ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3105/2013

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 194 din data de 22 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 162 raportat la art. 158 din Legea nr. 302/2004 republicata, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

A fost recunoscută hotărârea penală nr. 1145/09 din 30 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul din Agrigento, reformată parțial prin sentința penală nr. 3605/10 din data de 25 noiembrie 2010 a Curții de Apel din Palermo, Republica Italia, rămasă definitivă la data de 30 septembrie 2011.

S-a dispus transferarea condamnatului D.A,  în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare.

S-a dedus din această pedeapsă durata executată de la data de 8 august 2008 până la zi.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.

S-a dispus emiterea unui mandat de executare cu privire la pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe penale.

în temeiul disp. art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

Onorariul avocatului din oficiu de 320 lei urmează a se suporta din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța această hotărâre s-a reținut că, la data de 29 martie 2013, s-a înregistrat pe rolul acestei Curți sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, privind recunoașterea și punerea în executare a Hotărârii penale nr. 1145/09 din 30 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul din Agrigento, reformată parțial prin sentința penală nr. 3605/10 din data de 25 noiembrie 2010 a Curții de Apel din Palermo, Republica Italia, rămasă definitivă la data de 30 septembrie 2011, în cadrul procedurii de soluționare a cererii de transferare într-un penitenciar din România a condamnatului persoană transferabilă D.A.

Pentru o mai bună administrare a justiției a fost anexat Dosarul nr. 276/115/2013, întocmit în cauză de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Examinând actele și lucrările efectuate în acest dosar, prin prisma dispozițiilor legale incidente în speța dedusă judecății, Curtea a reținut și a constatat următoarele:

Prin adresa din 29 octombrie 2013, Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară, Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în Materie Penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004, republicată, cererea formulată de Ministerul Justiției al republicii Italiene, prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate D.A., în prezent deținut în Penitenciarul Agrigento din Republica Italiană, într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată de către instanțele din statul solicitant.

Cererea formulată de autoritățile italiene a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv copia certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare, de pe dispozițiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate, declarația prin care persoana condamnată a consimțit la transferarea într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei.

În urma verificărilor efectuate, M.A.I. - D.E.P.A.B.D., a comunicat prin adresa din data de 22 februarie 2013, că numitul D.A.  și are atribuit C.N.P. nr. X.

Din adresa din data de 22 februarie 2013 a M.A.I. - D.G.P. a rezultat că numitul D.A. este cetățean român și este titularul pașaportului, eliberat de S.P.C.E.E.P.S. Pitești la data de 18 martie 2005.

S-a constatat că este astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, a rezultat următoarele:

Prin sentința penală nr. 1145/09 din 30 noiembrie 2009, Tribunalul din Agrigento a condamnat pe numitul D.A. la pedeapsa cu 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de viol în grup și vătămare corporală, leziuni corporale agravate și viol, aflate în concurs, prev. de art. 609 alin. (1), (2), (3), art. 110, 582, 585, 576 și 6.1 nr. 2 C. pen. italian.

Prin sentința penală nr. 3605/10 din data de 25 noiembrie 2010 a Curții de Apel din Palermo, s-a reformat parțial sentința penală nr. 1145 din 09 din 30 noiembrie 2009 Tribunalul din Agrigento și s-a dispus condamnarea numitului D.A. la pedeapsa cu 6 ani și 6 luni închisoare, rămasă definitivă la data de 30 septembrie 2011.

Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea a constatat că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Referitor la situația executării pedepsei, s-a constatat din examinarea sentinței de condamnare că numitul D.A. a început executarea pedepsei la data de 08 august 2008, iar sfârșitul pedepsei este la data de 07 noiembrie 2015. Drept urmare, este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Pe situația de fapt, prin sentința de condamnare, s-a reținut că D.A. împreună cu B.M.A. la data de 28 iunie 2008 la Canicatti, în interiorul locuinței fostei soții A.A., au agresat-o fizic, i-au tăiat părul, au amenințat-o cu moartea pe aceasta și au constrâns-o să întrețină raporturi sexuale orale. Ca urmare a agresiunilor aplicate, A.A. a suferit „traumatism facial, multiple contuzii la torace și o criză nervoasă" necesitând pentru vindecare șapte zile de îngrijiri medicale.

Examinând materialul cauzei, Curtea a constatat că este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzute de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reținute în sarcina numitului D.A. având corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv a infracțiunii de: „lovirea sau alte violențe" prev. de art. 180 alin. (2) și alin. (2)

1

C. pen., pedepsită cu închisoarea de la unu la 2 ani sau cu amendă și „viol" prev. de art. 197 alin. (2) lit. a), c), C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 5 la 18 ani.

Republica Italiană, prin declarația dată, folosindu-se de dreptul acordat de art. 3 parag. 3 din Convenția de la Strasbourg, a exclus procedura conversiunii condamnării prevăzută de art. 159 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Conform procesului verbal din 02 octombrie 2012 numitul D.A. a consimțit la transferarea sa într-un penitenciar din România, astfel că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Criticile formulate de Parchet vizează greșita soluționare a cererii de recunoaștere a hotărârii pronunțate în străinătate cu referire la pedepsele complementare și accesorii.

Î acest sens, se menționează că deși curtea de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și ale art. 64 lit. a) alin. (2) și lit. b) C. proc. pen., prin hotărârea recunoscută, condamnatului persoană transferabilă i-au fost interzise mai multe drepturi și anume s-a dispus suspendarea exercitării drepturilor părintești pentru toată durata pedepsei precum și excluderea permanentă de la exercitarea oricărei calități de tutelă și curatelă.

În atare situație, prima instanță trebuia să dispună executarea unei pedepse accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen. și a unei pedepse complementare constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) C. pen.

Cu privire la pedepsele complementare, solicită adaptarea acestora în sensul interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.

Înalta Curte, examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, constată că este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din examinarea actelor dosarului Înalta Curte de Casație și Justiție constată ca fiind îndeplinite condițiile speciale de admisibilitate prevăzute în art. 143 din Legea nr. 302/2004, republicată, astfel că în mod corect a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a fost recunoscută sentința Tribunalului din Agrigento din 30 noiembrie 2009, astfel cum a fost modificată prin sentința din 25 noiembrie 2010 emisă de Curtea de Apel din Palermo, rămasă definitivă la 30 septembrie 2011, prin care cetățeanul român D.A. a fost condamnat la pedeapsa principală de 6 ani și 6 luni închisoare, i s-a aplicat interdicția permanentă de a ocupa funcții publice și interdicția legală și suspendarea exercitării drepturilor părintești pentru toată durata pedepsei precum și excluderea permanentă de la exercitarea oricărei calități de tutelă și curatelă, dispunându-se continuarea executării pedepsei principale într-un din România și aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În conformitate cu dispozițiile art. 145 din Legea nr. 302/2004, în cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare el trebuie să respecte felul și durata pedepsei prevăzută în hotărârea de condamnare.

Tot astfel, prin art. 10 pct. 1 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, ratificată prin Legea nr. 76/1996, în caz de continuare a executării, statul de executare este legat de natura juridică și durata sancțiunii, astfel cum acestea rezultă din condamnare.

Din conținutul hotărârii recunoscute prin sentința atacată rezultă că pe lângă pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare cetățeanul român D.A. i s-a aplicat interdicția permanentă de a ocupa funcții publice și interdicția legală și suspendarea exercitării drepturilor părintești pentru toată durata pedepsei precum și excluderea permanentă de la exercitarea oricărei calități de tutelă și curatelă. Cu toate acestea, s-a dispus continuarea executării doar a pedepsei principale și a pedepsei accesorii prin interzicerea numai a unora dintre drepturile la care instanța de condamnare a făcut referire.

Potrivit legii române pedepsele accesorii și complementare aplicate de statul de condamnare au corespondent în dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. și ale art. 71 alin. (1) din același cod.

Pedepsele accesorii stabilite de statul italian ca stat de condamnare au o durată compatibilă cu cea a pedepselor de aceeași natură din legea română (art. 71 alin. (2) C. pen. și art. 32 C. pen. italian).

In ceea ce privește interdicția permanentă de a ocupa funcții publice precum și excluderea permanentă de la exercitarea oricărei calități de tutelă și curatelă, sancțiunile corespund unei pedepse accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen. pe durata executării pedepsei dar și unei pedepse complementare cu același conținut.

Referitor la pedepsele complementare, acestea au fost aplicate „pe viață" de autoritățile judiciare italiene, conform art. 28 și 29 C. pen. italian (linterdizione perpetua) iar această durată nu ar fi compatibilă cu durata pedepselor complementare prevăzute de legea română, respectiv interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani (art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.) executarea lor începând după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei (art. 66 C. pen.).

Așadar, sub aspectul duratei pedepsei complementare dispusă fără limită temporală, se impune adaptarea la durata maximă stabilită de legiuitorul român în art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., de 10 ani, urmând ca executarea acesteia să înceapă după executarea pedepsei principale.

Potrivit art. 6 din Acordul dintre România și Republica Italiană asupra transferării persoanelor condamnate, semnat la Roma la 13 septembrie 2003, notificat prin Legea nr. 83/2006 „părțile contractante vor aplica pentru realizarea transferării procedura prevăzută de art. 9 pct. 1 lit. a) din Convenție" respectiv continuarea executării condamnării, în condițiile enunțate la art. 10 din Convenție.

Prin art. 10 pct. 2 din Convenție care se referă, conform denumirii marginale, la „continuarea executării" s-a stabilit că, în situația în care natura și durata sancțiunii sunt incompatibile cu legislația statului de executare sau dacă legislația acestui stat o impune, statul de executare poate prin hotărâre judiciară sau administrativă, să adapteze această sancțiune la pedeapsa ori măsura prevăzută de propria sa lege pentru infracțiuni de aceeași natură.

Având în vedere că Statul Italian, în virtutea drepturilor sale suverane, prin declarația la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate a exclus aplicarea procedurii conversiunii pedepsei, prima instanță care a recunoscut hotărârea de condamnare și a optat pentru continuarea executării pedepsei, era obligată să respecte felul și durata pedepsei, să recunoască integral hotărârea de condamnare și să dispună executarea pedepsei accesorii constând în interdicția legală și suspendarea exercitării drepturilor părintești pentru toată durata pedepsei care corespunde dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. d) C. pen. și a dreptului de tutelă și curatelă prev. de art. 64 alin. (1) lit. e) C. pen., precum și a pedepsei complementare a interdicției pe viață de a deține funcții publice și a dreptului de tutelă și curatelă.

Întrucât nu a procedat astfel, hotărârea atacată, a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale menționate, fiind supusă casării, conform art. 385

9

alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.

Prin urmare, Înalta Curte constată critica parchetului ca fiind întemeiată.

În consecință, va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 194 din data de 22 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe intimatul -condamnat persoană transferabilă D.A.

Va casa, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând, în fond:

Va recunoaște sentința Tribunalului din Agrigento din 30 noiembrie 2009, astfel cum a fost modificată prin sentința din 25 noiembrie 2010 emisă de Curtea de Apel din Palermo, rămasă definitivă la 30 septembrie 2011, prin care cetățeanul român D.A. a fost condamnat la pedeapsa principală de 6 ani și 6 luni închisoare, i s-a aplicat interdicția permanentă de a ocupa funcții publice și interdicția legală și suspendarea exercitării drepturilor părintești pentru toată durata pedepsei precum și excluderea permanentă de la exercitarea oricărei calități de tutelă și curatelă.

Va dispune transferarea condamnatului D.A.,  în vederea continuării executării, într-un penitenciar din România, a pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare, a pedepsei accesorii prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen., pe durata executării pedepsei principale, precum și a pedepsei complementare constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., pe o durată de 10 ani, după executarea pedepsei închisorii.

Va deduce din pedeapsa de 6 ani și 6 luni durata executată de la 08 august 2008 la zi.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul -condamnat persoană transferabilă D.A., în sumă de 320 lei, se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de. pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 194 din data de 22 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe intimatul - condamnat persoană transferabilă D.A..

Casează, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând, în fond:

Recunoaște sentința Tribunalului din Agrigento din 30 noiembrie 2009, astfel cum a fost modificată prin sentința din 25 noiembrie 2010 emisă de Curtea de Apel din Palermo, rămasă definitivă la 30 septembrie 2011, prin care cetățeanul român D.A. a fost condamnat la pedeapsa principală de 6 ani și 6 luni închisoare, i s-a aplicat interdicția permanentă de a ocupa funcții publice și interdicția legală și suspendarea exercitării drepturilor părintești pentru toată durata pedepsei precum și excluderea permanentă de la exercitarea oricărei calități de tutelă și curatelă.

Dispune transferarea condamnatului D.A.,  în vederea continuării executării, într-un penitenciar din România, a pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare, a pedepsei accesorii prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen., pe durata executării pedepsei principale, precum și a pedepsei complementare constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., pe o durată de 10 ani, după executarea pedepsei închisorii.

Deduce din pedeapsa de 6 ani și 6 luni durata executată de la 08 august 2008 la zi.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul -condamnat persoană transferabilă D.A., în sumă de 320 lei, se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 octombrie 2013.