ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1996/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 221/ F din 9 septembrie 2009 Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și s-a recunoscut sentința definitivă și aplicabilă a Tribunalului pentru cauze penale din Viena din data de 08 mai 2008, numai în ceea ce privește persoana condamnată S.A. (fiul lui I. și M.). S-a dispus transferarea condamnatului S.A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 4 ani închisoare, deducându-se din această pedeapsă perioada executată de la 12 octombrie 2007 la zi.

S-a respins, ca nefondată, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București privind transferarea persoanelor condamnate D.M.M. si D.M.D. S-a dispus ca onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 960 lei, să fie suportat din fondul M.J. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 956/II-5/2009 din 27 iulie 2009 s-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 149 alin. (4) și art. 150 din Legea nr. 302/2004, recunoașterea sentinței penale definitive din data de 08 mai 2008 a Tribunalului pentru cauze penale din Viena și punerea acesteia în executare cu privire la cetățenii români S.A., D.M.M.

si D.M.D. Instanța de fond, examinând actele si lucrările dosarului, a reținut că prin sentința penală din 08 mai 2008 a Tribunalului pentru cauze penale din Viena pronunțată în Dosarul nr. 54Hv31/08 k, s-a dispus condamnarea cetățenilor români S.A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare, precum și D.M.M. și D.M.D. la câte 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt grav în mod profesional prin efracție în formă consumata și tentativă conf. art. 127, art. 128 alin. (1) cif. 4, art. 129 cif. 1, art. 130 fraza 2 varianta 2 și art. 15 C. pen. austriac și a infracțiunii de delict de înstrăinare a titlurilor de efectuare a plăților conf. art. 241 e alin. (3) C. pen. austriac.

În fapt, s-a reținut că cei trei condamnați au luat prin efracție, respectiv prin forțarea yalelor de cilindru de la ușile apartamentelor, precum și din posesia altora, bunuri mobile cu o valoare totală de peste 3000 de euro cu intenția să-și creeze un avantaj material injust, după cum urmează: A. I). 1) în data de 12 octombrie 2007 din locuința din Viena, Rauchgasse din posesia numitei B.V. un DVD-player, un X.B. inclusiv accesoriu, un S.P. cu accesorii, două telefoane mobile marca N. inclusiv încărcător, o cameră digitală marca P., bijuterii, patru ceasuri de damă, două perechi pantofi de sport și două portofele de piele, un briceag, două genți de sport, o cantitate de țigări, două sticle de whisky, dulciuri, două instalații de comunicare pentru telefon mobil, cu o valoare totală neprecizată; 2) în data de 10 octombrie 2007 din locuința din Viena, Pazmanitengasse din posesia numitei M.S.

un ceas bărbătesc, un ceas de damă, o cameră digitală, o cameră analoagă, o medalie de argint și bijuterii cu o valoare totală neprecizată. 3) în data de 06 octombrie 2007 din locuința din Viena, Gurkgasse din posesia numitei V.M. un ceas bărbătesc, un ceas de damă, o cameră digitală, un ecran L., un laptop, un palton de piele, o sumă de 500 de euro, M.P. cu o valoare totală neprecizată. 4) în data de 03 octombrie 2007 din locuința din Viena, Vorgartenstrasse din posesia numitului V.M. un ecran plat marca S., un telefon mobil N. cu o valoare totală neprecizată și o sumă de 136,50 euro; 5) în data de 09 octombrie 2007 din locuința din Viena, Linke Wienzeile din posesia numitei N.S. 17 parfumuri, un laptop cu accesoriu, o cameră digitală C., îmbrăcăminte și bijuterii cu o valoare totală neprecizată și o sumă de 3000 de euro; 6) în data de 11 octombrie 2007 din locuința din Viena, Waaggasse din posesia numitului M.K.

două ercane marca B. și două camere video cu o valoare neprecizată; 7) în perioada din 02 octombrie 2007 până în 12 octombrie 2007 din patru locuințe, din posesia persoanelor necunoscute, opt ceasuri, un sim-card, unportofel cu sume de bani în diferite valute, un briceag elvețian, diverse bijuterii (pct. 2 până 10 din pag. 245 vol. II), două telefoane mobile, o lunetă, sume de bani în valută, o instalație de comunicare, un headset pentru calculator și un G.B.N. cu o valoare totală neprecizată, și o sumă de 420 de euro. II) Au încercat să ia bunuri de valoare cum urmează: 1) în data de 12 octombrie 2007 din locuința din Viena, Schonbrunner Schlosstrasse; 2) în data de 12 octombrie 2007 din locuința din Viena, Schonbrunner Schlossstrasasse; 3) în data de 11 octombrie 2007 din locuința din Viena, Goldchlagstrasse; 4) în perioada din 02 octombrie 2007 până în 12 octombrie 2007 din opt locuințe de la persoane vătămate care au rămas neidentificate.

B) în data de 12 octombrie 2007 au sustras în mod neautorizat din posesia numitei B.V. titluri de efectuare a plăților, în speță două carduri V., cu scopul de a evita folosirea lor pe cale legală. Hotărârea de condamnare a rămas definitivă, iar din situația executării pedepselor rezultă că S.A. a fost arestat preventiv din 12 octombrie 2007 până la 08 mai 2008 când a început executarea pedepsei care expiră la 12 octombrie 2011, în prezent aflându-se în Penitenciarul Suben, iar D.M.M. și D.M.D. au fost arestați preventiv de la 12 octombrie 2007 până la 08 mai 2008 când au început executarea pedepsei care expiră la 12 octombrie 2010 pentru fiecare dintre aceștia, în prezent aflându-se tot în Penitenciarul Suben, Austria.

Din procesele-verbale din data de 19 iunie 2008 întocmite de funcționarul din cadrul Penitenciarului Suben, a rezultat că cei trei condamnați s-au opus transferului lor în România pentru continuarea executării pedepsei. Instanța de fond, analizând ansamblul actelor depuse la dosar, a constatat îndeplinite condițiile prev. de art. 129 și art. 141 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală. Astfel, S.A. cetățean român, conform verificărilor efectuate la M.A.I. - Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor și M.A.I.

- Direcția Generală de Pașapoarte, a fost condamnat definitiv de către instanța din Austria la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni care au corespondent în legislația română (realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de furt calificat în formă calificată prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), i) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., precum și tentativă la furt calificat în formă calificată prev. de art. 20 rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), i) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., pedepsite cu închisoare de la 3 ani la 15 ani și, respectiv, de la 1 an și 6 luni la 7 ani și 6 luni închisoare), iar perioada pe care acesta o mai are de executat este mai mare de 6 luni (data la care expiră executarea pedepsei fiind 12 octombrie 2011). În ceea ce privește condiția prev. de art. 129 lit. d) din Legea nr. 302/2004 modificată, instanța de fond a constatat că potrivit art. 3 pct. 1 din O.G.

nr. 92/1999 prin care s-a ratificat Protocolul adițional la Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997, statul de executare poate, la cererea statului de condamnare, să-și dea acordul pentru transferarea persoanei condamnate fără consimțământul acesteia din urmă, atunci când condamnarea pronunțată împotriva acesteia conține o măsură de expulzare sau orice altă măsură în virtutea căreia acestei persoane, odată pusă în libertate, nu îi va mai fi permis să rămână pe teritoriul statului de condamnare. Instanța de fond a reținut că prin Decizia nr. lll-1247888/Fr/08 din data de 30 iunie 2008 a Direcției Federale de Poliție Viena s-a aplicat condamnatului S.A.

măsura interdicției cu termen nelimitat de ședere pe teritoriul austriac, în conformitate cu legea pentru străini, cu excluderea efectului de amânare în caz de contestație, astfel că, consimțământul persoanei condamnate nu mai este necesar. Măsura interdicției cu termen nelimitat s-a luat față de condamnatul S.A. în aprecierea situației sale personale și a existenței condamnării definitive prin sentința din 08 mai 2008 a Tribunalului pentru cauze penale din Viena, nr. 054 Hv 31/08 k, la pedeapsa de 4 ani închisoare. Cât privește condamnații D.M.M. si D.M.D., la termenul de din 09 septembrie 2009, atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, cât și M.J.

- Direcția de Drept Internațional și Tratate, Serviciul Cooperare judiciară internațională în materie penală, au comunicat faptul că autoritățile austriece nu-și mai mențin cererea de transferare întrucât sus numiții urmează să fie, probabil, liberați condiționat la data de 12 octombrie 2009. La dosar a fost depusă și adresa întocmită de autoritățile austriece, în traducere legalizată. Potrivit dispozițiilor art. 129 lit. f) din Legea 302/2004, una din condițiile în care poate avea loc transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei este ca statul de condamnare și statul de executare să se pună de acord asupra transferului, în caz contrar acesta neputând avea loc. Ca urmare, instanța de fond a reținut că lipsește acordul autorităților austriece în efectuarea transferului condamnaților D.M.M.

și D.M.D., nefiind îndeplinită condiția prev. de art. 129 lit. f) din Legea nr. 302/2004. Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a declarat recurs persoana condamnată S.A., care, prin apărător, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea cererii de transferare într-un penitenciar din România, întrucât nu și-a manifestat acordul în acest sens. Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, potrivit dispozițiilor ari. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat. În mod corect instanța de fond a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a recunoscut sentința penală nr. 54 Hv31/08k din 08 mai 2008 a Tribunalului pentru cauze penale din Viena, în ceea ce privește persoana condamnată S.A.

și a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. a) din Legea nr. 302/2004 (S.A.

este cetățean român) de art. art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004 (sentința de condamnare este definitivă), art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004 (condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni, durata condamnării împlinindu-se la 12 octombrie 2011), art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 (faptele reținute în sarcina persoanei condamnate au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de furt calificat în formă calificată prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), i) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., precum și tentativă la furt calificat în formă calificată prev. de art. 20 rap.

la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), i) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., pedepsite cu închisoare de la 3 ani la 15 ani și, respectiv, de la 1 an și 6 luni la 7 ani și 6 luni închisoare), art. 129 lit. f) din Legea nr. 302/2004 (atât statul de condamnare cât și cel de executare și-au dat acordul la transferul persoanei condamnate). Înalta Curte constată că este nefondată critica formulată în recurs de persoana condamnată, prin apărător, în sensul că în mod greșit s-a dispus transferarea sa într-un penitenciar în România în vederea continuării executării pedepsei, având în vedere că nu și-a dat acordul în acest sens. Prin Decizia nr. lll-1247888/Fr/08 din data de 30 iunie 2008 a Direcției Federale de Poliție Viena s-a aplicat condamnatului S.A.

măsura interdicției cu termen nelimitat de ședere pe teritoriul austriac, astfel că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, potrivit cărora instanța de judecată poate dispune transferarea, dacă prin hotărârea străină de condamnare sau pe baza acesteia s-a luat față de persoana condamnată măsura expulzării. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată S.A. împotriva sentinței penale nr. 221/ F din 9 septembrie 2009 Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată S.A. împotriva sentinței penale nr. 221/ F din 9 septembrie 2009 Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul persoană condamnată la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 mai 2010.