile închisoare, 1000 euro amendă și interzicerea dreptului de a ocupa funcții publice pe timp de 5 ani, pentru infracțiunile de tentativă la tâlhărie, furt calificat, port nelegal de armă prevăzute de art. 56, art. 628 alin. (1) C. pen.

italian, art. 628 alin. (2) C. pen. italian, art. 628 alin. (3) C. pen. italian, art. 624 C. pen. italian, art. 625 nr. 5 C. pen. italian, art. 625 nr. 7 C. pen. italian art. 61 nr. 2 C. pen. italian, art. 4 din Legea nr. 110/1975, art. 112 alin. (1) și (2) C. pen. italian. S-a reținut că: „în data de 21 februarie 2009, S.L., în complicitate cu alte patru persoane, au intrat în locuința lui Rigamonti Fabrizio, situată în Capriolo (Brescia) și au tentat să sustragă bijuterii, bunuri și bani, folosind violența și amenințarea față de proprietar și persoanele din familie care se aflau în casă. Nu și-au atins scopul întrucât au intervenit jandarmii din Chiari care îi pândeau și au reușit să-i blocheze pe răufăcători.

Aceștia pentru a scăpa de arest, i-au amenințat și i-au agresat pe lucrători, unul dintre aceștia a fost rănit, Tâlharii ajunseseră la locul infracțiunii cu un camion care provenea dintr-un furt comis în aceeași zi." Acesta sentință a rămas definitivă la data de 07 octombrie 2009, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenția europeana asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată. În cauză este îndeplinită și cerința dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, faptele comise de persoana condamnată au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de tentativă la tâlhărie, furt calificat, port nelegal de armă prevăzute art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), b) și alin. (2 2 ) lit. a), b), c) C. pen., art. 208 alin. (1)-209 alin. (1) lit. a) C. pen.

cu aplicarea art. 33 C. pen. Din actele dosarului, rezultă că persoana transferabilă S.L. a fost arestat preventiv ia data de 21 septembrie 2013, durata condamnării urmând a se împlini la data de 02 decembrie 2013, astfel că este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004. Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004, hotărârea străină de condamnare este definitiva și executorie, condamnatul este resortisant al statului român, la data primirii cererii de transferare mai are de executat peste 6 luni din durata pedepsei închisorii, iar faptele care au atras condamnarea sa de către autoritatea judiciară din statul solicitant constituie infracțiuni.

Totodată, prin declarația data la data de 7 octombrie 2010 condamnatul S.L. a solicitat să fie finalizat cât mai urgent transferul său în România, pentru a fi mai aproape de familie, manifestându-și acordul de a fi transferat într-un penitenciar din România, condiția prev. de art. 143 lit. d), fiind de asemenea îndeplinită. Înalta Curte, față de aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de persoana transferabilă S.L. împotriva sentinței penale nr. 305 din 2 august 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta persoană transferabilă va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă S.L. împotriva sentinței penale nr. 305 din 2 august 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală. Obligă condamnatul persoană transferabilă la plata sumei de 720 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 29 ianuarie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-11-12
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3508/2013
rămasă definitivă pe data de 7 octombrie 2009, prin Decizia penală nr. 1.294 din 7 iulie 2009 a Curții de Apel din Brescia, secția a II-a penală, Republica Italiană, Reg. Gen. nr. 1112/2009, precum și transferării condamnatului D.V. într-un
ÎCCJ 2012-03-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 797/2012
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 479 din 25 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și, ca urmar
ÎCCJ 2013-11-04
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3398/2013
restului de pedeapsă, iar nu a pedepsei totale de 4 ani închisoare și 4.000 de euro. Totodată, se constată că, deși prin hotărârea pronunțată de autoritățile judiciare italiene, a fost aplicată condamnatului pedeapsa accesorie a interziceri
ÎCCJ 2013-11-19
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3619/2013
488/11/5/2012, din data de 19 martie 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat curtea, în temeiul disp. art. 162 alin. (4) și art. 163 din Legea nr. 302/2004, în vederea recunoașterii Sentinței nr. 102/2010 din data de
ÎCCJ 2012-07-25
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2469/2012
te de autoritățile judiciare italiene în integralitatea ei, transferul s-a dispus doar în vederea executării pedepsei închisorii de 3 ani și 6 luni. În raport de considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 2 li
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă