ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4060/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4060/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
În baza actelor și lucrărilor de la
dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 62 din 11 martie
2009 pronunțată în dosarul nr. 1174/2/2009 (302/2009), Curtea de Apel București,
secția I penală, a dispus următoarele:
A admis sesizarea formulată de Parchetul
de pe lângă Curtea de Apel București.
A recunoscut efectele sentinței penale
nr. 104 din 26 septembrie 2005 a Tribunalului Florența – Italia și a dispus
transferarea persoanei condamnate C.V.
, într-un penitenciar din România, în vederea
continuării executării pedepsei de 7 ani închisoare.
A dispus emiterea unui nou mandat de
executare a pedepsei.
A dedus din pedeapsă perioada executată
începând cu 11 aprilie 2007.
Pentru a se pronunța astfel instanța a
reținut că prin rezoluția nr. 72/II/2009 din 2 februarie 2009, Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea de Apel București în vederea
recunoașterii sentinței nr. 104/2005 a Tribunalului din Florența, rămasă
definitivă la data de 24 martie 2006 și punerii în executare a acesteia, în
cadrul procedurii de soluționare a cererii formulate de Ministerul Justiției
din republica Italia, de transferare într-un penitenciar din România a
persoanei condamnate C.V., în vederea continuării executării pedepsei aplicate
de instanțele italiene.
Cererea formulată de autoritățile
italiene a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din
Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la
Strasbourg în anul 1983 și anume: copia certificată pentru conformitate de pe
hotărârea de condamnare, de pe dispozițiile legale aplicabile, indicarea
duratei condamnării deja executate, declarația cuprinzând consimțământul la
transfer al persoanei condamnate, precum și traducerile de pe sentința de
condamnare.
Împotriva sentinței penale pronunțată de
prima instanță a formulat recurs Parchetul de pe lângă Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel București care a criticat hotărârea pentru nelegalitate sub
aspectul nerecunoașterii de către instanță a hotărârii de condamnare în
integralitatea ei, respectiv pentru omisiunea de a se pronunța cu privire la
pedeapsa amenzii în cuantum de 17.500 Euro, dar și cu privire la pedeapsa
accesorie și complementară constând în interdicția pe viață de a deține funcții
publice.
Parchetul a mai criticat sentința penală
pronunțată de Curtea de Apel București și pentru omisiunea de a constata că
restul de pedeapsă rămas de executat din pedeapsa aplicată de instanța italiană
este de 6 ani închisoare și 15.500 Euro amendă, iar durata condamnării se
împlinește la 10 aprilie 2013, deoarece persoana condamnată a beneficiat de
grațiere conform Legii nr. 241/2006 pentru perioada de 1 an închisoare și 2000
Euro amendă.
Examinând hotărârea atacată, respectiv
actele și lucrările din dosar Înalta Curte constată că prin sentința penală nr.
104/2005 rămasă definitivă la 24 martie 2006 Tribunalul din Florența l-a
condamnat pe cetățeanul român
C.V. la o pedeapsă principală de 7 ani închisoare și amendă
de 17.500 Euro, precum și la pedeapsa accesorie constând în interdicția pe
viață de a deține funcții publice, reținându-se în fapt că împreună cu alte
persoane au aderat la un grup infracțional organizat și au recrutat persoane
majore și minore pentru a le exploata prin obligarea acestora să se
prostitueze.
Prin sentința penală recurată Curtea de
Apel București a recunoscut în parte efectele sentinței penale de condamnare
pronunțată de tribunalul italian și a dispus transferarea persoanei condamnate C.V.
într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 7
ani închisoare, fără a recunoaște și pedeapsa cu amendă aplicată condamnatului prin
aceeași hotărâre, de către instanța străină, precum și pedeapsa accesorie și
complementară.
Instanța română a constatat că fapta
reținută în sarcina numitului C.V. are corespondent în legislația română,
realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de art. 12 și art.
13 din Legea nr. 678/2001 și art. 7 din Legea nr. 39/2003, iar persoana
condamnată și-a exprimat consimțământul la transferarea sa pentru continuarea
executării pedepsei într-un penitenciar din România.
Recunoscând doar în parte hotărârea de condamnare
dispusă de către instanța italiană Curtea de Apel București a pronunțat o
soluție greșită deoarece, potrivit dispozițiilor Legii nr. 302/2004, Titlu V,
Capitolul I, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 222/2008,
recunoașterea unei hotărâri penale străine se realizează în integralitatea
acesteia, fără a exista o intervenție a statului de executare în raport de
dispozițiile statului de condamnare.
Acest principiu rezultă și din interpretarea
dispozițiilor art. 115 – 121 din același act normativ, dar și din Convenția
Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și
ratificată prin Legea nr. 76/1996.
Dispozițiile art. 145 din Legea nr. 302/2004
modificată privind obligația statului român de a respecta felul și durata
pedepsei prevăzută în hotărârea de condamnare, în cazul în care a optat pentru
continuarea executării pedepsei, aplicată în statul de condamnare.
Pe de altă parte, autoritățile italiene
au încunoștințat autoritățile române despre faptul că Italia are declarație la
Convenția Europeană asupra persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în
1983, prin care
a
exclus aplicarea procedurii conversiunii pedepsei [art. 9 pct. 1 lit. b)]
măsura fiind aplicabilă și în cazul în care Italia este stat de condamnare,
împrejurare care exclude posibilitatea instanței române de a aplica procedura
„conversiunii condamnării” reglementată de art. 146 din Legea nr. 302/2004 în
privința pedepselor principale și accesorii.
Așa fiind, în condițiile în care instanța
română a recunoscut hotărârea de condamnare și a optat pentru continuarea
executării pedepsei, avea obligația de a respecta felul și durata pedepsei
aplicată de instanța de condamnare, respectiv pe lângă pedeapsa de 7 ani
închisoare și pedeapsa de 17.500 Euro amendă, precum și pedeapsa accesorie și
complementară a interdicției pe viață de a deține funcții publice.
Înalta Curte reține că instanța Curții de
Apel București în hotărârea pe care a pronunțat-o a omis să constate, că
persoana condamnată a beneficiat de dispozițiile Legii nr. 241/2006, de
grațiere, pentru perioada de 1 an închisoare și 2.000 Euro amendă, deși la
dosar existau relații privind situația executării pedepsei.
Ca urmare, pentru considerentele arătate Înalta
Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,
va casa în parte sentința penală atacată și rejudecând va dispune transferarea
persoanei condamnate
C.V. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării
pedepsei de 7 ani închisoare, 17.500 Euro amendă și pedeapsa accesorie și
complementară a interdicției pe viață de a deține funcții publice,
constatându-se că urmare aplicării beneficiului grațierii condamnatul va
executa pedeapsa de 6 ani închisoare și 15.500 Euro amendă.
Se va deduce din pedeapsa aplicată
perioada executată începând cu 11 aprilie 2007 și se vor menține celelalte
dispoziții ale sentinței penale recurate.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3)
C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 62
din 11 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.
Casează parțial sentința atacată și, rejudecând:
Dispune transferarea intimatei
persoane condamnate C.V. într-un penitenciar din România pentru continuarea
executării pedepsei de 7 ani închisoare, 17.500 Euro amendă și pedeapsa
accesorie și complementară a interdicției pe viață de a deține funcții publice.
Constată că, urmare a aplicării beneficiului
grațierii în temeiul Legii nr. 241/2006, condamnatul are de executat pedeapsa
de 6 ani închisoare și 15.500 Euro amendă.
Deduce din pedeapsa aplicată
perioada executată de la 11 aprilie 2007 la 4 decembrie 2009.
Menține celelalte dispoziții ale
sentinței.
Onorariul apărătorului desemnat din
oficiu pentru intimata persoană transferabilă C.V., în sumă de 320 lei se va
plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 4
decembrie 2009.