ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3060/2009

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 167 din 10 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția I

penală, a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de

contestatorul C.L. împotriva sentinței nr. 79 din 17 martie 2008, pronunțată în

dosarul nr. 1551/2/2008 al aceleiași instanțe.

În baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul a fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei.

Pentru

a hotărî astfel, instanța a reținut că petentul C.L. a formulat o cerere de

contestație la executare, în condițiile art. 461 C. proc. pen., împotriva

hotărârii penale din 24 martie 2004 a Corpului Judiciar din Barreiro,

pronunțată în dosarul nr. 69/03.6 GAMTA cu nr. de referință 1227664 al

Tribunalului Judiciar din Mita, Portugalia, hotărâre recunoscută prin sentința

penală nr. 79 din 17 martie 2008 a Curții de Apel București, dar care nu a

observat că pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare ce i-a fost aplicată de

instanța străină se situează către maximul special prevăzut de lege și este

constituită din adiționarea aritmetică a celor patru pedepse stabilite pentru

fiecare infracțiune în parte.

Curtea

de Apel București a constatat inadmisibilă cererea condamnatului de a se

proceda la contopirea pedepselor cu închisoare de 6 ani și 6 luni, 6 ani, 4 ani

și respectiv, 18 luni, în conformitate cu dispozițiile art. 33 și art. 34 C.

pen., prin conversiunea condamnării și adaptarea ei la legislația românească

întrucât o atare situație nu figurează între cazurile reglementate de art. 461 C.

proc. pen.

Totodată,

s-a constatat că petiționarul se află în culpă procesuală întrucât, deși a

urmat procedura privind transferarea persoanei condamnate, potrivit Legii nr. 302/2004,

prin sentința penală nr. 79 din 17 martie 2008 a Curții de Apel București, secția

I penală, nu a solicitat și aplicarea dispozițiilor art. 146 din actul normativ

arătat, instanța având la acel moment competența să soluționeze o astfel de

cerere.

În

consecință, constatând inadmisibilitatea cererii de contestație la executare,

Curtea de Apel București, secția I penală, a respins-o ca atare.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs contestatorul C.L. care a

solicitat să i se stabilească un cuantum redus al pedepsei, în conformitate cu

legea penală română.

Verificând

hotărârea atacată potrivit disp. art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte constată următoarele:

La data

de 18 martie 2009, condamnatul C.L. s-a adresat instanței de judecată cu o

cerere pe care numit-o contestație la executare și pe care a întemeiat-o în drept

atât pe disp. art. 461 C. proc. pen., cât și pe cele ale Legii nr. 302/2004.

Contestatorul

a susținut că în cauză se impune, potrivit art. 146 alin. (2) lit. c) din Legea

nr. 302/2004, conversiunea condamnării de 12 ani închisoare aplicată în

Portugalia și stabilirea unei pedepse în conformitate cu dispozițiile legale

ale Statului Român, prin contopirea, în baza art. 33 și art. 34 C. pen., a

celor patru pedepse componente, iar în eventualitatea aplicării unui spor, să

se țină seama și de conduita sa exemplară din perioada detenției.

Prima

instanță sesizată, Curtea de Apel Galați, a apreciat că în cauză se invocă

nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, astfel că temeiul de drept al

contestației este cel prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar

instanța competentă să soluționeze cererea este instanța care a pronunțat

hotărârea ce se execută, potrivit art. 461 alin. (2) C. proc. pen.

În

consecință, prin sentința penală nr. 65/F din 10 aprilie 2009, Curtea de Apel

Galați a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

București ca instanță care, prin sentința penală nr. 79 din 17 martie 2008, a

recunoscut hotărârea penală străină de condamnare a contestatorului C.L. la

pedeapsa de 12 ani închisoare.

La

rândul său, Curtea de Apel București, a preluat calificarea cererii și temeiul

juridic al acesteia, stabilite de prima instanță sesizată ca fiind contestație

la executare, potrivit art. 461 C. proc. pen. și a pronunțat soluția arătată

mai sus și atacată prin prezentul recurs.

Înalta

Curte constată că, primind cererea formulată de condamnatul C.L., instanța nu

era legată nici de denumirea și temeiul juridic arătate de acesta, nici de

calificarea acțiunii dată de prima instanță, ci trebuia să stabilească ea

însăși, în mod corect, obiectul cererii care vizează, în mod evident,

modificarea pedepsei, iar apoi să-și verifice competența materială și

teritorială.

Or,

instanța de fond nu a lămurit care este obiectul cererii formulate de

condamnatul C.L. hotărârile penale străine recunoscute de Statul Român, prin

prisma dispozițiilor art. 418 și art. 461 C. proc. pen. și art. 150 din Legea

nr. 302/2004.

Pentru

aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de contestator,

va casa sentința penală atacată și va trimite cauza spre rejudecare instanței

de fond în vederea calificării cererii și rezolvării ei corecte.

Văzând

dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., art. 192 alin.

(3) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

contestatorul C.L. împotriva sentinței penale nr. 167 din 10 iunie 2009 a

Curții de Apel București, secția I penală.

Casează sentința penală atacată și

trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 septembrie

2009.