ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1100/2008

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 40

din 15 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis

sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și în baza

dispozițiilor art. 144 alin. (1) lit. a) raportat la art. 145 din Legea nr. 302/2004,

a recunoscut sentința din 24 octombrie 2005 a Tribunalului din Teramo/Italia,

irevocabilă la 26 noiembrie 2006 privind pedeapsa de 6 ani închisoare, precum

și sentința din 21 noiembrie 2006 a Curții de Apel din Florența/Italia,

irevocabilă la 6 ianuarie 2007 privind pedeapsa de 6 ani închisoare, dispunând

transferarea condamnatului B.A. într-un penitenciar din România pentru

continuarea executării pedepsei de 7 ani și 8 luni închisoare.

Din pedeapsa de 7 ani și 8

luni închisoare s-a dedus perioada executată de la 17 februarie 2005 la zi.

Totodată, s-a dispus

emiterea unui mandat de executare a pedepsei la data rămânerii definitive a

hotărârii.

Instanța, în pronunțarea

hotărârii, a reținut că prin adresa nr. 5370/II–5/2007 din 13 decembrie 2007,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat, în temeiul

dispozițiilor art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, recunoașterea

hotărârilor Tribunalului din Teramo și Curții de Apel din Florența, precum și

punerea în executare a acestora în cadrul procedurii soluționării cererii Ministerului

Justiției din Republica Italia, de transferare într-un penitenciar din România,

a condamnatului B.A.

Ca atare, având în vedere

informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare, instanța

română, în aplicarea C.E.D.O. asupra transferării persoanelor condamnate,

adoptată la Strasbourg în 1983, a constatat că prin hotărârea nr. 8355 din 24

octombrie 2005, Tribunalul din Teramo l-a condamnat pe B.A., la 6 ani

închisoare executabili în detenție, pentru infracțiunile de tâlhărie, lipsire de

libertate în mod ilegal și vătămare corporală [(art. 110 și 67 alin. (2) și (7),

art. 81, 628, 605 și 582 alin. (1), art. 576 alin. (1) C. pen., italian și art.

4 din Legea nr. 110/1975)].

S-a mai constatat că, prin

hotărârea din 13 decembrie 2005, Tribunalul Ordinar din Florența a aplicat

aceleiași persoane, pedeapsa de 8 ani închisoare pentru aceleași infracțiuni,

pedeapsă redusă la 6 ani închisoare prin hotărârea nr. 2656 din 21 noiembrie

2006 a Curții de Apel din Florența.

Ca situație de fapt, hotărârile

menționate au reținut că B.A., împreună cu C.C. și S.G., a pătruns în locuința

părții vătămate C.M. din localitatea Atri și după exercitarea de violențe

fizice și amenințări, inclusiv asupra copiilor părții vătămate, a sustras

bunuri, după care victimele au fost imobilizate pentru a le împiedica să

sesizeze săvârșirea faptelor (la 16 februarie 2005).

În aceeași manieră, la 11

februarie 2005, cei trei au pătruns în locuințele părților vătămate C.M., S.S.

și F.G. din localitatea Vicchio, au exercitat violențe și au sustras bunuri,

precum și 6000 euro. Și aceste victime, inclusiv copii lor, au fost

imobilizate.

Instanța română a constatat

îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea

nr. 302/2004 și incidența art. 3 pct. 1 lit. e) din C.E.D.O. amintită.

Persoana condamnată este

deținută în închisoarea din G.I.

La 6 noiembrie 2007, B.A.,

în scris, a arătat că nu este de acord cu transferarea, pentru continuarea

executării pedepsei într-un penitenciar din România.

Este de amintit că prin

hotărârea Tribunalului Ordinar din Florența, condamnatului i s-a aplicat măsura

expulzării de pe teritoriul Italiei, situație în care consimțământul nu

constituie o condiție necesară dispunerii transferării, astfel cum prevede

Acordul dintre România și Republica Italia.

Împotriva sentinței,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat recurs, considerând-o

nelegală întrucât instanța română a recunoscut pedeapsa de 6 ani închisoare,

deși sentința nr. 835 din 24 octombrie 2005 a Tribunalului din Teramo a rămas

irevocabilă la 26 noiembrie 2006 pentru pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare

și nu a recunoscut, în integralitate, pedepsele, cu referire la amenda rămasă

de executat, 2100 euro.

Recursul declarat este

fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 145

din Legea nr. 302/2004, în cazul în care statul român optează pentru

continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să

respecte felul și durata, pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.

Raportând cauzei acest text,

se reține că Ministerul Justiției, urmare solicitării instanței competente

române (încheierea din 18 ianuarie 2008), a comunicat că față de persoana

condamnată B.A. au fost pronunțate în Italia și trebuie, deci, executate, următoarele

hotărâri de condamnare:

1 – sentința din 24

octombrie 2005 a Tribunalului din Teramo, irevocabilă la 26 noiembrie 2006 (4

ani și 8 luni închisoare, 2100 euro amendă și interdicția pe viață de a deține funcții

publice, precum și interzicerea drepturilor pe timpul executării pedepsei);

2 – sentința din 21

noiembrie 2006 a Curții de Apel din Florența, irevocabilă la 6 ianuarie 2007, 6

ani închisoare, 2000 euro amendă, interdicția pe viață de a deține funcții

publice, precum și interzicerea drepturilor pe timpul executării pedepsei și

expulzarea de pe teritoriul Italiei.

Ca atare, pedeapsa totală

era 10 ani, 8 luni închisoare, 4100 euro amendă, dubla interdicție pe viață de

a deține funcții publice, interzicerea drepturilor pe timpul executării

pedepsei, din aceasta scăzându-se 3 ani închisoare, 2000 euro amendă urmare

grațierii nr. 241/2006 aplicată prin decizia din 1 iunie 2007 a Curții de Apel

din Florența, rămânând de executat 7 ani, 8 luni închisoare, 2100 euro amendă,

dubla interdicție amintită și interzicerea drepturilor astfel cum s-a

menționat, precum și expulzarea de pe teritoriul statului italian.

Din coroborarea

informațiilor comunicate cu înscrisul referitor la situația juridică a

persoanei condamnate B.A., se reține că pedeapsa inițială, aceea de 6 ani

închisoare, a fost redusă, la 26 noiembrie 2006 (data rămânerii irevocabile a

sentinței nr. 835 a Tribunalului din Teramo), la 4 ani și 8 luni închisoare.

În ce privește amenda de

2100 euro, potrivit dispozițiilor art. 122 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, în

cazul pedepsei amenzii, statul străin redobândește dreptul de executare din

momentul în care este informat asupra neexecutării totale sau parțiale a

acestei pedepse.

Instanța română, recunoscând

hotărârile de condamnare menționate și optând pentru continuarea executării,

trebuie să respecte întrutotul felul și durata pedepsei, motiv pentru care

recursul declarat de parchet fiind fondat, urmează a fi admis și se va proceda

corespunzător dispozitivului deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 40

din 15 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, privind

persoana condamnată B.A.

Casează sentința atacată numai

cu privire la cuantumul pedepselor  stabilite prin recunoașterea celor două

sentințe și la pedeapsa rezultantă de executat.

În baza dispozițiilor art. 144

alin. (1) lit. a) raportat la art. 145 din Legea nr. 302/2004 recunoaște

sentința nr. 835 din 24 octombrie 2005 a Tribunalului din Teramo - Italia,

rămasă irevocabilă la 26 noiembrie 2006 pentru pedeapsa de 4 ani și 8 luni

închisoare, 2100 Euro amendă, interdicția pe viață de a deține funcții publice și

interzicerea drepturilor pe timpul executării pedepsei, cât și sentința din 13

decembrie 2005 a Tribunalului Ordinar din Florența, rămasă irevocabilă prin

sentința 2656 din 21 noiembrie 2006 a Curții de Apel din Florența privind

pedeapsa de 6 ani închisoare și 2000 Euro amendă, interdicția pe viață de a

deține funcții publice, interzicerea drepturilor pe timpul executării pedepsei

și expulzarea de pe teritoriul statului italian, precum și pedeapsa totală

stabilită de 10 ani și 8 luni închisoare și 4100 Euro amendă, dubla interzicere

pe viață de a deține funcții publice și interzicerea drepturilor pe timpul

executării pedepsei din care au fost scăzuți 3 ani închisoare și 2000 Euro

amendă în urma grațierii 241/2006 aplicată prin decizia din 1 iunie 2007 a

Curții de Apel din Florența, astfel încât pedeapsa rămasă de executat a fost

stabilită la 7 ani și 8 luni închisoare, 2100 Euro amendă, dubla interzicere pe

viață de a deține funcții publice și interzicerea drepturilor pe timpul

executării pedepsei cu expulzarea de pe teritoriul statului italian.

Menține restul

dispozițiilor.

Deduce din pedeapsa aplicată

persoanei condamnate, durata executată de la 17 februarie 2005 la 25 martie

2008 și dispune emiterea unui mandat de executare a pedepsei în conformitate cu

prezenta decizie.

Onorariul pentru apărarea

din oficiu a persoanei condamnate în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 martie 2008.