ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2927/2010

Asupra recursului penal de față, Analizând datele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 104 din 7 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, A recunoscut hotărârea de condamnare nr. 25 Hv 82/08 w - 53 din 28 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul de Land Eisenstadt - republica Austria, rămasă definitivă, privind pe condamnații M.I. (fiul lui F. și C.) și R.A. (fiul lui P. și C.), în prezent deținuți în Penitenciarul din Hirtenberg - Republica Austria. A dispus transferarea condamnaților într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepselor de câte 4 ani închisoare, aplicate condamnaților prin hotărârea mai sus menționată.

A dedus perioada deja executată de la 11 iulie 2008 la zi pentru fiecare condamnat. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu, în sumă de câte 320 lei pentru fiecare condamnat, s-a avansat din fondul M.J. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat recunoașterea sentinței penale nr. 25 Hv 82/08 w 53 din 28 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul de Land Eisenstadt - Republica Austria privind pe condamnații M.I. și R.A. deținuți la Penitenciarul din Hirtensburg - Republica Austria și transferarea lor într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepselor.

Se reține că prin sentința penală nr. 25. Hv 82/08 w - 53 din 28 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul de Land Eisenstadt - Republica Austria numiții M.I. și R.A. au fost condamnați la pedepse de câte 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de furt calificat și furt calificat prevăzute de art. 127 alin. (4), art. 129 alin. (1), art. 130 și art. 15 C. pen. Austriac. În fapt, s-a reținut că la data de 11 iulie 2008, numitul M.I. a sustras din incinta unui restaurant în care a pătruns prin efracție, suma de 1000 euro, la aceeași dată pătrunzând prin efracție într-un alt restaurant și într-un autoturism, fără a reuși însă să sustragă bunuri sau valori. De asemenea, s-a reținut că M.I.

a comis mai multe infracțiuni de furt împreună cu R.A., după cum urmează: în data de 4 iulie 2008 au sustras mai multe bunuri și valori, după ce au pătruns prin efracție în incinta Ștrandului G., a clubului de navigație P.N. și a Școlii de Surfing P.S., iar la data de 9 iulie 2008 au sustras mai multe bunuri din incinta unui restaurant și a Ștrandului G., în care au pătruns tot prin efracție. Susnumiții a fost arestați preventiv de la data de 11 iulie 2008 până la data de 28 ianuarie 2009, după care au început executarea pedepsei închisorii, al cărei termen se împlinește la 11 iulie 2012. Apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 129 cu referire la art. 142, art. 143 și art. 149 din Legea nr. 302/2004 pentru admiterea sesizării, instanța de fond a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Deși persoanele condamnate cu revenit asupra acordului inițial de transferare, instanța de fond a dispus transferarea persoanelor condamnate întrucât față de acestea s-a dispus măsura de interdicție de ședere pe teritoriul statului de condamnare. Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat recurs persoanele condamnate M.I. și R.A. arătând că sunt de acord cu recunoașterea sentinței austriece însă nu sunt de acord cu predarea către România dorind să continue executarea pedepselor în Austria. Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și din oficiu conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. sub toate celelalte aspecte de fapt și de drept, Înalta Curte opinează că recursurile declarate în cauză sunt nefondate urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte apreciază că sentința instanței de fond este legală și temeinică, fiind pronunțată în strictă concordanță cu dispozițiile Legii nr. 302/2004 modificată. Astfel, în cauză sunt întrunite cerințele prev. de art. 129 din Legea nr. 302/2004 modif. și anume, persoanele solicitate sunt cetățeni români, hotărârea a cărei recunoaștere se solicită este definitivă, la data solicitării condamnații având de executat mai mult de 6 luni închisoare, durata pedepselor împlinindu-se în anul 2012 iar faptele reținute în sarcina lor au corespondent în legislația română. Faptul că inițial persoanele condamnate și-au exprimat acordul de a fi transferate iar ulterior au revenit asupra acestui acord, nu poate determina respingerea cererii formulată de autoritățile austriece.

Chiar dacă în acest moment persoanele condamnate nu sunt de acord cu transferarea lor, în mod corect instanța de fond as dispus recunoașterea sentinței de condamnare și transferarea persoanelor condamnate în vederea continuării executării pedepselor într-un penitenciar din România, cât timp față de acestea autoritățile austriece au dispus interdicție de reședință pe termen nelimitat pe teritoriul Austriei. De altfel, retractarea consimțământului de către persoana condamnată nu poate produce consecințe juridice. Înalta Curte reține că cerințele art. 129 din Legea nr. 302/2004 modif., referitor la condițiile transferării trebuie îndeplinite cumulativ la momentul solicitării transferului.

Faptul că inițial persoanele condamnate au fost de acord cu transferul, a făcut posibilă declanșarea procedurii de transfer, împrejurare în raport de care Înalta Curte apreciază că revenirea asupra acordului inițial al persoanelor transferabile nu prezintă relevanță juridică nefiind în măsură să determine respingerea cererii formulate de statul solicitant. De altfel, retractarea consimțământului nu figurează printre cazurile de refuz opțional al transferării reglementat expres de disp. art. 140 din lege. Față de considerentele arătate Înalta Curte urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondate recursurile declarate. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de persoanele condamnate M.I. și R.A. împotriva Deciziei penale nr. 104 din 7 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentele persoane condamnate la plata sumelor de câte 520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 august 2010.