ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1185/2012

Deliberând asupra recursului de faș;

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 433 din 4 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și, în consecință:

În temeiul art. 116, alin. (1), raportat la art. 117, alin. (4) din Legea nr. 302/2004, a recunoscut sentința penală nr. 37/Hv/91/10d din data de 22 iulie 2010 a Tribunalului Landului Wiener Neustadt, Republica Austriacă, definitivă la 14 februarie 2011.

În temeiul art. 129 din Legea nr. 302/2004 a dispus transferarea condamnatului H.V.F., depus la Penitenciarul Hirtenberg, Republica Austria, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani închisoare,în felul și durata stabilite de autoritățile judiciare austriece, potrivit art. 145 din Legea nr. 302/4004.

S-a dedus durata reținerii și arestării preventive, precum și perioada executată începând cu data de 27 mai 2010 la zi.

S-a dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 192, alin. (3), C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, iar suma de 320 lei, onorariul apărătorului din oficiu, va fi suportată din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin rezoluția din data de 06 octombrie 2011, dispusă în Dosarul nr. 1910/11/5/2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea de Apel București, în vederea recunoașterii și punerii în executare a sentinței penale nr. 7/Hv/91/10d din data de 22 iulie 2010 a Tribunalului Landului Wiener Neustadt, Republica Austria, definitivă la data de 14 februarie 2011, ca urmare a cererii formulate de Ministerul Justiției din Republica Austria, de transferare a condamnatului H.V.F. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani închisoare.

S-a mai susținut că, prin adresa din 2011, Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cererea prin care se solicită transferarea condamnatului H.V.F., căruia i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 7/Hv/91/10d din data de 22 iulie 2010 a Tribunalului Landului Wiener Neustadt, Republica Austria, definitivă la 14 februarie 2011, pentru săvârșirea infracțiunii de furt grav, prin efracție, în formă continuată și în cadrul unei organizații criminale prev. de art. 127, 128 alin. (1) cifra 4, art. 129 cifra 1, art. 130 cazul 2, 3, și 4, 15 din C. pen. austriac, reținându-se în sarcina sa că în perioada 01 august-02 august 2011, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale și în asociere cu mai multe persoane, a sustras, prin efracție și în timpul nopții, mai multe bunuri din sediul mai multor firme, precum și un camion.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că pe data de 19 mai 2011 condamnatul, depus la Penitenciarul Hirtenberg, a consimțit la transferarea sa într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii.

Din analiza ansamblului materialului probator, prima instanță a apreciat că sesizarea este întemeiată.

Astfel, s-a constatat că față de condamnat sunt îndeplinite, atât condițiile pentru recunoașterea hotărârilor judecătorești penale străine, enumerate la art. 116, alin. (1), lit. a)-g) din Legea nr. 302/2004, cât și cerințele referitoare la transferare, prevăzute de art. 129, lit. a)-f) din aceeași lege, și anume condamnatul este cetățean al statului de executare, hotărârea judecătorească de condamnare este definitivă, la data primirii cererii de transferare condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei stabilită, transferul este consimțit de către condamnat, dubla incriminare și anume, faptele penale comise de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 alin. (1)-art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen. și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 C. pen. pentru care legea penală română prevedepedeapsa închisorii de la 3 ani la 12 ani, statul de condamnare și statul de executare sunt de acord asupra transferării.

De asemenea, s-a apreciat că nu există niciuna dintre cauzele pentru refuzul opțional al transferării, prevăzute, în mod limitativ, de art. 152, lit. a)-d) din Legea nr. 302/2004.

În ceea ce privește efectul transferării, potrivit art. 145, raportat la art. 144, alin. (1), lit) a) din Legea nr. 302/2004, s-a reținut că persoana condamnată urmează să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, astfel cum a fost stabilită, cu autoritatea sa de lucru judecat, prin sentința penală nr. 7/Hv/91/10d din data de 22 iulie 2010 a Tribunalului Landului Wiener Neustadt, Republica Austriacă, definitivă la 14 februarie 2011, în natura și durata stabilite de organele judiciare austriece.

Ca atare, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și, în consecință, în temeiul art. 116, alin. (1), raportat la art. 117, alin. (4) din Legea nr. 302/2004, a fost recunoscută sentința penală nr. 7/Hv/91/10d din data de 22 iulie 2010 a Tribunalului Landului Wiener Neustadt, Republica Austria, definitivă la data de 14 februarie 2011.

În temeiul art. 129 din Legea nr. 302/2004 s-a dispus transferarea condamnatului H.V.F., depus la Penitenciarul Hirtenberg, Republica Austria, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani închisoare, în felul și durata stabilite de autoritățile judiciare austriece, potrivit art. 145 din Legea nr. 302/4004.

S-a dedus durata reținerii și arestării preventive, precum și perioada executată începând cu data de 27 mai 2010 la zi.

S-a dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana condamnată H.V.F.

În motivarea recursului, persoana condamnată a arătat că a formulat cerere pentru a fi transferat într-un penitenciar din România în vederea continuaării executării pedepsei de 3 ani închisoare la care a fost condamnat de autoritățile judiciare austriece, însă procedura a durat foarte mult, iar la acest moment mai sunt 4 luni până la executarea a 2/3 din durata pedepsei privative de libertate și consideră că va fi eliberat din detenție în Austria, întrucât a formulat cerere de liberare condiționată.

Deoarece are convigerea că procedura de transfer va dura o perioadă mai mare de 4 luni, înțelege să revină asupra cererii sale, precizând că nu mai este de acord cu transferaea sa într-un pentenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul formulat de persoana transferabilă H.F.V. este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit prevederilor art. 143 din Legea nr. 302/2004, republicată, transferarea persoanei condamnate în vederea executării pedepsei poate avea loc numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) condamnatul este resortisant al statului de executare; b) hotărârea este definitivă; c) la data primirii cererii de transferare condamnate urmare de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei; d) transferul este consimțit de către persoana condamnată; e) faptele care au atras condamnarea constituie infracțiuni potrivit legii statului de executare; f) statul de condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestui transfer; în caz contrar, transferarea nu poate avea loc.

Concomitent, din oficiu, Înalta Curte reține că prin adresa din 2011, Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare judiciară - Serviciul Cooperare judiciară internațională în materie penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004 republicată, cererea formulată de autoritățile din Republica Austria prin care se solicită transferarea persoanei condamnate H.V.F., deținut în Penitenciarul Hirtenberg din Republica Austria, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată de către instanțele din statul solicitant.

Cererea formulată de autoritățile austriece a fost însorită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv copie certificată pentru conformitate de pe hotărârea definitivă de condamnare, de pe dispozițiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate, declarația cuprinzând acoedul de transfer al persoanei condamnate și referatul privond situația socială șo famișiașă a condamnatului.

Din verificările efectuate la M.A.I.G.P. și D.E.P.A.B.D. a rezultat că persoana condamnăa H.V.F. este cetățean român, fiind astfel îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004.

Din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenției Europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, a rezultat că, prin sentința penală nr. 37/Hv/91/10d din data de 22 iulie 2010 a Tribunalului Landului Wiener Neustadt, Republica Austria, a fost condamnat persoana transferabilă H.V.F. la pedeapsa închisorii d 3 ani închisoare pentru săvârșirea infrcațiunii de furt grav, prin efarcție, în formă continuată și în cadrul unei organizații ceiminale prevăzută de art. 127, 128 alin. (1) cifra .4, art. 129 cifra 1, art. 130 cazul 2, 3, 4 și 15 din C. pen. autraic, hotărâre rămasă definitivă la data de 14 februarie 2011.

În fapt s-a reținut că în perioada 01 august-02 august 2008, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale și în asociere cu mai multe persoane, a sustras, prin efracțue și în tmpul nopții, mai multe bunuri din sediul mai multor firme, precim și din camion.

De asemenea, se constată că este îndeplinită și condiția dublei incriminări prevăzute de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reținute în sarcina numitului H.V.F. având corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilpor prevăzute art. 208 alin. (1)-209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen. și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 C. pen.pentru care legea penală română prevedepedeapsa închisorii de la 3 ani la 12 ani.

Din situația executării pedepsei comunicată de autoritățile austriece a rezultat că numitul H.V.F. a început executarea pedepsei la data de 27 mai 2010. în calculul pedepsei închisorii aplicate persoanei condamnate s-a inclus durata arestării preventive de la data de 27 mai 2010, ora 0.00 până la data de 14 februarie 2011 ora 10.59, iar durata executării pedepsei se împlinește la data de 27 mai 2013.

În consecință, se reține că este îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004.

Din examinarea actelor dosarului se reține că prin adresa din 02 aprilie 2012, Ministerul Justiției, Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară a transmis la dosarul cauzei răspunsul primit din partea Ministerului Federal al Justiției din Republica Austria, prin care se comunică faptul că prin încheierea nr. 53/BE/45/12/f din data de 14 februarie 2012, Tribunalul Wieener Neustadt a renunțat la continuarea executării pedepsei aplicate cetățeanului român H.V.F. , deoarece împotriva acestuia a fost emisă o interdicție de ședere, iar el a declarat că va părăsi teritoriul federal după eliberarea sa la data de 27 mai 2012. În raport de această situație, în adresă s-a precizat că Ministerul Federal al Justiției nu își mai menține cererea de transfer (filele 25- 26 dosarul instanței de recurs).

Înalta Curte, având în vedere că numitul H.V.F., cetățean român, a fost condamnat definitiv în Austria la pedeapsa de 3 ani închisoare a cărei durată se împlinește la data de 27 mai 2013, iar Statul român, ca stat de executare, și-a dat acordul la transfer, în cauză sunt îndeplinite în condițiile prevăzute în art. 143 lit. a), b), c), e) și f) din Legea nr. 302/2004 modificată.

Referitor la condiția prevăzută în art. 143 lit. d - consimțământul persoanei condamnate - din aceeași lege, se constată că în cauza dedusă judecății, aceasta nu mai este necesar a fi îndeplinită. Aceasta deoarece, deși persoana condamnată H.V.F.a la data de 19 mai 2011 și-a manifestat consimțământul pentrua fi transferat în vederea executării pedepsei de 3 ani închisoare într-un penitenciar din România, iar la data de 11 ianuarie 2012, prin cererea de recurs (fila 4 doosarul instanței de recurs) acesta a revenit asupra acordului, situație consemnată în procesul-verbal din data de 11 ianuarie 2012 ora 10.00 la Parchetul Wiener Neustadt, prin decizia din data de 02 martie 2011, Direcția Federală de Poliție Viena a luat fată de acesta măsura interdicției de ședere pe teritoriul Republicii Austria, împrejurare ce înlătură obținerea consimțământului condamnatului, potrivit dispozițiilor art. 3 parag. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg în anul 1997 (act ratificat atât de Republica Austria, cât și de România).

Dat fiind interdicția de ședere pe teritoriul Austriei dispusă față de condamnat de autoritățile judiciare austriece, se constată că revenirea sa asupra consimțământului de a fi transferat pentru a continua executarea pedepsei de 3 ani închisoare într-un penitenciar din România nu mai este necesară.

În consecință, în mod legal instanța de fond, a dispus admiterea sesizării formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a recunoscut sentința penală nr. 37 din data de 22 iulie 2010 a Tribunalului Landului Wiener Neustadt, Republica Austriacă, definitivă la 14 februarie 2011.

Concomitent, în mod legal a dispus transferarea condarxinatului H.V.F., într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani închisoare, în felul și durata stabilite de autoritățile judiciare austriece, potrivit art. 145 din Legea nr. 302/4004.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul declartae de condamnatul persoană transferabilă H.V.F. împotriva sentinței penale nr. 433 din 4 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, este nefondat și în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să fie respins ca atare.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 520 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă H.V.F. împotriva sentinței penale nr. 433 din 4 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul condamnatul persoană transferabilă la plata sumei de 520 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică azi 17 aprilie 2012.