ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1593/2009

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

47 din 20 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția I penală a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de condamnatul

C.C.

în temeiul art. 461 alin.

(1) lit. d) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul a fost obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 100 lei fiind avansat din fondul M.J.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 92 din 18 mai 2006, Curtea de Apel București, secția I penală a recunoscut efectele sentinței penale 16 din 4 din 08 iunie 2004 a Judecătoriei de Instrucție nr. 3 din Castellon (astfel cum a fost modificată la data de 23 ianuarie 2006), definitivă la 30 iunie 2004, a dispus transferul condamnatului C.C. pentru executarea pedepsei de 20 de ani închisoare într-un penitenciar din România, fiind dedusă perioada 28 iunie 2006 la zi și a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 148 din 02 iunie 2006.

Urmare a acestei hotărâri, petentul a fost transferat la data de 11 decembrie 2006 și, după data transferării într-un penitenciar din România, a formulat, în mod repetat, contestații la executare pentru a i se reduce cuantumul pedepsei, invocând conversiunea pedepsei în baza art. 146 din Legea 302/2004, respectiv art. 117 alin. (4) din aceeași lege, și art. 461 lit. d) C. proc. pen.; contestațiile au fost respinse ca inadmisibile prin sentința penală nr. 45 din 28 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală și, respectiv, sentința penală nr. 130 din 12 mai 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

Curtea a reținut, în esență, că în cauza de față petentul a invocat aceleași motive ca și în celelalte cereri și a constatat că insistența acestuia este generată,pe de o parte, de modalitatea defectuoasă în care s-a realizat transferul condamnatului prin sentința de recunoaștere și de transfer, (sentința penală nr. 92 din 18 mai 2006), iar pe de altă parte, confuzia în care se află petentul referitor la aceeași procedură a transferului în raport de dispozițiile art. 144,145,146 din Legea 302/2004 modificată prin Legea 222/2008 (Legea privind cooperarea internațională în materie penală ).

Având în vedere că alte două contestații la executare întemeiate pe aceleași motive au fost respinse anterior, în mod definitiv, ca inadmisibile, iar situația avută în vedere după respingerea ultimului recurs nu s-a modificat, instanța de fond a respins, la rândul său, prezenta contestație la executare ca inadmisibilă.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs contestatorul C.C., solicitând admiterea, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea contestației la executare și aplicarea unei pedepsei prin conversiunea condamnării, înlăturându-se sporul.

Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385

9

pct. 9 și 10 C. proc. pen.

Examinând hotărârea atacată în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este legală și temeinică.

Prin sentința penală nr. 92 din 18 mai 2006, Curtea de Apel București, secția I penală a recunoscut efectele sentinței penale nr. 16 din 8 iunie 2004 a Judecătoriei de Instrucție nr. 3 Castellon, astfel cum a fost modificată la 23 ianuarie 2006, și a dispus transferul condamnatului contestator într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 20 ani închisoare.

Două cereri de contestație la executare prin care contestatorul a solicitat reducerea cuantumului pedepsei prin conversiune, potrivit dispozițiilor art. 146 din Legea nr. 302/2004, art. 117 alin. (4) din aceeași lege și art. 461 lit. d) C. proc. pen., au fost respinse ca inadmisibile, astfel: sentința penală nr. 45 din 28 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală, rămasă definitivă prin nerecurare la 8 martie  2007, și sentința penală nr. 130 din 12 mai 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2292 din 24 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prezenta cerere de contestație la executare se întemeiază pe aceleași motive de drept și de fapt, situația condamnatului avută în vedere la soluționarea celorlalte două contestații nesuferind nici o schimbare, iar Legea nr. 222/2008 neaducând modificări Legii nr. 302/2004 pe aspectele analizate.

În consecință, Înalta Curte constată că în mod întemeiat instanța de fond a respins ca inadmisibilă prezenta contestație la executare, în cauză existând autoritate de lucru judecat.

Instanța a verificat cererea de contestație la executare și pe fondul cauzei, făcând o analiză corectă și detaliată a cererii și a constatat, în mod just, că nu sunt îndeplinite condițiile art. 146 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 222/2008.

Așa fiind, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul și va dispune obligarea recurentului contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul M.J.

Văzând și dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul C.C. împotriva sentinței penale nr. 47 din 20 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul contestator la 260 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 lei, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 aprilie 2009.