ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2496/2012

Asupra

recursului de față

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 148/F

din 04 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

pronunțată în dosar nr. 2271/2/2012 (876/2012), s-a admis sesizarea formulată

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

A fost

recunoscută sentința penală nr. 092.Hv.99/10t din 10 septembrie 2010 a

Tribunalului pentru cauze penale Viena - Republica Austria, de condamnare a

numitului M.G. (fost L.), în prezent deținut în Penitenciarul Hirtenberg -

Austria.

S-a dispus

transferarea condamnatului M.G. (fost L.) într-un penitenciar din România

pentru continuarea executării pedepsei de 2 ani, 11 luni și 29 de zile

închisoare, aplicată prin sentința penală mai sus menționată.

S-a constatat

că susnumitul a executat din pedeapsă perioada de la 5 august 2010 la zi.

S-au reținut,

în esență, următoarele:

Prin sesizarea

formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, înregistrată pe

rolul acestei instanțe în data de 19 martie 2012, în conformitate cu

dispozițiile art. 162 alin. (4) și art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată,

s-a solicitat recunoașterea sentinței penale nr. 092.Hv.99/10t din 10

septembrie 2010 a Tribunalului pentru cauze penale Viena - Republica Austria,

privind pe persoana condamnată M.G. (fost L.) și transferarea acestuia într-un

penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.

Au fost

atașate la dosar: adresa Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional

și Tratate prin care se solicită efectuarea procedurii prevăzute de art.162 din

Legea nr. 302/2004, cererea formulată de către condamnat în care își exprimă

consimțământul pentru transfer, cererea ulterioară prin care nu își mai exprimă

acordul pentru transfer, sentința penală de condamnare, tradusă și în copie

legalizată, extras din legislația penală austriacă referitor la dispozițiile

legale aplicabile în cauză, extras C. pen. român privind infracțiunile

corespunzătoare celor pentru care numitul M.G. (fost L.) a fost condamnat în

Austria, adresa referitoare la domiciliul din România al persoanei condamnate.

Conform art.

164 rap. la art. 152 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 (astfel cum a fost

republicată în M. Of. nr. 377 din 31 mai 2011), persoana condamnată a fost

citată la locul de detenție din Austria, fiind depusă la dosar dovada de

comunicare transmisă prin fax.

Examinând actele

și lucrările dosarului, Curtea a reținut ur

mătoarele:

Potrivit

sentinței penale nr.

092.Hv.99/10t

din

10 septembrie 2010 a

Tribunalului pentru

cauze penale Viena - Republica Austria, numitul M.G. (fost L.) a fost condamnat

la o pedeapsă de 2

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de

furt grav în mod profesional în formă consumată și tentativă, prev. de art.

127, art. 128 alin. (1) cif.4, art. 130 prima variantă și art. 15 C. pen.

austriac,

delict de suprimare a înscrisurilor

oficiale prev. de art. 229 alin. (1) C. pen.

austriac și delict de

înstrăinare a titlurilor de plată prev.

de

art. 241 lit. e) alin. (1) și (2) C. pen. austriac.

În fapt, s-a reținut că în datele de 17 martie

2008, 21 mai 2008 și

04 mai 2009, numitul M.G. (fost L.) a sustras de la

persoanele vătămate diverse sume de bani, cârduri bancare, documente și alte

bunuri personale, iar în data de 17 martie 2008, prin

utilizarea neautorizată a cârdului bancar sustras anterior, cu intenția

de a-și crea un avantaj material injust, a încercat în repetate rânduri

să retragă o sumă de bani, fapta rămânând în forma tentativei. Susnumitul a

suprimat în mod neautorizat înscrisurile cu intenția de a evita folosirea lor,

conform scopului emiterii acestora.

Prin aceeași

sentință s-a dispus revocarea liberării condiționate din executarea pedepsei de

2 ani închisoare pronunțată de Tribunalul pentru cauze penale din Viena în

dosarul nr. 53 Hv 27/05k din 6 aprilie 2005.

Potrivit

datelor comunicate de autoritățile austriece, sus­numitul a fost arestat în

această cauză de la 2 noiembrie 2004 și a fost liberat condiționat la data de

03 noiembrie 2005 cu un termen de încercare

de

5 ani, rămânând neexecutat un rest de pedeapsă de 11 luni și 29

de zile.

Acest rest de

pedeapsă urmează a fi executat ca urmare a revocării liberării condiționate

prin sentința penală nr. 092.Hv.99/10t din 10 septembrie 2010 a Tribunalului

pentru cauze penale Viena.

Drept urmare,

pedeapsa pe care o are de executat în final este de 2 ani, 11 luni și 29 zile

închisoare.

Numitul M.G.

(fost L.) a fost arestat preventiv

la data

de 05 august 2010, după care a început executarea pedepsei.

Potrivit

informațiilor furnizate de Ministerul Federal al Justiției din Republica

Austria, executarea pedepsei va fi finalizată la data de 02 august 2013.

Față de cele reținute, Curtea a constatat că sunt

îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 155,

art. 156 și art. 162 din Legea nr. 302/2004, privind admiterea sesizării.

Astfel, s-a reținut că este îndeplinită condiția

dublei incriminări,

deoarece faptele pentru care numitul M.G. (fost L.)

a fost condamnat în Austria au corespondent în legislația penală română, fiind

vorba despre infracțiunile de furt calificat în formă continuată, prev. de art.

208 alin. (1) și (2) – art. 209 alin. (1) lit. a), e) și alin. (2) lit. b) cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. român și de efectuare de operațiuni

financiare în mod fraudulos în formă continuată prev. de art. 27 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea,

s-a constatat că numitul M.G. (fost L.) este cetățean român cu domiciliul în

România, hotărârea de condamnare este definitivă, iar la data primirii cererii

de transferare, condamnatul avea de executat o perioadă mai mare de 6 luni din

durata pedepsei ce i-a fost aplicată.

Inițial, la

data de 2 mai 2011 condamnatul și-a exprimat consimțământul în vederea

transferării într-un penitenciar din România (fila 27), iar ulterior la data de

30 septembrie 2011, condamnatul a declarat că nu dorește să fie transferat în

România în vederea continuării restului de pedeapsă.

Având în

vedere că din declarația atașată la dosar, rezultă că după începerea procedurii

de transfer, condamnatul și-a exprimat în mod valabil consimțământul și

apreciind că acesta are caracter irevocabil, instanța a apreciat că este

lipsită de efecte ultima manifestare de voință.

Pe de altă

parte, s-a reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 165 din Legea nr.

302/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 224/2006 și republicată

în M. Of. nr. 377 din 31 mai 2011, privind refuzul opțional al transferării.

Drept urmare,

în temeiul art. 162 din Legea nr. 302/2004, Curtea a admis sesizarea, a

recunoscut hotărârea de condamnare și a dispus transferarea condamnatului M.G.

(fost L.) în vederea continuării executării pedepsei.

Totodată, a

dedus din pedeapsă perioada deja executată, de la 05 august 2010 la zi, precum

și perioada de la 2 noiembrie 2004 la 3 noiembrie 2005 executată din pedeapsa

aplicată prin sentința penală nr. 053 E Hv 27/05k din 6 aprilie 2005 pronunțată

de Tribunalul pentru cauze penale din Viena, deoarece această perioadă a fost

avută în vedere la calcularea restului rămas de executat cu privire la care, prin

sentința de condamnare recunoscută în cauza de față, s-a dispus revocarea

liberării condiționate.

Împotriva

sentinței sus-menționate a declarat recurs persoana transferabilă M. (fost L.)

G.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat este

fondat și urmează a fi admis, pentru următoarele considerente:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, rezultă că la data de 31 iulie 2012, a fost înaintată la

dosar prin fax, o adresă din partea Ministerului Federal al Justiției din Austria,

prin care s-a comunicat că se renunță provizoriu, de la data de 3 august 2012,

la continuarea executării pedepsei aplicate împotriva cetățeanului român G.M.,

în conformitate cu art. 133 din Legea privind executarea penală, având în

vedere interdicția de ședere emisă împotriva acestuia. Pentru acest motiv,

Ministerul Federal al Justiției a învederat că nu își mai menține cererea având

ca obiect preluarea executării pedepsei privative de libertate.

Raportat la

conținutul acestor înscrisuri noi, ulterioare hotărârii de admitere a sesizării

parchetului, de recunoaștere a hotărârii de condamnare a Tribunalului pentru

cauze penale din Viena și dispunere a transferării condamnatului M.G. (fost L.)

în vederea continuării executării pedepsei, Înalta Curte constată, având în

vedere dispozițiile art. 144 din Legea 302/2004 - republicată, că nu mai

subzistă cererea de transferare adresată inițial autorităților statului român,

motiv pentru care va lua act de renunțarea la cererea de transfer formulată de

Ministerul Federal al Justiției din Austria.

Fată de

considerentele mai sus-arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat de

persoana transferabilă M.(fost L.) G. împotriva sentinței penale nr. 148/F din

04 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în

dosar nr. 2271/2/2012 (876/2012), va casa în totalitate sentința penală atacată

și, rejudecând, va lua act de renunțarea la cererea de transfer formulată de

Ministerul Federal al Justiției din Austria.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite

recursul declarat de persoana transferabilă M.(fost L.)G. împotriva sentinței

penale nr. 148/F din 04 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

pronunțată în dosar nr. 2271/2/2012 (876/2012).

Casează în totalitate

sentința penală atacată și, rejudecând, ia act de renunțarea la cererea de

transfer formulată de Ministerul Federal al Justiției din Austria.

Onorariul

pentru apărarea din oficiu a recurentului persoană transferabilă M.G., în sumă

de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 1 august 2012.