ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3619/2013

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 175/F din 25 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și s-a recunoscut Sentința penală nr. 102/2010 a Judecătorului pentru audiențe preliminare din cadrul Tribunalului din Catania - Republica Italiană, de condamnare a numitului O.O.C., titular, în prezent deținut în Penitenciarul Caltagirone - Republica Italiană, la pedeapsa de 4 ani închisoare și amendă în cuantum de 600 euro, respectiv pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

S-a dispus transferarea condamnatului O.O.C. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 4 ani închisoare și amendă în cuantum de 600 euro, respectiv pentru executarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C, pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, în concordanță cu sentința penală mai sus menționată.

S-a dedus din această pedeapsă perioada executată în detenție de către condamnat, de la 22 septembrie 2009 până la zi și s-a dispus emiterea unui mandat de executare cu privire la pedeapsa de 5 ani închisoare, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe penale.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Rezoluția nr. 488/11/5/2012, din data de 19 martie 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat curtea, în temeiul disp. art. 162 alin. (4) și art. 163 din Legea nr. 302/2004, în vederea recunoașterii Sentinței nr. 102/2010 din data de 29 ianuarie 2010 a Judecătorului pentru audiența preliminară din cadrul Tribunalului Ordinar din Catania - republica Italiană, confirmată prin sentința din data de 24 martie 2011 a Curții de Apel din Catania, ca urmare a cererii înaintate de către autoritățile judiciare din Italia de transferare a condamnatului O.O.C. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani închisoare și amendă în cuantum de 600 euro, astfel cum a fost stabilită în statul solicitant.

Analizând actele și lucrările dosarului, pe baza informațiilor și documentelor comunicate de către statul de condamnare, în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, curtea a constatat următoarele:

Prin Sentința nr. 102/2010 din data de 29 ianuarie 2010 a Judecătorului pentru audiența preliminară din cadrul Tribunalului Ordinar din Catania, confirmată prin sentința din data de 24 martie 2011 a Curții de Apel din Catania numitul O.O.C. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 4 ani, amendă în cuantum de 600 euro, la pedeapsa accesorie a interzicerii de a ocupa și exercita funcțiilor publice pentru o perioadă de 5 ani și la măsura de siguranță a libertății supravegheate pe o durată de 1 an pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și port ilegal de pistol prevăzute de art. 110, 628 alin. (1), 628 alin. (3), art. 61 n. 2 C. pen. italian, art. 4 alin. (1), art. 4 alin. (2), art. 7 din Legea nr. 895/1967.

În fapt, s-a reținut că în data de 13 septembrie 2009 în timp ce se afla în localitatea Giarre, împreună cu o altă persoană, a sustras, prin amenințarea cu un pistol deținut în mod ilegal, un portofel din posesia numitului S.M.C.

Această sentință a rămas definitivă la data de 11 aprilie 2011.

În raport cu faptele reținute în hotărârea definitivă de condamnare, s-a constatat îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 precum și de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983.

Astfel, faptele inculpatului au corespondent și în legislația penală română, acestea întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 211 alin. (2

1

) lit. a), b) C. pen. român și art. 279 alin. (1) C. pen. român.

Din situația executării pedepsei, comunicată de autoritățile italiene, a rezultat că persoana condamnată a fost arestată la data de 22 septembrie 2009, iar durata executării pedepsei se împlinește la data de 21 septembrie 2013.

S-a reținut că condamnatul se afla încarcerat în Penitenciarul Caltagirone, Italia și că a fost de acord cu transferarea sa într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei pronunțate de autoritățile italiene.

Împotriva sentinței instanței de fond, a declarat recurs condamnatul persoană transferabilă, care nu a fost motivat.

Examinând recursul în limita disp. art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că recursul promovat de persoana transferabilă este fondat, urmează a-l admite, pentru cele ce succed:

Astfel, pe de o parte, Înalta Curte constată că, în mod corect, curtea de apel a reținut, în privința condamnatului, că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute în art. 143 din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Din documentele transmise de autoritățile judiciare ale statului de condamnare în aplicarea Convenției Europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în 1983, a rezultat că persoana condamnată a fost arestată la data de 22 septembrie 2009, iar durata executării pedepsei urma să se împlinească la data de 21 septembrie 2013.

Pe de altă parte, însă, situația executării s-a schimbat, conform relațiilor primite din partea Ministerului Justiției din Republica Italia, condamnatul fiind liberat anticipat la data de 29 martie 2013.

Față de această împrejurare, se constată că lipsește temeiul cooperării judiciare, prin raportare la condițiile Legii nr. 302/2003, întrucât condamnatul nu se mai află în executarea unei pedepse privative de libertate, în sensul cerut de lege.

Ca urmare, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., 385

16

rap. la art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va admite recursul declarat de persoana transferabilă și, în rejudecare, va respinge sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București privind recunoașterea Sentinței penale nr. 102/2010 din 29 ianuarie 2010 a Judecătorului pentru audiențe preliminare din cadrul Tribunalului din Catania - Republica Italiană și a cererii de transfer în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani închisoare și amendă în cuantum de 600 euro, respectiv și a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Văzând și dispozițiile art. 1 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de persoana transferabilă O.O.C. împotriva Sentinței penale nr. 175/F din 25 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Casează sentința penală recurată și, în rejudecare:

Respinge sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București privind recunoașterea Sentinței penale nr. 102/2010 din 29 ianuarie 2010 a Judecătorului pentru audiențe preliminare din cadrul Tribunalului din Catania - Republica Italiană și a cererii de transfer în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani închisoare și amendă în cuantum de 600 euro, respectiv și a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului persoană transferabilă, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - NN