ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2488/2013

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penale nr. 503 din 4 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

A fost recunoscută sentința penală din data de 09 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul pentru Cauze Penale al Landului Viena în Dosarul nr. 31/Hv/76/09k, definitivă, privind pe condamnatul I.N.T.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate I.N.T. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 11 ani închisoare aplicate prin sentința penală mai sus menționată.

S-a dedus din pedeapsă perioada executată din data de 14 mai 2009 la zi și s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii, la data rămânerii definitive a acestei sentințe.

S-a stabilit că cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 320 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, la data de 20 august 2012, s-a înregistrat pe rolul acesteia sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, privind recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale din data de 9 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul pentru Cauze Penale al Landului Viena în Dosarul nr. 31/Hv/76/09k, rămasă definitivă, ca urmare a cererii formulate de autoritățile judiciare austriece de transferare a condamnatului I.N.T. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.

A fost anexat Dosarul nr. 2196/II/5/2012, întocmit în cauză de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că, data de 20 august 2012 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, sub nr. 2196/11/5/2012, adresa din data de 05 iulie 2012 a Ministerului Justiției - D.D.I.C.J., prin care s-a transmis cererea formulată la data de 11 iunie 2012 de Ministerul Federal al Justiției din Republica Austria prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate I.N.T. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei aplicate față de acesta de către instanța de judecată din statul solicitant.

Prin rezoluția din data de 14 august 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus sesizarea Curții de Apel București pentru a aprecia asupra cererii de transfer.

Prin sentința penală din data de 9 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul pentru Cauze Penale al Landului Viena, în Dosarul nr. 31/Hv/76/09k, rămasă definitivă, numitul I.N.T. a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de viol (două fapte), prev. de art. 201 alin. (1) și (2); tâlhărie, prev.de art. 142 alin. (1) și furt grav, prev. de art. 127, art. 128 alin. (1) pct. 1 C. pen. austriac.

În fapt, s-a reținut că, la datele de 03 iulie 2008 și 14 martie 2009, pe timp de noapte, I.N.T. a obligat două părți vătămate să întrețină raporturi sexuale și a sustras din locuințele victimelor mai multe bunuri.

Totodată, față de acesta s-a dispus expulzarea și s-a aplicat prin Hotărârea din data de 27 octombrie 2010, rămasă definitivă, emisă de Direcția Poliției Federale Viena, interdicția pe o durată nedeterminată de ședere pe teritoriul Republicii Austria.

Potrivit cererii formulate la data de 11 iunie 2012 de Ministerul Federal al Justiției din Republica Austria, executarea pedepsei aplicate față de condamnatul I.N.T. a început la data de 14 mai 2009 și expiră la data de 14 mai 2020, acesta fiind în prezent încarcerat în Penitenciarul Graz-Karlau.

Faptele care au atras condamnarea numitului I.N.T. au corespondent în legislația penală română, fiind incriminate de dispozițiile art. 197 alin. (1) C. pen. (două fapte) și art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2)

1

lit. c) din C. pen. român (două fapte), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen., fiind îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983 și ratificată de România.

Conform adreselor din 02 august 2012 a M.A.I. - D.E.P.A.B.D. și din 11 din data de 03 august 2012 a M.A.I. - D.G.P., condamnatul este cetățean român, deci resortisant al statului de executare, fiind incidență și condiția prevăzută de art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată și art. 3 alin. (1) lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg.

De asemenea, s-a apreciat că sunt întrunite și condițiile prevăzute de art. 143 lit. b) și c) din Legea nr. 302/2004 republicată și art. 3 alin. (1) lit. b) și c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, hotărârea de condamnare fiind definitivă, iar condamnatul mai are de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei.

Potrivit procesului-verbal întocmit la data de 06 martie 2012 de Penitenciarul Graz-Karlau, persoana transferabilă I.N.T. nu a fost de acord să fie transferat în România în vederea continuării executării pedepsei.

Însă, întrucât față de condamnatul I.N.T. autoritățile austriece au dispus măsura expulzării și au aplicat interdicția pe o perioadă nedeterminată de ședere pe teritoriul Republicii Austria, instanța de fond a constatat că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (1) din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la data de 18 decembrie 1997 și ratificat prin O.G. nr. 92/1999, în sensul că nu este necesar consimțământul condamnatului la transferare.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs persoana transferabilă I.N.T., solicitând respingerea sesizării parchetului, întrucât nu și-a dat acordul la transferare.

Înalta Curte de Casație și Justiție examinând recursul, prin prisma criticilor formulate și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat, hotărârea atacată fiind legală și temeinică, pentru considerentele ce următoare:

Potrivit prevederilor art. 143 din Legea nr. 302/2004, republicată, transferarea persoanei condamnate, în vederea executării pedepsei, poate avea loc numai dacă sunt îndeplinite, cumulative, următoarele condiții: a) condamnatul este resortisant al statului de executare; b) hotărârea este definitivă; c) la data primirii cererii de transferare condamnate urmare de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei; d) transferul este consimțit de către persoana condamnată; e) faptele care au atras condamnarea constituie infracțiuni potrivit legii statului de executare; f) statul de condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestui transfer; în caz contrar, transferarea nu poate avea loc.

În prezenta cauză, se constată că, persoana transferabilă I.N.T. este cetățean român, a fost condamnat definitiv în Republica Austria, prin sentința penală din data de 9 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul pentru Cauze Penale al Landului Viena, în Dosarul nr. 31/Hv/76/09k, rămasă definitivă, la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de viol (două fapte), prev. de art. 201 alin. (1) și (2); tâlhărie, prev. de art. 142 alin. (1) și furt grav, prev. de art. 127, art. 128 alin. (1) pct. 1 C. pen. austriac, având corespondent în legislația penală română în dispozițiile art. 197 alin. (1) C. pen. (două fapte) și art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2)

1

lit. c) C. pen. (două fapte), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., la data primirii cererii persoana transferabilă avea de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei finale, iar statul român ca stat de executare și-a dat acordul la transfer, fiind îndeplinite, în mod incontestabil, condițiile prevăzute de art. 143 lit. a), b), c), e) și f) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Referitor la condiția prevăzută în art. 143 lit. d) din Legea menționată, respectiv existența consimțământului persoanei condamnate la transfer, se constată că aceasta nu mai este necesar a fi îndeplinită, astfel cum, în mod corect, s-a reținut și prin sentința atacată, întrucât, prin Hotărârea nr. III-1259356/FrB/10 din data de 27 octombrie 2010, rămasă definitivă, emisă de Direcția Poliției Federale Viena, s-a dispus expulzarea persoanei condamnate și aplicarea unei interdicții de ședere pe teritoriul Republicii Austria, pe o durată nedeterminată, față de persoana condamnată, împrejurare care înlătură necesitatea obținerii consimțământului la transferare, potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg la data de 18 decembrie 1997 (Protocol ratificat de Republica Austria și de România,) putându-se realiza transferarea susnumitului într-un penitenciar din România în lipsa acestui consimțământ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoana transferabilă I.N.T.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoana transferabilă I.N.T. împotriva sentinței penale nr. 503 din 4 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 august 2013.