ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 8/2009

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului,

constată următoarele: Prin sentința penală nr. 137 din 14 mai 2008 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția

I

penală, s-a admis sesizarea formulată de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și în temeiul art. 149 raportat

la art. 145 din Legea nr. 302/2004 s-a recunoscut Sentința penală din 24 martie

2004 a Corpului Judiciar din Barreiro, Portugalia, rămasă definitivă la data de

21 septembrie 2005 și s-a dispus transferarea condamnatului G.M.M., în vederea

continuării executării pedepsei de 12 ani închisoare, în natura și limitele

stabilite de autoritățile judiciare portugheze.

S-a dedus durata arestării preventive și

perioada executată începând cu data de l3 mai 2003, lăzi.

S-a dispus emiterea unui mandat de executare

a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia, iar suma de

40 lei, onorariul apărătorului din oficiu va fi suportată din fondul

Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond a reținut, în baza actelor și lucrărilor dosarului că prin sentința

penală nr. 24 martie 2004 a Corpului Judiciar din BARREIRO, Portugalia, rămasă

definitivă la 21 septembrie 2005, condamnatului G.M.M. i s-a aplicat pedeapsa

rezultantă de 12 ani închisoare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de furt

calificat prevăzută  de art. 210, paragrafele 1 și 2, lit. b), raportat la art.

204, paragraful 2, lit. f) C. pen. portughez și a două infracțiuni de

sechestrare prevăzută  de art. 158, paragraful 1 C. pen. portughez,

reținându-se în sarcina sa, că la data de 9 februarie 2003, în jurul orelor

1,00, în baza unei înțelegeri anterioare, a condus autoturismul marca Ford

Fiesta de culoare roșu, aflat în proprietatea sa, în care se mai aflau

inculpații C.L. și B.V., precum și cetățeanul român D., rămas neidentificat,

purtând cagule, până la vechea șosea națională nr. 370-2 la Brejoeria, Moita,

frecventată noaptea de cupluri, unde inculpații C.L. și B.V. au spart cu

ajutorul unor bare de fier geamurile portierelor autoturismului marca Kia

Sportage în care se aflau părțile vătămate J.A.M.L. și A.M.F.R., cărora prin

amenințări cu moartea le-au sustras două telefoane mobile mărcile Siemens C45

și Alcatel One Touch 300, ambele în valoare de aproximativ 175 Euro, un lanț

din aur în valoare de aproximativ 750 Euro, cheile autoturismului precum și

trei cârduri bancare. Au condus apoi la o casă abandonată, situată la cca. 200

m. de locul faptei, cele două părți vătămate au rămas sub supravegherea

inculpaților C.L., B.V. și a numitului D. în timp ce inculpatul G.M.M. a retras

de pe cârdurile bancare suma totală de 400 Euro și a încărcat mai multe

telefoane mobile, după care s-a întors, iar în jurul orelor 4,10 au abandonat

părțile vătămate. Acestea au suferit leziuni, J.A.M.L. pentru a căror vindecare

au necesitat 8 zile de îngrijiri medicale, iar A.M.F.R. pentru a căror

vindecare au necesitat 4 zile de îngrijiri medicale.

După o prealabilă înțelegere, pe data de 21

februarie 2003, în jurul orelor 21,45, inculpatul a condus același autoturism,

în care a rămas să aștepte, cetățeanul român D. a rămas afară să supravegheze,

în timp ce inculpații C.L. și B.V. au intrat în supermagazinul L., aparținând L.C.

unde părțile vătămate I.M.F.D.S. și V.L.G.A., angajate au încercat să activeze

alarma, însă inculpatul C.L. a imobilizat pe partea vătămată I.M.F.D.S., care

sub amenințarea cuțitului i-a predat suma de 600 Euro din casa de bani și căreia

i-a sustras din geanta personală un telefon mobil marca Alcatel în valoare de

60 Euro, iar inculpatul B.V. care avea asupra sa un cuțit a împiedicat-o să

reacționeze fizic pe partea vătămată V.L.G.A., după care, auzind zgomot de

autoturism au plecat în fugă.

S-a dedus durata arestării preventive cu

începere de la 13 mai 2003 la zi.

Potrivit declarației din 12 august 2007,

condamnatul, aflat în Penitenciarul Carregueira a consimțit la transferarea sa

într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei

închisorii.

În urma analizei materialului probator de la

dosar, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite atât condițiile pentru

recunoașterea hotărârilor judecătorești penale străine, enumerate la art. 116 alin.

(l) lit. a) – g) din Legea nr. 302/2004 cât și cerințele referitoare la

transferarea condamnatului, prevăzută de art. 129 lit. a) - f) din aceeași lege

și anume, condamnatul este cetățean al statului de executare, hotărârea

judecătorească de condamnare este definitivă, la data primirii cererii de

transferare, condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din durata

pedepsei închisorii, transferul este consimțit de condamnat, dubla incriminare,

și anume, faptele penale întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor

de tâlhărie în variante agravante, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2), lit.

a), b) și c) și alin. (2

1

), lit. a) și b) C. pen., asupra părții

vătămate J.A.M.L., de tâlhărie în variante agravante prevăzută, de art. 211 alin.

(l) și (2), lit. a), b) și c), alin. (2

1

), lit. a) și b) C. pen.,

asupra părții vătămate A.M.F.R., pentru care legea penală română prevede limite

speciale de pedeapsă, cuprinse între 7 ani și 20 ani închisoare, ale

complicității la comiterea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal,

în varianta agravantă, prevăzută  de art. 26 C. pen., raportat la art. 189 alin.

(l) și (2) C. pen., asupra părții vătămate J.A.M.L., ale complicității la

comiterea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, în varianta

agravantă, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 189 alin. (l) și (2) C.

pen., asupra părții vătămate A.M.F.R. pentru care legea penală română prevede

pedeapsa închisorii între 7 ani și 15 ani, ale complicității la infracțiunea de

tâlhărie în variante agravante, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 211

alin. (l) și (2), lit. b) și c) și alin. (2

1

), lit. a) și b) C. pen.,

asupra părții vătămate I.M.F.D.S., precum și ale complicității la săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie în variante agravante, prevăzută de art. 26 C. pen.,

raportat la art. 211 alin. (l) și (2), lit. b) și c), alin. (2

1

) lit.

a) și b) C. pen., asupra părții vătămate V.L.G.A., pentru care legea penală

română prevede limite speciale de pedeapsă cuprinse între 7 ani și 20 ani

închisoare, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., statul de condamnare și

statul de executare sunt de acord asupra transferării.

În ceea ce privește efectul transferării,

potrivit art. 145 raportat la art. 144 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004,

condamnatul va executa pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare în natura și

durata stabilite de organele judiciare portugheze.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

condamnatul, persoana transferabilă G.M.M., solicitând respingerea cererii de

transferare întrucât nu este de acord cu continuarea executării pedepsei

într-un penitenciar din România.

Recursul declarat este nefondat.

Din examinarea înscrisurilor aflate la dosar,

se constată că prin hotărârea din 24 martie 2004, pronunțată de Corpul Judiciar

din Barreiro, Portugalia, rămasă definitivă la 21 septembrie 2005 conform

hotărârii din 27 octombrie 2005 emisă de Tribunalul din Moita, persoana

transferabilă G.M.M. a fost condamnat, la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru

săvârșirea a 3 infracțiuni de furt calificat prevăzută de art. 210, par. l și 2

lit. b), raportat la art. 204, par. 2, lit. f) C. pen. portughez și a două

infracțiuni de sechestrare, prevăzută de art. 158 par. l C. pen. portughez,

fapte care corespund în legislația română infracțiunilor prevăzută de art. 211 C.

pen. și art. 189 C. pen.

Prin aceeași hotărâre, față de condamnat s-a

luat măsura expulzării pe o perioadă de 10 ani, iar prin declarația din 12

august 2007, acesta și-a exprimat dorința de a fi transferat în România pentru

a continua executarea pedepsei.

Urmare a cererii formulată de Ministerul

Justiției din Republica Portugalia, prin care s-a solicitat transferarea

condamnatului G.M.M., cerere transmisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București de către Ministerul Justiției – D.D.I.T. cu adresa nr. 6.865/2008/ CM

din 29 ianuarie 2008, instanța de fond a constatat în mod corect că sunt

îndeplinite atât condițiile pentru recunoașterea hotărârilor judecătorești

penale străine, prevăzute de dispozițiile art. 116 alin. (l) lit. a) – g) din

Legea nr. 302/2004 modificată, cât și cerințele referitoare la transferarea

condamnatului, prevăzute de dispozițiile art. 129 lit. a) - f) din aceeași

lege.

La pronunțarea hotărârii, instanța de fond a

avut în vedere că persoana transferabilă este cetățean al statului de

executare, hotărârea judecătorească de condamnare este definitivă, la data

primirii cererii de transferare, condamnatul mai avea de executat cel puțin 6

luni din durata pedepsei închisorii, faptele pentru care a fost condamnat au

corespondent în legislația română, iar la data de 12 august 2007, condamnatul

și-a exprimat dorința de a fi transferat în România pentru a continua

executarea pedepsei.

Nefiind nici un motiv care să împiedice

admiterea cererii, hotărârea fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor

Legii nr. 302/2004 și a dispozițiilor prevăzute de Convenția europeană privind

transferarea persoanelor condamnate, recursul declarat de persoana

transferabilă apare ca nefondat, urmând ca în temeiul art. 385

15

pct.

l lit. b) C. proc. pen., să fie respins.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

persoana transferabilă G.M.M., împotriva sentinței penale nr. 137 din 14 mai

2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

I

penală.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 7 ianuarie

2009.