ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1695/2011

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 230/F din 23 iulie 2010, Curtea de Apel București, secția

I

penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București.

În temeiul art. 116,

alin. (1), raportat la art. 117, alin. (4) din Legea nr. 302/2004, a recunoscut

sentința penală din data de 28 aprilie 2008 a Tribunalului Munster (Westfalia)

- cea de-a VII-a Mare Cameră pentru Cauze Penale, Republica Federală Germania,

din Dosarul nr.7 Kls 30 Js 194/06 (2/08), rămasă definitivă pe data de 17

septembrie 2008.

În temeiul art.

129 din Legea nr. 302/2004, a dispus transferarea condamnatului C.M., depus la

Penitenciarul Bochum, Republica Federală Germania, într-un penitenciar din

România, în vederea continuării executării pedepsei de 9 ani închisoare, în

felul și durata stabilite de autoritățile judiciare germane, potrivit art. 145

din Legea nr. 302/4004.

S-a dedus durata

arestării în vederea predării și arestării preventive, precum și perioada

executată începând cu data de 17 octombrie 2007 la zi.

S-a dispus

emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii.

În temeiul art.

192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas

în sarcina acestuia, urmând ca suma de 320 lei, onorariul apărătorului din

oficiu, să fie suportată din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a constatat următoarele:

Prin adresa nr. 890/II/5/2010

din data de 29 iunie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a

sesizat instanța, în temeiul dispozițiilor art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004,

cu modificările și completările ulterioare, în vederea recunoașterii și punerii

în executare a sentinței penale pronunțată la data de 28 aprilie 2008 a

Tribunalului Munster (Westfalia) - cea de-a VII-a Mare Cameră pentru Cauze

Penală, Republica Federală Germania, din dosarul nr. 7 Kls 30 Js 194/06 (2/08),

rămasă definitivă pe data de 17 septembrie 2009, ca urmare a cererii înaintate

de către autoritățile judiciare din Republica Federală Germania de transferare

a condamnatului C.M. într-un penitenciar din România, în vederea continuării

executării pedepsei de 9 ani închisoare, astfel cum a fost stabilită în statul

solicitant.

Analizând actele

și lucrările dosarului, pe baza informațiilor și documentelor comunicate de

către statul de condamnare, în aplicarea Convenției europene asupra

transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983,

curtea a constatat că prin Sentința penală pronunțată la data de 28 aprilie 2008

a Tribunalului Munster (Westfalia) - cea de-a VII-a Mare Cameră pentru Cauze

Penală, Republica Federală Germania, din dosarul nr. 7 Kls 30 Js 194/06 (2/08),

rămasă definitivă pe data de 17 septembrie 2009, s-a dispus condamnarea

inculpatului C.M. la pedeapsa de 9 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunilor de răpire de persoane în scop de șantaj și șantaj prin violență

în formă agravată, prevăzute de art. 239a, art. 250 alin. (2) cifra 1, art. 253

alin. (1), art. 255, art. 25 alin. (2), art. 52 din Codul penal german.

În fapt, s-a reținut că, în noaptea de 02/02 iulie 2006,

inculpatul C.M., în complicitate cu alte persoane, au pus stăpânire în

localitățile Horstel-Riesenbeck și Munster pe două persoane, pentru a profita

prin șantajare de frica victimelor pentru viața și sănătatea lor, iar prin

amenințări cu un pericol real pentru viață sau sănătate au constrâns o persoană

la o faptă pentru a se îmbogăți pe nedrept, ocazie cu care s-a folosit la

săvârșirea infracțiunii un obiect periculos.

În raport cu faptele reținute în hotărârea definitivă

de condamnare, s-a constatat îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută

de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările

ulterioare, precum și de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra

transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983.

Astfel, s-a reținut că faptele inculpatului au

corespondent și în legislația penală română, acestea întrunind elementele

constitutive ale infracțiunilor concurente de lipsire de libertate în mod

ilegal prev. de art. 189 alin. (1), (2) C. pen. și tâlhărie, prev. de art. 211

alin. (1), (2)

1

lit. a) și b) C. pen. român.

Totodată, s-a reținut că executarea pedepsei de 9 ani

închisoare a început la data de 18 iulie 2006, urmând a expira la data de 05

martie 2011, prin acordarea unei eliberări anticipate de 135 de zile, conform

datelor comunicate de către statul de condamnare.

Instanța a constatat că, deși prin declarația olografă

din data de 22 aprilie 2009 condamnatul, încarcerat în Penitenciarul Hamm din

Republica Federală Germania, a declarat că nu este de acord la transferarea sa

într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei

închisorii în țara de origine, în cauză sunt incidente disp. art. 3 paragraful

I

și

II

din protocolul Adițional la

Convenția Europeană, întrucât a fost luată măsura expulzării, după terminarea

executării pedepsei, pe cale administrativă, de către Primarul general al

orașului Bochum.

Prin urmare, s-a apreciat că sunt îndeplinite toate

condițiile pentru transferarea în România a condamnatului C.M., astfel cum sunt

prevăzute în art. 129 din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările

ulterioare, întrucât acesta este resortisant al statului român, hotărârea prin

care i-a fost aplicată în Republica Federală Germania pedeapsa de 9 ani

închisoare este definitivă și executorie, la data primirii cererii de

transferare mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei respective,

iar faptele care au atras condamnarea sa de către instanța italiană constituie

infracțiuni și potrivit legii penale a statului român.

Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a

declarat recurs persoana transferabilă C.M., fără a indica motivele pe care se

întemeiază acesta.

Pentru termenul de judecată din data de 27 aprilie

2011, recurentul persoană transferabilă a transmis la dosar o cerere prin care

a solicitat să se ia act de retragerea recursului promovat.

Față de această împrejurare, concluziile

reprezentantului Parchetului și ale apărătorului desemnat din oficiu pentru

recurentul persoană transferabilă au fost în sensul de a se lua act de

manifestare de voință a acestuia.

Astfel fiind, în temeiul dispozițiilor art. 385

4

alin. (2) raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va lua act

de declarația de retragere a recursului formulat de persoana transferabilă C.M.

În temeiul art. 192 alin. (2 C. proc. pen., recurentul

persoana transferabilă va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat, în care se va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de declarația de retragere a recursului

formulat de persoana transferabilă C.M. împotriva sentinței penale nr. 230/F

din 23 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția

I

penală.

Obligă recurentul persoană transferabilă la plata

sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie 2011.