ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3156/2009

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin

sentința penală nr. 227 din 18 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția

ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca

inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 7 din 14 ianuarie 2008

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală.

S-a reținut că

petentul condamnat, în baza dispozițiilor art. 394 C. proc. pen.

, a solicitat revizuirea sentinței penale sus menționate, prin care s-a

dispus recunoașterea sentinței penale nr. 6/2005 din 6 mai 2006 a Tribunalului

Provincial din Castellon - Secțiunea a lll-a, prin care a fost condamnat la

pedeapsa închisorii; s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 146 din Legea nr.

302/2004 cu privire la conversiunea condamnării și, în baza art. 33 lit. a), art.

34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin sentința penală nr.

6/2005 din 6 mai 2006 a Tribunalului Provincial din Castellon - Secțiunea a

lll-a, în pedeapsa cea

mai grea, de 10 ani

închisoare, cu aplicarea unui spor de 5 ani, persoana

condamnată având

de executat, în final, 15 ani închisoare; s-a dispus transferarea condamnatului

într-un penitenciar din România.

Cererea de

revizuire formulată de condamnat, în care a susținut, în

esență,

că este nevinovat, a vizat în mod expres sentința penală de condamnare pronunțată

în străinătate iar nu sentința de transfer în România.

În raport de motivele cererii și de

dispozițiile Legii nr. 302/2004

incidente

în cauză, de caracterul special al procedurii reglementate de art.

127

și urm., instanța de fond a constatat că autoritatea judiciară română - ca

autoritate de executare - are competența de a dispune doar asupra legalității

executării hotărârii de condamnare pronunțată în străinătate și recunoscută în

România, iar nu asupra chestiunilor ce tind la reformarea

sau retractarea condamnării în sine, o astfel de competență constituind

exclusiv apanajul statului de condamnare, potrivit dispozițiilor art. 122 alin.

(3) din Legea nr. 304/2004 ce stabilesc în mod expres că acest stat este

singurul competent să decidă asupra unei căi extraordinare de atac împotriva

hotărârii de executat. A mai reținut instanța de fond că o cerere similară cu

prezenta a fost transmisă Ministerului Justiției în vederea efectuării

demersurilor necesare.

Ca atare, a concluzionat că statul

român, ca stat de executare a unei hotărâri pronunțate în străinătate, nu are

competența de a decide asupra revizuirii hotărârii, astfel că a respins cererea

ca inadmisibilă.

recurs condamnatul revizuient, solicitând admiterea cererii de revizuire.

Examinând recursul declarat de

condamnatul - revizuient, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.

Cazurile de revizuire sunt prevăzute

strict și limitativ de dispozițiile

art. 394

C. proc. pen., acestea vizând descoperirea unor

fapte sau împrejurări ce

nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; săvârșirea

infracțiunii de mărturie mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se cere, de

către un martor, un expert sau un interpret; declararea ca fiind fals a unui

înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, sau un

membru al completului de judecată, procurorul și persoana care a efectuat acte

de cercetare penală să fi comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei

revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu

se pot concilia.

În cauză, susținerea revizuientului în

sensul că este nevinovat și în mod greșit a fost condamnat de statul străin, nu

poate fi examinată în prezenta cale extraordinară de atac a revizuirii, deoarece

aspectele invocate nu se regăsesc în cazurile de revizuire prevăzute expres și

limitativ de art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen., arătate mai sus. Pe

de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 122 alin. (3) din Legea nr. 304/2004

privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, statul de

condamnare este singurul competent să decidă asupra unei căi extraordinare de

atac împotriva hotărârii de executat, astfel că o asemenea cerere nu poate fi

soluționată de statul de condamnare, soluția respingerii ca inadmisibilă a

cererii de către instanța de fond fiind corectă în raport de dispozițiile

legale invocate.

Ca atare,

văzând și prevederile art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul revizuientului-condamnat,

pe care îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat, în baza prev. art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat M.F. împotriva

sentinței penale nr. 227 din 18 septembrie 2009 a

Curții

de Apel București, secția ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul revizuent condamnat la plata

sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

320 lei,

reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 07 octombrie

2009.