ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3152/2013

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 185/F din 18 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția II-a penală, s-a dispus, admiterea sesizării formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Recunoașterea sentinței nr. 138/05C din data de 27 aprilie 2005 a Tribunalului Tivoli, definitivă la data de 27 mai 2005, prin care numitul F.G., a fost condamnat la 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării (măsură revocată prin ordonanța nr. 1269/2010 din 27 octombrie 2011 a Tribunalului Roma) pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 614 C. pen.

italian și sentința nr. 2048/08 din 23 septembrie 2008 a Tribunalului Roma, definitivă la data de 19 martie 2010, prin care același inculpat a fost condamnat la 6 ani și 4 luni închisoare și 1.400 euro amendă, pentru săvârșirea infracțiunilor de sechestrare de persoane, tâlhărie, vătămare corporală, viol și amenințare, prev. de art. 605, art. 628 alin. (3), art. 582, art. 585, art. 609 bis, art. 609 octies, art. 610 și art. 612 C. pen. italian, pedepse cumulate prin ordonanța din 27 octombrie 2011 a Tribunalului Roma, urmând ca persoana condamnată să execute 6 ani, 9 luni și 26 zile închisoare și amendă în cuantum de 1.400 euro,aplicându-se și pedepsele accesorii constând în interzicerea perpetuă a funcțiilor publice și interzicerea legală pe durata executării pedepsei.

Au fost adaptate pedepsele accesorii aplicate în sensul interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. român pe durata executării pedepsei principale și limitează la 10 ani interdicția condamnatului de a deține funcții publice. S-a computat perioada executată de la 24 martie 2008 la zi. S-a dispus transferul condamnatului F.G. într-un penitenciar din România pentru executarea restului de pedeapsă. Onorariul pentru avocat din oficiu, în cuantum de 320 RON, s-a suportat din fondul Ministerului Justiției, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond, a reținut următoarele: Prin adresa nr. 3652/ll-5/2012 din 08 ianuarie 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat, la data de 18 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile art. 162 alin. (4) și art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, în vederea recunoașterii și punerii în executare a sentințelor nr. 138/05C din 27 aprilie 2005 a Tribunalului Tivoli, rămasă definitivă la 27 mai 2005; nr. 5747/2006 din 12 mai 2006 a Tribunalului Roma, rămasă definitivă la 07 iunie 2006; nr. 13618/08 din 17 iunie 2008 a Tribunalului Roma, rămasă definitivă la 31 octombrie 2008 și nr. 2048/08 din 23 septembrie 2008 a Tribunalului Roman, rămasă definitivă la 19 martie 2010, în cadrul procedurii de soluționare a cererii de transferare într-un penitenciar din România a numitului F.G., formulată de autoritățile judiciare din Italia.

Prin adresa nr. 63787/2011 din data de 04 decembrie 2012, Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare judiciară - Serviciul Cooperare judiciară internațională în materie penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004, republicată, cererea formulată de autoritățile judiciare din Republica Italia prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate F.G. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei aplicată față de susnumit de către instanțele de judecată din statul solicitant.

Cererea formulată de autoritățile italiene a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv: copie certificată pentru conformitate de pe hotărârile de condamnare, de pe dispozițiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate, declarațiile cuprinzând consimțământul la transfer al persoanei condamnate. Din datele comunicate de Direcția Generală de Pașapoarte și Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a rezultat că persoana condamnată, F.G. este cetățean român, fiind îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Din examinarea informațiilor și a documentelor comunicate de statul de condamnare în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, a rezultat că: Prin ordonanța de cumulare a pedepselor, emisă la data de 21 noiembrie 2011 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Roma, s-a dispus contopirea pedepselor cu închisoarea aplicate de instanțele de judecată italiene, stabilindu-se ca numitul F.G. să execute pedeapsa totală de 6 ani, 9 luni și 26 zile închisoare și amendă în cuantum de 1.400 euro, dispunându-se față de acesta și pedeapsa și interzicerea legală pe durata executării pedepsei a dreptului de a ocupa funcții publice. Astfel: 1. Prin sentința nr. 138/05C din 27 aprilie 2005 a Tribunalului Tivoii, rămasă definitivă la 27 mai 2005, numitul F.G.

a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 614 C. pen. italian, reținându-se, în fapt, că la data de 25 aprilie 2005, a pătruns prin efracție în locuința unei părți vătămate. 2. Prin sentința nr. 5747/2006 din 12 mai 2006 a Tribunalului Roma, rămasă definitivă la 07 iunie 2006, numitul F.G. a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare, pedeapsă ce a fost grațiată în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 241/2006, pentru comiterea infr. prev. de art. 14 alin. (5) ter. din decretul-lege nr. 286/1998, reținându-se că la data de 20 decembrie 2005 a fost depistat de organele de poliție pe teritoriul Italiei, deși se dispusese măsura expulzării.

3. Prin sentința nr. 13618/08 din 17 iunie 2008 a Tribunalului Roma, rămasă definitivă la 31 octombrie 2008, numitul F.G. a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare, pedeapsă grațiată în conformitate cu prevederile Legii nr. 241/2006, pentru infracțiunea prev. de art. 14 alin. (5) ter. din decretul-lege nr. 286/1998, reținându-se că la data de 28 ianuarie 2008 a fost depistat de organele de poliție pe teritoriul Italiei, deși față de acesta fusese luată măsura expulzării. 4. Prin sentința nr. 2048/08 din 23 septembrie 2008 a Tribunalului Roma, rămasă definitivă, a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani și 4 luni închisoare și amendă de 1.400 euro, pentru săvârșirea infracțiunilor de sechestrare de persoane, tâlhărie, vătămare corporală, viol și amenințare, fapte prev. de art. 605, art. 628 alin. (3), art. 582, art. 585, art. 609 bis, art. 609 octies, art. 610 și art. 612 C. pen.

italian, constând în aceea că numitul F.G., împreună cu alte trei persoane, prin violențe fizice și psihice, au deposedat două părți vătămate de mai multe bunuri, le-au lipsit de libertate și au întreținut cu acestea acte sexuale, în urma agresiunilor cele două victime suferind leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 5 zile, respectiv 30 de zile de îngrijiri medicale. Prin ordonanța din 27 octombrie 2011 Tribunalul Roma a revocat beneficiul suspendării condiționate, respectiv al grațierii pedepselor cu închisoarea stabilite prin sentințele prezentate la pct. 1 - 3. Prin ordonanța din 21 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Roma au fost anulate pedepsele de 8 luni închisoare stabilite prin sentințele nr. 5747/2006 din 12 mai 2006 și nr. 13618/08 din 17 iunie 2008, pronunțate de Tribunalul Roma, reținându-se că prin sentința din 28 aprilie 2011 a Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a stabilit că disp.

art. 14 alin. (5) din Decretul-lege nr. 286/1998 sunt inaplicabile, fiind incompatibile cu legislația comunitară, motiv pentru care respectiva faptă nu mai este prevăzută de legea penală. Prin ordonanța din 21 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Roma au fost cumulate pedepsele aplicate față de numitul F.G. prin sentințele penale prezentate la pct. 1 și 4 și s-a stabilit ca pedeapsa finală: 6 ani, 9 luni și 26 zile închisoare și amendă în cuantum de 1.400 euro. Având în vedere cele mai sus menționate, s-a constatat că este îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, și art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Din situația executării pedepsei comunicată de autoritățile judiciare italiene a rezultat că persoana condamnată F.G. a început executarea pedepsei la data de 24 martie 2008 iar aceasta încetează la data de 09 martie 2014, ca urmare a acordării beneficiului liberării anticipate, acesta fiind încarcerat în Penitenciarul Secondigliano - Napoli, astfel că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 pct. 1 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. c) din Legea nr 302/2004, republicată.

Procedând la examinarea materialului existent, s-a constatat că în cauză este îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, faptele care au atras condamnarea susnumitului având corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor prev. de art. 192 alin. (1) C. pen., art. 189 alin. (2) C. pen. (două fapte); art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen. (două fapte); art. 180 alin. (2), art. 181 alin. (1), art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen.

(două fapte) și art. 193 alin. (1) C. pen. (două fapte), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., cu aplicarea pedepsei complementare prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen. Totodată, a rezultat că în cauză sunt îndeplinite și condițiile prevăzute în dispozițiile art. 143 lit. a) - d) raportat la art. 2 lit. p) din Legea nr. 302/2004, republicată, și art. 3 lit. b), c) și d) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg ia 21 martie 1983,m sensul că persoana condamnată și-a manifestat consimțământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei aplicate de autoritățile judiciare italiene.

Curtea a constatat că au fost depuse toate actele prevăzute de art. 154 din Legea nr. 302/2004, republicată, și că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 din aceeași lege, în sensul că la data primirii cererii de transfer, condamnatul mai avea de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei, există consimțământul acestuia la transfer și este îndeplinită condiția dublei incriminări. Așa fiind, conform dispozițiilor art. 139 și art. 144 din aceeași lege,a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și condamnatul persoană transferabilă F.G.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, prin motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, a criticat sentința sub următoarele aspecte de nelegalitate: - greșita menționare a cuantumului pedepsei ce urmează a fi executată de persoana transferabilă într-un penitenciar din România. - greșita aplicare a pedepsei accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) teza ll-a C. pen. - greșita aplicare a pedepsei complementare constând în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) teza ll-a C. pen. - greșita deducere a perioadei executată,respectiv perioada de 4 zile și de la 24 martie 2008 la zi.

În ședința publică din data de 16 octombrie 2013, reprezentantul parchetului, având în vedere înscrisul depus la dosarul cauzei în data de 15 octombrie 2013, și-a modificat motivele de recurs, în sensul admiterii recursului, casării în totalitate a sentinței recurate și rejudecând pe fond respingerea sesizării având în vedere că procedura transferării a fost încheiată de autoritățile judiciare italiene, condamnatul fiind pus în libertate la data de 3 octombrie 2013. Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul condamnat persoană transferabilă a achiesat la motivele de recurs ale parchetului astfel cum au fost modificate. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: Potrivit art. 142 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, obiectivul transferării persoanelor condamnate constă în faptul că o persoană condamnată definitiv pe teritoriul României poate fi transferată pe teritoriul statului al cărui resortisant este, în vederea executării pedepsei. În temeiul reciprocității convenționale, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător în cazul în care un cetățean român a fost condamnat în alt stat. Totodată, articolul menționat prevede că persoana condamnată se poate adresa statului de condamnare ori statului de executare, pentru a fi transferată în vederea executării pedepsei, iar transferarea poate fi cerută fie de către statul de condamnare, fie de către statul de executare.

Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală prevede în art. 157 efectele transferării pentru statul de condamnare. Astfel, autoritățile competente ale statului român sunt obligate: fie să continue executarea condamnării imediat sau în baza unei hotărâri judecătorești, fie să schimbe condamnarea, printr-o hotărâre judecătoreasca, „înlocuind astfel pedeapsa aplicată în statul de condamnare cu o pedeapsă prevăzută de legislația română pentru aceeași infracțiune, în condițiile prevăzute la art. 159." În prezenta cauză, după pronunțarea sentinței penale atacate, Ministerul Justiției român - Serviciul de Cooperare Judiciară Internațională în materie penală, prin adresa din 15 octombrie 2013, a informat instanța de recurs că, prin adresa înregistrată la Ministerul Justiției la data de 10 octombrie 2013, Ministerul Justiției italian a comunicat faptul că la 03 octombrie 2013 cetățeanul român F.G.

a fost eliberat din penitenciar ca efect al executării pedepsei, considerându-se procedura de transferare încheiată. Prin urmare, având în vedere cele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că cererea formulată de autoritățile competente ale statului de condamnare a rămas fără obiect, din moment ce persoana transferabilă, cetățeanul român F.G., a fost pusă în libertate iar obiectivul transferării persoanelor condamnate se referă la transferarea pe teritoriul statului al cărui resortisant este condamnatul, în vederea executării pedepsei.

În acest cadru procesual, dat de dispozițiile speciale privind transferarea persoanelor condamnate, prevăzute în Legea nr. 302/2004, nu se poate dispune numai recunoașterea hotărârii de condamnare a recurentului persoană transferabilă F.G., întrucât obiectul acestei cauze constă în transferarea unei persoane condamnate, iar recunoașterea hotărârii de condamnare pronunțate de autoritățile judiciare ale statului italian s-ar fi realizat numai pe cale incidentală, dacă ar fi fost îndeplinite condițiile pentru admiterea cererii principale de transferare a condamnatului F.G. Prin art. 133 și art. 134, Legea nr. 302/2004 reglementează procedura recunoașterii pe cale principală, respectiv pe cale incidentală,a hotărârilor penale pronunțate de instanțele judecătorești din străinătate sau a altor acte judiciare străine.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 162 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală rap. la art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se vor admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și condamnatul persoană transferabilă F.G. împotriva sentinței penale nr. 185/F din 18 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția ll-a penală. Se va casa în totalitate sentința penală recurată și rejudecând: Se va respinge ca nefondată sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București privind recunoașterea sentinței nr. 138/05C din data de 27 aprilie 2005 a Tribunalului Tivoli definitivă la 27 mai 2005 și a sentinței nr. 2048/08 din 23 septembrie 2008 a Tribunalului Roma, definitivă la 19 martie 2010, prin care recurentul persoană transferabilă F.G.

a fost condamnat la pedepsele de 6 luni închisoare, respectiv de 6 ani și 4 luni închisoare și 1.400 euro amendă. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 RON pentru condamnatul persoană transferabilă, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursurilor vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și condamnatul persoană transferabilă F.G. împotriva sentinței penale nr. 185/F din 18 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția ll-a penală. Casează în totalitate sentința penală recurată și rejudecând: Respinge ca nefondată sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București privind recunoașterea sentinței nr. 138/05C din data de 27 aprilie 2005 a Tribunalului Tivoli definitivă la 27 mai 2005 și a sentinței nr. 2048/08 din 23 septembrie 2008 a Tribunalului Roma definitivă la 19 martie 2010 prin care recurentul persoană transferabilă F.G. a fost condamnat la pedepsele de 6 luni închisoare, respectiv de 6 ani și 4 luni închisoare și 1.400 euro amendă.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 RON pentru condamnatul persoană transferabilă, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursurilor rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 octombrie.