ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3330/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3330/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

În

baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 123 din 21 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea

de apel București.

A fost recunoscută sentința nr. 332/2011

pronunțată la data de 11 iulie 2011 de judecătorul pentru cercetări preliminare

din cadrul Tribunalului Ordinar Tivoli, Italia [prin care numitul P.L., a fost condamnat

la 8 ani închisoare și 4.000 euro amendă, aplicându-se și pedepsele accesorii, constând

în interdicția pe viață de a deține funcții publice și interdicția drepturilor pe

durata executării pedepsei pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată

și port ilegal de arme și muniții, prevăzută de art. 110, art. 81 alin. (1),

art. 628 alin. (1), (2) și (3), art. 605, art. 61 pct. 5, art. 112 alin. (4) și

(5); art. 81 alin. (1) și art. 61 pct. 2 C. pen. italian, precum și art. 2 și

art. 4 din Legea nr. 895/1967], hotărâre irevocabilă la data de 28 noiembrie 2011.

A fost adaptată pedeapsa accesorie aplicată

prin sentința penală de mai sus în sensul interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. român pe durata executării pedepsei

și limitează la 10 ani interdicția condamnatului de a deține funcții publice, după

executarea pedepsei.

A fost computată detenția preventivă și

perioada executată de la 14 septembrie 2010 la zi.

S-a dispus transferul condamnatului P.L.

într-un penitenciar din România pentru executarea restului de pedeapsă.

Onorariul pentru avocat din oficiu, în

cuantum de 320 RON, s-a suportat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond,

a reținut următoarele:

Prin adresa nr. 2170/11/5/2012 din 6

februarie 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat, la data

de 7 februarie 2013, Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile

art. 162 alin. (4) și art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, în vederea recunoașterii

și punerii în executare a sentinței nr. 332/2011 pronunțată la data de 11 iulie

2011 de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului Ordinar

Tivoli, în cadrul procedurii de soluționare a cererii de transferare într-un penitenciar

din România a numitului P.L., formulată de autoritățile judiciare din Italia.

Prin adresa nr. 18371/SM/2012 din 30 iulie

2012, Ministerul Justiției, Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară,

Serviciul Cooperare judiciară internațională în materie penală a transmis Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.

302/2004, republicată, cererea formulată de autoritățile judiciare din Republica

Italiană prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate P.L., într-un

penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei aplicată față

de susnumit de către instanțele de judecată din statul solicitant.

Cererea formulată de autoritățile italiene

a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană

asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983,

respectiv: adresa autorității centrale a statului de condamnare (Republica ltaliană);

declarația persoanei condamnate privind consimțământul la transferare; expunerea

faptelor; certificatul privind stadiul executării pedepsei; ordinul de încarcerare;

sentința nr. 332/2011 a Tribunalului Tivoli; certificatul privind legislația aplicabilă;

documentele și informațiile prevăzute de art. 155 și art. 156 din Legea nr. 302/2004

republicată, primite din partea autorităților din Italia.

Din datele comunicate de Direcția Generală

de Pașapoarte și Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de

Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a rezultat că persoana

condamnată, P.L. este cetățean român, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art.

3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor

condamnate,

adoptată la Strasbourg, și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Din examinarea informațiilor și a documentelor

comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenției europene asupra transferării

persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, a rezultat că:

Prin sentința nr. 332/2011, pronunțată

la data de 11 iulie 2011 de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul

Tribunalului Ordinar Tivoli, numitul P.L. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani

închisoare și 4.000 euro amendă penală pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie

calificată și port ilegal de arme și muniții, prevăzută de art. 110, art. 81

alin. (1), art. 628 alin. (1), (2) și (3), art. 605, art. 61 pct. 5, art. 112

alin. (4) și (5); art. 81 alin. (1) C. pen. italian, art. 2 din Legea nr. 895/1967,

art. 4 din Legea nr. 895/1967, art. 61 pct. 2 C. pen. italian.

Sentința a rămas definitivă Ia data de

28 noiembrie 2011, reținându-se, în fapt, că în seara zilei de 25 august 2010, P.L.

împreună cu o altă persoană, unul fiind mascat, iar celălalt înarmat cu un pistol,

au pătruns în locuința părții vătămate M.L.P., persoană cu dizabilități, imobilizată

în scaun cu rotile, i-au pus un căluș la gură, au amenințat-o cu moartea și i-au

sustras suma de 500 euro, un lanț de aur, două telefoane mobile și un televizor.

Având în vedere cele mai sus menționate,

s-a constatat că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenția

europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, și

art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Din certificatul privind stadiul executării

pedepsei a rezultat că mandatul de executare a pedepsei închisorii a fost emis la

data de 24 ianuarie 2012, executarea pedepsei a început la data de 14

septembrie 2010, iar aceasta va înceta la data de 13 septembrie 2018, fiind îndeplinită

condiția prevăzută de art. 3 pct. 1 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării

persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. c) din Legea nr.

302/2004, republicată.

Procedând la examinarea materialului existent,

s-a constatat că în cauză este îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută

de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, și art. 3 pct. 1 lit. e)

din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la

Strasbourg la 21 martie 1983, faptele care au atras condamnarea susnumitului având

corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor

prevăzute de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a) și b), alin. (2

1

)

lit. a), b) și c), art. 192 alin. (2), art. 297 alin. (1), toate cu aplicarea

art. 33 lit. a) C. pen.

Totodată, a rezultat că în cauză sunt îndeplinite

și condițiile prevăzute în dispozițiile art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004,

republicată, și art. 3 lit. d) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor

condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, în sensul că persoana condamnată

și-a manifestat consimțământul în vederea transferării sale într-un penitenciar

din România în vederea continuării executării pedepsei aplicate de autoritățile

judiciare italiene.

Curtea a constatat că au fost depuse toate

actele prevăzute de art. 154 din Legea nr. 302/2004, republicată, și că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 143 din aceeași lege, în sensul că la data primirii

cererii de transfer, condamnatul mai avea de executat mai mult de 6 luni din durata

pedepsei, există consimțământul acestuia la transfer și este îndeplinită condiția

dublei incriminări, în sensul că fapta care a atras condamnarea constituie infracțiune

și potrivit legii penale române, fiind încadrată la infracțiunile prevăzute de

art. 211 alin. (1) și (2) lit. a) și b), alin. (2

1

) lit. a), b) și c),

art. 192 alin. (2), art. 279 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen., conform certificatului de legislație aplicabilă în cauză.

Așa fiind, conform dispozițiilor art. 139

și art. 144 din aceeași lege, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București, a fost recunoscută și s-a dispus punerea în executare

a sentinței nr. 332/2011, pronunțată la data de 11 iulie 2011 de judecătorul pentru

cercetări preliminare din cadrul Tribunalului Ordinar Tivoli, prin care numitul

P.L. a fost condamnat potrivit celor menționate mai sus.

În

conformitate cu dispozițiile art. 10 pct. 2 din Convenția

europeană asupra transferării persoanelor condamnate, ratificată prin Legea nr.

76/1996, s-a adaptat pedeapsa accesorie aplicată prin sentința de mai sus în sensul

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C.

pen. român, pe durata executării pedepsei și s-a limitat la 10 ani interdicția condamnatului

de a deține funcții publice, după executarea pedepsei închisorii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței

recurate, și în rejudecare admiterea sesizării parchetului în sensul recunoașterii

în integralitate a pedepselor ce urmează a fi executate de numitul P.L., respectiv

pedeapsa de 8 ani închisoare, pedeapsa de 4.000 euro amendă, pedepsele accesorii

constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei și a pedepsei

complementare a interzicerii exercitării funcțiilor publice, prevăzută de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., aplicate pe o perioadă de 10 ani

după executarea pedepsei închisorii.

Examinând recursul declarat, atât prin

prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prima instanță în mod corect a constatat

ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004, privind

cooperarea judiciară internațională în materie penală, astfel cum aceasta a fost

modificată prin Legea nr. 224/2006, respectiv:

- condamnatul P.L. este cetățean român

conform relațiilor obținute de la Ministerul Administrației și Internelor, fiind

îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra

transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, și art. 143 lit.

a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

- hotărârea pusă în executare a rămas definitivă,

conform datelor furnizate de autoritățile judiciare italiene, la data de 28

noiembrie 2011;

- la data examinării cererii de transferare

în fond, condamnatul mai avea de executat, din pedeapsa aplicată de 8 ani închisoare

și 4.000 euro amendă perioada până la data de 13 septembrie 2018. Executarea pedepsei

a început la data de 14 septembrie 2010 și va înceta la data de 13 septembrie 2018,

fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 pct. 1 lit. c) din Convenția europeană

asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143

lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată.

- condamnatul și-a exprimat consimțământul

în vederea transferării într-un penitenciar din România, declarația sa fiind atașată

la dosar.

- infracțiunile cercetate au corespondent

în legislația penală română, respectiv în dispozițiile art. 211 alin. (1) și

(2) lit. a) și b), alin. (2

1

) lit. a), b) și c), art. 192 alin. (2),

art. 279 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., conform

certificatului de legislație aplicabilă în cauză.

- statul de condamnare și statul de executare

cooperează în vederea efectuării acestei transferări.

În urma transferării într-un penitenciar

din România, inculpatul urmează să continue executarea pedepsei principale aplicate

de 8 ani închisoare și de 4.000 euro amendă, dar și a pedepsei accesorii ce a fost

adaptată, conform dispozițiilor art. 10 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării

persoanelor condamnate, ratificată prin Legea nr. 76/1996, în sensul interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. român, pe

durata executării pedepsei. Totodată s-a limitat la 10 ani interdicția condamnatului

de a deține funcții publice, după executarea pedepsei închisorii.

Împrejurarea

că în dispozitivul sentinței s-a dispus

transferul condamnatului într-un penitenciar din România pentru executarea restului

de pedeapsă nu este de natură a afecta legalitatea și temeinicia sentinței în contextul

în care, recunoașterea sentinței pronunțată de autoritățile judiciare italiene s-a

realizat pentru pedeapsa efectivă la care intimatul a fost condamnat, respectiv,

cea de 8 ani închisoare și 4.000 euro amendă.

Așadar, fiind întrunite exigențele

art. 143, 157,158,162 și 152 din același act normativ, și dispozițiile din Convenția

europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată Ia Strasbourg la

21 martie 1983, Înalta Curte va constata că sentința recurată este legală și temeinică

și

va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București.

Față de aceste considerente, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale

nr. 123 din 21 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind

pe intimatul condamnat persoană transferabilă P.L.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu

pentru intimatul condamnat persoană transferabilă în sumă de 320 RON, se va suporta

din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea

recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București vor rămâne

în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale

nr. 123 din 21 martie 2013 a Curții de Apel București, secția II-a penală, privind

pe intimatul condamnat persoană transferabilă P.L.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu

pentru intimatul condamnat persoană transferabilă în sumă de 320 RON, se va suporta

din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea

recursului deciarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București rămân în sarcina

statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 octombrie

2013.