ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2929/2010

Asupra

recursului penal de față constată:

Prin

Sentința penală nr. 132/F din 5 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a

II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr.

3156/2/2010 (895/2010) a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București privind pe condamnatul P.C. și s-a dispus recunoașterea Sentinței

penale nr. 474/2006 a Judecătorului pentru Cercetări Preliminare al

Tribunalului din Busto Arsizio din 24 octombrie 2006, definitivă 12 mai 2007,

și transferarea persoanei condamnate P.C. pentru continuarea executării

pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare, într-un penitenciar din România.

Totodată,

a fost dedusă din pedeapsă aplicată condamnatului, perioada executată de la 28

mai 2006 la zi.

S-a

reținut de către instanță că, la data de 9 aprilie 2010, Curtea de Apel

București a fost sesizată cu transferul persoanei condamnate P.C. în vederea

continuării executării pedepsei într-o închisoare din România.

Sesizarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București avea la bază adresa

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești - Direcția Drept Internațional

și Tratate transmisă în temeiul cererii formulate de Ministerul Justiției al

Republicii Italiene, prin care se solicită transferarea persoanei condamnate

P.C. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei

de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată de către instanțele statului solicitant.

Din

verificările efectuate de Ministerul Administrației și Internelor a rezultat că

numitul P.C. este cetățean român, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută

de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor

condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983 și art. 129 lit. a) din Legea

nr. 302/2004, modificată.

Cererea

formulată de autoritățile italiene a fost însoțită de documentele prevăzute de

art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor

condamnate, respectiv copii certificate de pe hotărârea de condamnare

definitivă, stadiul executării pedepsei, declarația conținând refuzul la

transferare al persoanei condamnate, dispozițiile legale aplicabile și

expunerea situației de fapt; s-a apreciat că nu este cazul trimiterii vreunui

raport medical sau social cu privire la persoana condamnată P.C.

Din

informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare în aplicarea

Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate, a rezultat că

prin Sentința nr. 474/2006 a Judecătorului pentru Cercetări Preliminare al

Tribunalului din Busto Arsizio din 24 octombrie 2006, rămasă definitivă la data

de 12 mai 2007, P.C. a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de transport de substanțe stupefiante

prevăzută de art. 73 și art. 80 DPR 309/90.

Prin

aceeași sentință s-a dispus expulzarea condamnatului P.C. de pe teritoriul

Republicii Italia la încetarea executării pedepsei.

Cu

privire la situația executării pedepsei, din documentele comunicate de

autoritățile italiene a rezultat că numitul P.C. a fost arestat preventiv la

data de 28 mai 2006, durata condamnării împlinindu-se la 27 noiembrie 2011,

astfel că s-a apreciat îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. c) din

Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate și art. 129 lit.

c) din Legea nr. 302/2004 modificată.

În

fapt, s-a reținut că, la data 28 mai 2006, pe aeroportul Malpensa, P.C. a fost

depistat având asupra sa 2.475,5 gr.net substanță stupefiantă, heroină, având

un principiu activ de 47,93%.

În

cadrul examenului de regularitate efectuat în cauză, Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București a constatat că este îndeplinită și condiția dublei

incriminări prevăzută de 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004, modificată, și

art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor

condamnate, fapta reținută în sarcina numitului P.C. având corespondent în legislația

penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de

art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și

consumului ilicit de droguri.

Verificând

actele și lucrările dosarului, instanța Curții de Apel București a constatat că

au fost depuse în copie certificată hotărârile de condamnare definitive, o

traducere a acestora, o traducere a dispozițiilor legale aplicabile, o situație

a stadiului executării pedepsei și declarația persoanei condamnate din data de

11 martie 2009, prin care arata că nu este de acord cu transferul într-un

penitenciar din România.

Pe

baza acestor documente, instanța a constatat că, prin Sentința nr. 474/2006 a

Judecătorului pentru Cercetări Preliminare al Tribunalului din Busto Arsizio

din 24 octombrie 2006, definitivă la 12 mai 2007, numitul P.C., cetățean român,

a fost condamnat la 5 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de transport

de substanțe stupefiante prevăzută de art. 73 și 80 DPR 309/90, constând în

aceea că, la data de 28 mai 2006, acesta a fost depistat pe aeroportul

Malpensa, având asupra sa 2.475,5 gr. de heroină.

S-a

mai reținut că infracțiunea pentru care a fost condamnat numitul P.C. are

corespondent în legea română, în art. 2 din Legea nr. 143/2000, fiind îndeplinită

condiția dublei incriminări prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr.

302/2004.

Totodată,

instanța a constatat că, deși persoana condamnată nu și-a dat consimțământul la

transferare, prin Sentința penală nr. 474/2006 a Judecătorului pentru Cercetări

Preliminare al Tribunalului din Busto Arsizio din 24 octombrie 2006, definitivă

la 12 mai 2007, s-a dispus expulzarea acestuia de pe teritoriul Republicii

Italia la terminarea executării pedepsei.

Ca

atare, s-a apreciat că este îndeplinită condiția cerută de art. 3 lit. b) din

Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate care permite

transferarea persoanelor condamnate fără acordul acestora, dacă prin hotărârea

de condamnare s-a dispus și expulzarea.

Pentru

considerentele anterior prezentate, constatându-se îndeplinite prevederile art.

129 din Legea nr. 302/2004, conform art. 149 din aceeași lege, prima instanță a

admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a recunoscut

Sentința penală nr. 474/2006 a Judecătorului pentru Cercetări Preliminare al

Tribunalului din Busto Arsizio din 24 octombrie 2006, definitivă la 12 mai

2007, privind pe P.C. și a dispus transferarea persoanei condamnate pentru

continuarea executării pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare, într-un penitenciar

din România, deducând prevenția de la 28 mai 2006 la zi.

Împotriva

acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs persoana condamnată P.C.,

criticând-o pentru nelegalitate, sub aspectul greșitei rețineri în cauză a

incidenței dispozițiilor art. 3 lit. b) și c) din Convenția Europeană privind

transferul persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, precum

și ale art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004, cu modificările ulterioare.

Examinând

cauza în raport de critica formulată, cât și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Transferarea

persoanelor condamnate este o formă de cooperare internațională ce are la bază

în primul rând rațiuni umanitare și ca obiectiv facilitarea reintegrării

sociale a condamnaților care este mult mai ușor de realizat în țara de origine.

Convenția

europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg,

la 21 martie 1983, reglementează condițiile în care poate avea loc transferul

condamnatului în vederea continuării executării pedepsei în statul de origine.

Condiția

esențială pentru realizarea transferului pe temeiul Convenției este

consimțământul condamnatului.

Prin

derogare de la această regulă, Protocolul adițional la Convenție din 18

decembrie 1997, ratificat de România prin O.G. nr. 92/1999, prevede că în cazul

condamnaților împotriva cărora prin hotărârea de condamnare s-a dispus și

măsura expulzării sau de conducere la frontieră, transferul în vederea

continuării pedepsei se realizează fără consimțământul condamnatului,

solicitându-se numai opinia acestuia.

Prin

urmare, se constată că în mod corect prima instanță a dispus transferarea

condamnatului în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar

din România, fiind îndeplinite toate condițiile cerute de lege pentru

realizarea transferului.

Astfel,

se reține că hotărârea definitivă de condamnare pronunțată de autoritatea

judiciară străină cuprinde dispoziția de expulzare a persoanei condamnate la

încetarea executării pedepsei, situație în care nu mai este necesară exprimarea

consimțământului de către condamnat, conform art. 3 din Protocolul adițional la

Convenție, așa cum corect s-a reținut de prima instanță.

Totodată,

se constată îndeplinite și cerințele prevăzute de art. 129 din Legea nr.

302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, reținându-se că

persoana condamnată este cetățean român, iar durata pedepsei neexecutată în

baza hotărârii definitive ce s-a solicitat a fi recunoscută pe teritoriul țării

este mai mare de 6 luni, pedeapsa aplicată referindu-se la fapte care, potrivit

legii penale române, constituie infracțiuni.

În

consecință, reținând neîntemeiată critica recurentului și, în lipsa vreunui

motiv de casare susceptibil a fi luat în considerare din oficiu, în baza art.

385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de

Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată P.C. împotriva Sentinței

penale nr. 132/F din 5 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurenta persoană condamnată la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 25 august 2010.

Procesat

de GGC - GV