ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1767/2011

Asupra recursului de față:

În baza actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 270/F

din 23 septembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 7482/2/2010

(2272/2010) s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București.

S-a recunoscut sentința penală

emisă în data de 20 mai 2009 de către Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena,

în dosarul nr. 092 Hv 132/08 t, privindu-l pe condamnatul N.I. și s-a dispus

executarea în România a pedepsei în forma continuării executării pedepsei

aplicate în statul de condamnare, conform art. 145 din Legea nr. 302/2004

S-a dispus transferarea

condamnatului în România pentru continuarea executării pedepsei de 3 ani și 4

luni închisoare (constituită din pedeapsa principală de 2 ani și 6 luni închisoare

și cea de 10 luni închisoare, reprezentând revocarea suspendării condiționate,

aplicate prin sentința din data de 9 februarie 2006 a Tribunalul pentru Cauze

Penale din Viena, în dosarul nr. 066 Hv 7/06 m), aplicată prin sentința emisă

în data de 20 mai 2009 de către Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena, în

dosarul nr. 092 Hv 132/08 t.

Onorariul avocatului din oficiu,

în cuantum de 200 lei, s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului

Justiției.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut că prin rezoluția nr. 1292/II-5/2010 din

20 august 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a fost

sesizată în vederea recunoașterii sentinței emisă în data de 20 mai 2009 de

către Tribunalul penal Viena, în conformitate cu disp. art. 145 din Legea nr. 302/2004,

modificată.

Prin sentința susmenționată, N.I.

a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunilor de furt grav în mod profesional în formă consumată și tentativă,

prevăzute de art. 128 alin. (1) cif. 4, art. 130 și art. 15 din Codul penal

austriac, precum și pentru săvârșirea infracțiunii de suprimare de înscrisuri,

prev. de art. 229 alin. (1) din același cod, ținându-se cont de perioada cât a

fost arestat preventiv de la 9 decembrie 2008 la 20 mai 2009 (fila 11 dosar).

Prin aceeași sentință s-a dispus revocarea suspendării condiționate a unei

părți de 10 luni dintr-o pedeapsă de 15 luni închisoare, la care susnumitul a

fost condamnat prin sentința definitivă din 9 februarie 2006, pronunțată în

dosarul nr. 062 HV/06m al Tribunalului Penal Viena și la care, de asemenea, s-a

ținut cont de perioada cât acesta a fost arestat preventiv, respectiv de la 30

noiembrie 2005 la 9 februarie 2006 ( fila 10 dosar).

În fapt s-a constatat că N.I., în

perioada 27 mai 2008-13 octombrie 2008 a sustras diferite sume de bani de la 7

persoane fizice și că în perioada mai 2008-9 februarie 2009 a încercat în

aceeași modalitate să sustragă bani de la mai multe persoane rămase

neidentificate. De asemenea, în lunile mai, iunie și octombrie 2008 a suprimat în mod neautorizat înscrisuri aparținând unor persoane fizice, cu intenția de a evita

folosirea lor pe cale legală.

S-a stabilit că în cauză este

îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea

nr. 302/2004 modificată și de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană

asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, faptele care au atras condamnarea inculpatului N.I. având

corespondent în legislația penală română.

Astfel, faptele reținute în

sarcina condamnatului N.I. de către autoritățile judiciare austriece realizează

conținutul constitutiv al infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 208 -

209 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv de tentativă la

furt calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 208-209 C. pen. și distrugere,

prev. de art. 217 C. pen., conform certificatului de legislație aplicabilă în

cauză.

Totodată, a rezultat că în cauză

sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute în dispozițiile art. 129 lit. a)-d)

din Legea nr. 302/2004 modificată, în sensul că numitul N.I. este cetățean

român și are domiciliul în România, conform înscrisului existent la fila 8 din

dosar, hotărârea de condamnare a susnumitului este definitivă, acesta și-a

manifestat consimțământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din

România pentru a continua executarea pedepsei, la data primirii cererii de

transferare, susnumitul având de executat mai mult de 6 luni din durata

pedepsei finale, potrivit înscrisurilor privind stadiul executării pedepsei.

Examinând actele și lucrările

dosarului, Curtea a constatat că sesizarea este întemeiată.

Din înscrisurile existente la

dosar rezultă că prin sentința nr. 092 Hv 132/08t din 20 mai 2009, N.I. a fost

condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunilor de furt grav în mod profesional în formă consumată și tentativă,

prevăzute de art. 128 alin. (1) cif. 4, art. 130 și art. 15 din Codul penal

austriac, precum și pentru săvârșirea infracțiunii de suprimare de înscrisuri,

prev. de art. 229 alin. (1) din același cod. Prin aceeași sentință s-a dispus

revocarea suspendării condiționate a unei părți de 10 luni dintr-o pedeapsă de

15 luni închisoare, la care a fost condamnat prin sentința definitivă din 9

februarie 2006, pronunțată în dosarul nr. 062 HV/06m a Tribunalului Penal Viena

și la care, de asemenea, s-a ținut cont de perioada cât acesta a fost arestat

preventiv, respectiv de la 30 noiembrie 2005 la 9 februarie 2006.

În fapt s-a constatat că, în

perioada 27 mai 2008-13 octombrie 2008, N.I. a sustras diferite sume de bani de

la 7 persoane fizice și că în perioada mai 2008-9 februarie 2009 a încercat în

aceeași modalitate să sustragă bani de la mai multe persoane rămase

neidentificate. De asemenea, în lunile mai, iunie și octombrie 2008 a suprimat în mod neautorizat înscrisuri aparținând unor peroane fizice, cu intenția de a evita

folosirea lor pe cale legală.

Curtea a constatat că sunt îndeplinite

condițiile dublei incriminări prevăzută de art. 129 din Legea nr. 302/2004

privind cooperarea judiciară în materie penală, fiind vorba despre o hotărâre

de condamnare definitivă pronunțată împotriva unui cetățean român, la o

pedeapsă cu închisoarea pentru fapte care sunt incriminate, deopotrivă, de legea

statului de condamnare și de legea statului de executare.

În plus, ambele state sunt de

acord asupra acestui transfer, iar măsura este consimțită și de către persoana

condamnată, aspect ce rezultă din înscrisurile existente la dosar( fila 29

dosar).

Având în vedere aceste aspecte,

Curtea a recunoscut sentința penală emisă în data de 20 mai 2009 de către

Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena, în dosarul nr. 092 Hv 132/08 t,

privindu-l pe condamnatul N.I. și a dispus executarea pedepsei în România în

forma continuării executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, conform

art. 145 din Legea nr. 302/2004.

Totodată a dispus transferarea

condamnatului în România pentru continuarea executării pedepsei de 3 ani și 4

luni închisoare, constituită din pedeapsa principală de 2 ani și 6 luni

închisoare și cea de 10 luni închisoare, reprezentând revocarea suspendării

condiționate, aplicate prin sentința din data de 9 februarie 2006 a

Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena, în dosarul nr. 066 Hv 7/06 m, în

raport de înscrisurile existente la fila 21 (din care rezultă că este vorba de

o revocare parțială a suspendării condiționate), fila 33 (în raport de care,

revocând suspendarea, infractorul va executa pedeapsa sau restul pedepsei),

respectiv fila 9 (din care rezultă că pedeapsa se consideră executată la 9

aprilie 2012).

Din pedeapsa de executat a dedus

perioada de la 30 noiembrie 2005 la 2 februarie 2006 și de la 9 decembrie 2008

la zi ( fila 31 dosar).

Împotriva sentinței a declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, critica vizând greșita deducere

din pedeapsa aplicată condamnatului N.I. a perioadei cuprinsă între 30 noiembrie

2005 și 9 februarie 2006. În raport de înscrisurile aflate la dosar, în opinia

procurorului, perioada ce urma să fie dedusă din pedeapsa de 3 ani și 4 luni

închisoare pentru care s-a dispus transferarea persoanei condamnate N.I. era de

la 9 decembrie 2008 la zi.

În consecință, procurorul a

solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și înlăturarea din pedeapsă a

perioadei executată de condamnat de la 30 noiembrie 2005 la 9 februarie 2006.

Examinând hotărârea atacată, atât

prin prisma motivului invocat de parchet, cât și din oficiu în conformitate cu

disp. art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul este fondat dar pentru un alt motiv decât cel invocat în

scris de procuror.

Înalta Curte, constată că la data

pronunțării sentinței penale nr. 270/F din 23 septembrie 2010, instanța de fond

reținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 129 din Legea nr. 302/2004

privind cooperarea judiciară internațională în materie penală modificată, în

mod corect a dispus transferarea intimatului persoană condamnată N.I. în

România pentru continuarea executării pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare

constituită din pedeapsa principală de 2 ani și 6 luni închisoare și cea de 10

luni închisoare, reprezentând revocarea suspendării condiționate aplicate prin

sentința din data de 9 februarie 2006 a Tribunalului pentru Cauze Penale din

Viena în dosarul nr. 062 HV/06, după ce în prealabil a recunoscut sentința

penală emisă în data de 20 mai 2009 în dosarul nr. 092 Hv 132/08 t de către Tribunalul

pentru Cauze Penale din Viena.

Una din condițiile ce se cer a fi

îndeplinite pentru a se dispune transferarea persoanei condamnate este cea

prevăzută la art. 129 lit. f) din Legea nr. 302/2004 modificată și anume aceea

ca statul de condamnare și statul de executare să se pună de acord asupra

transferării, în caz contrar transferarea neputând avea loc.

Ulterior pronunțării hotărârii

care face obiectul recursului de față, autoritatea competentă a statului

solicitant - în speță, Ministerul Federal al Justiției din Republica Austria -

a comunicat autorității competente a statului de executare – Ministerul

Justiției din România - cu adresa nr. BMJ4038136/0001-IV 4/2011, că Tribunalul

Korneubur a renunțat, conform dispozițiilor art. 133 a din Legea austriacă

privind executarea penală, prin încheierea nr. 820 BE 382/10y din data de 12

ianuarie 2011 la continuarea executării pedepsei aplicate împotriva

cetățeanului român N.I., având în vedere faptul că acesta a fost obligat să

părăsească teritoriul Republicii Austria. Se mai arată în susmenționata adresă

că Ministerul Federal al Justiției își retrage cererea, având ca obiect preluarea

executării pedepsei aplicate împotriva lui N.I., acesta urmând a părăsi țara la

data de 1 martie 2011 (filele 23, 34, 42 instanța recurs).

Ulterior, cu adresa nr. BMJ4038136/0001-IV

4/2011 transmisă prin fax la data de 29 aprilie 2011, Ministerul Federal al

Justiției din Austria a comunicat faptul că executarea pedepsei aplicate

cetățeanului român N.I. a fost încheiată, iar acesta a fost pus în libertate,

în conformitate cu sec.133 a din Legea Federală din Austria privind executarea

pedepselor cu modificările ulterioare, potrivit căreia executarea unei pedepse

aplicate unei persoane care nu deține calitatea de cetățean al Austriei se

poate încheia după executarea a jumătate din pedeapsa aplicată, dacă persoana

face obiectul interdicției de a rămâne în Austria și declară că este dispusă să

părăsească teritoriul Austriei. Se mai arată în sus-menționata adresă că N.I. a

părăsit Austria după ce a fost pus în libertate la 1 martie 2011.

Având în vedere manifestarea de

voință a statului de condamnare de a-și retrage cererea, având ca obiect

preluarea executării pedepsei aplicate intimatului persoană condamnată, N.I.,

precum și faptul că pedeapsa la care acesta a fost condamnat a și fost executată

în Penitenciarul Sonnberg din Austria, critica adusă în scris sentinței

pronunțată de instanța de fond de către procuror și care vizează greșita

deducere a perioadei executate de către condamnat în arest preventiv, rămâne ca

lipsită de obiect.

În consecință, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se va admite recursul declarat de parchet, se va

casa sentința și, în rejudecare, se va lua act de retragerea cererii privind transferarea

persoanei condamnate N.I. într-un penitenciar din România pentru continuarea

executării pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare aplicate prin sentința emisă

la data de 20 mai 2009 de Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena, în dosarul

nr. 092 Hv 132/08 t.

Potrivit art. 192 alin. (3) C.

proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 320 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul

persoană. condamnată N.I. se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 270F din 23

septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Casează sentința atacată și, în rejudecare,

ia act de retragerea cererii privind transferarea persoanei condamnate N.I.

într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 3 ani

și 4 luni închisoare aplicate prin sentința emisă la data de 20 mai 2009 de

Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena în dosarul nr. 092 Hv 32/08 t.

Suma de 320 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană condamnată N.I. se

suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 2 mai 2011.