ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 901/2013

Asupra recursului de față;

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 337/F din 5 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În temeiul art. 131 rap. la art. 162 din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, a fost recunoscută sentința penală din data de 27 martie 2012 pronunțată de Tribunalul de Land Linz, în Dosarul nr. 23/Hv/24/12w/19 (rămasă definitivă la data 27 martie 2012).

S-a dispus transferarea condamnatului B.I. din Austria într-un penitenciar din România, în vederea continuării executăm pedepsei de 1 an închisoare, respectând felul și durata acesteia.

S-a dedus din această pedeapsă perioada executată în detenție de către condamnat, de la 24 februarie 2012 până la zi.

S-a dispus emiterea unui mandat de executare cu privire la pedeapsa de 1 an închisoare, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe penale.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, urmând ca onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 320 lei, să fie suportat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 30 iulie 2012, în conformitate cu dispozițiile 162 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a solicitat recunoașterea sentinței penale definitive din data de 27 martie 2012 pronunțată de Tribunalul de Land Linz, în Dosarul nr. 23/Hv/24/12/w/19, privind pe persoana condamnată B.I. și transferarea acesteia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.

Analizând actele și lucrările dosarului, pe baza informațiilor și documentelor comunicate de către statul de condamnare, în aplicarea Convenției eurepene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, instanța de fond a constatat următoarele:

Prin sentința penală din data de 27 martie 2012 pronunțată de Tribunalul de Land Linz, în Dosarul nr. 23/Hv/24/12/w/19, numitul B.I. a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt prin efracție, parțial în formă consumată, parțial sub forma tentativei prev. de art. 127, 129 cif.l, 15 alin. (1) din C. pen. austriac.

De asemenea, din documentele transmise de autoritățile judiciare austriece rezultă că hotărârea a rămas definitivă la data de 27 martie 2012, B.I. fiind arestat preventiv de la 24 februarie 2012 până la data de 27 martie 2012, durata condamnării împlinindu-se la data de 22 februarie 2013.

În fapt, s-a reținut că B.I., în data de 24 februarie 2012, în jurul orei 20.30, prin efracție, a sustras bunuri mobile din trei barăci din șantierul. societății, S.B.

În raport cu faptele reținute în hotărârea definitivă de condamnare, instanța de fond a constatat îndeplinită condiția dublei mcriminări, prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983.

Astfel, faptele condamnatului au corespondent și în legislația penală română, acestea întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de lit. i) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. român.

S-a mai reținut că în prezent, condamnatul se află încarcerat în Penitenciarul L. și a fost de acord cu transferarea sa într-un penitenciar din România, vederea contiuării executării pedepsei de autoritățile austriece.

Față de aspectele reținute, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite toate condițiile pentru transferarea în România a condamnatului B.I., astfel cum sunt prevăzute în art. 143 din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât acesta este resortisant al statului român, hotărârea prin care i-a fost aplicată în Austria pedeapsa de 1 an închisoare este definitivă și executorie, la data primirii cererii de transferare mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei respective, iar fapta care a atras condamnarea sa de către instanța austriacă constituie infracțiune și potrivit legii penale a statului român.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana transferabilă, care a trimis la dosar pentru termenul de judecată din 15 martie 2013 o cerere prin care a arătat că nu își mai menține cererea de transfer.

Examinând hotărârea atacată prin prismă onticilor formulate, dar și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 142 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală., obiectivul transferării persoanelor condamnate constă în faptul că o persoană condamnată definitiv pe teritoriul României poate fi transferată pe teritoriul statului al cărui resortisant este, în vederea executării pedepsei. în temeiul reciprocității convenționale, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător în cazul în care un cetățean român a fost condamnat în alt stat. Totodată, articolul menționat prevede că persoana condamnată se poate adresa statului de condamnare ori statului de executare, pentru a fi transferată în vederea executării pedepsei, iar transferarea poate fi cerută fie de către statul de condamnare, fie de către statul de executare.

Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală prevede în art. 157 efectele transferării pentru statul de condamnare. Astfel, autoritățile competente ale statului român sunt obligate: fie să continue executarea condamnării imediat sau în baza unei hotărâri judecătorești înlocuind astfel pedeapsa aplicată în statul de condamnare cu o pedeapsă prevăzută de legislația română pentru aceeași infracțiune, în condițiile prevăzute la art. 159.

Din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983 rezultă că, persoana transferabilă B.I. a fost condamnat prin sentința penală din data de 27 martie 2012 pronunțată de Tribunalul de Land Linz, în Dosarul nr. 23/Hv/24/12/w/19 la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt prin efracție, parțial în formă consumată sub forma tentativei prev de art. 127, 129 alin. (1) din C. pen. austriac.

Această sentință a rămas definitivă la data de 27 martie 2012, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004, una dintre condițiile transferării persoanei condamnate este și aceea că, la data primirii cererii de transferare, condamnatul să mai aibă de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei. în cazuri excepționale, în baza acordului între statele implicate, transferarea poate avea loc chiar dacă partea de pedeapsa neexecutata este mai mica de 6 luni.

Referitor la situația executării pedepsei, din examinarea sentinței de condamnare rezultă că persoana transferabilă B.I. a fost arestat preventiv la data de 24 februarie 2012, iar durata condamnării se împlinește la data de 22 februarie 2013.

Înalta Curte constată că cererea formulată de persoana transferabilă a rămas fără obiect, având în vedere că până la aceșț moment procesual, acesta, cetățean, român, și-a executat deja pedeapsa de 1 an închisoare, iar obiectul transferării persoanelor condamnate se referă la transferarea pe teritoriul statului al cărui resortisant este condamnatul, în vederea executării pedepsei.

În acest cadru procesual, dat de dispozițiile speciale privind transferarea persoanelor condamnate, prevăzute în Legea nr. 302/2004, nu se poate dispune numai recunoașterea hotărârii de condamnare a recurentului persoană transferabilă B.I., întrucât obiectul acestei cauze constă în transferarea unei persoane condamnate, iar recunoașterea hotărârii de condamnare pronunțate de autoritățile judiciare ale statului austriac s-ar fi realizat numai pe cale incidentală, dacă ar fi fost îndeplinite condițiile pentru admiterea cererii principale de transferare a condamnatului.

Prin dispozițiile art. 133 și art. 134, Legea nr. 302/2004 este reglementată procedura recunoașterii pe cale principală, respectiv pe cale incidentală, a hotărârilor penale pronunțate de instanțele judecătorești din străinătate sau a altor acte judiciare străine.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă B.I. sentinței penale nr. 337/F din 5 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Va casa sentința penală atacată și în rejudecare, va respinge sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind transferarea persoanei condamnate B.I. într-un penitenciar din România.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă B.I., împotriva sentinței penale nr. 337/F din 5 septembrie 2 012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Casează sentința penală atacată și în rejudecare respinge sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind transferarea persoanei condamnate B.I. într-un penitenciar din România.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședința, publică astăzi, 15 martie 2013.