ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3488/2011

Deliberând asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 114 din 23 martie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, s-au recunoscut hotărârile penale pronunțate de către Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena și Tribunalul St. Polten, Republica Austria, în dosarul nr. 151 Hv 107/09a, definitivă la data de 17 noiembrie 2009, și respectiv, dosarul nr. 9 Hv 70/80i, definitivă la data de 23 iunie 2008 prin nerecurare, privind pe condamnatul cetățean român C.G.I. și s-a dispus transferarea acestuia din Republica Austria, în România, pentru continuarea executării pedepsei de 3 ani și 3 luni închisoare, în condițiile art. 145 din Legea nr. 302/2004, modificată.

S-a dedus din pedeapsă perioada executată din data de 05 august 2009 la zi, cheltuielile judiciare urmând să rămână în sarcina statului iar onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 320 lei să fie suportat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin adresa nr. 1930/II/5/2010 din data de 16 decembrie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat această instanță în vederea recunoașterii hotărârile penale pronunțate de către Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena în dosarul nr. 151 Hv 107/09a, definitivă la data de 17 noiembrie 2009 și de Tribunalul St. Polten, Republica Austria în dosarul nr. 9 Hv 70/80i, definitivă la data de 23 iunie 2008, și a punerii în executare a acestora, în procedura soluționării cererii de transferare a persoanei condamnate C.G.I., într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepselor aplicate de autoritățile judiciare austriece.

Din examinarea documentelor comunicate de către statul de condamnare (copie certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare; copii de pe dispozițiile legale aplicabile; relații cu privire la durata condamnării deja executate; declarația persoanei condamnate prin care aceasta nu a consimțit la predare, decizia din data de 10 februarie 2010 Direcția Federală de Poliție din Viena prin care s-a luat față de persoana condamnată măsura interdicției pe termen nelimitat de a se afla pe teritoriul Republicii Austria precum și un referat privind situația familială și socială a condamnatului) a rezultat că, numitul C.G.I.

a fost condamnat prin hotărârea penală pronunțată în dosarul nr. 151 Hv 107/09 la data de 17 noiembrie 2009, de Tribunalul pentru Cauze penale din Viena la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt grav în mod profesional prin efracție în formă consumată și tentativă, prevăzută de art. 127, art. 128, art. 129 cif. 1, art. 130 varianta a 4 a și art. 15 din Codul Penal Austriac. De asemenea, prin aceeași sentință s-a revocat beneficiul suspendării condiționate pentru pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată susnumitului prin sentința pronunțată la 23 iunie 2008 de Tribunalul St. Polten în dosarul nr. 9 Hv 70/08 i, urmând ca acesta să execute 3 ani și 3 luni de închisoare.

În fapt s-a reținut că persoana condamnată, împreună cu alte persoane, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, au pătruns, prin efracție, în luna iulie 2009 în filialele firmei BIPA, de unde au sustras mai multe bunuri. In hotărârea penală pronunțată în dosarul penal nr. 9 Hv 70/08i, Tribunalul St. Polten, definitivă la data de 23 iunie 2008, s-a reținut că susnumitul, împreună cu alte persoane, a pătruns, prin efracție, într-un magazin de unde a sustras mai multe bunuri. Din datele comunicate de autoritățile judiciare austriece privind situația executării pedepsei s-a reținut de către instanța de fond că, persoana condamnată C.G.I. a fost arestată la data de 05 august 2009 iar la data primirii cererii de transfer mai avea de executat mai mult de 6 luni, fiind îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Faptele astfel cum au fost reținute în sarcina condamnatului C.G.I. au corespondent în legislația penală română realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și i), cu aplicare art. 33 lit. a) C. pen., fiind îndeplinită condiția dublei incriminări. În ceea ce privește condiția prev. de art. 129 lit. d) din Legea nr. 302/2004 modificată, instanța de fond a constatat că potrivit art. 3 pct. 1 din O.G.

nr. 92/1999 prin care s-a ratificat Protocolul adițional la Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997, statul de executare poate, la cererea statului de condamnare, sa­ și dea acordul pentru transferarea persoanei condamnate fără consimțământul acesteia din urmă, atunci când condamnarea pronunțată împotriva acesteia conține o măsură de expulzare sau orice altă măsură în virtutea căreia acestei persoane, odată pusă în libertate, nu îi va mai fi permis să rămână pe teritoriul statului de condamnare. Instanța de fond a reținut că prin Decizia din data de 10 februarie 2010 Direcția Federală de Poliție din Viena a luat față de C.G.I.

măsura interdicției cu termen nelimitat de ședere pe teritoriul austriac, în conformitate cu legea pentru străini, cu excluderea efectului de amânare în caz de contestație, astfel că, consimțământul persoanei condamnate nu mai este necesar. Solicitarea de transfer a fost făcută de Ministerul Federal de Justiției al Republicii Austria, prin intermediul Ministerului de Justiție al României, existând acordul de principiu al acestor autorități pentru realizarea transferului astfel cum prevăd dispozițiile 129 lit. f) din Legea nr. 302/2004. In consecință, constatând că sunt îndeplinite condițiile transferării prevăzute de art. 129 din Legea nr. 302/2004, republicată, instanța de fond în temeiul dispozițiilor art. 149 și art. 150 din legea menționată, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a recunoscut hotărârile penale pronunțate de către Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena și Tribunalul St.

Polten, Republica Austria, în dosarul nr. 151 Hv 107/09a, definitivă la data de 17 noiembrie 2009, și respectiv, dosarul nr. 9 Hv 70/80i, definitivă la data de 23 iunie 2008 prin nerecurare, privind condamnarea cetățeanului român C.G.I. și a dispus transferarea acestuia din Republica Austria în România, pentru continuarea executării pedepsei, în condițiile prevăzute de art. 145 din Legea nr. 302/2044, republicată. Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a declarat recurs persoana condamnată, care, prin apărător, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea cererii de transferare într-un penitenciar din România, întrucât astfel cum rezultă din adresa Ministerului Federal de Justiție a Republicii Austria, statul solicitant nu își mai menține cererea de preluare a executării a executării pedepselor aplicate numitului C.G.I.

Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse. În mod corect instanța de fond a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a recunoscut hotărârile penale pronunțate de către Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena și Tribunalul St. Polten, Republica Austria, în dosarul nr. 151 Hv 107/09a, definitivă la data de 17 noiembrie 2009, și respectiv, dosarul nr. 9 Hv 70/80i, definitivă la data de 23 iunie 2008, în ceea ce privește persoana condamnată C.G.I.

și a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani și 3 luni închisoare, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. a) din Legea nr. 302/2004 (C.G.I. este cetățean român), de art. art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004 (sentințele de condamnare sunt definitive), art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004 (condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni, durata condamnării împlinindu-se la 07 septembrie 2012), art. 129 lit. d) din aceiași lege și art. 3 pct. 1 din O.G.

nr. 92/1999 prin care s-a ratificat Protocolul adițional la Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997 (statul de executare poate, la cererea statului de condamnare, să-și dea acordul pentru transferarea persoanei condamnate fără consimțământul acesteia din urmă, atunci când condamnarea pronunțată împotriva acesteia conține o măsură de expulzare sau orice altă măsură în virtutea căreia acestei persoane, odată pusă în libertate, nu îi va mai fi permis să rămână pe teritoriul statului de condamnare, în cauză, față de C.G.I.

fiind luată prin Decizia din data de 10 februarie 2010 a Direcției Federală de Poliție din Viena măsura interdicției cu termen nelimitat de ședere pe teritoriul austriac), art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 (faptele reținute în sarcina persoanei condamnate au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de furt calificat în formă calificată prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și i) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și i) , cu aplic.

art. 33 lit. a) C. pen., pedepsite cu închisoare de la 3 ani la 15 ani. In ceea ce privește îndeplinirea condiției prevăzute de art. 129 lit. f) din Legea nr. 302/2004 [art. 143 lit. f) după republicare, atât statul de condamnare cât și cel de executare și-au dat acordul la transferul persoanei condamnate], Înalta Curte reține, instanța de fond la data pronunțării sentinței (23 martie 2011) a constatat, în mod corect, că solicitarea de transfer a fost făcută de Ministerul Federal de Justiției al Republicii Austria, prin intermediul Ministerului de Justiție al României, existând acordul de principiu al acestor autorități pentru realizarea transferului.

La termenul de judecată din 17 octombrie 2010, Ministerul Justiției - Direcția de Drept Internațional și Tratate, Serviciul Cooperare judiciară internațională în materie penală, au comunicat prin adresa nr. 91293 din 08 septembrie 2011 faptul că autoritățile austriece nu își mai mențin cererea de transferare întrucât numitul C.G.I. urmează să fie liberat condiționat la data de 10 august 2011, pe o perioadă de probă de 3 ani. Potrivit dispozițiilor art. 143 lit. f) din Legea 302/2004, republicată, una din condițiile în care poate avea loc transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei este ca statul de condamnare și statul de executare să se pună de acord asupra transferului, în caz contrar acesta neputând avea loc.

Ca urmare, având în vedere informațiile comunicate de către Ministerul Justiției - Direcția de Drept Internațional și Tratate, Serviciul Cooperare judiciară internațională în materie penală privind împrejurarea că statul de condamnare nu își mai menține cererea de preluare a executării pedepselor aplicate numitului C.G.I., Înalta Curte, constată lipsa acordului autorităților austriece în efectuarea transferului condamnatului, nefiind îndeplinită astfel condiția prev. de art. 143 lit. f) din Legea nr. 302/2004, republicată. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de persoana condamnată C.G.I., împotriva sentinței penale nr. 114/ F din 23 martie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Va casa sentința penală atacată și va respinge sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București cu privire la persoana transferabilă C.G.I.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de persoana condamnată C.G.I. împotriva sentinței penale nr. 114/ F din 23 martie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează sentința penală atacată și rejudecând, respinge sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București cu privire la persoana transferabilă C.G.I. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu , în sumă de 320 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 07 octombrie 2011.