ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3441/2008

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 85 din 21 martie 2008, Curtea de

Apel București, secția I-a penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel București, a recunoscut sentința din 06 mai 2005

pronunțată de Tribunalul Padova, definitivă la data de 25 octombrie 2005,

sentința din 25 decembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Padova, definitivă la

data de 08 februarie 2004, sentința din 04 mai 2001 a Tribunalului Latina,

definitivă la data de 28 iunie 2001, precum și sentința Curții de Apel din Roma,

Italia, din 06 martie 2003, definitivă la data de 20 aprilie 2003 și a dispus

transferarea condamnatului G.G., într-un penitenciar din România, în vederea

continuării executării pedepsei de 4 ani și 9 luni închisoare.

A dedus din pedeapsă durata executată de la

01 septembrie 2006 la zi.

A dispus emiterea unui mandat de executare a

pedepsei, la data rămânerii definitive a sentinței.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a reținut că în temeiul disp. art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004,

a fost sesizată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în vederea

recunoașterii hotărârilor pronunțate de instanțe italiene, și a punerii lor în

executare, în cadrul procedurii de soluționare a cererii formulate de

Ministerul Justiției din Republica Italia, de transferare a condamnatului G.G.

într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei

aplicate în statul solicitant.

Instanța de fond a constatat că prin

hotărârea nr. 8355/2005 din 04 mai 2001 a Tribunalului din Latina, persoana

transferabilă G.G. a fost condamnată la 20 zile închisoare cu suspendarea

condiționată a executării și expulzarea de pe teritoriul statului italian,

pentru comiterea infracțiunii de furt calificat

prev. de

art. 624

din Codul Penal Italian.

Prin sentința din 06 martie 2003 a Curții de

Apel din Roma, persoana transferabilă a fost condamnată la un an și 6 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj,

prev. de

art. 629 din Codul Penal Italian.

Prin sentința penală din 25 noiembrie 2003 a

Tribunalului din Padova, persoana transferabilă a fost condamnată la o pedeapsă

de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de leziune personală în formă agravată,

prev. de

art. 582 și art. 583 din Codul Penal Italian.

Prin hotărârea din 06 mai 2005 a Tribunalului din Padova,

persoana transferabilă a fost condamnată la o pedeapsă de 5 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, în formă continuată,

prev. de

art. 628 din Codul Penal Italian.

S-a reținut că la data de 03 mai 2001,

persoana transferabilă a sustras 8 sticle de whisky din magazinul Coop din

localitatea Aprilia.

La data de 04 martie 1999, persoana transferabilă

a lovit-o pe concubina sa cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare

40 zile îngrijiri medicale.

La data de 25 august 1999, persoana

transferabilă a amenințat-o și a imobilizat-o cu bandă adezivă pe victima C.M.,

căreia i-a sustras 300.000 lire și obiecte din aur.

De asemenea, persoana transferabilă a

șantajat mai multe persoane, solicitând sume de bani pentru restituirea unor

documente aflate într-o geantă sustrasă.

Instanța de fond a constatat îndeplinită

condiția dublei incriminări

prev.

de

art. 129 lit. e)

din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie

penală și de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția Europeană asupra transferării

persoanelor condamnate, adoptată la Strassbourg în anul 1983.

Faptele persoanei transferabile sunt

incriminate și de legea penală română, ele realizând conținutul constitutiv al

infracțiunilor de furt calificat,

prev.

de

art. 208-209 C. pen.,

șantaj,

prev. de

art. 194 C. pen., vătămare corporală gravă,

prev. de

art. 182 C. pen. și tâlhărie,

prev. de

art. 211 C. pen.

Executarea pedepselor

aplicate persoanei transferabile a început la data de 01 septembrie 2006.

La data de 05

noiembrie 2007, persoana transferabilă, aflată în penitenciarul Velletri a

arătat că nu este de acord cu transferarea într-un penitenciar din România,

pentru continuarea executării pedepselor.

Prin hotărârea Tribunalului

din Latina însă, s-a dispus față de condamnat măsura de siguranță a expulzării

de pe teritoriul statului italian, măsură care a fost menținută prin hotărârea

de cumulare a pedepselor.

Instanța de fond a

constatat îndeplinite condițiile impuse de art. 129 din Legea nr. 302/2004,

respectiv persoana transferabilă este cetățean român, hotărârea prin care i-a

fost aplicată pedeapsa de 4 ani și 9 luni închisoare este definitivă,

faptele care au atras condamnarea constituie infracțiuni și potrivit

legii penale române, iar la data cererii de transferare, persoana transferabilă

mai avea de executat peste 6 luni.

Având în vedere

termenii Acordului dintre România și Italia asupra transferului persoanelor

condamnate față de care s-a luat măsura expulzării, instanța de fond a

constatat că nu este obligatoriu consimțământul persoanei condamnate pentru a

se dispune transferarea acesteia.

S-a constatat că

persoana transferabilă mai are de executat 4 ani și 9 luni închisoare din

pedeapsa aplicată, dat fiind că pedeapsa stabilită de Procurorul General al

Republicii Florența este de 8 ani, 6 luni și 20 zile închisoare din care se

scade arestul preventiv de 9 luni și 20 zile închisoare, și 3 ani, grațiere

potrivit Legii nr. 241/2006.

S-a stabilit că

executarea pedepsei va începe la data de 01 septembrie 2006 și se va încheia la

data de 31 mai 2011.

Împotriva sentinței a

declarat recurs persoana transferabilă, fără a indica în scris vreun motiv de

nelegalitate sau netemeinicie ale hotărârii atacate.

În aceste condiții,

examinând hotărârea sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce se vor expune în continuare:

Pe baza actelor și

lucrărilor dosarului, în mod justificat prima instanță a reținut că sunt

îndeplinite condițiile legale pentru transferarea persoanei condamnate,

înscrise în art. 129 din Legea nr. 302/2004, întrucât persoana transferabilă

este cetățean român, faptele reținute în sarcina acestuia sunt prevăzute de

legea penală română, pedeapsa de executat este stabilită prin hotărâre

definitivă, iar durata de executat din pedeapsă este mai mare de 6 luni.

Chiar dacă persoana

transferabilă nu și-a dat consimțământul la transferare într-un penitenciar din

România, autoritatea judiciară din România a încuviințat transferarea dat fiind

faptul că față de persoana transferabilă s-a dispus și măsura expulzării,

împrejurare care acoperă absența consimțământului condamnatului.

În aceste condiții,

în mod justificat, făcând aplicarea art. 144 și art. 145 din Legea nr. 302/2004,

prima instanță a recunoscut sentințele de condamnare pronunțate de autoritățile

judiciare din Italia și a dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar

din România în vederea continuării executării pedepsei.

Pentru toate

considerentele de mai sus, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de persoana

transferabilă. Văzând și

disp.

art. 192

alin. (2) C.

proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă G.G.

împotriva sentinței penale nr. 85 din 21 martie 2008 a Curții de Apel București,

secția

I

penală.

Obligă recurentul persoană transferabilă să plătească statului suma de

300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul

pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 octombrie 2008.