ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3103/2008

Asupra recursului penal de

față;

Prin cererea înregistrată la

Curtea de Apel București, secția I penală, la 10 aprilie 2008, Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța, în conformitate cu

dispozițiile art. 149 alin. (4) și art. 150 din Legea nr. 302/2004, pentru

recunoașterea efectelor sentinței penale nr. 15.732 din 14 decembrie 2006 a

Tribunalului din Florența – Republica Italiană și a punerii în executare a

acestora, în procedura de soluționarea a cererii de transferare într-un

penitenciar din România a persoanei condamnate S.V., în vederea continuării

executării pedepsei, la care a fost condamnat.

S-au depus la dosar o serie

de înscrisuri ca Rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din

7 aprilie 2008 de sesizare a instanței, corespondența purtată de Ministerul

Internelor și Reformei Administrative cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, solicitarea Ministerului de Justiție din Republica Italiană adresată

Ministerului Justiției din România, sentința penală nr. 1682 din 18 mai 2007 a

Curții de Apel din Florența; extrase din legislația penală italiană; procesul

verbal din 17 noiembrie 2007 încheiat de autoritățile italiene în care se

consemnează refuzul persoanei condamnate de a fi transferată în România.

Curtea de Apel București, secția

I penală, prin sentința penală nr. 109 din 15 aprilie 2008, a admis sesizarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a recunoscut efectele

sentinței nr. 15.732 din 14 decembrie 2006 a Tribunalului din Florența și ale

sentinței nr. 1682 din 18 mai 2007 a Curții de Apel din Florența – Italia.

Totodată, a dispus transferarea

condamnatului S.V., în vederea continuării executării pedepsei de 2 ani și 8

luni închisoare, într-un penitenciar din România, cum și a amenzii de 12.000

euro în echivalentul monedei naționale, la momentul executării.

S-a dedus din pedeapsa

aplicată, perioada executată, de la data de 4 octombrie 2006, la zi.

S-a decis și ca onorariu de

avocat din oficiu, în sumă de 40 lei, să fie suportat din fondurile

Ministerului Justiției.

Pentru a se da această

soluție, s-a reținut:

Prin sentința penală nr. 15.732

din 14 decembrie 2006, Tribunalul din Florența l-a condamnat pe numitul S.V.,

la o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare și la o amendă de 12.000 euro

pentru comiterea infracțiunilor de producere, traficare și deținere ilicită de

substanțe stupefiante sau psihotrope, prevăzută de art. 73 din D.P.R. nr. 309/1990,

față de persoana condamnatului dispunându-se și măsura expulzării de pe

teritoriul Republicii Italiene. Această sentință a fost menținută prin sentința

penală nr. 1682 din 18 mai 2007 a Curții de Apel din Florența, rămânând

definitivă, la 3 iulie 2007.

În fapt, s-a reținut că

numitul S.V. a fost depistat la 4 octombrie 2006 deținând cerința dublei

incriminări prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct.

1 lit. e) din C.E. asupra Persoanelor Condamnate, adoptată la Strasbourg –

1983, cum și cerințele art. 116 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea

judiciară internațională în materie penală.

Astfel, faptele comise de

persoana condamnată au corespondent în legislația penală română, realizând

conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de droguri, prevăzută de art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, pedepsită cu închisoare de la 10 la 20

ani și interzicerea unor drepturi.

Se constată, de asemenea că,

deși persoana condamnată nu a fost de acord cu transferarea în România pentru

continuarea executării pedepsei, devin incidente dispozițiile art. 3 din

Protocolul adițional la C.E. asupra Transferării Persoanelor Condamnate, adoptată

la Strasbourg, la 18 decembrie 1997, ratificată de România prin O.G. nr. 92/1992,

care prevede că statul de condamnare să își dea consimțământul acesteia din

urmă, atunci când condamnarea, luată împotriva acesteia sau o hotărâre

administrativă luată ca urmare a acestei condamnări, conține o măsură de

expulzare.

Or, prin sentința penală nr.

15.732/2006 a Tribunalului din Florența, s-a dispus față de numitul S.V. și

măsura expulzării de pe teritoriul Statului Italian.

Fiind îndeplinite condițiile

transferării, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 129 și art. 149 alin.

(4) din Legea nr. 302/2004, va admite sesizarea parchetului, va recunoaște

efectele hotărârilor de condamnare și va dispune transferarea persoanei

condamnate S.V., pentru continuarea executării pedepsei.

Se va deduce din pedeapsă,

perioada executată.

Se va face și aplicarea art.

192 alin. (3) C. proc. pen. și art. 69 din Legea nr. 51/1995.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, a declarat recurs persoana transferabilă S.V. susținând că

prin hotărârea dată s-a greșit, neținându-se seama că are toată familia în

Italia, fiind interesat să-și execute pedeapsa acolo. Că, de altfel, a și

executat 2/3 din pedeapsă, încât, ce mai are de executat n-ar avea o

semnificație atât de mare încât să impună transferul acestuia, pentru

executarea restului de pedeapsă în țară.

Recursul este nefondat.

Din examinarea actelor și

probelor aflate în dosarul cauzei rezultă că, în speță, sunt îndeplinite, așa

cum corect a reținut prima instanță, toate condițiile pentru admiterea

sesizării, încât hotărârea atacată, este temeinică și legală.

Faptul că persoana

transferabilă are familia în Italia nu constituie un motiv serios pentru

respingerea sesizării, atâta timp cât, recurentul, cetățean român, aflat în Italia,

în loc să se comporte corect în acea țară, i-a încălcat legile, comițând

infracțiuni, ceea ce i-a determinat condamnarea și, implicit, expulzarea. Nici

faptul că arestat, în executarea pedepsei, a executat deja 2/3 din pedeapsă, nu

poate duce, în speță, la o altă soluție.

În această situație, Curtea,

ca instanță de control judiciar, va trebui să privească recursul de față,

declarat de persoana transferabilă S.V., împotriva sentinței penale nr. 109 din

15 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția penală, ca nefondat și a-l

respinge, ca atare.

Văzând și reglementarea

plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului de avocat

pentru apărarea din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de persoana transferabilă S.V. împotriva sentinței penale nr. 109 din

15 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul persoană transferabilă

la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 3 octombrie 2008.