ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3330/2013

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 123 din 21 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de apel București. A fost recunoscută sentința nr. 332/2011 pronunțată la data de 11 iulie 2011 de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului Ordinar Tivoli, Italia [prin care numitul P.L., a fost condamnat la 8 ani închisoare și 4.000 euro amendă, aplicându-se și pedepsele accesorii, constând în interdicția pe viață de a deține funcții publice și interdicția drepturilor pe durata executării pedepsei pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și port ilegal de arme și muniții, prevăzută de art. 110, art. 81 alin. (1), art. 628 alin. (1), (2) și (3), art. 605, art. 61 pct. 5, art. 112 alin. (4) și (5); art. 81 alin. (1) și art. 61 pct. 2 C. pen.

italian, precum și art. 2 și art. 4 din Legea nr. 895/1967], hotărâre irevocabilă la data de 28 noiembrie 2011. A fost adaptată pedeapsa accesorie aplicată prin sentința penală de mai sus în sensul interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. român pe durata executării pedepsei și limitează la 10 ani interdicția condamnatului de a deține funcții publice, după executarea pedepsei. A fost computată detenția preventivă și perioada executată de la 14 septembrie 2010 la zi. S-a dispus transferul condamnatului P.L. într-un penitenciar din România pentru executarea restului de pedeapsă. Onorariul pentru avocat din oficiu, în cuantum de 320 RON, s-a suportat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond, a reținut următoarele: Prin adresa nr. 2170/11/5/2012 din 6 februarie 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat, la data de 7 februarie 2013, Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile art. 162 alin. (4) și art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, în vederea recunoașterii și punerii în executare a sentinței nr. 332/2011 pronunțată la data de 11 iulie 2011 de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului Ordinar Tivoli, în cadrul procedurii de soluționare a cererii de transferare într-un penitenciar din România a numitului P.L., formulată de autoritățile judiciare din Italia.

Prin adresa nr. 18371/SM/2012 din 30 iulie 2012, Ministerul Justiției, Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară, Serviciul Cooperare judiciară internațională în materie penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004, republicată, cererea formulată de autoritățile judiciare din Republica Italiană prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate P.L., într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei aplicată față de susnumit de către instanțele de judecată din statul solicitant.

Cererea formulată de autoritățile italiene a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv: adresa autorității centrale a statului de condamnare (Republica ltaliană); declarația persoanei condamnate privind consimțământul la transferare; expunerea faptelor; certificatul privind stadiul executării pedepsei; ordinul de încarcerare; sentința nr. 332/2011 a Tribunalului Tivoli; certificatul privind legislația aplicabilă; documentele și informațiile prevăzute de art. 155 și art. 156 din Legea nr. 302/2004 republicată, primite din partea autorităților din Italia. Din datele comunicate de Direcția Generală de Pașapoarte și Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a rezultat că persoana condamnată, P.L.

este cetățean român, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată. Din examinarea informațiilor și a documentelor comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, a rezultat că: Prin sentința nr. 332/2011, pronunțată la data de 11 iulie 2011 de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului Ordinar Tivoli, numitul P.L. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare și 4.000 euro amendă penală pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și port ilegal de arme și muniții, prevăzută de art. 110, art. 81 alin. (1), art. 628 alin. (1), (2) și (3), art. 605, art. 61 pct. 5, art. 112 alin. (4) și (5); art. 81 alin. (1) C. pen.

italian, art. 2 din Legea nr. 895/1967, art. 4 din Legea nr. 895/1967, art. 61 pct. 2 C. pen. italian. Sentința a rămas definitivă Ia data de 28 noiembrie 2011, reținându-se, în fapt, că în seara zilei de 25 august 2010, P.L. împreună cu o altă persoană, unul fiind mascat, iar celălalt înarmat cu un pistol, au pătruns în locuința părții vătămate M.L.P., persoană cu dizabilități, imobilizată în scaun cu rotile, i-au pus un căluș la gură, au amenințat-o cu moartea și i-au sustras suma de 500 euro, un lanț de aur, două telefoane mobile și un televizor. Având în vedere cele mai sus menționate, s-a constatat că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, și art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Din certificatul privind stadiul executării pedepsei a rezultat că mandatul de executare a pedepsei închisorii a fost emis la data de 24 ianuarie 2012, executarea pedepsei a început la data de 14 septembrie 2010, iar aceasta va înceta la data de 13 septembrie 2018, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 pct. 1 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Procedând la examinarea materialului existent, s-a constatat că în cauză este îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, faptele care au atras condamnarea susnumitului având corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a) și b), alin. (2 1 ) lit. a), b) și c), art. 192 alin. (2), art. 297 alin. (1), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Totodată, a rezultat că în cauză sunt îndeplinite și condițiile prevăzute în dispozițiile art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată, și art. 3 lit. d) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, în sensul că persoana condamnată și-a manifestat consimțământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei aplicate de autoritățile judiciare italiene.

Curtea a constatat că au fost depuse toate actele prevăzute de art. 154 din Legea nr. 302/2004, republicată, și că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 din aceeași lege, în sensul că la data primirii cererii de transfer, condamnatul mai avea de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei, există consimțământul acestuia la transfer și este îndeplinită condiția dublei incriminări, în sensul că fapta care a atras condamnarea constituie infracțiune și potrivit legii penale române, fiind încadrată la infracțiunile prevăzute de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a) și b), alin. (2 1 ) lit. a), b) și c), art. 192 alin. (2), art. 279 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., conform certificatului de legislație aplicabilă în cauză.

Așa fiind, conform dispozițiilor art. 139 și art. 144 din aceeași lege, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a fost recunoscută și s-a dispus punerea în executare a sentinței nr. 332/2011, pronunțată la data de 11 iulie 2011 de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului Ordinar Tivoli, prin care numitul P.L. a fost condamnat potrivit celor menționate mai sus. În conformitate cu dispozițiile art. 10 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, ratificată prin Legea nr. 76/1996, s-a adaptat pedeapsa accesorie aplicată prin sentința de mai sus în sensul interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

român, pe durata executării pedepsei și s-a limitat la 10 ani interdicția condamnatului de a deține funcții publice, după executarea pedepsei închisorii. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate, și în rejudecare admiterea sesizării parchetului în sensul recunoașterii în integralitate a pedepselor ce urmează a fi executate de numitul P.L., respectiv pedeapsa de 8 ani închisoare, pedeapsa de 4.000 euro amendă, pedepsele accesorii constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

pe durata executării pedepsei și a pedepsei complementare a interzicerii exercitării funcțiilor publice, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., aplicate pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei închisorii. Examinând recursul declarat, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Prima instanță în mod corect a constatat ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 224/2006, respectiv: - condamnatul P.L.

este cetățean român conform relațiilor obținute de la Ministerul Administrației și Internelor, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată. - hotărârea pusă în executare a rămas definitivă, conform datelor furnizate de autoritățile judiciare italiene, la data de 28 noiembrie 2011; - la data examinării cererii de transferare în fond, condamnatul mai avea de executat, din pedeapsa aplicată de 8 ani închisoare și 4.000 euro amendă perioada până la data de 13 septembrie 2018. Executarea pedepsei a început la data de 14 septembrie 2010 și va înceta la data de 13 septembrie 2018, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 pct. 1 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată.

- condamnatul și-a exprimat consimțământul în vederea transferării într-un penitenciar din România, declarația sa fiind atașată la dosar. - infracțiunile cercetate au corespondent în legislația penală română, respectiv în dispozițiile art. 211 alin. (1) și (2) lit. a) și b), alin. (2 1 ) lit. a), b) și c), art. 192 alin. (2), art. 279 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., conform certificatului de legislație aplicabilă în cauză. - statul de condamnare și statul de executare cooperează în vederea efectuării acestei transferări.

În urma transferării într-un penitenciar din România, inculpatul urmează să continue executarea pedepsei principale aplicate de 8 ani închisoare și de 4.000 euro amendă, dar și a pedepsei accesorii ce a fost adaptată, conform dispozițiilor art. 10 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, ratificată prin Legea nr. 76/1996, în sensul interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. român, pe durata executării pedepsei. Totodată s-a limitat la 10 ani interdicția condamnatului de a deține funcții publice, după executarea pedepsei închisorii.

Împrejurarea că în dispozitivul sentinței s-a dispus transferul condamnatului într-un penitenciar din România pentru executarea restului de pedeapsă nu este de natură a afecta legalitatea și temeinicia sentinței în contextul în care, recunoașterea sentinței pronunțată de autoritățile judiciare italiene s-a realizat pentru pedeapsa efectivă la care intimatul a fost condamnat, respectiv, cea de 8 ani închisoare și 4.000 euro amendă. Așadar, fiind întrunite exigențele art. 143, 157,158,162 și 152 din același act normativ, și dispozițiile din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată Ia Strasbourg la 21 martie 1983, Înalta Curte va constata că sentința recurată este legală și temeinică și va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Față de aceste considerente, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 123 din 21 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe intimatul condamnat persoană transferabilă P.L. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat persoană transferabilă în sumă de 320 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 123 din 21 martie 2013 a Curții de Apel București, secția II-a penală, privind pe intimatul condamnat persoană transferabilă P.L. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat persoană transferabilă în sumă de 320 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului deciarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 octombrie 2013.