ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2280/2012

Deliberând

asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.294 din 26 octombrie 2009

,

Curtea de Apel

București, secția

I

penală, a admis

sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București.

A

recunoscut hotărârea nr. 7557/2003 a Curții de Apel din Roma, prin

care persoana transferabilă B.C. a fost condamnat

la 4 ani închisoare și

10.329,34 euro.

A dispus transferarea condamnatului B.C. într-un penitenciar din

România în vederea continuării

executării pedepsei.

În baza

art.65 C. pen. a interzis condamnatului drepturile prev. de art.64 lit.a) și b)

C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei.

A dedus din

pedeapsa principală perioadele de la 4 octombrie 1999 la 31 decembrie 1999 și

de la 4 ianuarie 2007 la 15 februarie 2007 și de la această data la zi.

Pentru a

pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin

sesizarea nr.5292/II-5/2008 din 02 martie 2009 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a solicitat recunoașterea

hotărârii 7557/2003 din 21 noiembrie 2003 a

Curții de Apel din Roma,

privind pe persoana condamnată B.C. și punerea în executare a acesteia, în

procedura cererii de transferare într-un

penitenciar

din România, în vederea continuării pedepsei de 3 ani și 25 de zile

închisoare.

S-a reținut

că prin adresa din 25 septembrie 2008, Ministerul

Justiției și Libertăților Cetățenești a transmis către Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București, cererea Ministerului Justiției din Italia prin

care s-a solicitat

transferarea persoanei condamnate B.C. într-un

penitenciar din România.

Din actele dosarului a reieșit că prin sentința pronunțată la 23 iunie 2000

de

Tribunalul Penal din

Roma, secția a 9-a, B.C. a fost condamnat la 4 ani și 6 luni închisoare pentru

introducerea clandestină a două minore în Italia și favorizarea și exploatarea

prostituției. Prin aceeași sentință s-a mai aplicat pedeapsa de 22 milioane

lire (11.362, 25 euro), a unei pedepse accesorii de interzicerea a executării

funcțiilor publice pe o perioadă de 5 ani, precum și măsura de siguranță a

expulzării.

La data de

21 noiembrie 2003, Curtea de Apel din Roma, a dispus reducerea pedepsei

principale cu 6 luni și 1.032,91 euro prin sentința 7557/2003.

S-a reținut

în fapt că, în perioada decembrie 1998-septembrie 1999, în baza aceleiași

rezoluții infracționale, B.C. a organizat introducerea clandestină a două

minore în Italia, după care a exploatat și favorizat desfășurarea, de către

acestea și de către încă o persoană de sex feminin a prostituției.

Conform relațiilor Ministerului Justiției al Italiei, pedeapsa urma să

fie

considerată executată

la 21 august 2010, întrucât din pedeapsa de 4 ani închisoare s-a dedus perioada

de la 04 octombrie 1999 la 31 decembrie 1999 și de la 04 ianuarie 2007 la 15

februarie 2007, având astfel un rest de executat de 3 ani, 6 luni și 25 zile

închisoare.

Persoana

condamnată nu și-a exprimat acordul de transferare, astfel că au fost

aplicabile prevederile Acordului dintre România și Italia asupra transferării

persoanelor condamnate cărora li s-a aplicat măsura expulzării, acord ratificat

de România prin Legea nr. 83/2006.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, care a criticat sentința sub următoarele aspecte de nelegalitate:

- omisiunea

de a recunoaște hotărârea pronunțată de Tribunalul din Roma și de a menționa în

dispozitiv pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare și incidența actului

de grațiere;

- greșita

aplicare a pedepsei complementare constând în interzicerea dreptului prev. de

art.64 lit.a) teza

I

din C. pen.;

Prin

concluziile orale, procurorul a menționat că nu susține și motivul scris

privind omisiunea instanței de a indica infracțiunea din C. pen. român în

raport de dispozițiile art.129 lit.e) din Legea nr. 302/2004.

Examinând

hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu în

conformitate cu dispozițiile art.385 alin.3 din C. proc. pen., Înalta Curte

constată următoarele:

Potrivit

art.142 din Legea nr. 302/2004 privind privind cooperarea judiciara

internaționala in materie penala, obiectivul transferării persoanelor

condamnate

constă în faptul că o persoana condamnata definitiv pe

teritoriul României poate fi transferata pe teritoriul statului al carui

resortisant este, in vederea executării pedepsei.

In temeiul reciprocității convenționale, prevederile

alin. (1)

se aplica in mod corespunzător in cazul in care un cetățean roman a fost

condamnat in alt stat. Totodată, articolul menționat prevede că persoana

condamnata se poate adresa statului de condamnare ori statului de executare,

pentru a fi transferata in vederea executării pedepsei, iar transferarea poate

fi ceruta fie de către statul de condamnare, fie de către statul de executare.

Legea nr. 302/2004

privind privind cooperarea judiciara internaționala in materie penala prevede

la art.157 efectele transferării

pentru statul de condamnare. Astfel,

autoritățile competente ale statului roman sunt obligate: fie sa continue

executarea condamnării imediat sau in baza unei hotărâri judecătorești, fie sa

schimbe condamnarea, printr-o hotărâre judecătoreasca, înlocuind astfel

pedeapsa aplicata in statul de condamnare cu o pedeapsa prevăzuta de legislația

romana pentru aceeași infracțiune, in condițiile prevăzute la art. 159.

In prezenta

cauză, după pronunțarea sentinței penale atacate, Ministerul Justiției român -

Serviciul de cooperare judiciară internațională în materie penală, prin adresa

din 23 februarie 2012, a informat instanța de fond că, prin adresa înregistrată

la Ministerul Justiției la data de 20 februarie 2012, Ministerul Justiției italian

a comunicat faptul că la 14 decembrie 2009, cetățeanul roman B.C. a fost

eliberat din penitenciar ca efect a executării pedepsei.

Prin

urmare, având în vedere cele anterior expuse, Înalta Curte constată că cererea

formulată de autoritățile competente ale statului de condamnare a rămas fără

obiect, din moment ce, persoana transferabilă, cetățeanul roman

B.C., a fost pusă în libertate, iar obiectivul

transferării persoanelor

condamnate se referă la transferarea pe

teritoriul statului al cărui resortisant este condamnatul, în vederea

executării pedepsei.

In acest

cadru procesual, dat de dispozițiile speciale privind transferarea persoanelor

condamnate, prevăzute de Legea nr. 302/2004, nu se poate dispune numai

recunoașterea hotărârii de condamnare a intimatului persoană

transferabilă B.C., întrucât obiectul acestei

cauze constă în transferarea

unei persoane condamnate, iar recunoașterea

hotărârii de condamnare pronunțate de autoritățile judiciare ale statului

Italian, s-ar fi realizat numai pe cale incidentală, dacă ar fi fost

îndeplinite condițiile pentru admiterea cerereii principale de transferare a

condamnatului B.C..

Prin

art.133 și art.134, Legea nr. 302/2004 regelementează procedura recunoașterii

pe cale principală, respectiv pe cale incidentală, a hotărârilor penale

pronunțate de instanțele judecătorești din străinătate sau a altor acte

judiciare străine.

Pentru

considerentele expuse, în temeiul art.162 din Legea nr. 302/2004 privind

privind cooperarea judiciara internaționala in materie penala, înalta Curte va

admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

împotriva sentinței penale nr. 294 din 26 octombrie 2009 a Curții de

Apel București, secția

I

p

enală.

Va casa sentința recurată și, rejudecând:

Va respinge

sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind transferul

persoanei condamnate B.C. în vederea executării pedepsei aplicată prin

hotărârea nr. 7557/2003 din 21 noiembrie 2003 a Curții de Apel din Roma.

Cheltuielile

judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva

sentinței penale nr. 294 din 26 octombrie 2009 a curții de Apel București,

secția I penală.

Casează

sentința recurată și, rejudecând:

Respinge

sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind transferul

persoanei condamnate B.C. în vederea executării pedepsei aplicată prin

hotărârea nr. 7557/2003 din 21 noiembrie 2003 a Curții de Apel din Roma.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 27 iunie 2012.