ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 956/2013

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală din Camera de consiliu

nr. 438 din 5 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a

respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind

cererea de transferare a persoanei condamnate F.D., depus în Penitenciarul P. -

Republica Italiană, pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar

din România.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rezoluția din 17

septembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus

sesizarea acestei instanțe în vederea recunoașterii:

- sentinței din data

de 15 martie 2004 a Tribunalului Monocratic din Roma, prin care numitul F. (S.)

D. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 4 luni închisoare cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei și amendă în cuantum de 200 euro, pentru

săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 634 - 625 C. pen. italian, rămasă

definitivă la data de 20 ianuarie 2005;

- sentinței din data

de 28 iunie 2004 a Tribunalului Monocratic din Roma, prin care numitul F. (S.)

D. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 20 de zile, cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei și amendă în cuantum de 100 euro, pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 4 din Legea nr. 110 din 18 aprilie 1975,

rămasă definitivă la data de 17 octombrie 2004;

- sentinței din data

de 24 ianuarie 2005 a Tribunalului Monocratic din Roma, numitul F. (S.) D. a

fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 luni și 20 de zile, cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei și amendă în cuantum de 70 de euro, pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 110, 624 - 625 C. pen. italian, rămasă

definitivă la data de 19 februarie 2005;

- sentinței din data

de 16 martie 2007 a Tribunalului Monocratic din Roma, numitul F. (S.) D. a fost

condamnat la pedeapsa închisorii de 2 luni și amendă în cuantum de 150 de euro,

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 6 și art. 650 C. pen. italian;

- sentinței din data

de 12 noiembrie 2010 a Tribunalului Ordinar din Roma, prin care s-a dispus revocarea

beneficiului suspendării condiționate a pedepselor dispuse prin sentințele mai

sus menționate.

- sentinței din data

de 28 ianuarie 2009 Tribunalului din Roma, modificată prin sentința Curții de

Apel din Roma din data de 9 octombrie 2009, prin care numitul F.D. a fost

condamnat la pedeapsa închisorii de 9 ani, precum și la pedepsele complementare

a interdicției de a ocupa funcții publice, interzicerea de a fi tutore sau

curator și măsura expulzării de pe teritoriul statului italian, pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 609 bis, 81 paragraf 605 - 609 ter. 2 și 4, 624 C.

pen. italian, rămasă definitivă la data de 27 mai 2010.

- ordonanței din data

de 25 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul din Roma, prin care

s-a dispus cumularea pedepselor aplicate prin sentințele mai sus menționate,

stabilindu-se o pedeapsă de 9 ani, 8 luni și 20 de zile de închisoare, precum

și de 20 de zile de arest.

Din situația

executării pedepsei, comunicată de autoritățile italiene, a rezultat că persoana

condamnată F. (S.) D. a început executarea pedepsei la data de 18 iulie 2007,

durata executării pedepsei luând sfârșit la data de 26 aprilie 2017.

Din conținutul

rezoluției din 17 septembrie 2012 rezultă că faptele reținute în sarcina

persoanei condamnate F. (S.) D. au corespondent în legislația penală română,

realizând conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 208 alin. (1) -

209 alin. (1) lit. e) C. pen., art. 189 alin. (1) C. pen., art. 197 alin. (1)

C. pen., art. 2 din Legea nr. 61/1991.

În ceea ce privește

infracțiunea prev. de art. 650 C. pen. italian constând în aceea că persoana

condamnată nu a dat curs invitației de a se prezenta la postul de poliție

Polfer pentru a clarifica propria poziție pe teritoriul național, nu are

corespondent în legislația română.

Deși persoana

condamnată F. (S.) D. și-a exprimat consimțământul cu privire la transferarea

sa într-un penitenciar din România la data de 21 iunie 2010, în vederea

continuării executării pedepsei de 9 ani, 8 luni și 20 de zile de închisoare,

în data de 20 octombrie 2012 a revenit asupra solicitării sale conform

declarației existente la dosar.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs persoana transferabilă, care a invocat că nu dorește

să fie transferat în România.

Examinând recursul

declarat prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen.,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, urmând a

fi respins ca atare.

Astfel, în primul

rând, trebuie remarcat că, în raport de data pronunțării hotărârii atacate, în

speță are aplicabilitate art. II din Legea nr. 2/2013: "(1) Dispozițiile

privind cazurile de casare prevăzute în C. proc. pen., republicat, cu

modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în

vigoare a prezentei legi, rămân aplicabile cauzelor penale aflate în curs de

judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a

recursului.", rezultând, pe cale de consecință că analiza prezentului

recurs se subsumează dispozițiilor privind cazurile de casare prevăzute în C.

proc. pen., republicat, cu modificările și completările ulterioare, în forma

anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013.

În speță, recursul nu

a fost motivat în scris în termenul prevăzut de lege și, cu ocazia

dezbaterilor, nu s-a invocat nici un caz de casare.

Trebuie însă precizat

că judecarea prezentului recurs se realizează și din perspectiva soluției

pronunțate prin sentința recurată, prin prisma efectului integral devolutiv

prevăzut de art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., fiind de menționat,

în ceea ce privește faptul că persoana transferabilă a invocat că nu dorește să

fie transferat în România, că hotărârea curții de apel a fost pronunțată în

sensul manifestării de voință a persoanei condamnate, care, ulterior

consimțământului inițial, a revenit asupra acestuia, în sensul arătat.

În consecință,

recursul promovat va fi respins ca nefondat, conform prevederilor art. 385

3

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă F.D. împotriva

Sentinței penale nr. 438 din 5 noiembrie 2012 a Curții de Apel București,

secția I penală.

Obligă recurentul

persoana transferabilă la plata sumei de 520 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul pentru

apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 19 martie 2013.

Procesat de GGC - CL