ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3488/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3488/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând asupra

recursului penal de față,

În baza

lucrărilor de la dosar,

constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 114 din 23

martie 2011 a Curții de Apel București, secția

I

penală, s-au recunoscut hotărârile penale pronunțate de

către

Tribunalul pentru Cauze Penale din

Viena și Tribunalul St. Polten, Republica

Austria, în dosarul nr. 151 Hv

107/09a, definitivă la data de 17 noiembrie 2009, și respectiv, dosarul nr. 9

Hv 70/80i, definitivă la data de 23 iunie 2008 prin

nerecurare, privind pe condamnatul cetățean român C.G.I. și s-a

dispus

transferarea acestuia din Republica Austria, în România, pentru continuarea

executării pedepsei de 3 ani și 3 luni închisoare, în condițiile art. 145 din

Legea nr. 302/2004, modificată.

S-a dedus din pedeapsă perioada

executată din data de 05 august 2009 la zi, cheltuielile judiciare urmând să

rămână în sarcina statului iar onorariul avocatului din oficiu în cuantum de

320 lei să fie suportat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, prin adresa nr. 1930/II/5/2010 din data de 16 decembrie

2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat această instanță

în vederea recunoașterii hotărârile

penale

pronunțate de către Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena în dosarul nr. 151

Hv 107/09a, definitivă la data de 17 noiembrie 2009 și de Tribunalul St.

Polten,

Republica Austria în dosarul nr. 9 Hv 70/80i, definitivă la data

de 23 iunie 2008, și a punerii în executare a acestora, în procedura

soluționării cererii de transferare a persoanei condamnate C.G.I., într-un

penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepselor aplicate de

autoritățile judiciare austriece.

Din examinarea documentelor comunicate

de către statul de condamnare (copie certificată pentru conformitate de pe

hotărârea de condamnare; copii de pe dispozițiile legale aplicabile; relații cu

privire la durata condamnării deja executate; declarația persoanei condamnate

prin care aceasta nu a consimțit la predare, decizia din data de 10 februarie 2010

Direcția Federală de Poliție din Viena prin care s-a luat față de persoana

condamnată măsura interdicției pe termen

nelimitat

de a se afla pe teritoriul Republicii Austria precum și un referat privind

situația

familială și socială a condamnatului) a rezultat că, numitul C.G.I. a fost

condamnat prin hotărârea penală pronunțată în dosarul nr. 151 Hv 107/09 la data

de 17 noiembrie 2009, de Tribunalul pentru Cauze penale din

Viena la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de

furt grav în mod profesional prin

efracție în formă consumată și tentativă, prevăzută de art. 127, art. 128, art.

129 cif. 1, art. 130 varianta a 4 a și art. 15 din Codul Penal Austriac. De

asemenea, prin aceeași sentință s-a revocat beneficiul suspendării condiționate

pentru pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată susnumitului prin sentința

pronunțată la 23 iunie 2008 de Tribunalul St. Polten în dosarul nr. 9 Hv 70/08

i, urmând ca acesta să execute 3 ani și 3 luni de închisoare.

În fapt s-a

reținut că persoana condamnată, împreună cu alte persoane, în

realizarea

aceleiași rezoluții infracționale, au pătruns, prin efracție, în luna iulie

2009 în filialele firmei BIPA, de unde au sustras mai multe bunuri.

In hotărârea penală pronunțată în

dosarul penal nr. 9 Hv 70/08i,

Tribunalul

St. Polten, definitivă la data de 23 iunie 2008, s-a reținut că susnumitul,

împreună

cu alte persoane, a pătruns, prin efracție, într-un magazin de unde a sustras

mai multe bunuri.

Din datele comunicate de autoritățile

judiciare austriece privind situația

executării

pedepsei s-a reținut de către instanța de fond că, persoana condamnată C.G.I. a

fost arestată la data de 05 august 2009 iar la data primirii

cererii de

transfer mai avea de executat mai mult de 6 luni, fiind îndeplinită condiția

prev. de art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor

condamnate adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Faptele astfel cum au fost reținute în

sarcina condamnatului C.G.I.

au corespondent în legislația penală română

realizând conținutul

constitutiv al infracțiunii de furt calificat,

prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., art. 41

alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., art. 208 alin. (1) - art. 209 alin.

(1) lit. a) și i), cu aplicare art. 33 lit. a) C. pen., fiind îndeplinită

condiția dublei incriminări.

În ceea ce

privește condiția prev. de art. 129 lit. d) din Legea nr. 302/2004

modificată, instanța de fond a

constatat că potrivit art. 3 pct. 1 din O.G. nr. 92/1999 prin care s-a

ratificat Protocolul adițional la Convenția Europeană asupra transferării persoanelor

condamnate adoptat la Strasbourg la 18

decembrie

1997, statul de executare poate, la cererea statului de condamnare, sa­

și

dea acordul pentru transferarea persoanei condamnate fără consimțământul

acesteia din urmă, atunci când condamnarea pronunțată împotriva acesteia

conține o măsură de expulzare sau orice altă

măsură în virtutea căreia acestei persoane, odată pusă în libertate, nu îi va

mai fi permis să rămână pe teritoriul

statului de condamnare.

Instanța de fond

a reținut că prin Decizia din data de 10 februarie 2010 Direcția

Federală de Poliție din Viena a luat

față de C.G.I. măsura interdicției cu termen nelimitat de ședere pe teritoriul

austriac, în conformitate

cu legea pentru

străini, cu excluderea efectului de amânare în caz de contestație, astfel că,

consimțământul persoanei condamnate nu mai este necesar.

Solicitarea de transfer a fost făcută

de Ministerul Federal de Justiției al Republicii Austria, prin intermediul

Ministerului de Justiție al României, existând acordul de principiu al acestor

autorități pentru realizarea transferului

astfel

cum prevăd dispozițiile 129 lit. f) din Legea nr. 302/2004.

In consecință, constatând că sunt

îndeplinite condițiile transferării prevăzute de art. 129 din Legea nr.

302/2004, republicată, instanța de fond în temeiul dispozițiilor art. 149 și

art. 150 din legea menționată, a admis sesizarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a recunoscut

hotărârile penale

pronunțate de către Tribunalul pentru Cauze Penale din

Viena și Tribunalul St. Polten, Republica Austria, în dosarul nr. 151 Hv

107/09a, definitivă la data de

17 noiembrie 2009,

și respectiv, dosarul nr. 9 Hv 70/80i, definitivă la data de 23 iunie 2008

prin

nerecurare, privind condamnarea cetățeanului român C.G.I. și a dispus

transferarea acestuia din Republica Austria în România, pentru continuarea

executării pedepsei, în condițiile prevăzute de art. 145 din Legea nr.

302/2044, republicată.

Împotriva acestei sentințe penale, în

termen legal, a declarat recurs persoana condamnată, care, prin apărător, a

solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea cererii de

transferare într-un penitenciar din

România,

întrucât astfel cum rezultă din adresa Ministerului Federal de Justiție a

Republicii

Austria, statul solicitant nu își mai menține cererea de preluare a

executării a executării pedepselor aplicate

numitului C.G.I.

Înalta Curte, examinând cauza prin

prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, potrivit dispozițiilor art.

385 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este fondat pentru

considerentele ce vor fi expuse.

În mod corect instanța de fond a admis

sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a recunoscut

hotărârile penale pronunțate de către Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena

și Tribunalul St. Polten, Republica Austria, în dosarul nr. 151 Hv 107/09a,

definitivă la data de 17 noiembrie 2009, și respectiv, dosarul nr. 9 Hv 70/80i,

definitivă la data de 23 iunie 2008, în ceea ce privește persoana condamnată C.G.I.

și a dispus transferarea

persoanei

condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării

executării

pedepsei de 3 ani și 3 luni închisoare, fiind îndeplinite cerințele

prevăzute de art. 3 lit. a) din Convenția

europeană asupra transferării persoanelor

condamnate, adoptată la

Strasbourg și art. 129 lit. a) din Legea nr. 302/2004 (C.G.I. este cetățean

român), de art. art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării

persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și

art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004 (sentințele de condamnare sunt

definitive), art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării

persoanelor condamnate,

adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. c) din

Legea nr. 302/2004 (condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni, durata

condamnării împlinindu-se la 07 septembrie 2012), art. 129 lit. d) din aceiași

lege și art. 3 pct. 1 din O.G. nr. 92/1999 prin care s-a ratificat Protocolul

adițional la Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate

adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997 (statul de executare poate, la

cererea statului de condamnare,

să-și dea

acordul pentru transferarea persoanei condamnate fără consimțământul

acesteia

din urmă, atunci când condamnarea pronunțată împotriva acesteia conține o măsură

de expulzare sau orice altă măsură în virtutea căreia acestei

persoane, odată pusă în libertate, nu îi va mai

fi permis să rămână pe teritoriul

statului de condamnare, în cauză, față

de C.G.I. fiind luată prin Decizia din data de 10 februarie 2010 a Direcției

Federală de Poliție din Viena măsura interdicției cu termen nelimitat de ședere

pe teritoriul austriac), art. 3 pct. 1 lit. e)

din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate,

adoptată la

Strasbourg și art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004

(faptele reținute în sarcina persoanei condamnate au corespondent în legislația

penală română, realizând

conținutul

constitutiv al infracțiunilor de furt calificat în formă calificată prev. de

art.

208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și i) cu aplic. art. 41 alin. (2) C.

pen. și art. 37 lit. a) C. pen., art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit.

a) și i) , cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., pedepsite cu închisoare de la 3

ani la 15 ani.

In ceea ce privește îndeplinirea

condiției prevăzute de art. 129 lit. f) din

Legea

nr. 302/2004 [art. 143 lit. f) după republicare, atât statul de condamnare cât

și

cel de executare și-au dat acordul la transferul persoanei condamnate], Înalta

Curte reține, instanța de fond la data pronunțării sentinței (23 martie 2011) a

constatat, în mod corect, că solicitarea de transfer a fost făcută de

Ministerul Federal de Justiției al Republicii Austria, prin intermediul

Ministerului de Justiție al României, existând acordul de principiu al acestor

autorități pentru realizarea transferului.

La termenul de judecată din 17

octombrie 2010, Ministerul Justiției - Direcția de Drept Internațional și

Tratate, Serviciul Cooperare judiciară

internațională

în materie penală, au comunicat prin adresa nr. 91293 din 08 septembrie 2011

faptul

că autoritățile austriece nu își mai mențin cererea de transferare întrucât

numitul C.G.I. urmează să fie liberat condiționat la data de 10 august 2011, pe

o perioadă de probă de 3 ani.

Potrivit dispozițiilor art. 143 lit.

f) din Legea 302/2004, republicată, una din condițiile în care poate avea loc

transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei este ca

statul de condamnare și statul de executare să se pună de acord asupra

transferului, în caz contrar acesta neputând avea loc.

Ca urmare, având în vedere

informațiile comunicate de către Ministerul Justiției - Direcția de Drept

Internațional și Tratate, Serviciul Cooperare judiciară internațională în

materie penală privind împrejurarea că statul de condamnare nu își mai menține

cererea de preluare a executării pedepselor aplicate numitului C.G.I., Înalta

Curte, constată lipsa acordului autorităților austriece în efectuarea

transferului condamnatului, nefiind îndeplinită astfel condiția prev. de art.

143 lit. f) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Pentru considerentele expuse, Înalta

Curte, în baza art. 385 alin. (1) pct. 2

lit.

c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de persoana condamnată

C.G.I.,

împotriva sentinței penale nr. 114/ F din 23 martie 2011 a Curții de Apel

București, secția

I

penală.

Va casa sentința penală atacată și va

respinge sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

cu privire la persoana transferabilă C.G.I.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de persoana

condamnată C.G.I. împotriva sentinței penale nr. 114/ F din 23 martie 2011 a

Curții de Apel București, secția

I

penală.

Casează sentința

penală atacată și rejudecând, respinge sesizarea formulată

de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București cu privire la persoana transferabilă C.G.I.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu , în sumă de 320 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi, 07 octombrie 2011.