ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2370/2013

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 423 din 23 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 6769/2/2012 s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

A fost recunoscută sentința nr. 12Hv 52/11z-52 din 5 iulie 2011 a Tribunalului de Land Leoben definitivă prin decizia nr. 8 Bs 502/11a a Curții de Apel Graz-Secția 8 din 21 decembrie 2011 de condamnare a numitului C.N.

S-a dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România pentru continuarea pedepsei de 4 ani închisoare prin sentința mai sus menționată.

S-a reținut, în esență, următoarele:

Prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29 august 2012, în conformitate cu dispozițiile art. 162 alin. (4) și art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată s-a solicitat recunoașterea sentinței penale nr. 12Hv 52/11z-52 din 5 iulie 2011 a Tribunalului de Land Leoben definitivă prin decizia nr. 8 Bs 502/11a a Curții de Apel Graz-Secția 8 din 21 decembrie 2011.

Și transferarea condamnatului într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.

Au fost atașate la dosar adresa Ministerului Justiției, Direcția Drept Internațional și Tratate prin care se solicita efectuarea procedurii prevăzute de art. 162 din Legea nr. 302/2004 cerere formulată de către condamnat cu care acesta nu este de acord cu transferul sau deciziei penale de condamnare, traducere legalizată extras din legislația penală austriacă, referitor la dispozițiile legale aplicabile în cauză extras C. pen. român, privind infracțiunile corespunzătoare celor pentru care numitul C.N. a fost condamnat în Austria, adresa referitoare la domiciliul din România a persoanei condamnate.

Conform art. 164 raportat la art. 152 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 (astfel cum a fost republicată în M. Of. nr. 377/31.01.2011), persoana condamnată a fost citată la locul de deținere din Austria, fiind depusă la dosar dovada de comunicare.

Examinând actele și lucrările dosarului, curtea a reținut următoarele:

Prin sentința nr. 12 Hv 52/11z-52 pronunțată la 5 iulie 2011 de Tribunalul de Land Leoben recurentul C.N. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt grav în mod profesional în formă continuată și tentativă prevăzută de art. 127, art. 128 alin. (1) și alin. (4), art. 130 varianta 4 cu aplicarea art. 15 alin. (1) C. pen. austriac.

În fapt s-a reținut de către instanțele judiciare austriece că recurentul C.N. a sustras din posesia altora bunuri mobile cu valoare totală de peste 3.000 euro, acționând parțial, pătrunzând prin efracție într-o clădire, prin spargerea de recipiente, parțial în formă continuată, parțial rămasă la forma de tentativă, având intenția să obțină prin aceste acțiuni un folos material injust și să-și creeze o sursă continuă de venituri prin comiterea faptelor.

Curtea a susținut că sunt îndeplinite atât condiția dublei incriminări deoarece faptele pentru care numitul C.N. a fost condamnat în Austria au corespondent cu legislația penală română, fiind vorba de un furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 208 alin. (1), alin. (2) și art. 209 alin. (1), lit. a), lit. e) și alin. (2) lit. b) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cât și faptul că este cetățean român cu domiciliul în România, hotărârea de condamnare este definitivă.

Condamnatul a declarat că nu dorește să fie transferat în România în vederea continuării restului de pedeapsă.

Pe de altă parte s-au reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 165 din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 224/2006, privind refuzul opțional al transferării.

Drept urmare, în temeiul art. 162 din Legea nr. 302/2004, Curtea a admis sesizarea, a recunoscut hotărârea de condamnare și a dispus transferarea condamnatului C.N. în vederea continuării executării pedepsei.

Împotriva sentinței sus menționată a declarat recurs persoana transferabilă C.N.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că din adresa emisă de Ministerul Justiției din Austria condamnatul C.N. nu poate fi transferat în România, întrucât urmează să fie pusă în executare măsura expulzării după libertate în conformitate cu art. 133 din Legea privind executarea penală, având în vedere interdicția de ședere emisă împotriva acestuia.

Pentru acest motiv Ministerul Federal al Justiției a învederat că nu-și menține cererea, având ca obiect preluarea executării pedepsei privative de libertate privind pe inculpatul C.N., aceasta urmând a fi executată în România.

Raportat la conținutul acestor înscrisuri noi ulterioare hotărârii de admitere a sesizării parchetului de recunoaștere a hotărârii de condamnare a Tribunalului pentru cauze penale din Land Leoben și a dispus transferarea condamnatului C.N., în vederea continuării pedepsei, Înalta Curte constată, având în vedere dispozițiile art. 144 din Legea nr. 302/2004 republicată nu mai subzistă cererea de transferare acordată inițial autorităților statului român, motiv pentru care va lua act de renunțare la cererea de transfer formulată de Ministerul Federal al Justiției din Austria.

Față de considerentele mai sus arătate Înalta Curte va admite recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă C.N. împotriva sentinței penale nr. 423 din 23 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Va casa în totalitate sentința penală atacată și, rejudecând va lua act de renunțare la cererea de transfer formulată de Ministerul justiției al Republicii Austria.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă C.N. împotriva sentinței penale nr. 423 din 23 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Casează sentința penală recurată și rejudecând:

Respinge sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind recunoașterea sentinței nr. 12Hv 52/11z-52 din 5 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul de Land Leoben, definitivă prin decizia nr. 8 Bs 502/11a a Curții de Apel Graz, secția 8, din 21 decembrie 2011, privind transferul persoanei condamnate C.N. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 4 ani închisoare.

Cheltuielile judiciare în fond și în recurs rămân în sarcina statului.

Onorariul pentru apărarea din oficiu, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 iulie 2013.