ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3156/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 227 din 18 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 7 din 14 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală. S-a reținut că petentul condamnat, în baza dispozițiilor art. 394 C. proc. pen.

, a solicitat revizuirea sentinței penale sus menționate, prin care s-a dispus recunoașterea sentinței penale nr. 6/2005 din 6 mai 2006 a Tribunalului Provincial din Castellon - Secțiunea a lll-a, prin care a fost condamnat la pedeapsa închisorii; s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 146 din Legea nr. 302/2004 cu privire la conversiunea condamnării și, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 6/2005 din 6 mai 2006 a Tribunalului Provincial din Castellon - Secțiunea a lll-a, în pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, cu aplicarea unui spor de 5 ani, persoana condamnată având de executat, în final, 15 ani închisoare; s-a dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România.

Cererea de revizuire formulată de condamnat, în care a susținut, în esență, că este nevinovat, a vizat în mod expres sentința penală de condamnare pronunțată în străinătate iar nu sentința de transfer în România. În raport de motivele cererii și de dispozițiile Legii nr. 302/2004 incidente în cauză, de caracterul special al procedurii reglementate de art. 127 și urm., instanța de fond a constatat că autoritatea judiciară română - ca autoritate de executare - are competența de a dispune doar asupra legalității executării hotărârii de condamnare pronunțată în străinătate și recunoscută în România, iar nu asupra chestiunilor ce tind la reformarea sau retractarea condamnării în sine, o astfel de competență constituind exclusiv apanajul statului de condamnare, potrivit dispozițiilor art. 122 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 ce stabilesc în mod expres că acest stat este singurul competent să decidă asupra unei căi extraordinare de atac împotriva hotărârii de executat.

A mai reținut instanța de fond că o cerere similară cu prezenta a fost transmisă Ministerului Justiției în vederea efectuării demersurilor necesare. Ca atare, a concluzionat că statul român, ca stat de executare a unei hotărâri pronunțate în străinătate, nu are competența de a decide asupra revizuirii hotărârii, astfel că a respins cererea ca inadmisibilă. 2. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul revizuient, solicitând admiterea cererii de revizuire. Examinând recursul declarat de condamnatul - revizuient, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Cazurile de revizuire sunt prevăzute strict și limitativ de dispozițiile art. 394 C. proc.

pen., acestea vizând descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se cere, de către un martor, un expert sau un interpret; declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, sau un membru al completului de judecată, procurorul și persoana care a efectuat acte de cercetare penală să fi comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. În cauză, susținerea revizuientului în sensul că este nevinovat și în mod greșit a fost condamnat de statul străin, nu poate fi examinată în prezenta cale extraordinară de atac a revizuirii, deoarece aspectele invocate nu se regăsesc în cazurile de revizuire prevăzute expres și limitativ de art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc.

pen., arătate mai sus. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 122 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, statul de condamnare este singurul competent să decidă asupra unei căi extraordinare de atac împotriva hotărârii de executat, astfel că o asemenea cerere nu poate fi soluționată de statul de condamnare, soluția respingerii ca inadmisibilă a cererii de către instanța de fond fiind corectă în raport de dispozițiile legale invocate. Ca atare, văzând și prevederile art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. , Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul revizuientului-condamnat, pe care îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat, în baza prev. art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat M.F. împotriva sentinței penale nr. 227 din 18 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 07 octombrie 2009.