ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3152/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3152/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

recursurilor de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 185/F

din 18 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția II-a penală,

s-a dispus, admiterea sesizării formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București.

Recunoașterea

sentinței nr. 138/05C din data de 27 aprilie 2005 a Tribunalului Tivoli,

definitivă la data de 27 mai 2005, prin care numitul F.G., a fost condamnat la

6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării (măsură revocată

prin ordonanța nr. 1269/2010 din 27 octombrie 2011 a Tribunalului Roma) pentru

săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 614 C. pen.

italian și sentința nr. 2048/08 din 23 septembrie 2008 a Tribunalului Roma,

definitivă la data de 19 martie 2010, prin care același inculpat a fost

condamnat la 6 ani și 4 luni închisoare și 1.400 euro amendă, pentru săvârșirea

infracțiunilor de sechestrare de persoane, tâlhărie, vătămare corporală, viol

și amenințare, prev. de art. 605, art. 628 alin. (3), art. 582, art. 585, art.

609 bis, art. 609 octies, art. 610 și art. 612 C. pen. italian, pedepse

cumulate prin ordonanța din 27 octombrie 2011 a Tribunalului Roma, urmând ca

persoana condamnată să execute 6 ani, 9 luni și 26 zile închisoare și amendă în

cuantum de 1.400 euro,aplicându-se și pedepsele accesorii constând în

interzicerea perpetuă a funcțiilor publice și interzicerea legală pe durata

executării pedepsei.

Au fost adaptate

pedepsele accesorii aplicate în sensul interzicerii drepturilor prev. de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. român pe durata executării pedepsei

principale și limitează la 10 ani interdicția condamnatului de a deține funcții

publice.

S-a computat perioada

executată de la 24 martie 2008 la zi.

S-a dispus transferul

condamnatului F.G. într-un penitenciar din România pentru executarea restului de

pedeapsă.

Onorariul pentru

avocat din oficiu, în cuantum de 320 RON, s-a suportat din fondul Ministerului Justiției,

cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.

Pentru a dispune

astfel, instanța de fond, a reținut următoarele:

Prin adresa

nr. 3652/ll-5/2012 din 08 ianuarie 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

a sesizat, la data de 18 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, în conformitate

cu dispozițiile art. 162 alin. (4) și art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată,

în vederea recunoașterii și punerii în executare a sentințelor nr. 138/05C din 27

aprilie 2005 a Tribunalului Tivoli, rămasă definitivă la 27 mai 2005; nr. 5747/2006

din 12 mai 2006 a Tribunalului Roma, rămasă definitivă la 07 iunie 2006; nr. 13618/08

din 17 iunie 2008 a Tribunalului Roma, rămasă definitivă la 31 octombrie 2008 și

nr. 2048/08 din 23 septembrie 2008 a Tribunalului Roman, rămasă definitivă la 19

martie 2010, în cadrul procedurii de soluționare a cererii de transferare într-un

penitenciar din România a numitului F.G., formulată de autoritățile judiciare din

Italia.

Prin adresa

nr. 63787/2011 din data de 04 decembrie 2012, Ministerul Justiției - Direcția Drept

Internațional și Cooperare judiciară - Serviciul Cooperare judiciară internațională

în materie penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în

conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004, republicată, cererea formulată

de autoritățile judiciare din Republica Italia prin care s-a solicitat transferarea

persoanei condamnate F.G. într-un penitenciar din România, în vederea continuării

executării pedepsei aplicată față de susnumit de către instanțele de judecată din

statul solicitant.

Cererea formulată

de autoritățile italiene a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6

pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată

la Strasbourg în anul 1983, respectiv: copie certificată pentru conformitate de

pe hotărârile de condamnare, de pe dispozițiile legale aplicabile, indicarea duratei

condamnării deja executate, declarațiile cuprinzând consimțământul la transfer al

persoanei condamnate.

Din datele comunicate

de Direcția Generală de Pașapoarte și Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea

Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a rezultat

că persoana condamnată, F.G. este cetățean român, fiind îndeplinită condiția prev.

de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate,

adoptată la Strasbourg, și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Din examinarea

informațiilor și a documentelor comunicate de statul de condamnare în aplicarea

Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg

în anul 1983, a rezultat că:

Prin ordonanța

de cumulare a pedepselor, emisă la data de 21 noiembrie 2011 de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Roma, s-a dispus contopirea pedepselor cu închisoarea aplicate

de instanțele de judecată italiene, stabilindu-se ca numitul F.G. să execute pedeapsa

totală de 6 ani, 9 luni și 26 zile închisoare și amendă în cuantum de 1.400 euro,

dispunându-se față de acesta și pedeapsa și interzicerea legală pe durata executării

pedepsei a dreptului de a ocupa funcții publice.

Astfel:

nr. 138/05C din 27 aprilie 2005 a Tribunalului Tivoii, rămasă definitivă la 27

mai 2005, numitul F.G. a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de

domiciliu, prev. de art. 614 C. pen. italian, reținându-se, în fapt, că la data

de 25 aprilie 2005, a pătruns prin efracție în locuința unei părți vătămate.

nr. 5747/2006 din 12 mai 2006 a Tribunalului Roma, rămasă definitivă la 07

iunie 2006, numitul F.G. a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare, pedeapsă

ce a fost grațiată în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 241/2006, pentru comiterea

infr. prev. de art. 14 alin. (5) ter. din decretul-lege nr. 286/1998, reținându-se

că la data de 20 decembrie 2005 a fost depistat de organele de poliție pe teritoriul

Italiei, deși se dispusese măsura expulzării.

nr. 13618/08 din 17 iunie 2008 a Tribunalului Roma, rămasă definitivă la 31

octombrie 2008, numitul F.G. a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare,

pedeapsă grațiată în conformitate cu prevederile Legii nr. 241/2006, pentru infracțiunea

prev. de art. 14 alin. (5) ter. din decretul-lege nr. 286/1998, reținându-se că

la data de 28 ianuarie 2008 a fost depistat de organele de poliție pe teritoriul

Italiei, deși față de acesta fusese luată măsura expulzării.

nr. 2048/08 din 23 septembrie 2008 a Tribunalului Roma, rămasă definitivă, a fost

condamnat la pedeapsa de 6 ani și 4 luni închisoare și amendă de 1.400 euro, pentru

săvârșirea infracțiunilor de sechestrare de persoane, tâlhărie, vătămare corporală,

viol și amenințare, fapte prev. de art. 605, art. 628 alin. (3), art. 582, art.

585, art. 609 bis, art. 609 octies, art. 610 și art. 612 C. pen. italian, constând

în aceea că numitul F.G., împreună cu alte trei persoane, prin violențe fizice și

psihice, au deposedat două părți vătămate de mai multe bunuri, le-au lipsit de libertate

și au întreținut cu acestea acte sexuale, în urma agresiunilor cele două victime

suferind leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 5 zile, respectiv 30

de zile de îngrijiri medicale.

Prin ordonanța

din 27 octombrie 2011 Tribunalul Roma a revocat beneficiul suspendării condiționate,

respectiv al grațierii pedepselor cu închisoarea stabilite prin sentințele prezentate

la pct. 1 - 3.

Prin ordonanța

din 21 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Roma au fost anulate

pedepsele de 8 luni închisoare stabilite prin sentințele nr. 5747/2006 din 12

mai 2006 și nr. 13618/08 din 17 iunie 2008, pronunțate de Tribunalul Roma, reținându-se

că prin sentința din 28 aprilie 2011 a Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a

stabilit că disp. art. 14 alin. (5) din Decretul-lege nr. 286/1998 sunt inaplicabile,

fiind incompatibile cu legislația comunitară, motiv pentru care respectiva faptă

nu mai este prevăzută de legea penală.

Prin ordonanța

din 21 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Roma au fost cumulate

pedepsele aplicate față de numitul F.G. prin sentințele penale prezentate la

pct. 1 și 4 și s-a stabilit ca pedeapsa finală: 6 ani, 9 luni și 26 zile închisoare

și amendă în cuantum de 1.400 euro.

Având în vedere

cele mai sus menționate, s-a constatat că este îndeplinită condiția prev. de

art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate,

adoptată la Strasbourg, și art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Din situația executării

pedepsei comunicată de autoritățile judiciare italiene a rezultat că persoana condamnată

F.G. a început executarea pedepsei la data de 24 martie 2008 iar aceasta încetează

la data de 09 martie 2014, ca urmare a acordării beneficiului liberării anticipate,

acesta fiind încarcerat în Penitenciarul Secondigliano - Napoli, astfel că este

îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 pct. 1 lit. c) din Convenția europeană

asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143

lit. c) din Legea nr 302/2004, republicată.

Procedând la examinarea

materialului existent, s-a constatat că în cauză este îndeplinită condiția dublei

incriminări, prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată,

și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor

condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, faptele care au atras condamnarea

susnumitului având corespondent în legislația penală română, realizând conținutul

constitutiv al infracțiunilor prev. de art. 192 alin. (1) C. pen., art. 189

alin. (2) C. pen. (două fapte); art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin.

(2

1

) lit. a) și c) C. pen. (două fapte); art. 180 alin. (2), art. 181

alin. (1), art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen. (două fapte) și art. 193 alin.

(1) C. pen. (două fapte), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., cu aplicarea

pedepsei complementare prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen. Totodată, a rezultat

că în cauză sunt îndeplinite și condițiile prevăzute în dispozițiile art. 143

lit. a) - d) raportat la art. 2 lit. p) din Legea nr. 302/2004, republicată, și

art. 3 lit. b), c) și d) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor

condamnate, adoptată la Strasbourg ia 21 martie 1983,m sensul că persoana condamnată

și-a manifestat consimțământul în vederea transferării sale într-un penitenciar

din România în vederea continuării executării pedepsei aplicate de autoritățile

judiciare italiene.

Curtea a constatat

că au fost depuse toate actele prevăzute de art. 154 din Legea nr. 302/2004, republicată,

și că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 din aceeași lege, în sensul

că la data primirii cererii de transfer, condamnatul mai avea de executat mai mult

de 6 luni din durata pedepsei, există consimțământul acestuia la transfer și este

îndeplinită condiția dublei incriminări.

Așa fiind, conform

dispozițiilor art. 139 și art. 144 din aceeași lege,a fost admisă sesizarea formulată

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și condamnatul

persoană transferabilă F.G.

Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București, prin motivele de recurs depuse în scris la dosarul

cauzei, a criticat sentința sub următoarele aspecte de nelegalitate:

- greșita menționare

a cuantumului pedepsei ce urmează a fi executată de persoana transferabilă într-un

penitenciar din România.

- greșita aplicare

a pedepsei accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64

alin. (1) lit. a) și lit. b) teza ll-a C. pen.

- greșita aplicare

a pedepsei complementare constând în interzicerea drepturilor prevăzute în art.

64 alin. (1) lit. a) și lit. b) teza ll-a C. pen.

- greșita deducere

a perioadei executată,respectiv perioada de 4 zile și de la 24 martie 2008 la zi.

În ședința publică

din data de 16 octombrie 2013, reprezentantul parchetului, având în vedere înscrisul

depus la dosarul cauzei în data de 15 octombrie 2013, și-a modificat motivele de

recurs, în sensul admiterii recursului, casării în totalitate a sentinței recurate

și rejudecând pe fond respingerea sesizării având în vedere că procedura transferării

a fost încheiată de autoritățile judiciare italiene, condamnatul fiind pus în libertate

la data de 3 octombrie 2013.

Apărătorul desemnat

din oficiu pentru recurentul condamnat persoană transferabilă a achiesat la motivele

de recurs ale parchetului astfel cum au fost modificate.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu în conformitate cu dispozițiile

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție

constată următoarele:

Potrivit art.

142 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie

penală, obiectivul transferării persoanelor condamnate constă în faptul că o persoană

condamnată definitiv pe teritoriul României poate fi transferată pe teritoriul statului

al cărui resortisant este, în vederea executării pedepsei. În temeiul reciprocității

convenționale, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător în cazul în

care un cetățean român a fost condamnat în alt stat. Totodată, articolul menționat

prevede că persoana condamnată se poate adresa statului de condamnare ori statului

de executare, pentru a fi transferată în vederea executării pedepsei, iar transferarea

poate fi cerută fie de către statul de condamnare, fie de către statul de executare.

Legea nr. 302/2004

privind cooperarea judiciară internațională în materie penală prevede în art. 157

efectele transferării pentru statul de condamnare. Astfel, autoritățile competente

ale statului român sunt obligate: fie să continue executarea condamnării imediat

sau în baza unei hotărâri judecătorești, fie să schimbe condamnarea, printr-o hotărâre

judecătoreasca, „înlocuind astfel pedeapsa aplicată în statul de condamnare cu o

pedeapsă prevăzută de legislația română pentru aceeași infracțiune, în condițiile

prevăzute la art. 159."

În prezenta cauză,

după pronunțarea sentinței penale atacate, Ministerul Justiției român - Serviciul

de Cooperare Judiciară Internațională în materie penală, prin adresa din 15 octombrie

2013, a informat instanța de recurs că, prin adresa înregistrată la Ministerul Justiției

la data de 10 octombrie 2013, Ministerul Justiției italian a comunicat faptul că

la 03 octombrie 2013 cetățeanul român F.G. a fost eliberat din penitenciar ca efect

al executării pedepsei, considerându-se procedura de transferare încheiată.

Prin urmare, având

în vedere cele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

cererea formulată de autoritățile competente ale statului de condamnare a rămas

fără obiect, din moment ce persoana transferabilă, cetățeanul român F.G., a fost

pusă în libertate iar obiectivul transferării persoanelor condamnate se referă la

transferarea pe teritoriul statului al cărui resortisant este condamnatul, în vederea

executării pedepsei.

În acest cadru

procesual, dat de dispozițiile speciale privind transferarea persoanelor condamnate,

prevăzute în Legea nr. 302/2004, nu se poate dispune numai recunoașterea hotărârii

de condamnare a recurentului persoană transferabilă F.G., întrucât obiectul acestei

cauze constă în transferarea unei persoane condamnate, iar recunoașterea hotărârii

de condamnare pronunțate de autoritățile judiciare ale statului italian s-ar fi

realizat numai pe cale incidentală, dacă ar fi fost îndeplinite condițiile pentru

admiterea cererii principale de transferare a condamnatului F.G.

Prin art. 133

și art. 134, Legea nr. 302/2004 reglementează procedura recunoașterii pe cale principală,

respectiv pe cale incidentală,a hotărârilor penale pronunțate de instanțele judecătorești

din străinătate sau a altor acte judiciare străine.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 162 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară

internațională în materie penală rap. la art. 385

15

pct. 2 lit. d) C.

proc. pen., se vor admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București și condamnatul persoană transferabilă F.G. împotriva sentinței

penale nr. 185/F din 18 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția ll-a penală.

Se va casa în

totalitate sentința penală recurată și rejudecând:

Se va respinge

ca nefondată sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

privind recunoașterea sentinței nr. 138/05C din data de 27 aprilie 2005 a Tribunalului

Tivoli definitivă la 27 mai 2005 și a sentinței nr. 2048/08 din 23 septembrie 2008

a Tribunalului Roma, definitivă la 19 martie 2010, prin care recurentul persoană

transferabilă F.G. a fost condamnat la pedepsele de 6 luni închisoare, respectiv

de 6 ani și 4 luni închisoare și 1.400 euro amendă.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 320 RON pentru condamnatul persoană transferabilă,

se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare

ocazionate cu soluționarea recursurilor vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și condamnatul persoană

transferabilă F.G. împotriva sentinței penale nr. 185/F din 18 aprilie 2013 a Curții

de Apel București, secția ll-a penală.

Casează în totalitate

sentința penală recurată și rejudecând:

Respinge ca nefondată

sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București privind recunoașterea

sentinței nr. 138/05C din data de 27 aprilie 2005 a Tribunalului Tivoli definitivă

la 27 mai 2005 și a sentinței nr. 2048/08 din 23 septembrie 2008 a Tribunalului

Roma definitivă la 19 martie 2010 prin care recurentul persoană transferabilă F.G.

a fost condamnat la pedepsele de 6 luni închisoare, respectiv de 6 ani și 4 luni

închisoare și 1.400 euro amendă.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 320 RON pentru condamnatul persoană transferabilă,

se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare

ocazionate cu soluționarea recursurilor rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 16 octombrie.