ÎCCJ, decizie (scj.ro #83893)

Transferarea persoanelor condamnate.

Consimțământul persoanei condamnate. Retragerea consimțământului

Cuprins pe materii

: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute

în legi speciale. Transferarea persoanelor condamnate

Indice alfabetic

: Drept procesual

penal

-

transferarea

persoanelor condamnate

-

consimțământul

persoanei condamnate

Legea

nr

. 302/2004,

art

. 129

Protocolul adițional la Convenția europeană

asupra transferării persoanelor condamnate,

art

. 3

transferării persoanei condamnate în vederea executării pedepsei, prevăzute în

art

. 129 din Legea

nr

. 302/2004,

inclusiv condiția prevăzută în

art

. 129

lit

. d) din legea menționată, ca transferul să fie

consimțit de către persoana condamnată,

trebuie

îndeplinite cumulativ. Consimțământul persoanei condamnate, exprimat în mod

liber și în deplină cunoștință de cauză asupra consecințelor juridice care

decurg din transferarea persoanei condamnate în România, conform

art

. 142 din Legea

nr

. 302/2004,

este irevocabil. Nici dispozițiile

Legii

nr

.

302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, nici

cele de drept procesual penal, nu prevăd posibilitatea retragerii

consimțământului persoanei condamnate.

2.

Dacă statul de condamnare a luat măsura interdicției de ședere

pe teritoriul său față de persoana condamnată și sunt îndeplinite condițiile

prevăzute în

art

. 129

lit

.

a), b), c), e) și f) din Legea

nr

. 302/2004, statul

român poate dispune transferarea persoanei condamnate în vederea executării

pedepsei într-un penitenciar din România, în conformitate cu

art

. 3 paragraful 1 din Protocolul adițional la Convenția

europeană asupra transferării persoanelor condamnate, fără a necesar

consimțământul persoanei condamnate.

I.C.C.J., Secția penală, decizia

nr

.

507 din 10 februarie 2010

Prin sentința penală

nr

. 245 din 30 septembrie 2009, Curtea de Apel București,

Secția I penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București și, de urmare, a recunoscut efectele sentinței penale

nr

. 423

Hv

4/07 din 4 februarie

2008 a Tribunalului pentru cauze penale din Viena și

nr

.

54

Hv

59/05 h din 16 ianuarie 2006 a Tribunalului

pentru cauze penale din Viena și a dispus transferarea persoanei condamnate

D.O. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de

8 ani închisoare.

A dedus din pedeapsă

perioada executată începând cu data de 4 septembrie 2007 la zi.

Instanța a reținut că

Ministerul Justiției a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București cererea formulată de Ministerul Justiției din Republica

Austria

, prin care solicită transferarea persoanei

condamnate D.O. într-un penitenciar din România, în vederea continuării

executării pedepsei de 8 ani și 8 luni închisoare aplicată de către instanțele

din statul solicitant.

Prin sentința penală

nr

. 423

Hv

4/07 din 4 februarie

2008, Tribunalul pentru cauze penale din Viena l-a condamnat pe D.O. la o

pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt

calificat, tâlhărie și tentativă la tâlhărie, dispunând totodată și revocarea

suspendării condiționate a unei părți de pedeapsă, respectiv 8 luni, din

pedeapsa de 1 an, la care a fost condamnat prin sentința penală

nr

. 54

Hv

59/05 din 16 ianuarie

2006 a Tribunalului pentru cauze penale din Viena, pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la furt calificat.

Hotărârea este

definitivă.

Condamnatul, prin

declarația din data de 26 mai 2009, și-a dat consimțământul, în fața

reprezentantului Ambasadei României din Viena, de a fi transferat într-un

penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.

Instanța a constatat

că sunt întrunite toate condițiile cerute de lege atât pentru recunoașterea

hotărârii penale pronunțate în străinătate, prevăzută în

art

.

116 din Legea

nr

. 302/2004, cât și pentru

transferarea persoanei condamnate, prevăzută în

art

.

129 din aceeași lege.

Împotriva acestei

hotărâri, condamnatul D.O. a declarat recurs, unicul motiv comunicat fiind acela

că s-a răzgândit asupra consimțământului la transfer, dorind să continue

executarea pedepsei în

Austria

.

Verificând hotărârea

atacată atât pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, cât și a noilor

înscrisuri depuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu

este fondat.

Așa cum corect a

reținut instanța de fond, cererea Ministerului Justiției din Republica

Austria

de transferare a persoanei condamnate D.O. într-un

penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 8 ani și 8

luni închisoare întrunește condițiile prevăzute de Legea

nr

.

302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

În esență, s-a

constatat că hotărârea prin care a fost aplicată pedeapsa, în executarea căreia

se află condamnatul, este definitivă, a fost aplicată pentru fapte care

constituie infracțiuni și potrivit legii din România, există atât

consimțământul statului de condamnare, cât și consimțământul persoanei

condamnate.

Cât privește acest din

urmă consimțământ, acesta a fost luat condamnatului D.O. în conformitate cu

prevederile

art

. 142 din Legea

nr

.

302/2004, respectiv de reprezentantul Ambasadei României din Viena.

Un astfel de

consimțământ, care, potrivit

art

. 142 din Legea

nr.302/2004, este „... exprimat în mod liber și în deplină cunoștință de cauză

asupra consecințelor juridice care decurg din transferarea condamnatului în

România”, este de natură, dacă sunt întrunite și celelalte cerințe legale, să

declanșeze procedurile în cadrul cooperării judiciare internaționale în materia

penală, de recunoaștere a hotărârii penale și de transferare a persoanei

condamnate în vederea executării pedepsei și este irevocabil.

Nici dispozițiile

Legii

nr

. 302/2004 privind cooperarea judiciară

internațională în materie penală, nici cele de drept procesual penal, nu prevăd

posibilitatea retragerii declarației de consimțământ.

Pe de altă parte, se

constată că, prin decizia din 19 martie 2008, Direcția Federală de Poliție

Viena a aplicat interdicție pe termen nelimitat a aflării condamnatului D.O. pe

teritoriul

Austriei

și în raport cu care, potrivit

art

. 3 paragraf 1 din Protocolul aprobat prin O. G.

nr

. 92/1999, nu este necesar acordul persoanei condamnate

la transferarea sa în vederea continuării executării pedepsei, aplicate în

străinătate, într-un penitenciar din România.

În sfârșit, deși se

constată neconcordanță între pedeapsa de executat - de 8 ani și 8 luni

închisoare - aplicată prin sentința penală

nr

. 423

Hv

4/07 din 4 februarie 2008 a Tribunalului pentru cauze

penale din Viena și pedeapsa de executat - de 8 ani închisoare - recunoscută și

pentru a cărei executare Curtea de Apel București a dispus, prin sentința

penală

nr

. 245 din 30 septembrie 2009, transferarea

persoanei condamnate, această chestiune nu poate fi analizată în recursul

persoanei condamnate D.O., având în vedere limitele prevăzute în

art

. 385

8

alin. (1) C.

proc

.

pen

.

Față de considerentele

ce preced, recursul persoanei condamnate D.O. a fost respins, ca

nefondat

.