ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2280/2012

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr.294 din 26 octombrie 2009 , Curtea de Apel București, secția I penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. A recunoscut hotărârea nr. 7557/2003 a Curții de Apel din Roma, prin care persoana transferabilă B.C. a fost condamnat la 4 ani închisoare și 10.329,34 euro. A dispus transferarea condamnatului B.C. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei. În baza art.65 C. pen. a interzis condamnatului drepturile prev. de art.64 lit.a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei. A dedus din pedeapsa principală perioadele de la 4 octombrie 1999 la 31 decembrie 1999 și de la 4 ianuarie 2007 la 15 februarie 2007 și de la această data la zi.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin sesizarea nr.5292/II-5/2008 din 02 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a solicitat recunoașterea hotărârii 7557/2003 din 21 noiembrie 2003 a Curții de Apel din Roma, privind pe persoana condamnată B.C. și punerea în executare a acesteia, în procedura cererii de transferare într-un penitenciar din România, în vederea continuării pedepsei de 3 ani și 25 de zile închisoare. S-a reținut că prin adresa din 25 septembrie 2008, Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești a transmis către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, cererea Ministerului Justiției din Italia prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate B.C.

într-un penitenciar din România. Din actele dosarului a reieșit că prin sentința pronunțată la 23 iunie 2000 de Tribunalul Penal din Roma, secția a 9-a, B.C. a fost condamnat la 4 ani și 6 luni închisoare pentru introducerea clandestină a două minore în Italia și favorizarea și exploatarea prostituției. Prin aceeași sentință s-a mai aplicat pedeapsa de 22 milioane lire (11.362, 25 euro), a unei pedepse accesorii de interzicerea a executării funcțiilor publice pe o perioadă de 5 ani, precum și măsura de siguranță a expulzării. La data de 21 noiembrie 2003, Curtea de Apel din Roma, a dispus reducerea pedepsei principale cu 6 luni și 1.032,91 euro prin sentința 7557/2003. S-a reținut în fapt că, în perioada decembrie 1998-septembrie 1999, în baza aceleiași rezoluții infracționale, B.C.

a organizat introducerea clandestină a două minore în Italia, după care a exploatat și favorizat desfășurarea, de către acestea și de către încă o persoană de sex feminin a prostituției. Conform relațiilor Ministerului Justiției al Italiei, pedeapsa urma să fie considerată executată la 21 august 2010, întrucât din pedeapsa de 4 ani închisoare s-a dedus perioada de la 04 octombrie 1999 la 31 decembrie 1999 și de la 04 ianuarie 2007 la 15 februarie 2007, având astfel un rest de executat de 3 ani, 6 luni și 25 zile închisoare. Persoana condamnată nu și-a exprimat acordul de transferare, astfel că au fost aplicabile prevederile Acordului dintre România și Italia asupra transferării persoanelor condamnate cărora li s-a aplicat măsura expulzării, acord ratificat de România prin Legea nr. 83/2006.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care a criticat sentința sub următoarele aspecte de nelegalitate: - omisiunea de a recunoaște hotărârea pronunțată de Tribunalul din Roma și de a menționa în dispozitiv pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare și incidența actului de grațiere; - greșita aplicare a pedepsei complementare constând în interzicerea dreptului prev. de art.64 lit.a) teza I din C. pen.; Prin concluziile orale, procurorul a menționat că nu susține și motivul scris privind omisiunea instanței de a indica infracțiunea din C. pen. român în raport de dispozițiile art.129 lit.e) din Legea nr. 302/2004. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art.385 alin.3 din C. proc.

pen., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art.142 din Legea nr. 302/2004 privind privind cooperarea judiciara internaționala in materie penala, obiectivul transferării persoanelor condamnate constă în faptul că o persoana condamnata definitiv pe teritoriul României poate fi transferata pe teritoriul statului al carui resortisant este, in vederea executării pedepsei. In temeiul reciprocității convenționale, prevederile alin. (1) se aplica in mod corespunzător in cazul in care un cetățean roman a fost condamnat in alt stat. Totodată, articolul menționat prevede că persoana condamnata se poate adresa statului de condamnare ori statului de executare, pentru a fi transferata in vederea executării pedepsei, iar transferarea poate fi ceruta fie de către statul de condamnare, fie de către statul de executare.

Legea nr. 302/2004 privind privind cooperarea judiciara internaționala in materie penala prevede la art.157 efectele transferării pentru statul de condamnare. Astfel, autoritățile competente ale statului roman sunt obligate: fie sa continue executarea condamnării imediat sau in baza unei hotărâri judecătorești, fie sa schimbe condamnarea, printr-o hotărâre judecătoreasca, înlocuind astfel pedeapsa aplicata in statul de condamnare cu o pedeapsa prevăzuta de legislația romana pentru aceeași infracțiune, in condițiile prevăzute la art. 159. In prezenta cauză, după pronunțarea sentinței penale atacate, Ministerul Justiției român - Serviciul de cooperare judiciară internațională în materie penală, prin adresa din 23 februarie 2012, a informat instanța de fond că, prin adresa înregistrată la Ministerul Justiției la data de 20 februarie 2012, Ministerul Justiției italian a comunicat faptul că la 14 decembrie 2009, cetățeanul roman B.C.

a fost eliberat din penitenciar ca efect a executării pedepsei. Prin urmare, având în vedere cele anterior expuse, Înalta Curte constată că cererea formulată de autoritățile competente ale statului de condamnare a rămas fără obiect, din moment ce, persoana transferabilă, cetățeanul roman B.C., a fost pusă în libertate, iar obiectivul transferării persoanelor condamnate se referă la transferarea pe teritoriul statului al cărui resortisant este condamnatul, în vederea executării pedepsei.

In acest cadru procesual, dat de dispozițiile speciale privind transferarea persoanelor condamnate, prevăzute de Legea nr. 302/2004, nu se poate dispune numai recunoașterea hotărârii de condamnare a intimatului persoană transferabilă B.C., întrucât obiectul acestei cauze constă în transferarea unei persoane condamnate, iar recunoașterea hotărârii de condamnare pronunțate de autoritățile judiciare ale statului Italian, s-ar fi realizat numai pe cale incidentală, dacă ar fi fost îndeplinite condițiile pentru admiterea cerereii principale de transferare a condamnatului B.C.. Prin art.133 și art.134, Legea nr. 302/2004 regelementează procedura recunoașterii pe cale principală, respectiv pe cale incidentală, a hotărârilor penale pronunțate de instanțele judecătorești din străinătate sau a altor acte judiciare străine.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.162 din Legea nr. 302/2004 privind privind cooperarea judiciara internaționala in materie penala, înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 294 din 26 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I p enală. Va casa sentința recurată și, rejudecând: Va respinge sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind transferul persoanei condamnate B.C. în vederea executării pedepsei aplicată prin hotărârea nr. 7557/2003 din 21 noiembrie 2003 a Curții de Apel din Roma. Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 294 din 26 octombrie 2009 a curții de Apel București, secția I penală. Casează sentința recurată și, rejudecând: Respinge sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind transferul persoanei condamnate B.C. în vederea executării pedepsei aplicată prin hotărârea nr. 7557/2003 din 21 noiembrie 2003 a Curții de Apel din Roma. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 iunie 2012.