ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1100/2008

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 40 din 15 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și în baza dispozițiilor art. 144 alin. (1) lit. a) raportat la art. 145 din Legea nr. 302/2004, a recunoscut sentința din 24 octombrie 2005 a Tribunalului din Teramo/Italia, irevocabilă la 26 noiembrie 2006 privind pedeapsa de 6 ani închisoare, precum și sentința din 21 noiembrie 2006 a Curții de Apel din Florența/Italia, irevocabilă la 6 ianuarie 2007 privind pedeapsa de 6 ani închisoare, dispunând transferarea condamnatului B.A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 7 ani și 8 luni închisoare.

Din pedeapsa de 7 ani și 8 luni închisoare s-a dedus perioada executată de la 17 februarie 2005 la zi. Totodată, s-a dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei la data rămânerii definitive a hotărârii. Instanța, în pronunțarea hotărârii, a reținut că prin adresa nr. 5370/II–5/2007 din 13 decembrie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat, în temeiul dispozițiilor art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, recunoașterea hotărârilor Tribunalului din Teramo și Curții de Apel din Florența, precum și punerea în executare a acestora în cadrul procedurii soluționării cererii Ministerului Justiției din Republica Italia, de transferare într-un penitenciar din România, a condamnatului B.A.

Ca atare, având în vedere informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare, instanța română, în aplicarea C.E.D.O. asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în 1983, a constatat că prin hotărârea nr. 8355 din 24 octombrie 2005, Tribunalul din Teramo l-a condamnat pe B.A., la 6 ani închisoare executabili în detenție, pentru infracțiunile de tâlhărie, lipsire de libertate în mod ilegal și vătămare corporală [(art. 110 și 67 alin. (2) și (7), art. 81, 628, 605 și 582 alin. (1), art. 576 alin. (1) C. pen., italian și art. 4 din Legea nr. 110/1975)]. S-a mai constatat că, prin hotărârea din 13 decembrie 2005, Tribunalul Ordinar din Florența a aplicat aceleiași persoane, pedeapsa de 8 ani închisoare pentru aceleași infracțiuni, pedeapsă redusă la 6 ani închisoare prin hotărârea nr. 2656 din 21 noiembrie 2006 a Curții de Apel din Florența.

Ca situație de fapt, hotărârile menționate au reținut că B.A., împreună cu C.C. și S.G., a pătruns în locuința părții vătămate C.M. din localitatea Atri și după exercitarea de violențe fizice și amenințări, inclusiv asupra copiilor părții vătămate, a sustras bunuri, după care victimele au fost imobilizate pentru a le împiedica să sesizeze săvârșirea faptelor (la 16 februarie 2005). În aceeași manieră, la 11 februarie 2005, cei trei au pătruns în locuințele părților vătămate C.M., S.S. și F.G. din localitatea Vicchio, au exercitat violențe și au sustras bunuri, precum și 6000 euro. Și aceste victime, inclusiv copii lor, au fost imobilizate. Instanța română a constatat îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și incidența art. 3 pct. 1 lit. e) din C.E.D.O.

amintită. Persoana condamnată este deținută în închisoarea din G.I. La 6 noiembrie 2007, B.A., în scris, a arătat că nu este de acord cu transferarea, pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România. Este de amintit că prin hotărârea Tribunalului Ordinar din Florența, condamnatului i s-a aplicat măsura expulzării de pe teritoriul Italiei, situație în care consimțământul nu constituie o condiție necesară dispunerii transferării, astfel cum prevede Acordul dintre România și Republica Italia. Împotriva sentinței, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat recurs, considerând-o nelegală întrucât instanța română a recunoscut pedeapsa de 6 ani închisoare, deși sentința nr. 835 din 24 octombrie 2005 a Tribunalului din Teramo a rămas irevocabilă la 26 noiembrie 2006 pentru pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare și nu a recunoscut, în integralitate, pedepsele, cu referire la amenda rămasă de executat, 2100 euro.

Recursul declarat este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 145 din Legea nr. 302/2004, în cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul și durata, pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare. Raportând cauzei acest text, se reține că Ministerul Justiției, urmare solicitării instanței competente române (încheierea din 18 ianuarie 2008), a comunicat că față de persoana condamnată B.A.

au fost pronunțate în Italia și trebuie, deci, executate, următoarele hotărâri de condamnare: 1 – sentința din 24 octombrie 2005 a Tribunalului din Teramo, irevocabilă la 26 noiembrie 2006 (4 ani și 8 luni închisoare, 2100 euro amendă și interdicția pe viață de a deține funcții publice, precum și interzicerea drepturilor pe timpul executării pedepsei); 2 – sentința din 21 noiembrie 2006 a Curții de Apel din Florența, irevocabilă la 6 ianuarie 2007, 6 ani închisoare, 2000 euro amendă, interdicția pe viață de a deține funcții publice, precum și interzicerea drepturilor pe timpul executării pedepsei și expulzarea de pe teritoriul Italiei.

Ca atare, pedeapsa totală era 10 ani, 8 luni închisoare, 4100 euro amendă, dubla interdicție pe viață de a deține funcții publice, interzicerea drepturilor pe timpul executării pedepsei, din aceasta scăzându-se 3 ani închisoare, 2000 euro amendă urmare grațierii nr. 241/2006 aplicată prin decizia din 1 iunie 2007 a Curții de Apel din Florența, rămânând de executat 7 ani, 8 luni închisoare, 2100 euro amendă, dubla interdicție amintită și interzicerea drepturilor astfel cum s-a menționat, precum și expulzarea de pe teritoriul statului italian. Din coroborarea informațiilor comunicate cu înscrisul referitor la situația juridică a persoanei condamnate B.A., se reține că pedeapsa inițială, aceea de 6 ani închisoare, a fost redusă, la 26 noiembrie 2006 (data rămânerii irevocabile a sentinței nr. 835 a Tribunalului din Teramo), la 4 ani și 8 luni închisoare.

În ce privește amenda de 2100 euro, potrivit dispozițiilor art. 122 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, în cazul pedepsei amenzii, statul străin redobândește dreptul de executare din momentul în care este informat asupra neexecutării totale sau parțiale a acestei pedepse. Instanța română, recunoscând hotărârile de condamnare menționate și optând pentru continuarea executării, trebuie să respecte întrutotul felul și durata pedepsei, motiv pentru care recursul declarat de parchet fiind fondat, urmează a fi admis și se va proceda corespunzător dispozitivului deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 40 din 15 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, privind persoana condamnată B.A. Casează sentința atacată numai cu privire la cuantumul pedepselor stabilite prin recunoașterea celor două sentințe și la pedeapsa rezultantă de executat.

În baza dispozițiilor art. 144 alin. (1) lit. a) raportat la art. 145 din Legea nr. 302/2004 recunoaște sentința nr. 835 din 24 octombrie 2005 a Tribunalului din Teramo - Italia, rămasă irevocabilă la 26 noiembrie 2006 pentru pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare, 2100 Euro amendă, interdicția pe viață de a deține funcții publice și interzicerea drepturilor pe timpul executării pedepsei, cât și sentința din 13 decembrie 2005 a Tribunalului Ordinar din Florența, rămasă irevocabilă prin sentința 2656 din 21 noiembrie 2006 a Curții de Apel din Florența privind pedeapsa de 6 ani închisoare și 2000 Euro amendă, interdicția pe viață de a deține funcții publice, interzicerea drepturilor pe timpul executării pedepsei și expulzarea de pe teritoriul statului italian, precum și pedeapsa totală stabilită de 10 ani și 8 luni închisoare și 4100 Euro amendă, dubla interzicere pe viață de a deține funcții publice și interzicerea drepturilor pe timpul executării pedepsei din care au fost scăzuți 3 ani închisoare și 2000 Euro amendă în urma grațierii 241/2006 aplicată prin decizia din 1 iunie 2007 a Curții de Apel din Florența, astfel încât pedeapsa rămasă de executat a fost stabilită la 7 ani și 8 luni închisoare, 2100 Euro amendă, dubla interzicere pe viață de a deține funcții publice și interzicerea drepturilor pe timpul executării pedepsei cu expulzarea de pe teritoriul statului italian.

Menține restul dispozițiilor. Deduce din pedeapsa aplicată persoanei condamnate, durata executată de la 17 februarie 2005 la 25 martie 2008 și dispune emiterea unui mandat de executare a pedepsei în conformitate cu prezenta decizie. Onorariul pentru apărarea din oficiu a persoanei condamnate în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 martie 2008.