ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2891/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 151/F din 31 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 1997/2/2011 (866/2011), în baza art. 145 și urm. din Legea nr. 302/2004, a fost recunoscută Sentința penală nr. 15 Hv 43/09p-66 din 20 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Eisenstadt, definitivă prin Sentința penală nr. 20 Bs 88/10b din 20 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel din Viena, prin care numitul C.I.A., cetățean român,  a fost condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare.

S-a dispus transferarea numitului C.I.A. din Austria într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.

S-a constatat că persoana transferabilă a fost arestată începând cu data de 15 octombrie 2009 la zi.

Onorariul de avocat din oficiu în sumă de 320 RON s-a dispus a fi suportat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin sesizarea înregistrată sub nr. 1997/2/2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a transmis cererea formulată de Ministerul de Justiție din Republica Austria prin care se solicită transferarea persoanei condamnate C.I.A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată de autoritățile austriece.

Cererea formulată de autoritățile austriece a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv expunerea faptelor, sentința de condamnare, decizie prin care a fost respinsă calea de atac a recursului, declarația persoanei condamnate, dispozițiile legale aplicabile, decizia Direcției de Poliție Federală Eisenstadt, prin care s-a luat împotriva persoanei condamnate interdicția șederii pe teritoriul Austriei pe termen nelimitat.

Din verificările efectuate la Ministerul Administrației și Internelor - D.E.P.A.B.D. și la D.G.P. din cadrul aceluiași minister a rezultat că numitul C.I.A. este cetățean român, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și de art. 129 lit. a) din Legea nr. 302/2004.

Din informațiile și documentele transmise de statul de condamnare, în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, a rezultat că prin Sentința penală nr. 15 Hv 43/09 p-66 din 20 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Eisenstadt, definitivă prin Sentința penală nr. 20 Bs 88/10 b din 20 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel din Viena, numitul C.I.A. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt grav în mod profesional prin efracție, fapte prevăzute de art. 127, art. 128 alin. (1) cifra 4, art. 129 cifra 1, art. 130 a 2-a propoziție C. pen. austriac.

În consecință, s-a constatat că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate și cea prevăzută de art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Cu privire la executarea pedepsei, din documentele comunicate de autoritățile austriece a rezultat că numitul C.I.A. a început executarea pedepsei la data de 15 octombrie 2009, dată când a fost arestat preventiv, iar durata condamnării se împlinește la data de 15 aprilie 2013, instanța de fond constatând că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate și cea prevăzută de art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004.

În fapt, în perioada 2 - 14 octombrie 2010, persoana condamnată C.I.A. în complicitate cu cetățeanul român A.F., a comis cinci furturi prin efracție în localitățile M. și R.

Din materialul cauzei a rezultat că este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, faptele reținute în sarcina numitului C.I.A. având corespondent în legislația penală română și realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor prev. de art. 208 - 209 lit. a) și i) C. pen. și de art. 208 - 209 lit. a) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Persoana condamnată C.I.A. nu și-a dat acordul pentru a fi transferat în România, dar potrivit art. 3 din Protocolul Internațional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, transferul său în România a fost solicitat de Ministerul Justiției din Republica Austria, întrucât i s-a aplicat măsura interdicției de ședere pe teritoriul Austriei pe termen nelimitat, situație în care nu mai este necesar acordul condamnatului.

Constatând că nu există nici un impediment pentru a se dispune transferarea persoanei condamnate C.I.A., că acesta este cetățean al statului român, că hotărârea este definitivă, că mai are de executat din pedeapsa aplicată o perioadă mai mare de 6 luni, că faptele sunt pedepsite și de legea română, instanța de fond, în baza art. 145 și urm. din Legea nr. 302/2004 a recunoscut sentința penală pronunțată de Tribunalul Eisenstadt prin care sus-numitul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și a dispus transferarea acestuia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.

Împotriva sentinței a declarat recurs persoana condamnată C.I.A. care prin apărătorul desemnat din oficiu, dar și în memoriul scris depus la dosar, a solicitat respingerea cererii prin care Ministerul de Justiție din Republica Austria a solicitat transferarea sa într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare la care a fost condamnat de către autoritățile judiciare austriece.

Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de persoana condamnată, cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) din C. proc. Pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

În mod corect instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 129 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală cu modificările ulterioare și în Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996 și anume, recurentul este cetățean român, Sentința penală nr. 15 Hv 43/09, p-66 din 20 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Eisenstadt a rămas definitivă prin Sentința penală nr. 20 Bs 88/10b din 20 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel din Viena, la data primirii cererii de transferare, recurentul mai avea de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei (din documentele comunicate de autoritățile austriece a rezultat că recurentul a început executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare la data de 15 octombrie 2009 și expiră la 15 aprilie 2013), iar faptele care au atras condamnarea (infracțiunile de furt grav în mod profesional prin efracție, prevăzute și pedepsite de art. 127, art. 128 alin. (1) cifra 4, art. 129 cifra 1, art. 130 a 2-a propoziție C. pen. austriac) constituie infracțiuni potrivit legii statului român.

Este adevărat că recurentul nu și-a dat acordul pentru a fi transferat în România, dar potrivit art. 3 din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997, ratificat de România prin Ordonanța nr. 92 din 30 august 1999, transferul său în România a fost solicitat de Ministerul de Justiție din Republica Austria având în vedere faptul că i-a fost aplicată de către D.P.F. Eisenstadt, măsura interdicției de ședere pe teritoriul Austriei pe termen nelimitat.

În consecință, neexistând nici un impediment pentru a se dispune transferarea la cererea Ministerului de Justiție din Republica Austria a persoanei condamnate C.I.A. în România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare la care a fost condamnat de către autoritățile judiciare austriece, într-un penitenciar din România, concluzie la care în mod corect a ajuns și instanța de fond, recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și se va respinge ca atare în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată C.I.A. împotriva Sentinței penale nr. 151/F din 31 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul persoană condamnată la plata sumei de 520 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 31 august 2011.