ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3441/2008

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 85 din 21 martie 2008, Curtea de Apel București, secția I-a penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a recunoscut sentința din 06 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Padova, definitivă la data de 25 octombrie 2005, sentința din 25 decembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Padova, definitivă la data de 08 februarie 2004, sentința din 04 mai 2001 a Tribunalului Latina, definitivă la data de 28 iunie 2001, precum și sentința Curții de Apel din Roma, Italia, din 06 martie 2003, definitivă la data de 20 aprilie 2003 și a dispus transferarea condamnatului G.G., într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani și 9 luni închisoare.

A dedus din pedeapsă durata executată de la 01 septembrie 2006 la zi. A dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei, la data rămânerii definitive a sentinței. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în temeiul disp. art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, a fost sesizată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în vederea recunoașterii hotărârilor pronunțate de instanțe italiene, și a punerii lor în executare, în cadrul procedurii de soluționare a cererii formulate de Ministerul Justiției din Republica Italia, de transferare a condamnatului G.G. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei aplicate în statul solicitant.

Instanța de fond a constatat că prin hotărârea nr. 8355/2005 din 04 mai 2001 a Tribunalului din Latina, persoana transferabilă G.G. a fost condamnată la 20 zile închisoare cu suspendarea condiționată a executării și expulzarea de pe teritoriul statului italian, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 624 din Codul Penal Italian. Prin sentința din 06 martie 2003 a Curții de Apel din Roma, persoana transferabilă a fost condamnată la un an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prev. de art. 629 din Codul Penal Italian. Prin sentința penală din 25 noiembrie 2003 a Tribunalului din Padova, persoana transferabilă a fost condamnată la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de leziune personală în formă agravată, prev. de art. 582 și art. 583 din Codul Penal Italian.

Prin hotărârea din 06 mai 2005 a Tribunalului din Padova, persoana transferabilă a fost condamnată la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, în formă continuată, prev. de art. 628 din Codul Penal Italian. S-a reținut că la data de 03 mai 2001, persoana transferabilă a sustras 8 sticle de whisky din magazinul Coop din localitatea Aprilia. La data de 04 martie 1999, persoana transferabilă a lovit-o pe concubina sa cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 40 zile îngrijiri medicale. La data de 25 august 1999, persoana transferabilă a amenințat-o și a imobilizat-o cu bandă adezivă pe victima C.M., căreia i-a sustras 300.000 lire și obiecte din aur.

De asemenea, persoana transferabilă a șantajat mai multe persoane, solicitând sume de bani pentru restituirea unor documente aflate într-o geantă sustrasă. Instanța de fond a constatat îndeplinită condiția dublei incriminări prev. de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strassbourg în anul 1983. Faptele persoanei transferabile sunt incriminate și de legea penală română, ele realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 208-209 C. pen., șantaj, prev. de art. 194 C. pen., vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 C. pen.

și tâlhărie, prev. de art. 211 C. pen. Executarea pedepselor aplicate persoanei transferabile a început la data de 01 septembrie 2006. La data de 05 noiembrie 2007, persoana transferabilă, aflată în penitenciarul Velletri a arătat că nu este de acord cu transferarea într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepselor. Prin hotărârea Tribunalului din Latina însă, s-a dispus față de condamnat măsura de siguranță a expulzării de pe teritoriul statului italian, măsură care a fost menținută prin hotărârea de cumulare a pedepselor. Instanța de fond a constatat îndeplinite condițiile impuse de art. 129 din Legea nr. 302/2004, respectiv persoana transferabilă este cetățean român, hotărârea prin care i-a fost aplicată pedeapsa de 4 ani și 9 luni închisoare este definitivă, faptele care au atras condamnarea constituie infracțiuni și potrivit legii penale române, iar la data cererii de transferare, persoana transferabilă mai avea de executat peste 6 luni.

Având în vedere termenii Acordului dintre România și Italia asupra transferului persoanelor condamnate față de care s-a luat măsura expulzării, instanța de fond a constatat că nu este obligatoriu consimțământul persoanei condamnate pentru a se dispune transferarea acesteia. S-a constatat că persoana transferabilă mai are de executat 4 ani și 9 luni închisoare din pedeapsa aplicată, dat fiind că pedeapsa stabilită de Procurorul General al Republicii Florența este de 8 ani, 6 luni și 20 zile închisoare din care se scade arestul preventiv de 9 luni și 20 zile închisoare, și 3 ani, grațiere potrivit Legii nr. 241/2006. S-a stabilit că executarea pedepsei va începe la data de 01 septembrie 2006 și se va încheia la data de 31 mai 2011. Împotriva sentinței a declarat recurs persoana transferabilă, fără a indica în scris vreun motiv de nelegalitate sau netemeinicie ale hotărârii atacate.

În aceste condiții, examinând hotărârea sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare: Pe baza actelor și lucrărilor dosarului, în mod justificat prima instanță a reținut că sunt îndeplinite condițiile legale pentru transferarea persoanei condamnate, înscrise în art. 129 din Legea nr. 302/2004, întrucât persoana transferabilă este cetățean român, faptele reținute în sarcina acestuia sunt prevăzute de legea penală română, pedeapsa de executat este stabilită prin hotărâre definitivă, iar durata de executat din pedeapsă este mai mare de 6 luni.

Chiar dacă persoana transferabilă nu și-a dat consimțământul la transferare într-un penitenciar din România, autoritatea judiciară din România a încuviințat transferarea dat fiind faptul că față de persoana transferabilă s-a dispus și măsura expulzării, împrejurare care acoperă absența consimțământului condamnatului. În aceste condiții, în mod justificat, făcând aplicarea art. 144 și art. 145 din Legea nr. 302/2004, prima instanță a recunoscut sentințele de condamnare pronunțate de autoritățile judiciare din Italia și a dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei. Pentru toate considerentele de mai sus, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de persoana transferabilă. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă G.G. împotriva sentinței penale nr. 85 din 21 martie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul persoană transferabilă să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 octombrie 2008.